La întoarcerea acasă o să fie tot la fel: caNICUlă. A, s-ar putea și Clotilde.
Comentariu beton!29
#3 Comentariu nou
(alt)Silviu
Bun. Așa este, le-a dat cu ascuțitul de îi ascultă cu urechea (mie mi-a placut Firea, cum stătea ea împăiată lângă idiotul de Ciolanu, citeam pe fața ei cum calcula cât i-a pătruns Șordan prin locul pe unde nici soarele nu ajunge).
Dar să nu se trezească bucureștenii că în final e 45 la sulă.
Sau o fi bine și așa?
Sunt atât de sceptic, am trecut prin atâtea speranțe la toate alegerile de la înscăunarea Bufniței încoace, încât îmi dă cu aromă de fiere în gură la fiecare scrutin (am fost la toate, și încă merg; ne-au murit semeni pentru acest privilegiu; iar fata mea cea mare a mers astazi la primul ei scrutin, mândră nevoie mare – ignoranța este o binecuvântare, dar sunt tare mândru de ea).
Comentariu beton!111
#4 Comentariu nou
Gabi koreanu
Acu o sa aiba timp sa treaca si soarele pe-acolo. Poate chiar mai des decât Pandele
2
#5 Comentariu nou
Dusu
👏👏👏👏❤️
0
#6 Comentariu nou
Ralu
Fiți fericit ca vi s-au materializat principiile,idealurile, speranțele..La Mangalia și Constanța nu a ieșit niciunul dintre cei pe care i-am votat noi (tot asa, fata la primul ei vot)..
La fel ca și dvs, mi-am pus tot felul de întrebări vis a vis de comportamentul electoral al locuitorilor din aceste localități. La Mangalia, de ex, a ieșit tot Radu Cristian, la al 4 lea mandat, în condițiile în care Șantierul Naval tocmai si-a trimis ultima mie de angajați în șomaj tehnic (asta fiind cel mai mare angajator), la spital nu avem linie de garda la Pediatrie, programul e de luni pana vineri, pana la ora 14, dar manager e una despre care gurile rele spun ca e amanta primarului, cu un salariu dr vreo 8000 euro pe lună…iar exemplele pot continua…
Ce a fost în mintea celor care l-au votat nu as putea spune…cert este ca ma simt debusolata, pt ca majoritatea da tonul…
2
#7 Comentariu nou
Lulu
Felicitări lui și bucureștenilor!
Comentariu beton!23
#8 Comentariu nou
Vergina Dumitras
✌️
0
#9 Comentariu nou
AdinaE
Oare a mai iesit un primar in Bucuresti la al 2lea mandat in afara de Nicusor? Nu cred sa imi amintesc 🤔. Sper sa reuseasca sa faca mai multe la al 2lea mandat.
Comentariu beton!24
#10 Comentariu nou
Bertha
Cred că Băsescu a câștigat două mandate, dar din al doilea a prins doar câteva luni, că s-a mutat la Cotroceni.
Comentariu beton!19
#11 Comentariu nou
Radu
Negoiță S3, Băluță S4, Ciucu S6, Piedone tatăl spre fiu S4.
6
#12 Comentariu nou
AngiDumi
Da, Oprescu, acu’ o suta de ani. Sau asa imi aduc aminte. 😁
5
#13 Comentariu nou
Maria Danciu
Sigur o să facă cum a făcut și în primul și o să merite atâtea mandate până o să fie Bucureștiul capitala unei țări Europene așa cum trebuie..
4
#14 Comentariu nou
Neamu Elena
Și eu mă gândeam la această situație și nu-mi amintesc să fi existat un primar la al doilea mandat. Poate Pache Protopopescu 😃
0
#15 Comentariu nou
Bertha
Ce seară minunată! Asta fredonez de 2 ore, ca să uit ca la 5 va fi primar retardatu’ lu’ tata.🙈
Să mulțumiți corporatiștilor, da? Așa a zis Piedone😀
Comentariu beton!40
#16 Comentariu nou
Bogdan Dobrescu
Capitalele, orasele mari voteaza de obicei contra sistemului, avem exemplele de la Budapesta sau Istambul.
Din pacate, marii castigatori ai acestor alegeri sunt PSD si PNL. Dupa 35 de ani, Romania profunda nu da semne ca ar dori schimbarea cu adevarat, ramanem in siajul mostenitorilor puterii de dinainte de 89.
Votul din Europa de Vest, mai ales din Franta, anunta vremuri dure, si taxeaza cea mai mare lipsa de leadership politic din istoria recenta. Coroborat cu ce se prefigureaza si la americani, va fi foarte delicat.
Comentariu beton!65
#17 Comentariu nou
Gascoigne
IstaNbul.
Comentariu beton!16
#18 Comentariu nou
Peredhil
„Delicat” fiind un eufemism pentru o combinație între multă materie fecală și un ventilator puternic. Cu o hârcă putinistă în Franța și un descreierat portocaliu în State, Putin va primi nu o gură de oxigen, un set de tuburi pline cu vârf.
Comentariu beton!24
#19 Comentariu nou
Conache Pavel
Istanbul nu e capitala TR , Ankara este .
8
#20 Comentariu nou
#Corina
Și la Timișoara a ieșit Dominic! Ura! Am stat cu emoții că o să iasă îngâmfatul de Robu dar, am scăpat!👍
Comentariu beton!30
#21 Comentariu nou
Gabriela Nadine
Nicuşor, măi! Cum naiba să iasă un băiat cuminte, căruia îi mai place şi munca? Nu-mi revin, zău! Şi pe kktu’ ăla de „Piedone”, cqre n-are nicio legătură cu actorul ăla super, vreau să-l văd iar la puşcărie!
Prinde la ăștia la tara și din generația dinainte de comuniști de minune piedone și sosoaca….vrăjeală slaba. Bucuresti sunt cam dați cu toate alifiile și greu de tot cu vrăjeală proasta
Comentariu beton!12
#23 Comentariu nou
Gabriela Nadine
Nicuşor, măi! Cum naiba să iasă un băiat cuminte, căruia îi mai place şi munca? Nu-mi revin, zău! Şi pe kktu’ ăla de „Piedone”, care n-are nicio legătură cu actorul ăla super, vreau să-l văd iar la puşcărie!
Comentariu beton!16
#24 Comentariu nou
The Ghoul
.. sunt din provincie .. da’ mă bucur ca și când aș fi din capitală .. bravo .. se schimbă lucruri, generații, tineret .. io’s ’77, cu copilă ’09, deci da, am speranțe pentru RO! GO-GO-GO! 🥃
Comentariu beton!12
#25 Comentariu nou
Gascoigne
Prostul ala de Piedone junior nu ajunge in a doua zi de mandat, se spânzura accidental cu diagonala tricolora.
Comentariu beton!20
#26 Comentariu nou
Dana
Cum l-au votat pe fiul clovnului Piedone?Nu pot să cred!
5
#27 Comentariu nou
ametist
👏👏💪💪
3
#28 Comentariu nou
Ana Georgia
Am ajuns azi să votez la ora 10 am. Ma așteptam să fiu eu și cetățenii de vârsta a treia. Dar era coadă și încă măricică. Am sperat să fie de bine. Și a fost. 🙂
PS Eu am avut așa o teorie in sinea mea da’ mi-a fost frică să o verbalizez pe aici. Și anume că aveam cumva încredere ca asa analfabeți functionali and all… AUR nu va avea 20 la suta cum era in sondaje. Maybe there is hope…:)
9
#29 Comentariu nou
costicămusulmanu
frumos, elegant, fără scandaluri și venin;
să vedem ce-o fi la Ieșî, deși…
Mă bucur pentru București. Dar mă bucur și mai mult pentru Timișoara. Robu avea o (mutră) expresie pe care am mai văzut-o pe fața lui când la meciul studenților cu profesorii domnul (tovarășul) asistent era mirat că băieții noștri le aplicaseră un 4-0.
Iasul si Miroslava (comuna de langa Iasi unde m-am mutat de vreo 2 ani) au ales sa ramana inchistate in trecut – daca nu e PSD, e fratele lui, PNL. Chiar am sperat la USR la noi in comuna, mai ales ca in ultimii ani a migrat foarta multa lume antiPSD incoace – n-a fost sa fie. Asa-i cand lumea se pisa pe el de vot.
Comentariu beton!17
#33 Comentariu nou
florin
La Iasi, Bodea si Cosette au luat impreuna peste Chirica. Daca se puneau la o masa sa negocieze cine sa fie candidat si cine sa fie viceprimar, banuiesc ca le cadea ceva. Le multumesc la amandoi ca ne-am ales inca 4 ani cu o nulitate
Da, au rupt voturi de la cel care ar fi putut sa-l invinga pe Chirica. Cossete ar fi putut sa renunte si Chirica ar fi fost poveste acum. Dar mandria de a fi candidat la primaria Iasului a invins. Votul util ar fi fost pentru cel de pe locul 2 din sondaje, nu pentru cel cu care vrei sa votezi. De-acum peste 4 ani…
Asa m-am saturat sa votez de fiecare data cu raul cel mai mic…
8
#35 Comentariu nou
Vyo
Din păcate cei din diaspora au dat bir cu fugiții. Mă așteptam la mai mult!
4
#36 Comentariu nou
Cryptoprocta ferox
Patru chestii:
UNU – Surpriza placuta faptul ca prezenta la vot a depasit 50%, mie asta mi se pare castigul cel mai mare, indiferent de rezultat(e); Sper ca la toamna sa fie si mai multa lume la vot!
DOI – Bucuresti: Sordan a prins un 45% (pentru ca a fost RAUL CEL MAI MIC, nu pentru ca e el vreo „lumina”), locurile 2-4 au impreuna 47% (au pierdut pentru ca toti trei sunt nefrecventabili). Daca Piedone facea un pas in spate si PSD-PNL sustineau, pe bune si nu mimat, un SINGUR candidat inca de la inceputul campaniei Sordan nu avea nicio sansa!
Asa ca ar fi cazul sa nu ne imbatam cu apa rece – a fost, din nou, un vot visceral CONTRA si nu pentru – probabil ca un 25-30% din aia 45% NU au votat pentru Sordan ci impotriva lui Firea/Piedone/Burduja. In locul lui Sordan as lua-o mai usor cu entuziasmul, pentru ca … vezi mai jos la pct. trei.
TREI – Drula … e o pwla de om! Daca mai avea cineva vreun dubiu. Aceeasi categorie de pwli umane frustrate ca si Ciolos, Barna si alti looseri-piscotari de Bruxelles. Asta nu stie nici sa castige, ce asteptari sa ai de la el cand (Doamne-fereste!) ar castiga ?!?!?
Am un pronostic: cea mai mare problema a lui Sordan in urmatorii 4 ani o sa fie legata CL-ul in care frustratii astia de la USR-PMP-FD au 30%; frustrati care ieri la 22:10 – dincolo de faptul ca s-au bagat cu „conferinta” lor de presa peste Sordan – nici nu s-au vazut inca intrati in PMB dar au inceput deja sa-l „ameninte” pe Sordan ca ei au „castigat” CL-ul si ca ei hotarasc/fac/dreg. Mwie ba!
PATRU – 150-160 K votanti din 2,5-3 milioane de cetateni din dispora; pentru care s-au facut aproape 1000 de sectii de votare … atata a putut disapora! Pana la urma, ramane cum stiam: Ro vs. diaspora = 55% vs 5% prezenta la vot … csf, ncsf, s-a dovedit ca varianta cu „… traiesc in tara X dar imi pasa de sau votez pentru Romania …” nu exista deci, a se scuti!
Sa ne intelegem, respect pentru cei care au o contributie constructiva de adus pentru RO si care au votat si care mai au legatura cu tara din care au plecat, adica cam pe aici pe la un maxim 5-10%. Restul, marea masa de diasporeni, raman doar niste … „capsunari” la fel de miserupisti, analfabeti, grobieni si detestabili ca si concetatenii nostri care voteaza aici pe un kil de faina si o sapca.
o analiza pe cat de proasta pe atat de imbecila. Dar da.
aparent ND a castigat cam cu 47 vs 47 restu de 3. Ai zice tu ca toate voturile lu burduja mergeau la firea? Tare
„25-30% din aia 45% NU au votat pentru Sordan” – citation needed.
despre diaspora:
– realitatea e ca pe foile de la europarlamentare erau numa genii
– din ce am inteles au fost destul de prost puse sectiile.
– parte din diaspora (eu gen) are cetatenie a tarii in care s-au mutat si poate au votat numa pentru aia
eu, pentru ca coincidenta a fost sa fiu in Ro, am votat cu ND ca mi s-a parut ca omu chiar trebuie lasat sa isi continue treaba. Un mandat nu poate fi concludent
Comentariu beton!24
#38 Comentariu nou
Cryptoprocta ferox
@animaloo – o sa iti sugerez sa-ti controlezi limbajul. Ma doare-n lupa de parerea ta despre parerea mea!
Sa o luam pe rand:
UNU – Sordan.
Eu de 4 ani incoace imi duc copilul in IOR-ul administrat de Negoita de la S3, ca totusi nu as vrea sa mi-l muste un sobolan sau sa-si rupa gatul in leaganele distruse in/din Herastraul administrat de Sordan … asa ca nu-mi spune mine nimeni cat de „minunat” e Sordan!
Daca Firea e o mahlagioaca bolnava dupa putere asta nu-l face pe Sordan OK. Daca Piedone e un puscariabil nici asta nu-l face pe Sordan OK. Daca Burduja e un fiu de „ochi albastri” care a fost scos acum in fata sa vina ca un hipe-ster cu motocicleta la depus candidaturi, nici asta nu-l face pe Sordan OK, ca sa fim bine-intelesi! Sordan a fost/este/va ramane DOAR varianta mai „diegerabila” dintr-o troaca sinistra. Eu nu am auzit in cercul meu de cunostinte nici macar o singura persoana care sa fie „fan” Sordan sau care sa zica ca merge la vot PENTRU Sordan – toti spuneau ca NU VOR sa iasa Firea/Piedone/Burduja.
Iar aia 10% „ai lui Burduja” nu-s ai lui, sunt fix ce poate PNL-ul acum. Daca Bianca Dragusanu candida de la PNL pentru primar la PMB, tot 10% lua. Asa ca „nucleul dur” de votanti PNL, astia 10%, se duc (duceau) oriunde zicea partidul ca trebuie sa se duca.
Apropo – am stabilit ca PUSL-istul Piedone nu e OK ca-l face pe fii-su „mostenitor”, OK!. Cu ce e mai bun/frecventabil Burduja (‘al batran – securist cu state vechi in devalizarea sistemului bancar romanesc) care baga bani in PNL ca sa-l impinga in fata pe pulifriciul asta habarnist? Aha, am inteles, doar securistul Varanu’ e nashpa, daca e (fiu de) securist de la PNL devine OK … FMM viata!
Apropo, daca ar fi candidat Negoita (ala de la S3, de ziceam mai sus) la PMB in loc de Firea eu il votam cu ambele maini, constient ca si ala e tot o lepra. Daca avea PSD+PNL in spate dar PE BUNE, Negoita stergea cu Sordan pe jos.
DOI – Diaspora.
Am sters paragraful asta de 2-3 ori din comentariul meu initial ca sa nu jignesc (nu ca mi-ar pasa prea mult de parerile oamenilor, in general, dar anyway) dar, daca tot s-a trezit un „diasporean” sa ma scoata pe mine la tabla, atunci ia de-aici:
Eu la parlamentare in toamna as vota un partid care ar veni cu niste modificari (de bun-simt, ca si in alte tari UE) vizavi de legea electorala: (1) RO sa nu mai accepte dubla-cetatenie; vrei cetatenie din alta tara si aia te primesc, e OK, renunti frumusel la pasaportul RO si-ti vezi de viata unde vrei ca e o lume libera si granitele sunt deschise; (2) – daca timp de 3 ani nu dovedesti ca ajungi prin tara, ca ai legaturi constructive/productive cu tara asta, ca ai ceva proprietati prin tara, ca produci ceva plus-valoare si/sau ca platesti niste taxe in tara ASTA … ura si la gara, nu ai drept de vot; (3) Ai pasaport din RO, vrei sa votezi in Berlin, perfect! Daca votul este asa de important pentru tine, nu e problema sa te deranjezi mataluta cu 2-3 luni inainte de alegeri si sa TE INREGISTREZI la Ambasada; nu de alta, dar eu nu-s de acord ca banii mei din taxe sa se duca de-ampulea ca sa faca MAE aproape 1000 de sectii de votare si sa plateasca personal duminica pentru (teoretic) 2,5-3 mil de cetateni din diaspora din care sa se prezinte la vot (practic) 150k, stii ce zic? (4) Nu te regasesti in niciuna dintre situatiile de mai sus … ups! Nu existi si NU VOTEZI!
Haioasa aia cu „… sunt sectiile prost puse …” … ma doare-n lupa! Daca era dupa mine nu faceam nici jumatatate din astea (aproape) 1000. Este arhi-suficient sa ai cate o sectie de votare in fiecare amabsada/consulat. Mai ales la euro-parlamentare care sunt fix-pix pentru ca politicienii nostri oricum nu se duc la Bruxelles ca sa deschida gura ci doar ca sa incaseze 8-10k Euro/luna. Si, in noua legislatura, la fel ca si in vechea, RO va fi tot prostu’ clasei care va face tot ce zic Germania/Franta/Italia/Belgia/Olanda/Austria, indiferent de ce partid/politicieni ajung acolo si indiferent de ce ar fi bine pentru tara asta.
10
#39 Comentariu nou
Animaloo
Deci. Am avut dreptate. Esti un papagal caruia ii e teama sa zica pula. Pula bah. E cinstita e mare si dreapta. Uneori spre stanga uneori spre dreapta uneori in gura prostilor.
Toti prostii cu copii de pe langa herastrau, am doi prieteni, unu foarte bun, unu conjunctural, amundoi super destepti, amundoi cu copii amundoi imbecili, sunteti imbecili bah. Idioti cu acte in regula. Prosti ca noaptea.
Bah. Voi sunteti fix romani „eu.. acum, muie lu eu de Maine”.
Boule. Nd a inceput deja sa lucreze la herastrau. A avut 3 ani juma, nu herastraul era principala lui problema. Plus ca, sa il faca pe ala is niste pasi.
Aia cu diaspora si dubla cetatenie…te trimit sa sugi pula. Ca esti prost de tot, nu numa la s1. Cand ziceau aia de la usr sa se elimine adresele de pe bulletin au sarit toti auriferii. Boule.
Uite…mie imi e dificil sa imi scot adresa din romania. Daca imi era usor nu puteam sa iti dau urma de muje votandu-l pe ND.
Bah nene. Ma simt ca un sculptor roman luat de pe wish: prosti v-am lasat, prosti va gasesc. Dupa care vad ca macar 48% nu-s asa si ma bucur. Io tot prost is, dar macar bucurestiul mai are o sansa
Ah. Ps: radem glumim. Da nd a supt pl. Din momentu asta (bine, de UN an deja, da nu toti stiti) nu mai are alibiuri. Are de munca de mai bine pierdea alegerile
4
#40 Comentariu nou
Nea Culae
Și acum nu îți pare rău pentru articolul din 2022? În care abia așteptai „eșecul mărețului primar”?
1
#41 Comentariu nou
Mihai Vasilescu
Nu. De ce să-mi pară rău? Așa gândeam atunci. Știi, se spune că doar prostul e consecvent. Oamenii deștepți au putere să recunoască c-au greșit și să se răzgândească. Eu sunt deștept. 🤷♂️
#42 Comentariu nou
Adriana
În Liverpool au ascuns tare bine secția de votare, așa mi-a spus fiemea, a nimerit cu Sfântul Google pentru că nu era niciun indicator nimicuța, plus sictirul organizatorilor, de aici și prezența slabă pentru europarlamentare în toată Europa. Colegii din Italia nu au avut dreptul să voteze pentru europarlamentare 😬 și nu numai italienii, vorbesc despre studenți în primul rând.
2
#43 Comentariu nou
Diana
Lasă că o să miroase în Parlamentul european. A Șoșoacă.
5
#44 Comentariu nou
Aida
Da ce minune a facut ND pt Bucuresti?
0
#45 Comentariu nou
Maria Danciu
Mă bucur că a luat încă un mandat Nicușor Dan să se poată continua ce a început (făcut în primul mandat) 🙏s-au trezit bucureștenii 👏 ,chiar am rămas uimită cât tupeu avea sârma firea și piedone (scris așa cu literă mică ) că nu merită majuscule..după nenorocirile ce s-au întâmplat în mandatele lor..
Bravo lui? 🤔
Comentariu beton!20
La întoarcerea acasă o să fie tot la fel: caNICUlă. A, s-ar putea și Clotilde.
Comentariu beton!29
Bun. Așa este, le-a dat cu ascuțitul de îi ascultă cu urechea (mie mi-a placut Firea, cum stătea ea împăiată lângă idiotul de Ciolanu, citeam pe fața ei cum calcula cât i-a pătruns Șordan prin locul pe unde nici soarele nu ajunge).
Dar să nu se trezească bucureștenii că în final e 45 la sulă.
Sau o fi bine și așa?
Sunt atât de sceptic, am trecut prin atâtea speranțe la toate alegerile de la înscăunarea Bufniței încoace, încât îmi dă cu aromă de fiere în gură la fiecare scrutin (am fost la toate, și încă merg; ne-au murit semeni pentru acest privilegiu; iar fata mea cea mare a mers astazi la primul ei scrutin, mândră nevoie mare – ignoranța este o binecuvântare, dar sunt tare mândru de ea).
Comentariu beton!111
Acu o sa aiba timp sa treaca si soarele pe-acolo. Poate chiar mai des decât Pandele
👏👏👏👏❤️
Fiți fericit ca vi s-au materializat principiile,idealurile, speranțele..La Mangalia și Constanța nu a ieșit niciunul dintre cei pe care i-am votat noi (tot asa, fata la primul ei vot)..
La fel ca și dvs, mi-am pus tot felul de întrebări vis a vis de comportamentul electoral al locuitorilor din aceste localități. La Mangalia, de ex, a ieșit tot Radu Cristian, la al 4 lea mandat, în condițiile în care Șantierul Naval tocmai si-a trimis ultima mie de angajați în șomaj tehnic (asta fiind cel mai mare angajator), la spital nu avem linie de garda la Pediatrie, programul e de luni pana vineri, pana la ora 14, dar manager e una despre care gurile rele spun ca e amanta primarului, cu un salariu dr vreo 8000 euro pe lună…iar exemplele pot continua…
Ce a fost în mintea celor care l-au votat nu as putea spune…cert este ca ma simt debusolata, pt ca majoritatea da tonul…
Felicitări lui și bucureștenilor!
Comentariu beton!23
✌️
Oare a mai iesit un primar in Bucuresti la al 2lea mandat in afara de Nicusor? Nu cred sa imi amintesc 🤔. Sper sa reuseasca sa faca mai multe la al 2lea mandat.
Comentariu beton!24
Cred că Băsescu a câștigat două mandate, dar din al doilea a prins doar câteva luni, că s-a mutat la Cotroceni.
Comentariu beton!19
Negoiță S3, Băluță S4, Ciucu S6, Piedone tatăl spre fiu S4.
Da, Oprescu, acu’ o suta de ani. Sau asa imi aduc aminte. 😁
Sigur o să facă cum a făcut și în primul și o să merite atâtea mandate până o să fie Bucureștiul capitala unei țări Europene așa cum trebuie..
Și eu mă gândeam la această situație și nu-mi amintesc să fi existat un primar la al doilea mandat. Poate Pache Protopopescu 😃
Ce seară minunată! Asta fredonez de 2 ore, ca să uit ca la 5 va fi primar retardatu’ lu’ tata.🙈
Să mulțumiți corporatiștilor, da? Așa a zis Piedone😀
Comentariu beton!40
Capitalele, orasele mari voteaza de obicei contra sistemului, avem exemplele de la Budapesta sau Istambul.
Din pacate, marii castigatori ai acestor alegeri sunt PSD si PNL. Dupa 35 de ani, Romania profunda nu da semne ca ar dori schimbarea cu adevarat, ramanem in siajul mostenitorilor puterii de dinainte de 89.
Votul din Europa de Vest, mai ales din Franta, anunta vremuri dure, si taxeaza cea mai mare lipsa de leadership politic din istoria recenta. Coroborat cu ce se prefigureaza si la americani, va fi foarte delicat.
Comentariu beton!65
IstaNbul.
Comentariu beton!16
„Delicat” fiind un eufemism pentru o combinație între multă materie fecală și un ventilator puternic. Cu o hârcă putinistă în Franța și un descreierat portocaliu în State, Putin va primi nu o gură de oxigen, un set de tuburi pline cu vârf.
Comentariu beton!24
Istanbul nu e capitala TR , Ankara este .
Și la Timișoara a ieșit Dominic! Ura! Am stat cu emoții că o să iasă îngâmfatul de Robu dar, am scăpat!👍
Comentariu beton!30
Nicuşor, măi! Cum naiba să iasă un băiat cuminte, căruia îi mai place şi munca? Nu-mi revin, zău! Şi pe kktu’ ăla de „Piedone”, cqre n-are nicio legătură cu actorul ăla super, vreau să-l văd iar la puşcărie!
Comentariu beton!37
Prinde la ăștia la tara și din generația dinainte de comuniști de minune piedone și sosoaca….vrăjeală slaba. Bucuresti sunt cam dați cu toate alifiile și greu de tot cu vrăjeală proasta
Comentariu beton!12
Nicuşor, măi! Cum naiba să iasă un băiat cuminte, căruia îi mai place şi munca? Nu-mi revin, zău! Şi pe kktu’ ăla de „Piedone”, care n-are nicio legătură cu actorul ăla super, vreau să-l văd iar la puşcărie!
Comentariu beton!16
.. sunt din provincie .. da’ mă bucur ca și când aș fi din capitală .. bravo .. se schimbă lucruri, generații, tineret .. io’s ’77, cu copilă ’09, deci da, am speranțe pentru RO! GO-GO-GO! 🥃
Comentariu beton!12
Prostul ala de Piedone junior nu ajunge in a doua zi de mandat, se spânzura accidental cu diagonala tricolora.
Comentariu beton!20
Cum l-au votat pe fiul clovnului Piedone?Nu pot să cred!
👏👏💪💪
Am ajuns azi să votez la ora 10 am. Ma așteptam să fiu eu și cetățenii de vârsta a treia. Dar era coadă și încă măricică. Am sperat să fie de bine. Și a fost. 🙂
PS Eu am avut așa o teorie in sinea mea da’ mi-a fost frică să o verbalizez pe aici. Și anume că aveam cumva încredere ca asa analfabeți functionali and all… AUR nu va avea 20 la suta cum era in sondaje. Maybe there is hope…:)
frumos, elegant, fără scandaluri și venin;
să vedem ce-o fi la Ieșî, deși…
Ei, ai vazut? Acelasi cacat, din pacate…
Mă bucur pentru București. Dar mă bucur și mai mult pentru Timișoara. Robu avea o (mutră) expresie pe care am mai văzut-o pe fața lui când la meciul studenților cu profesorii domnul (tovarășul) asistent era mirat că băieții noștri le aplicaseră un 4-0.
Comentariu beton!17
Iasul si Miroslava (comuna de langa Iasi unde m-am mutat de vreo 2 ani) au ales sa ramana inchistate in trecut – daca nu e PSD, e fratele lui, PNL. Chiar am sperat la USR la noi in comuna, mai ales ca in ultimii ani a migrat foarta multa lume antiPSD incoace – n-a fost sa fie. Asa-i cand lumea se pisa pe el de vot.
Comentariu beton!17
La Iasi, Bodea si Cosette au luat impreuna peste Chirica. Daca se puneau la o masa sa negocieze cine sa fie candidat si cine sa fie viceprimar, banuiesc ca le cadea ceva. Le multumesc la amandoi ca ne-am ales inca 4 ani cu o nulitate
Da, au rupt voturi de la cel care ar fi putut sa-l invinga pe Chirica. Cossete ar fi putut sa renunte si Chirica ar fi fost poveste acum. Dar mandria de a fi candidat la primaria Iasului a invins. Votul util ar fi fost pentru cel de pe locul 2 din sondaje, nu pentru cel cu care vrei sa votezi. De-acum peste 4 ani…
Asa m-am saturat sa votez de fiecare data cu raul cel mai mic…
Din păcate cei din diaspora au dat bir cu fugiții. Mă așteptam la mai mult!
Patru chestii:
UNU – Surpriza placuta faptul ca prezenta la vot a depasit 50%, mie asta mi se pare castigul cel mai mare, indiferent de rezultat(e); Sper ca la toamna sa fie si mai multa lume la vot!
DOI – Bucuresti: Sordan a prins un 45% (pentru ca a fost RAUL CEL MAI MIC, nu pentru ca e el vreo „lumina”), locurile 2-4 au impreuna 47% (au pierdut pentru ca toti trei sunt nefrecventabili). Daca Piedone facea un pas in spate si PSD-PNL sustineau, pe bune si nu mimat, un SINGUR candidat inca de la inceputul campaniei Sordan nu avea nicio sansa!
Asa ca ar fi cazul sa nu ne imbatam cu apa rece – a fost, din nou, un vot visceral CONTRA si nu pentru – probabil ca un 25-30% din aia 45% NU au votat pentru Sordan ci impotriva lui Firea/Piedone/Burduja. In locul lui Sordan as lua-o mai usor cu entuziasmul, pentru ca … vezi mai jos la pct. trei.
TREI – Drula … e o pwla de om! Daca mai avea cineva vreun dubiu. Aceeasi categorie de pwli umane frustrate ca si Ciolos, Barna si alti looseri-piscotari de Bruxelles. Asta nu stie nici sa castige, ce asteptari sa ai de la el cand (Doamne-fereste!) ar castiga ?!?!?
Am un pronostic: cea mai mare problema a lui Sordan in urmatorii 4 ani o sa fie legata CL-ul in care frustratii astia de la USR-PMP-FD au 30%; frustrati care ieri la 22:10 – dincolo de faptul ca s-au bagat cu „conferinta” lor de presa peste Sordan – nici nu s-au vazut inca intrati in PMB dar au inceput deja sa-l „ameninte” pe Sordan ca ei au „castigat” CL-ul si ca ei hotarasc/fac/dreg. Mwie ba!
PATRU – 150-160 K votanti din 2,5-3 milioane de cetateni din dispora; pentru care s-au facut aproape 1000 de sectii de votare … atata a putut disapora! Pana la urma, ramane cum stiam: Ro vs. diaspora = 55% vs 5% prezenta la vot … csf, ncsf, s-a dovedit ca varianta cu „… traiesc in tara X dar imi pasa de sau votez pentru Romania …” nu exista deci, a se scuti!
Sa ne intelegem, respect pentru cei care au o contributie constructiva de adus pentru RO si care au votat si care mai au legatura cu tara din care au plecat, adica cam pe aici pe la un maxim 5-10%. Restul, marea masa de diasporeni, raman doar niste … „capsunari” la fel de miserupisti, analfabeti, grobieni si detestabili ca si concetatenii nostri care voteaza aici pe un kil de faina si o sapca.
Comentariu beton!18