După cum ziceam și-n titlu, am două vești pentru voi, una bună și una rea. O să încep, desigur, cu aia rea, ca să scăpam.
Vine frigul, prieteni. Un val de aer polar va traversa România și nu se lasă dus de pe-aici decât peste vreo săptămână, dacă nu chiar și mai mult. Nu știu voi, dar pe mine mă afectează rău la căpuț veștile de genul ăsta.
Pe acest fond de instabilitate termică, trecem la vestea bună. Ca să mai îndulcească din amarul veștii cu iarna revenită pe neașteptate, dar și ca să ne încălzească, prietenii noștri de la Finestore vin cu o ofertă șmecheră: coșuri cadouri de Paști pentru toate gusturile, preferințele și, mai ales, toate bugetele.
Coșurile includ băuturi fine și produse selecționate, ambalate profesional. Că, na, mulți dintre cei care le cumpără le iau special pentru a le face cadou, și nu poți să te faci de râs cu un cadou necorespunzător, de Paști.
Am intrat un pic pe site și m-am lămurit că asta cu „toate bugetele” e sută la sută adevărată. Practic, poți să găsești ceva mișto începând de la 99 de lei până la 2.297 de lei. Exact după cum ziceam, pentru toate gusturile și toate buzunarele. Apropo, coșul ăla care costă 2.297 de lei nu este denumit întâmplător „Simply the best”. O să vă dați seama de asta dacă aruncați o privire pe ce conține.
Mai e nevoie să vă explic de ce coșurile pot fi un cadou de Paști cum nu se poate mai potrivit? Biiine, hai că vă zic pe foarte scurt:
👉 Nu mai pierzi timp și nu-ți mai bați capul cu „oare ce să cumpăr?”. Alegi un coș care-ți place ce conține, deci nu mai stai să cauți tu diverse produse, îl iei gata făcut și ambalat mișto.
👉 Pe lângă că nu mai pierzi timp cumpărând, poți să nu mai pierzi timp nici cu livratul coșului. Ai opțiunea să-l trimiți direct persoanei căreia vrei să i-l faci cadou. Doar le comunici celor de la Finestore adresa de livrare.
👉 Bine, dacă vrei tu musai să-l duci personal, nu te oprește nimeni. Vă ziceam doar că e posibilă oricare dintre variante. Poate vrei să faci cadou un coș cuiva care e în alt oraș și ți-ar fi dificil să ajungi. Iată, acum ai soluția. Ba chiar, dacă vrei să faci cadou mai multe coșuri pentru mai multe persoane, pe toate ți le livrează Finestore exact acolo unde le zici tu să le ducă, nu-i problemă.
👉 Aveți livrare gratuită la comenzile cu valoare de peste 199 de lei.
👉 Livrare ultra-mega-rapidă, că oamenii de la Finestore lucrează cu marfă pe stoc.
Acum o să vă las aici coșurile cadou care mi-au făcut mie cu ochiul. Le puteți considera sugestii personale sau puteți să le ignorați și să vă alegeți singuri, din secțiunea Coșuri Cadou, ce vă place, :
➡️ Marai Tresor
➡️ Premium Moet
➡️ Black Forum
➡️ Freedom
➡️ Impressive
➡️ Chivas Duet
➡️ Masterpiece
Acestea fiind zise, știți și singuri ce aveți de făcut dacă vă tentează ceva.
P.S. Mai jos v-am lăsat imagini cu cele două coșuri care m-au spart pe mine.
Gourmet selection
Simply the best
Până nu-s sub zero grade afară ziua, mă declar mulțumită, bine că a trecut iarna! Cu un vin bun lângă, e și mai bine! Și panettone sau cozonac (sîc!)
🙂
Nu degeaba se spune că o imagine face cât 1000 de cuvinte! Arată într-un mare fel coșurile alea!
Cât despre frig, dacă ai fi ieșit acum din comă și ai fi scos capul pe geam, puteai crede liniștit ca-i noiembrie!😀
@Vic, ce coma frate, ca tocmai suflu-n palme in pauza de curatat masina de nameti, si ninge, ninge. M-as baga in „coma” cu sticlele alea, sa ma trezesc la primavara.🙄
La noi nu ninge, dar când văd în ce hal bate vântul…
La tine si articolele de reclama suna bine. M-ai ca imi vine sa imi comand singur un cos cadou. numai asa, ca sa imi fac un cadou.
Comentariu beton!13
Nici pe mine nu mă încântă ploaia …dar cutiile/cadourile de la Finestore,da.
Vestea rea e veste bună, de fapt: sunt șanse sa schiez de Paște! 😁 Pachetele cadou sunt întotdeauna binevenite, un coniac fin merge la marele fix după o zi la zăpadă. Da, știu, visez cai verzi pe pereți, nu cred eu sa fie atâta zăpadă la jumătatea lui aprilie, dar keep on dreamin’
iara nu o sa am caise din pomii mei. Mama lui de frig.
Totul se incalzeste in afara de perioada de inceput de aprilie cand vine un frig si fute meciul caisilor
Comentariu beton!15
Noi am taiat caisii. Nu au mai facut fructe de ani de zile. Tocmai pentru ca nu pastreaza florile. Vom planta pruni. Tuica rullz 🙂 @sefu la blog multumim de pont, cosurile arata intr-un mare fel :*
Frig, bre ! Am pozat lalelele, restu’ e în coș! Aștept magia sărbătorilor de iepuraș, să-l degust!
Nevasta-mea comandă chestii de acolo, conform statisticii în orice familie românească trebuie, obligatoriu să existe un droj, scz, consumător de alcool.
Comentariu beton!16
Aici am vazut prima data coșurile astea și acum le cumpăr de fiecare data când e ceva de sărbătorit și tre’ sa dau bine🤣.
Mersi, Mihai. (Unde mai pui ca am avut și 10% reducere)
N-ai pentru ce. Mă bucur când chiar reușesc să fac ceva util.
Mulțumesc și eu.
*fara diacritice azi
Mama mea ce-i acolo! Am si intrat sa dau un ochi, ca plec la neamuri si sa nu merg cu mana goala.
Mersi, Mihai!
Avec beaucoup de plaisir. 🙂
🥶🥶🥶 -3 la germanica. Bună dimineața. ☕☕☕
Arata bine. Mulțumesc Mihai.
Mai bine spuneai că îți plac toate decât sa faci ditamai listă. 😉
Vin din an în Paști cu un comment doar ca să îți transmit că ai întârziat cu fix 1 zi. Ieri am luat 16 coșuri cadou net inferioare, deși ciudat că nu mi-a apărut Finestore la niciun rezultat pe Gugăl în marea căutare. Mă duc să crăp de ciudă.
Unu. Da, mi-e ciudă.
Doi. Ești nouă pe aici? C-am mai scris măcar de trei ori despre coșurile cadou de la Finestore.
Nu sunt nouă, dar sunt bătrână și stau prost cu memoria. Așa îmi trebuie. Păstrez ideea pentru Crăciun.
Pfff…
@MV,
” – Daca ar fi musai de ales, intre Parkinson si Alzheimer, ce ai alege?
– Parkinson, ca mai bine versi paharul decat sa uiti unde ai pus sticla.”
Comentariu beton!25
spre Mișu,
Locul ăla de crăpat de ciudă e reversibil?
crăpat de bucurie de exemplu
Frig la mine în localitate a nins un pic ieri și au fost sub zero peste noapte. Vine Crăciunul sau Pastele ca nu îmi este clar? Coșurile arată super așa ca pofta mare la bautura!
Iar pe mine mă luase elanul să pun anvelopele de vară. O să le schimb când o intra gloria în grâu.
M-am imbracat cu tzoalele de iarna ca ieri am facut gerul pe Viena, nu frigul. 🥶
Sa aveti o iarna usoara 😁
Arată bine coșulețele astea!😍 E greu să te decizi, tare greu! 🤔
De vreme hai să nu mai vorbim. Don’t mention the war..😉
.
Mama lor de valuri cu aerele lor polare 🥶 La noi plouă și bate vântul, dar o ploaie din aia de zici că ninge și un vânt de-ți pătrunde printre toate straturile de haine și îți îngheațâ toate cele. 😨
S-avem spor la cumpărături, coșurile alea n-au cum să nu ne convingă.
Si eu am scos grila de iarna la Skoda. :))
Multumesc si eu de idee! Arata super bine! Unde-s eu acum (Focsani) ninge cu fulgi mari de nu se vede dincolo de gardul casei.
Si la noi -1 grade. Dar macar avem soare dupa atatea zile de burnita.
Poate o sa comand si eu vreodata de la Finestore pentru familie in România. Dar cum locuiesc pe alte meleaguri, am gasit solutia langa magazinul/ depozitul de bauturi de langa noi. Au si ei cosuri gata facute sau iti alegi ce vrei tu si iti fac cosul pe loc. Un cadou foarte reusit. Impusti mai multi iepuri deodata 😁
Nu pot decât să fac un cadou cuiva. Gândindu-mă mai bine, am descoperit „Dictador”https://www.finestore.ro/dictador-12-ani-cu-2-pahare-07l și mi-am adus aminte de socră-meu😜
Merci pentru idee?
Med glede!
@MV,
„God Påske” (citit „gu posche) merge urat acum, că e săptămâna pastelui.
Sper că apreciezi că ți-am trimis și eu cadou niște răcoare😘.
Da, da, apreciez nespus.
5 grade la mine. Și io umblu de nebun cu treabă prin Viena. Și parcările o fost pline. Am umblat de-am căpiat să găsesc unu’.
Umblă poliția prin Viena de zici că-i ziua poliției. 🤭
Da-s faine coșurile. Mie pot să-mi trimit unu’? 🤭
Poți să încerci. 😁