Băi, voi mai puteți? Mai puteți să puneți suflet și energie în „dezbaterile” de pe internet? Vă întreb pentru că eu am obosit îngrozitor.
Nu știu dacă ați remarcat, dar de ceva vreme încoace refuz să mai scriu despre subiectele care inflamează opinia publică și împart oamenii în două tabere. Pentru că este extrem de obositor și trist de inutil.
La fiecare două-trei zile apare câte un subiect care rupe internetul în două și încep să curgă valurile de articole, postări și comentarii.
Dar cel mai și cel mai trist este că încep să curgă și valurile de ură. Indiferent care e subiectul, oamenii se vor împărți în două tabere și se vor urî cu patimă de la adăpostul tastaturilor. Se vor împărți cu dărnicie înjurături și blesteme, se vor rupe prietenii, se vor profera amenințări, toate astea pentru un subiect care va muri în două zile. Maximum trei.
Ce, nu mă credeți? Păi hai să vi le enumăr doar pe ultimele, ca să înțelegeți.
Acum, fix acum, avem „familia Lasconi”. Dar tocmai am trecut prin subiectele „Dorian Popa”, „Halloween sărbătoare păgână”, „ce proști sunt ăia care merg la moaște” și „reporterița Digi care transmitea din Israel”. Astea sunt doar cele mai recente, cel mai vechi n-are nici două săptămâni.
Pentru toate, pe rând, oamenii s-au urât, s-au muit și și-au urat de morți. Iar tristul adevăr este că s-au urât degeaba, peste două zile a apărut altceva pentru care să se urască. Peste alte două săptămâni nu mai știe nici dracu’ pentru ce s-au urât și s-au muit cu două săptămâni în urmă.
Iar cel mai nasol e că nici măcar nu ne alegem cu nimic după atâta ură dezlănțuită virtual. Familia Lasconi o să-și vadă de viața ei, Dorian de mașinile lui scumpe și reclamele la păcănele, Halloween o să fie și la anul, cum va fi și coadă la moaște.
Pentru „Gheboasă” s-a cheltuit atâta energie că puteai să iluminezi trei zile un oraș de dimensiunea Ploieștiului. Este că de-abia mai țineți minte despre ce era vorba? Eventual trebuie un search pe google ca să vă revină complet memoria. Și nu sunt nici cinci luni de-atunci. Acum înțelegeți ce zic?
Am obosit îngrozitor, prieteni. Voi mai puteți?
sursa foto: freepik.com
De aceea nici nu intru in dezbateri publice pe internet. N-are nici un sens. Si am mult mai multe de facut cu timpul meu, propria energie si stare de bine.
Comentariu beton!70
Frustrarea generală cu lucrurile mari se exprima cumva în frustrare cu lucruri mai mici. Da, obositor.
Fiind numa’ comentator mi se pare mai ușor, dacă văd că discuția o ia razna sau a început prost, asta e, mă retrag/nu mă bag.
Pentru tine cred că e infinit mai greu, deoarece vezi și destule mesaje care nu ajung să fie publicate. Ce-o fi acolo?!
Dacă s-ar canaliza energia asta spre lucruri bune, ar fi super. Mai nasol e că nu prea vrea nimeni asta.
Comentariu beton!23
Pe mine de obicei, ma urasc ambele tabere.
Oamenii sunt prea polarizati, daca nu esti deacord cu tot ceea ce fac aia la Brussels de exemplu, pac, esti automat Aurist.
Comentariu beton!22
Am remarcat o dezbinare si la mesele de fastfood, sunt cei care pun tava pe masa in modul „portrait” iar altii in „landscape”. Culmea, si la aceeasi masa. Poate sa facem zone cu mese dedicate sa nu apara un conflict.
Comentariu beton!73
Ha ! Am fost azi dimineață la cumpărături la Lidl. 2 caserii, la ambele coadă mare. Merg în zona în care îți scanezi singur produsele, termin treaba și dau să ies. Normal, scanez codul de bare al bonului de casă. O dată, de două ori, de trei ori, nimic. Vine spre mine ușurel omul de la pază îmi ia bonul din mână îl întoarce cu 90 de grade și îl scanează. Poarta se deschide. Eu scanasem bonul de casă în modul picture, trebuia scanat în modul landscape. Se uită spre mine cu o privire așa…de sus, nu spune un cuvânt dar privirea lui mă apostrofa „nene, nu vi prea des pe la noi”.
Comentariu beton!110
🤣🤣🤣
Comentariu beton!13
Harciog, voi aveti case self-scan la lidal? te invidiez, eu tb sa stau la coada, si la noi e magazinul e intr-o zona cu pretentii, unde a a juns 2.500 de mp util de casa/apt…
M-am scarpinat oleaca-n cap pân’ sa-mi cada fisa cu modurile astea portrait si landscape 😀
Pfft. Burtiere și news cycle. Amu Vasilescule, tu lucrezi oarecum conex cu domeniul, de ce te surprinde?
Nu mă mai suprinde nimic, dar de obosit am obosit.
@Vasilescule, pentru mine e white noise. Nu zic că e bine! Periferic sunt conștient că se întâmplă chestii, dar ultima brumă de credibilitate a mediei în general s-a consumat de pandemie.
Amu operez în mod de ablocker mental (ca să trecem razant pe lângă alt subiect recent). Ești prea intruziv? Block. Spam? Block. Să vezi cum dispare din stress 😀
Comentariu beton!27
Chiar mă gândeam, citind titlu cu familia Lasconi, ce ar face unii fără internet?
Unde și-ar afișa părerile și înjurăturile?
Pe orice temă. Cum e proverbul românesc ,, să vorbească și nea Ion că și el e om”.
Ar trebui să vorbim despre ce facem.
Eu, din cauza temperaturilor ridicate, nu pot sa tund trandafirii din gradină. Mă preocupă mai mult ca Dorian în halat. Semn de bătrânețe, cum zice fiica mea.
Comentariu beton!32
@Florina B, și eu am aceeași problemă 😕
am umplut vazele cu boboci acum vreo două săptămâni și-acum am grădina plină de alți boboci. la un trandafir am numărat ieri 17 nou apăruți! ce să le facem?
eu mai obosesc, dar de muncă. pt că n-am fb, insta etc. nu le-am găsit utilitatea pt mine 🤷♀️ pe-aici, cu voi, ce mai dezbat una-alta 🙂 citesc ziarele, mă uit rar la știri.
p.s. semn de înțelepciune, echilibru și sănătate la cap, nu semn de bătrânețe! așa să-i spui fiicei! 😉
Comentariu beton!29
Vai, acceasi problema o am si eu, in Uk doar :). Ploua mai mult ca de obicei (daca pot spune asa) si s a facut frig tare dintr o data si n am facut ce trebuia facut in gradina.
Trandafirii, lavanda, toate s netaiate. Si nu mi intelege nimeni oful 🙂
Comentariu beton!13
@Maria: eu iti inteleg prea bine oful, ca asa e si aici (Dk), ploua aproape nonstop de vreo doua luni, furtuni subintrante, si e al naibii de frig. Gradina cu balarii comestibile e fleasca, totul e culcat la pamânt, rosiile se mureaza in straturi…😭
@CorneliaA, esti o fericită! Eu am frezat deja 30 cm de zapadă și de 2 săptămâni bag lemne in sobă.
eu ce am inteles din toata povestea cu Lasconi este ca mama este ca o fiica rebela si-a numit mama o jegoasa pentru ca a votat familia traditionala, iar partidul din care face parte, usl, alti cretini, s-au grabit sa o scoata de pe liste pe tema asta . si uite asa cap de lista este nelipsitul Barney. daca ar fi gandit un pic, tembelii cu partidul s-ar fi abtinut sa intre in disputa fiindca : a) mesajul transmis este total gresit b) rufele murdare se spala dupa usile inchise si nu in presa. In rest intratul in dispute pe net este mai mult din amuzament, ca oricum la ghiolbani nu le schimbi parerea.
Comentariu beton!24
Noi, ăștia 50+, nu mai putem. Și nici n-are rost să ne risipim energia pe nimicuri:)))
Comentariu beton!33
Pe mine inca ma amuza atunci cand trec in Vadim-mode.
Mai apar oameni lipsiti de glagorie pe canalu’ cu razboiu’ si de multe ori imi pierd timpu’ incercand sa vad ce au in cap; cand descopera ca n-au argumente si trec la injuraturi insa, le arata nenea de unde isi lua Moise berea 🙂
Bine… imi permit, probabil, pentru restu’ vietii mi-e foarte calma.
Comentariu beton!11
Nope! Nici nu mă interesează, de multe ori aud pe la serviciu câte ceva, dar mă lasă rece. Am obosit să mă mai consum pentru chestii de-astea. Am altele serioase pentru care mă consum!
Eu am obosit inca din pandemie, moment in care am invatat sa ma abtin si sa imi curaț regulat lista de oameni pe FB ca sa nu ma mai enervez.
Comentariu beton!18
Și eu am obosit. Mai ales că de regulă exprim opinii echilibrate și îmi iau hate la greu de la ambele tabere pătimașe pro sau contra. De parcă există doar alb și negru pe lumea asta.
Comentariu beton!14
Nu prea mă duce capul, deci mai intru in polemici pe câte o idee. Dar sunt pe drumul cel bun, pentru că mă lansez de multe ori în vreun roman de comentariu, dar îmi dau seama și îl șterg cu lehamite. Totuși, nu reușesc să mă abțin de fiecare dată.
Comentariu beton!11
oamenii se urăsc oricum. subiectele astea sunt doar motivele, să nu pară ca s-ar urî oricum. ca alcoolul. găsești o ocazie, să nu pară că ești alcoolic.
Comentariu beton!18
Eu am aplicat o tactica cu televizorul: nu-l mai deschid, decat foarte rar.
Cred ca la fel ar trebui facut si cu internetul: inchis o perioada (adica inchise aplicatiile astea de social media).
“Ei” clar nu o sa le inchida, butonul este la noi 🙂
Alta solutie nu prea vad.
Pai astea sunt probleme?
Tu ai peste 50, eu aproape 50, mai ai energie pt toate cacaturile, ca eu abia reușesc sa adun câte o lingurita, sa ajungă pana la culcare.
De problemele „woke”, mi se rupe major. Fierb arabii, asta e nasol!
Comentariu beton!14
Eu am „obosit” de … hat, nici nu mai tin minte.
Am ajuns la „intelepciunea” ca oamenii au DOUA coordonate pe care reactioneaza – UNU: vor sa auda doar argumente care le valideaza punctul de vedere si reactioneaza agresiv la orice vine sa-i contrazica si DOI: oamenii nu (mai) pot trai in liniste, au nevoie de „scandal”, asa ca urasc un singur lucru mai presus de ce/cine ii contrazice si subiectul urii supreme e cel care vine cu varianta flexibilitatii „de bun-simt” / „de mijloc” adica aia care ar deschide calea negocierii, reconcilierii si a stingerii conflictului – asa ca ma abtin cat pot si sunt din-ce-in-ce mai linistit cu mine, familia mea si cercul de apropiati.
Am învățat la Sofia ce bine e fără știri și de atunci mă străduiesc să păstrez liniștea din capul meu. Mă mai uit pe TVR, unde văd și altceva decât mizerii. Altfel…surse limitate și diverse, dar se poate și fără
este că bulgarii nu-s așa pătimași, ca noi? mai o rakia, mai o biricika… mnogo dubre, niama problem!
@walaikum salam costica, sunt mult mai multe popoare care nu sunt asa patimase ca noi :))
@costica: așa e, oamenii sunt mai normali, zău
Ura naste ura, in unele zone ale globului inca se mai moare in numele religiei in 2023, in ceea ce priveste ura din online asta e rezultatul internetului, a timpului liber, a smarturilor, a onlineului, e inevitabil sa nu apara ceva in online pentru care lumea sa se urasca, eu unul ma delimitez de ura asta din online.
Mda, și eu am obosit să văd bătălii și valuri de ură.
Însă pe de alta parte mai bine sa fie niște bătălii mai mici decât un război ( civil) mare, nu?
Dacă vă obosesc controversele acestor ”povești” trăiți într-un mediu toxic, dublu toxic de fapt. În primul rând sunteți la curent cu ”știrile zilei”, ceea ce e grav. În al doilea rând trăiți într-o zonă în care sunt discutate aceste ”știri”, adică sunteți într-o bulă total greșită. Get a grip man! 😀
Adevărat, recunosc, câteodată am unghiile prea lungi și le tocesc comentând..la asta cu Lasconi mi-am exprimat doar regretul pentru părinte, indiferent care ar fi fost discuția nu se făcea să se porcăie cu mama public.In rest,am obosit,numai știri negativiste,accidente,omoruri ,copii bolnavi printre publicități, mă uit la știri dacă apuc, că în rest le văd pe net.Acum, adevărat e că suntem atât de diferiți in gândire, încât trebuie să alegem clar ce vedem , că putem dormi la noapte și fără să intrăm în polemici degeaba.
Chiar că. Câți ani are știrile de la ora 5? Îți dai seama de câți ani suntem bombardați și desensibilizați/
Mișule, nu ești singurul.
Nu știu să îți spun exact când s-a produs declicul la mine, că e ceva vreme de-atunci, dar de fiecare dată când văd câte o postare din care cred că nu am nimic de învățat, scrollez mai departe, eventual după ce dau un „hide”.
Am obosit să văd polarizarea oamenilor pe tot felul de non-subiecte (apropo, ai uitat să o menționezi în lista ta p-aia cu interzicerea cash-ului în viitorul apropiat).
Când sunt la discuții față în față, ascult ce zice celălalt și, ori ridic din umeri, ori schimb subiectul, atunci când e evident că o contra-argumentare ar duce la o polemică inutilă.
Și așa de o perioadă bună am news-feed-ul de facebook populat cu poze cu pisici, meme și noutăți din lumea bicicletelor, iar uneori câte o chestie de psihologie, iar pe YouTube doar metal și muzică clasică.
Nu-s zen, dar măcar încerc să ajung. 😁
0
Comentariu beton!22
Tocmai de aceea orice minune ține trei zile. Nu mai urmăresc de mult breking news. M-am întrebat care este finalul sau rezultatul acestor știri și am realizat că toate rămân așa cum au fost.
Credeam ca e „content”, nu ura ! 😀
Total, total de-acord! Am să ignor și am să mă detașez pentru că exact asta simt: oboseală. Dar doamnei profesoare de franceză din liceu am sa-i dau 👍 și ❤️ la toate postările cu pisicuțe, cu frunze de toamnă, cești cu ceai și cafea, Fecioara Maria etc. Cred că aproape în fiecare seară postează personaje drăgălașe care fac nani și ne urează „noapte bună!”. 😊 De o mie de ori mai bine! 😉
Da si nu.
Da pentru ca si eu am obosit si nu imi mai consum energia pe subiecte gen „stirile de la ora 5”.
Nu pentru ca acolo unde e vorba de idei si principii pe care eu le consider de baza pentru a trai intr-o societate civilizata, ma ambalez si ma implic pentru ca altfel e zicala aia ca pentru ca raul sa triumfe e deajuns ca oamenii buni sa nu zica/faca nimic ! Da, uneori ai senzatia ca te lupti cu morile de vant dar vreau sa cred ca orice efort, cat de mic, conteaza !
Si ca sa lansez un potential „flame”: daca devenim blazati si nu mai reactionam o sa ajungem ca palestinienii aia pentru care teroristii Hamas sunt cei alaturi de care traiesti si cu care te-ai obisnuit astfel incat nu ii vezi drept ceea ce sunt: niste animale salbatice, nu oameni.
Eu nici nu le mai citesc. Am idee în mare că se întâmplă ceva pe subiectul x (că văd titlurile din ziar) dar atât. Dezbateri interesante mai apar, dar foarte rar. La muncă dezbat chestii toată ziua. Nu mai am energie să fac asta și separat.
Am obosit și eu, aș minți să zic că nu. Atâta doar că nu prea mă mai uit de ceva vreme la știri și talk-show-uri. Mai aud știri în mașină, uneori, dar pentru că se nimerește, nu pentru că aș vrea eu neapărat! Pe fb nu-mi intră mizerii, m-am străduit să mențin lista de prieteni cât de cât curată, am dat unfriend celor care postau chestii din astea de scandal și acum nu mai primesc decât postări care nu-mi ridică tensiunea! Îmi ajunge cât challenge am la muncă, nu-mi mai trebuie și în timpul liber!
Io nu sunt la curent cu ceea ce se întâmplă pe internet (nici cu știrile din lume, to be honest). Nu știu ce s-a întâmplat cu Lasconi, iar cu Dorian Popa nici atât.
Am 5 platforme de streaming, am la ce să mă uit. Și-s mai liniștită așa.
Înțeleg perfect.
Eu remarc o altă perspectivă: fără discuțiile ăstea, ce ar face oamenii sau li s-ar permite ce e acum interzis? „Pressure valve”, carevasăzică.
Dacă n-ar avea discuțiile ăstea, ce ar face – sau, ce li s-ar permite să facă altminteri?
Știi de vorba „să te întinzi cât îți permite plapuma”, aplic-o aici, sub semn de întrebare: dacă n-ar avea voie, ce ar fi putut altceva să facă lumea?
Eu nu știu, n-am un răspuns. Funcționează pentru că „merge și așa”. Că mai obosim, denotă că „schema” (schemele) funcționează și că, exact ca un copil cu energie, pedalează, pedalează, pedalează până obosește. Dacă obosește, nu e nicio problemă, asta e și scopul, iar în timp ce pedala nu deranja pe nimeni pentru că, altminteri, nu are voie la altceva decât să pedaleze și să irosească surplusul de energie, pe ceva, undeva.
Extrapolând puțin, vei înțelege… „n-ai cu cine”…
Da, așa e , dar îți pui o uniformă din aia de X-men și se reflectă căcănăriile
Nu ma bag in dispute. De obicei nu ai cum sa schimbi parerea deja facuta a unei persoane. Asa ca de ce sa ma enervez ca ala nu are dreptate si bate campii? Si pentru ca locuiesc pe alte meleaguri decat cele mioritice, mai ratez altfel de discutii pe rerelele sociale. Cea cu Lasconi, mi-a povestit mama ieri, dar de celelalte habar nu am despre ce e vorba. Si nici nu vreau sa stiu.
Mai pot, nu ma las nici de-al dreq. Numai ce o contrasem pe socrela zilele trecute legat de Halloween – se dădea cu curul de pământ că dar vai, americanii, tradiții, rahat cu perje. Pur și simplu am îintrebat-o cu ce îi afecteaza viața faptul ca niște oameni se distreaza cu ocazia respectivă, i se sting becurile pe verandă, sau ce? A belit niște ochi cât cepele și a ieșit din încăpere. Aia e…
Comentariu beton!20
așa, așa, brava mujîc! șî io-s la fel! da’ nu pe subiecte minore gen dorian sau lasconi; io-s cu o culta, cincigeu’, ucraina, palestina, d-astea grele; spunea cineva mai sus că prostului trebuie să-i pui oglinda în față; e adevărat, e obositor, da’ o consider datorie…
Comentariu beton!17
Pentru asta exista Reddit, Blind, Quora etc unde îți alegi subiectele de interes și le urmărești doar pe cele care te interesează.
Ai dreptate.
La tv mă uit foarte puțin.
Citesc, văd seriale și filme.
Facebook puțintel și numai ce nu mă enervează.
Și muzică, multă muzică.
Orice subiect tine 2-4 zile. Timp in care porcaiala e maxima. Și valul de hate😐și da, e obositor.
Bai, de cativa ani de zile, as zice ca orice subiect expus pe internet (retele sociale, etc), creeaza o polarizare. Si cu cat subiectul e mai de interes, interactiunea dintre cele doua tabere e mai crancena. Parerea mea e ca aia nu e dezbatere, e o lupta cu sange si flegme intre doua tabere complet opuse, cu o a treia care se uita, optional face un browsing mic, si apoi trece mai departe. Nu merita sa fii in nici una dintre cele doua tabere care se porcaiesc. Ca astea doua sint formate de oameni convinsi de ceea ce spun. Si daca-s deja convinsi…
Cum adică ai obosit? Boss, concurența are deja 2-3 articole pe subiectul Lasconi.
Hai, la muncă! Dacă tu nu muncești noi cum mai facem bani pe comentarii?
Te-ai gândit că la anu când dă colțu ierbii o să vrei concedii???
Da, mereu uit de banii ăia de comentarii… 🤭
Da măi Vasilescule, în loc să împărțim ponturi de cine plătește amu mai bine, Soros sau Putin (sau în cazul meu, Orbán), noi ne scărpinăm de subiecte din astea ofilite, gen sănătate mentală.
Fraieri mai suntem 😀
Aaah, e pe bune faza cu bani pe comentarii? Cum functioneaza? Sunt oricand dornica de un ban in plus, mai ales acum ca trec printr-o perioada greeeea, dar frumoasa.
Referitor la subiect, dupa pandemie m-am imunizat, foarte rar ma uit la tv, la stiri evit cat pot, am lucruri mai bune de facut cu timpul meu, care si asa mi se pare ca zboara de la un timp incoace.
Pentru mine netul e ca sedinta de la bloc. Camerele de supraveghere in capot cu flori si vopsite pe par rosu menopauza si-au largit raza de actiune. Barfesc, injura, se cearta si iau apararea, dar nu se mai limiteaza la ” betivul de la parter” si” aia de la 3 cu restante la intretinere”. Acum isi pot exprima parerile la scara larga, doar cu totii stateam ca pe ghimpi, poate poate ne lumineaza ” Tantza de la scara 2″.
Daca nu-ti place sa iei parte la sedintele de bloc, tre’ sa stingi lumina si sa te faci ca muncesti in Schimbul 2
Nu avem voie să obosim, Pierre de Coubertin și maxima lui ne este tot timpul model. Sunt sigur că cititorii acestui blog cunosc despre ce este vorba. Cu stimă Ioan din Sibiu.
L’important dans la vie n’est pas la victoire mais la compétition, l’essentiel n’est pas d’avoir vaincu mais d’avoir bien combattu? Ceva de genul era? ‘tui orele de franceză, că și amu mă bântuie.
Dar na, Coubertin trăia în altă lume. Amu din păcate triumful nu mai e doar o chestie efemeră ci un factor de supraviețuire.
Eu nu prea am unde să asist la ura de pe net, dar e destulă în viața reală, prea multă răutate. Eu de-asta am obosit. De fapt, cea virtuală își are originea în cea reală de zi cu zi. Din păcate.
N-am obosit , neapărat, am cam pierdut răbdarea și toleranța pentru unele seturi de păreri. În liniii mari „vaxx și conspirația” „Ucraina nazistă, Rusia salvatoare” „Israel criminal, Free poor Palestine”, „AUR fanclub” sunt teme pe care ajung lejer să expediez lumea la origini și născătoare, online sau offline. Restul dramelor minore, mi se fâlfâie de ele în esență, deși am auzit și am opinii, despre unele, doar că, așa, mai în scârbă, vorba bancului. Nu mă mai complic prea tare nici cu pesediberalismele, aparent lumea e destul de încântată de ele.
Am testat varianta cu folosit internet fără știri, dar n-a mai ținut gluma de pe la începutul lui 2022.
Dar de ce vrei dumneata, domnule, sa fii odihnit?
Pentru mine știrea care m-a scârbit a fost cea în care domnul Ciuca a spus că el nu a petrecut nici o vacanta in afara României. Serios, oare de ce? Pentru că în sistemul MApN vacanta lui a fost in unități de turism unde e practic moka? Unde ciorba e 8 lei? Unde nu e nici cald, nici rece? Sa nu ai nici o dorință să vezi cum e in alta tara din punct de vedere turistic? No, uite de asta nu te-as vota, domnule general, pentru că ești îngrămădit!
Am făcut duminică greșeala să intreb un amic care e problema cu „cash sau card” și abia am mai avut timp să citesc „ce mi-a plăcut in săptămâna 382”. Eu chiar voiam sa ma lămuresc cand plătește el caș 5k. De dragul vremurilor apuse nu i-am comunicat că a cam luat-o cu capul, eu știindu-l un om cu capul pe umeri. Acum se pare că îl păstrează numai in chiloți.
E tarziu, ma duc la somn, nu merita subiectul, lasa nebunii sa urle ca a AI-ul asa a decis, suntem sclavii lui, nu ai cu cine vorbi sa schimbi ceva.
Ce? Cine?
A, bine.
Tre’ să dau search pentru 4 din 6 subiecte, și asta așa, de insomnie.
Mai urmăresc știrile, am prieteni în Israel, am fost la mitinguri, am încercat să fiu un cetățean responsabil și să îi învăț și pe copiii mei să fie responsabili, civilizați, să repare sistemul, cinstiți bla-bla dar sunt aproape de limită. Mă bucur că fiemea e în neagra străinătate, mă doare că fiumeu nu e hotărât încă să facă pasul ăsta iar eu încă mai am o luptă urâtă de dus cu sistemul 🤬 sper să apuc ziua când dreptatea o să fie reală nu doar pe hârtie ( inaplicabilă faptic) și să petrec măcar șase luni pe an în țările calde ( când/dacă ies la pensie).
Problema este ca cetatenii acestei țări nu sunt in stare sa-si argumenteze discutiile, pro sau contra, tot dialogul lor se reduce la „te bag in aia a matii” si urmeaza „mă dacă îți bag una”.
0
De aceea, noi romanii nu putem fi considerați rasiști, pentru ca uram pe toată lumea, dar mai ales pe noi.
Dupa o dezbatere din asta de pe interneti pe care am avut-o chiar ieri, am iesit castigata pentru ca dezbaterea asta m-a ajutat sa ma pozitionez intern mai bine pe subiect si sa imi clarific plunctul de vedere mie insami.
Pe bune ca am simtit ca avansez cu mie insami, adica am inteles mai clar ce simt fata de subiectul respectiv, si cum interpretez lucrurile. Sincer, elucubratiile celuilat m-au dus spre o analiza a mea si, fara se le iau inseama, sa gasesc raspunsuri pentru mine, nu raportat la el. Intelegeti ce vreau sa zic? E a doua oara cand mi se intampla asta.
Nu am dezbatut foarte mult, pentru ca am lasat discutia in contradictrou cu celalalt si am purtat o discutie in contradictoriu eu cu mine. Am facut si un exercitiu de a da de pamant cu aprioriurile mele, cu semantica mea, nu neaparat raportat la argumentele celuilalt. Bine inteles, celalalt habar nu are, si nici nu ma obosesc sa-i spun. A fost doar un declansator.
La finalul brainstormingului cu mine insami, m-am simtit asa de bine, ca si cum descoperisem ceva, totul era mult mai clar pentru mine, mi-am inteles pozitia si culmea, chiar nu ma intereseaza daca celalat adera sau nu la pozitia mea. Nu am incercat sa conving, sa am dreptate, am descoperit doar calea mea proporie si personala, pe care, la o adica nu trebuie sa o explic nimanui.
Nu cred ca as putea face asta zilnic, as obosi, da, dar intrevad o metoda care pe mine ma ajuta sa ma pozitionez pe subiecte fata de mine insami si ma ajuta sa fiu clara in capul meu.
AM mai inteles ca marea majoritate tinde spre un deznodamant alb-negru, dusman/prieten, si ca de cele mai multe ori discutiile astea sunt un dialog de surzi. De multe ori se ramane la nivelul 1 (chiar 0) si nu se chestioneaza mai profund, mai complex, mai deschis. E alba sau neagra pentru ca vizual se vede ca e alba sau neagra, deci atunci cum vii tu sa zici ca e verde cu dungi. E reductor.
Cand vad vreun profil din asta alb/negru, nu ma mai obosesc sa discut, ca stiu din start ca nu voi avea nimic de invatat, in afara de faptul de a le indenifica rapidos.