Mdeci azi m-am trezit cu o lene din aia dureroasă în organism. Atât de dureroasă că la simplul gând c-ar trebui s-o iau la pas spre metrou, m-a apucat așea un soi de vertij de-am fost nevoit să mă întorc pe partea cealaltă și să mai dorm o juma’ de oră. Prost e că până […]

Stația de metrou la care m-am arondat, după recenta mea mutare, poartă frumosul și neaoșul nume de “Jiului”. Și mă gândeam ieri seară, pe când coborâsem pe peron, iar din metrou se auzea tare anunțul “Atenție, se închid ușile! Urmează stația Bazilescu cu peronul pe partea dreaptă”, câte neplăceri or să apară peste câțiva ani, […]

La metrou, la Piața Victoriei, există lift din ăla pentru persoane pentru dizabilități, lift pe care îl folosesc aproape exclusiv persoanele cu abilități, dar care nu au și abilitatea de a mai merge pe jos încă cinșpe metri până la scări, darămite să le mai și urce. Știți voi, cetățenii ăia care vor o țară […]

Când eram eu mic, în Vâlcea exista o singură scară rulantă. O găseai în magazinul general din centru (Cozia îi zicea) și nici măcar nu era la fiecare etaj. Scara aia făcea legătura doar între ultimele două etaje și nu avea mai mult de zece metri. Ei bine, asta a fost una dintre cele mai […]

La început au fost doar BRD-ul și Banca Transilvania, dar acum văd că și BCR-ul (probabil mai sunt și altele, dar încă nu m-am lovit de ele) a început să facă aceeași mizerie. Nu știți despre ce vorbesc, nu? Păi dacă aveți card emis de altă bancă, ia încercați voi să scoateți niște cash de […]

Megaimaju’ unde ajung cel mai des e unul din ăla mic shop&go unde te duci pentru strictul necesar: apă, suc, tampoane, țigări, d-astea, dacă e să rămâi fără și te grăbești. Mă enervează rău că, de fiecare dată când calc pe-acolo, e coadă din aia ca la balamuc. Cine s-ar fi gândit că în același […]

Megaimaj. Raftu’ cu dulciuri. Un cetățean contemplă gânditor pesiajul. Pare că nu se hotărăște ce să pună-n coș. Până când, de după capu’ la raft apare capul ei, al cetățencei lui. Îi aruncă o privire întrebătoare, iar cetățeanul arată cu degetul spre niște napolitane albastre: – Vrei din astea? Ea se uită întâi la napolitane, […]