LATER LATER EDIT

Pentru că prima câștigătoare desemnată nu a răspuns nici după patru zile la email-ul prin care o înștiințam că a câștigat. Între noi fie vorba, n-am să înțeleg niciodată de ce te-ai înscrie la un concurs folosind o adresă de emai pe care n-o folosești. Cum ai vrea să afli dacă ai câștigat? Prin semnale cu fum? Prin porumbei voiajori? 

Mă rog, acestea fiind zise, mă văd nevoit să redirecționez premiul către următorul din lista generată la tragerea la sorți, Următorul fiind, da, ați ghicit, tot o femeie:

Andra Lazar

LATER EDIT

Din motive care țin de participarea echipei naționale a României la Euro, mi-a fost imposibil să fac tragerea la sorți pe data de 1 iulie.

Dar lasă c-am făcut-o azi, pe 4.

Avem câștigătorul, de fapt câștigătoarea, abonamentului Voxa pe viață: Dumitru Mihalela

S-o felicităm, zic.

Două lucruri vreau să vă spun azi, cu mențiunea că cel de-al doilea este, probabil, cea mai mișto chestie pe care o vei citi azi pe internet, respectiv unul dintre cele mai cool premii pe care le-am dat vreodată pe acest blog.

Să purcedem, zic.

Este pentru prima oară în această viață când plec la drum cu mașina și, în loc să ascult muzică, cum am ieșit pe autostradă am dat drumul la un audiobook.

Știți, eu am un playlist special care are vreo patru ore, motiv pentru care nu-l ascult decât la drumuri lungi. Nu-i dau drumul la mizilicuri de sub 150 de kilometri.

Ei bine, sâmbătă, când am pus cap-compas Oradea, a fost pentru prima oară în această viața când în loc să dau play la muzica mea atent selectată, am dat play cărții „Să te mut”, a lui Andrei Ciobanu. Da, da, sunt fiert pe autori români, mai ales pe ăia pe care mi-am propus de multă vreme să-i citesc și niciodată nu reușesc să fac asta.

După cartea lui Ciobanu, pe drumul de la Gdansk la München, o să bag unul dintre audiobook-urile lui Radu Paraschivescu (probabil o să dau cu banul, altfel nu știu cum voi fi în stare să aleg). Cert e că-mi place mult omul ăsta și sunt mulți ani de când tot zic c-o să-i cumpăr cărțile, uite că nu mai e nevoie, le pot asculta pe Voxa.

Am divagat, ziceam c-am dat play primei cărți, dar eram convins că n-o să fiu în stare să ascult tot drumul, că la un moment dat o să renunț și mă voi întoarce la „e de la Dela” (glumesc, bă, nu săriți, n-am piesa asta în playlist). Ce să vezi, nu doar că n-am renunțat, dar am continuat cu audiobook-ul și duminică, atunci când am plecat de la Oradea spre Cracovia.

Partea deosebit de amuzantă, pentru că n-avea cum să nu existe una, a fost în vamă. Când am ajuns la cașcarabeta poliției de frontieră, am pus pe pauză Voxa, că nu e politicos să-ți controleze oamenii ăia actele în timp ce tu asculți chestii. Așa fac și cu muzica, o opresc când trebuie să le dau pașaportul și talonul, că așa mi se pare corect și cu bun-simț.

I-am dat omului actele, moment în care nu știu ce-am făcut, cert e c-am dat cumva play și-a pornit Voxa.

Ar fi trebuit să vedeți fața polițistului de frontieră când din mașina mea a început sa vorbească un bărbat care nu era acolo. Se uita extrem de întrebător când la mine, când prin mașină, până i-am arătat telefonul cu aplicația deschisă. Am închis-o și imediat a tăcut și vocea de bărbat. Am râs amândoi.

Una peste alta, după ore bune de condus și ascultat Voxa, pot să vă spun că mi se pare unul dintre cele mai mișto moduri de a-ți petrece timpul atunci când ești singur în mașină. Apropo, știați că printre naratorii titlurilor în limba engleză se află Meryl Streep sau Brian Cox?

Da, mai mult ca sigur o să ascult și muzică în vacanța asta (mi-e să nu pățesc naibii ceva de la o doză din asta prea mare de cultură), dar este extrem de reconfortant să știu că am la distanță de o apăsare pe buton peste 70.000 de titluri.

Și nu vorbim doar despre audiobooks, pentru că Voxa înseamnă mult mai mult de atât. De exemplu Kitul de vacanță Voxa poate să însemne salvarea voastră pentru perioada de concedii care stă să înceapă:

➡️ Nu ocupi loc în bagaje, ai 70 000 de titluri direct pe telefon

➡️ Titluri pe care le poți descărca ca sa le asculți și atunci când nu ai semnal sau acces la internet. De exemplu, în avion sau când ești pe roaming d-ăla scump.

➡️ Aveți content pentru întreaga familie, adică inclusiv pentru copiii care trebuie ținuți ocupați cumva atunci când călătoresc cu voi. Nu știu, zic că parcă e mai ok pentru ei formatul audio, în loc de stat cu ochii în ecrane.

➡️ Prin urmare, aveți peste 3500 de titluri pentru copii și adolescenți, în limba română și engleză. Titluri care acoperă toate nevoile și toate segmentele de vârstă: de la lecturi pentru bebeluși și preșcolari până la conținut adaptat pentru adolescenți.

➡️ Da, vor găsi inclusiv hulitele lecturi școlare pentru gimnaziu și liceu. Poate le explicați că scapă mai ușor (și într-un mod mai plăcut) dacă le ascultă în drum spre vacanță decât dacă trebuie să se apuce să le citească la toamnă. Numa’ zic.

➡️ Voiam să vă dau exemple de conținut pentru copii și adolescenți, dar îmi este imposibil să fac asta, pentru că sunt mult prea multe. Dacă intrați și aruncați un ochi pe categoriile „Copii și familie” sau „Young Adult” o să înțelegeți exact ce zic.

Acum am ajuns la ce ziceam în primul paragraf: cea mai mișto treabă pe care o veți citi azi pe internet și cu siguranță cel mai cool (și cult) premiu pe care l-am dat vreodată. Ia fiți atenți aici.

Se pare că oamenilor de la Voxa le place ce facem noi, așa c-au venit cu o ofertă beton și cu un premiu extrem de mișto, ambele doar pentru cititorii acestui blog. Să le luăm pe rând.

💥 Ofertă

Aveți 80% discount pentru abonamentul lunar nelimitat (care are prețul de 48 de lei) pentru primele patru luni. Deci patru luni de zile o să plătiți undeva sub 10 lei pe lună pentru full acces pe Voxa. Mai e nevoie să vă spun cam cât mai înseamnă 10 lei în ziua de azi?

Atenție! Se aplică doar pe website, nu și prin app. Trebuie să băgați, în ecranul în care introduceți datele cardului, acest cod de discount: VASILESCU80. Gata, asta a fost tot. Este valabil doar pentru clienții noi.

Hint. Abonamentul se poate întrerupe oricând, în orice moment. Dacă în patru luni de zile încă nu vă e clar dacă vă trebuie sau nu, ați pus „stop” și cu asta basta.

💥 Premiu

Vă țineți bine, da? Pentru că, prieteni, iată cum sună premiul special pentru voi: abonament nelimitat pe viață la Voxa. Voi înțelegeți ce zic eu aici? Abonament pe viață! Nu vi se pare absolut senzațional? Că eu m-am bucurat tare de tot când am aflat că pot să vă dau așa ceva.

Cum puneți mâna pe el? Extrem de simplu. Intrați pe site-ul Voxa, accesați tabul Categorii și-mi lăsați link către categoria care vi se pare cea mai interesantă.

Sau căutați printre titlurile de cărți și-mi lăsați în comentarii link către cartea cu care ați începe să ascultați.

Ambele tipuri de răspunsuri sunt valabile, dar doar cu link-urile aferente, altfel nu intrați în tragerea la sorți.

Voi trage la sorți câștigătorul abonamentului pe viață după ce mă întorc din Germania, luni, pe 1 iulie. Până atunci cred că aveți timp destul să vă înscrieți, slavă Bărbosului.

Cu speranța că v-am făcut o bucurie, atât pentru moment.

sursa foto: freepik.com