Am stat sâmbătă până pe la patru dimineață cu niște prieteni. Nici gând de mers prin cluburi sau rupt capul prin alte locuri la fel de pline de promiscuitate. Nuuu, nici pomeneală, am stat acasă, cu un vin în față, doar am râs și-am vorbit.

Cine credeți voi că era viteaz pe la patru dimineața când au zis oamenii ăia că pleacă pe la casele lor? „Hai, bă, unde plecați acum când ne simțeam mai bine?”. Degeaba, n-am avut cu cine. Doar așa, de ciudă, am mai băgat vreo jumătate de oră de serial și după ce-au plecat.

Prieteni, duminică toată ziua m-am simțit de parcă eram în convalescență după boală grea. Și nu s-a terminat acolo, că nici luni nu m-am simțit ca o floricică proaspătă. Azi e marți și încă nu mi-am revenit complet, cred mai am de tras măcar vreo două zile.

Fraților, unde sunt vremurile alea când mă duceam la examen direct din club (no joke)? După care, în noaptea următoare eram tot în club, că doar nu era să rămân în cameră să dorm?

UNDE sunt?