Gata, sunt pieton. E oficial, din weekend nu mai am mașină. După 28 de ani, am redevenit pieton pentru următoarele 4-5-6 luni (cu voia Bărbosului, poate nu chiar atât).

Am vândut Furia Albastră, dar măcar a ajuns la unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, ăsta fiind singurul lucru care mă ajută să nu piș ochii. Mă bucur că i-am dat o mașină bună, în stare perfectă, care mie mi-a plăcut și încă îmi place mult de tot.

Pe când îmi stăpâneam cu greu o lacrimă, mă gândeam dacă m-am atașat emoțional de toate mașinile pe care le-am avut, convins fiind că așa mi s-a întâmplat la toate. Ca să constat, după ce le-am trecut în revistă, că nici pomeneală, am avut mașini pentru care n-am simțit nimic, de-abia așteptam să scap de ele.

De-aici mi-a venit ideea să ne jucăm de-a „eu ți-o arăt pe-a mea și tu mi-o arăți pe-a ta”, varianta pe mașini. Vă las aici care-s toate pe care le-am avut, după care mi le ziceți și voi. Merge? Vă băgați?

👉 Dacia 1100. N-aveți idee cât am iubit mașina asta. Daca n-o făceam bardaf, sunt absolut convins c-o mai aveam și în ziua de azi. O bibileam și-o dichiseam până ar fi arătat ca nouă și mă plimbam cu ea duminica, la șosea. N-a fost să fie.

Apropo, nu multă lume știe că plăcerea condusului unei dacii 1100 era mult peste cea a unei dacii 1300. Dacia 1100 avea motorul pe spate, deci niciun pic de greutate pe față, așa că volanul se mișca incredibil de ușor. Ziceai că are servo, deși n-avea niciun servo. Când mă urcam în dacia lui taică-meu, venind de pe 1100-a mea, trăgeam de volanul ăla de făceam febră la bicepși.

👉 Tot Dacia 1100. Dacă pe prima am iubit-o, mașina asta mi-a fost indiferentă, tot timpul cât am avut-o nu mi-am dorit decât să scap de ea mai repede. Dacă știam ce mașină urmează să-mi iau după ce scap de ea, o mai țineam mult și bine, pentru că mergea impecabil. Mare lucru dacă nu mai merge și în zilele noastre. Eu am mai văzut-o ani mulți pe străzi, la Vâlcea.

👉 Renault 5. Asta a fost mașina care m-a făcut să jur că niciodată în această viață nu-mi voi mai cumpăra vreun diesel. Până acum m-am ținut de cuvânt. Mă cutremur când îmi aduc aminte câte probleme am putut avea cu sărăcia asta de mașină, care mai mult n-a mers cât timp am avut-o eu.

Mergeam vara cu căldura pornită și dată la maximum, pentru că nimeni nu a reușit să depisteze vreodată de ce i se încingea motorul atât de tare de-i fierbea apa. Pentru mecanicii amatori care vor sări de cur în sus: nu, nu era garnitura de chiulasă, am schimbat-o și-a făcut exact la fel și după.

Singura soluție era să pornesc căldura la maximum și să mă rog să nu mor înecat în propria-mi transpirație. Asta întâmplându-se în perioada în care munceam în asigurări de viață și era obligatoriu să merg la clienți îmbrăcat în costum. Vă puteți imagina cam cum mă urcam în ea?

În ziua în care mi-a zis un coleg că mi-o cumpără el, adică vrea să-mi dea bani pe mașina aia, mi-am zis că sunt mamăl și tatăl norocului. Pe loc i-am dat-o.

👉 Oltcit. N-am ce să vă povestesc despre Oltcitul meu roșu căruia într-o zi i s-a gripat motorul și nimeni nu l-a mai putut porni vreodată. Pe scurt, Oltcitul, nu doar al meu, era o mașină care te putea face să renunți la mașini, în general.

👉 Daewoo Tico. Prima mea mașină cumpărată nouă, de la dealer. Și p-asta am iubit-o de mi-au dat lacrimile in ziua în care am vândut-o. Tico au fost cele mai fiabile mașini care au calcat vreodată pe Terra.

N-o sa mă convingă nimeni niciodată că exact ăsta este motivul pentru care coreenii n-au mai produs-o: nu se stricau niciodată.

Cum să faci bani din service dacă tu vinzi niște mașini care nu se strică? Afară cu ele din producție, facem doar Matiz și-o să fie coadă la service.

👉 Daewoo Cielo. Tot nouă, de la Tico încoace n-am mai cumpărat niciodată mașini SH. O mașină fiabilă și asta, am ținut-o vreo patru ani, timp în care nu s-a stricat ceva vreodată, n-am băgat vreun leu în ea, în afară de revizii.

Dar nu-mi plăcea, mă enerva, m-am bucurat când am dat-o. Pentru c-am avut ultima generație de Cielo, adică aia cu motor în 16 valve care consuma cât două TIR-uri. Cât două TIR-uri pline cu marfă, nu goale. Făceam plinul la București, plecam cu ea la Vâlcea și mai făceam o dată plinul pe drum, ca să fiu sigur că ajung. Nfine, zero sentimente, m-am bucurat când am vândut-o.

👉 Renault Megane 2. Pentru toți cei care se întreabă cum de-am ajuns să fiu fan Renault, aceasta este explicația: Megane-ul 2 pe care l-am ținut aproape 14 ani și căruia nu am avut ce să-i reproșez.

Da, au mai apărut chestii minore, nici n-aveau cum să nu apară în atâta amar de vreme, dar nimic de speriat. Când am vândut-o, fata aia care a luat-o a făcut-o ca nouă cu sub 1000 de lei, c-am întrebat-o.

Am plâns când am mi-am văzut mașina plecând cu altcineva la volan.

👉 Renault Megane 4. Nu știu ce-aș putea sa vă zic despre o mașină aproape nouă, care mi-a plăcut și încă îmi mai place, mașină care a plecat de la mine cu 63.000 km în bord. Sper doar să aibă grijă de ea cum am avut eu.

👉 Ultima pe listă, din primăvara viitoare, Renault Austral.

Vă dați seama că acum aștept cu nerăbdare să văd ce mașini ați avut, da?