Patru chestii mi se tot întorc recurent sub formă de vis. Sau coșmar, depinde cum vezi lucrurile.
Prima. Visez că vorbesc perfect limbi străine. Băi, și când zic „perfect”, vă rog să mă credeți că în vis pot purta discuții la nivel de academician, în orice limbă vrea mușchiu’ meu. Dacă visez că vorbesc cehă, apăi o să pot discuta lejer cu un lingvist ceh. Ba chiar cred că dacă aș vrea, aș putea să-l pun în dificultate. Noroc că nu vreau, sunt un tip cu suflet mare.
De ce să mint, cehă n-am visat încă, dar m-am delectat de multe ori cu engleză la nivel de absolvent de Oxford, cu franceză de tip Sorbona și cu portugheză, prieteni. Dar nu din aia braziliană, portugheză curată de Peninsula Iberică.
Nu știu ce conexiuni se petrec între bieții mei neuroni, dar formulez în vis niște fraze în alte limbi pe care cu greu le-aș putea spune în română, să știți. După care, când mă trezesc, dacă am ghinionul să-mi amintesc visul și cât de șmecher dialogam eu în franceză ca a lui Voltaire, mă ia dezamăgirea de cap.
A doua. Visez că găsesc bani. Uneori puțini, alteori foarte mulți. Ei bine, când visez foarte mulți să știți că sunt deosebit de organizat cu banii, acolo, în vis. Nu mă arunc să cheltui în neștire, nu mă repede la primul dealer Porsche, nimic de genul ăsta. Mi-i împart frumos pe grupe de interese, fac socoteli ce probleme aș putea rezolva mai întâi, ce să mai, educație financiară curată.
Partea cea mai nasoală e la trezire. Pentru că am câteva momente în care chiar cred că totul a fost real, că banii ăia există. Cu atât mai mare e dezamăgirea când îmi dau seama c-a fost doar un nenorocit de vis. Mă ia o tristețe de zici că i-am avut cu adevărat și i-am pierdut.
A treia. Asta e de dată mai recentă, mai precis a apărut după ce Vasile a hotărât să plece în excursia de cinci zile. Visez că intră cineva în casă și mi-l fură pe Vasile. Niciodată pe Suzana, întotdeauna pe Vasile. N-aveți idee de câte ori m-am trezit plângând de la visul ăsta.
Și a patra. Un coșmar de care nu scap de ani de zile. E cam așa. Sunt în casă. Deodată îmi dau seama că cineva încearcă să intre și ȘTIU, fără să mă uit, că cineva ăla e un străin care n-are de gând să-mi ceară un pahar cu apă și nu e nici vecina aia bună de la doi care vrea să mă întrebe dacă nu vin să-i repar televizorul cât e bărbatu-său plecat în delegație.
Mă îndrept spre bâta de oină (atenție, nu de baseball, eu promovez sportul național aici, da?) pe care o păstrez după ușă exact cu scopul de a ajuta musafirii nepoftiți să-și dea seama dacă-i strâng dinții-n gură. Niciodată nu reușesc să ajung la ea și s-o apuc. Ori mă mișc în reluare de parcă-aș încerca să alerg prin smoală topită, ori dacă reușesc să iau în mână blestemata aia de bâtă n-am forță s-o ridic. Totul se petrece în reluare, în timp ce cu groază în suflet îl văd pe ăla intrând în casă. Doar că el nu se mișcă în reluare, el e sprinten și voios, și mă face bucăți cu zâmbetul pe buze.
Ăsta e momentul în care mă trezesc, inima îmi bate ca dracu’, sunt pișat pe mine de frică și stors de puteri ca o lămâie pe care au folosit-o pentru aceeași salată zece anorexice care se pregătesc pentru un concurs de miss. Urât de tot, ce să mai.
Ce nu înțeleg eu este de ce niciodată, dar absolut niciodată, nu mi s-a întâmplat să visez că intră peste mine două blonde cu țâțe mari care să mă oblige sa le posed sălbatic lângă litiera pisicilor. După care, ca să fie coșmarul și mai îngrozitor, să înceapă să se posede între ele. La fel de sălbatic, desigur. E nedrept, vă spun.
Mno, gata, le-am zis pe toate. Poate scap și-apar în sfârșit blondele. Duamne ajută!
La voi cum stă treaba? Ceva nasol? Sau visați doar unicorni roz și iepurași pufoși?
sursa foto: freepik.com
Da, și eu am un vis bizar. Visez că pot să sar de pe bloc și, când aproape ajung la asfalt, pun frână cumva. Deci pot să zbor cam ca Superman, băi, dar nu așa, pot să iau si viraje!
O singură dată am visat că am câștigat la Loto, deși, cumva și în vis, eram mirat că am câștigat, știind că nu joc!
Comentariu beton!30
Asta visam cel mai desc când eram copil. Și că pot să zbor.
@Vic, daa parasuta ai?
”Bulă cade de la etajul patru. Vin vecinii:
-Domnule, ați pățit ceva?
-Nu.
Se scutură Bulă și vrea să plece, dar este oprit de vecini:
-Domnule, ce meserie aveți?
-Sunt parașutist.
-Și unde vă este parașuta?
-E sus în casă. O bate bărbatul ei de-o rupe”
Comentariu beton!58
@tavi: 🤣🤣🤣 Dacă tot ai adus vorba, chiar am facut parașutism în tinerețe!
@Vic, inseamna ca ti s-a deschis parasuta…
„Elevul catre instructor:
– Şi dacă nu mi se deschide paraşuta principală şi nici cea de rezervă, cât timp voi zbura până la pământ?
– Tot restul vieţii!”😯
Comentariu beton!63
@Vic, și eu aveam cândva același vis, da’ când mă apropiam de pământ mă trezeam. Și ce fericit eram că nu era adevărat. Ajunsesem să conștientizez că trebuie să sar, că oricum nu e adevărat, este doar un vis și nu se-ntâmplă nimic. Serios!
Comentariu beton!11
Eu am avut de vreo doua ori acest vis, cu caderea. Bine, de mai multe ori, insa ma trezeam de fiecare data din cadere.
Insa, de aceasta data, nu m-am trezit. Singura imagine care mi s-a intiparit pe creier e cand cadeam in gol de pe un bloc. Si nu m-am trezit. Am aterizat pe un gardulet, dand cu capul de bordura, simtindu-mi coloana franta. Pentru cateva momente am simtit cum tot corpul e amortit si viata mi se scurge din corp. Apoi m-am trezit fleasca de transpirat.
Unul din cele mai trumatizante vise de le-am avut vreodata. Atat de vie amintirea senzatiei din vis. Inca ma ia cu fiori.
Comentariu beton!18
Vezi dacă nu esti bine cu tine? Ce ti-ar face tie un mindfullness ca lumea la timpul lui?!
Comentariu beton!22
Dacă fac mindfulness apar sigur blondele? Că poate mă mai gândesc…
Nu apare nici o blondă, apare JT cu biciul și versiunea personală a Decalogului.
Comentariu beton!29
@MV, mindfullness-u asta, nu strica dintii?
Ar putea sa fie o stransa legatura intre visele tale… short story:
Doamna vede blondele, dupa care tu (zbori) dormi pe presul de la usa si te invelesti cu Vasile. Dimineata, te cauti in buzunarele de la pijamaua fara buzunare, dupa firfirei. N-ai. Asa ca, pe limba pisiceasca, il trimiti pe Vasile la colt, sa ia cafea si graunte pe caiet…
– Stii ce-i ceva rosu, care face rau la dinti?
– O caramida…
Vezi cum faci, daca iese rau, clipeste de doua ori, suntem langa tine… 😉😂😂😂
Comentariu beton!39
@MV nu stiu ce sa zic ca mie nu-mi iese. Eu ma gândeam doar la binele tau 😉
daca este pe alese merg si eu pe varianta blondelor, desi as prefera ca una sa fie bruneta.
Da, mă, păi ce coșmar mai e ăla? :)))))
Unul placut :))
Ai grije cu blondele,ca daca citeste Mara,pleci cu ele cu tot ! In rest,vise/comaruri,noroc ca te trezesti. Se zice ca visezi urat daca te culci cu burta plina,dar ,cum zici ca …dieta ,poate nu e cazul tau.
Da’ ce, am io puterea să-mi impun ce să visez? Aute, domle…
@Mihai, se pare că visele apar de undeva din subconștient. Dacă te gândești intens la blondele alea două, în fiecare zi, s-ar putea ca într-o bună noapte să ți se indeplinească visul de a le visa.
Comentariu beton!12
Mie nu imi tin franele fix cand am nevoie mai mare. Si mai am una, urc niste scari si nu stiu cum se face ca se ingusteaza din ce in ce mai mult spatiul.
Nimic anormal, toti avem vise asemanatoare, plus cate o blonda, o bruna, in functie de preferintele fiecaruia(io prefer brunetele).
Si Mihai blondele,cand Mara e …bruneta ! Pai nu se face asa ceva. Dar nu vrea sa priceapa !
Omul are dreptul la fantezii 🙂
@keepcalm, ălea-s visuri nu vise! 😀
Vezi,ai râs de chakrele alea înfundate și desfundate 🤣🤣🤣🤣🤣nu știi de unde ți se trage de vrei să visezi blonde….să fiu sinceră,dorm fără vise și mă simt mai odihnită dimineața. Dar mi se întâmplă să visez de exemplu,fostul serviciu sau faptul că sunt la volan,deși n-am fost real decât de încercare,nu în trafic.
Vise repetitive nu prea am. Ciudate, da.
Dar e ciudat că ai scris de vise chiar în ziua în care m-am trezit după un vis ciudat, pe care mi l-am și amintit suficient de mult ca să-l scriu.
Fii atent.
Plec de acasă, mergeam la un eveniment de serviciu, în străinătate.
Merg pe trotuar și mă uit în spate. Văd că vine tramvaiul 25 cel nou (*alea noi din bucurești*) și mă întorc spre stație să-l iau. Nu mai mergeam în străinătate, ci la Afi. Până să ajung în stație, îmi dau seama că uitasem acasă bagajul cu care plecam la eveniment, un geamantan.
Aleg să iau tramvaiul în loc să mă întorc după bagaj, ca să nu pierd ocazia să merg cu tramvaiul nou.
Traseu prin oraș cu tramvaiul.
Împreună cu soția, ies din aeroport. Eram amândoi în Canada, la eveniment.
Suntem în oraș, ne întâlnim cu Mihaela (*verișoara mea din Canada*) și cu Delia (*sora ei, dar care stă în Franța*).
Ajungem acasă la Mihaela. O casă mare, asemănătoare celor din westernuri, cu o prispă lungă, de pe care se vede o vale largă, dar aridă.
Urc pe prispă, o femeie bătrână îmi dă două fragmente de țiglă.
Apoi m-am trezit.
Comentariu beton!32
Păi și? Ce-ai făcut cu țigla? 😀
le-a îngropat la Tărtăria, să le găsească unii…
Comentariu beton!29
Eu am uneori un coșmar cu mine închisă undeva într-un spațiu foarte mic, o cutie de lemn ceva. Dar mică rău. Nu vreți sa știți ce disperare mă apucă și ce aiurea mă trezesc, dat fiind că-s oleacă claustrofoba.
Iecs!! Urât cu draci!
Coșmaruri d’alea cu bani cum ai tu nu am, și nici n-aș vrea să trăiesc dezamăgirea aia de la trezire.
Nici cu blonde cu tzitzi mari nu am vise, doar cu tzitzi mici. 😆
Hai noroc la bani, de blonde nu zic, că poate citește doamna ne ceartă.
Oi fi visând, n-oi fi visând, habar n-am. Nu le țin minte niciodată, așa ca nu-mi fac probleme.
Visează bărbatul pentru toată familia. Si mi le si povestește in amănunt. Bine, el are o scuza: se tot uita la filme cu bătăi, împușcături si catastrofe.
Comentariu beton!14
Cică banii-n vis înseamnă vorbe.
La blonde nu știu, da’ pot să te ajut și să te scap de ele. O să-ți trimit o poză cu ele de Paști și de Crăciun. 🤭
Comentariu beton!18
:)))))))))))))))))))))
@Jonh, cică banii de hârtie sunt vorbe bune, pe când mărunțisul înseamnă vorbe rele, discuții în contradictoriu, bârfe. 😁
@Ilenutza: p-asta n-o știam. Mulțam de actualizare. 🤭
Am 3 vise recurente:
1. Am terminat facultatea și ma întorc în gimnaziu ptr ora de mate
2. Înot perfect în întinderi f mari de apa
3. Conduc o mașină pe un drum drept f lung, fără pauze , fără viraje, fără stopuri și ma întreb, și în vis, cum e posibil ptr ca eu nu am carnet :))))
Comentariu beton!24
3. Ce-ți mai trebuie carnet când margi pe drumul ăla drept? 😛
Dar sa te trezești din vis din varii motive și apoi să reiei dw unde ai ramas ca să vezi sfârșitul vi s-a întâmplat?
Comentariu beton!21
De mii de ori. N-am reușit niciodată. 🙁
Îhî, Fritz face chestia asta. Chiar zicea zilele trecute că în ultima vreme are tot felul de vise bizare și „de acțiune”, cumva.
Și la un moment dat se trezește să facă pipi și apoi se grăbește să adoarmă la loc, să continue visul.
Eu foarte rar visez, sau dacă visez nu-mi aduc aminte.
Și oricum dorm prost în ultima vreme, așa că cine naiba mai are timp și de vise?
Comentariu beton!14
Iulia, înseamnă că nu tre sa mai plătiți la Netflix, daca are vise de acțiune. Poate o să aibă și de comedie în curând 😁. Io visez destul de des că tre sa plec undeva (de ex sa prind un avion, sau la un eveniment) și tot nu reușesc să îmi termin bagajul, sau să mă îmbrac, nu găsesc cate ceva, din astea de mă trezesc mai obosita decat eram
Io n-am prea inteles (cre’ tre’ sa vad reluarea). Dupa ce le-ai posedat salbatic, de ce nu te bucuri de spectacol la postludiu, care ar fi cosmaru’? 🙃😊
Că-mi strică litiera pisicilor? 😛
@MV, Hmm, adica vrei spectacol pe gratis? 😮… ntz, ntz, ntz
@MV: le pui aspiratoru’-n brațe: v-o plăcut dezmățu’? No, hai la treabă. Le pui să facă ordine și curățenie-n toată casa, iar tu bagi o țigară ș-o cafea. 🤪
Eu visam foarte des că eram în parc cu grupa de copii și îi număram în disperare. Invariabil nu ieșea unul la numărătoare și eram disperată, mă vedeam cum dau socoteală părinților supărați, sau cum vine poliția și voia să-mi pună cătușele, și tot felul de alte scenarii. Întotdeauna mă trezeam la punctul culminant. Și eram extrem de ușurată că e doar un vis. Dar în realitate chiar am avut temerea asta. Doar că în parcul în care ieșeam cu copiii foarte des intram direct pe o poartă laterală a curții școlii. La orele dimineții în care mergeam noi nu era mai nimeni și eram în siguranță. Oricum eram cu ochii pe ei ca un vultur.
Comentariu beton!13
Recurent, pierd trenuri. Aștept pe peron, nu vin, și cînd e să vină nu-s acolo, n-am bagajele, mă mișc, cum zici, ca prin smoală și trenul pleacă fără mine.
Într-o vreme, examene de facultate la chimie, mai nou la istorie, fără să fi fost la curs, fără să fi citit vreo foaie, stres maxim. Nu știu de ce, nu mi-au pus probleme, am fost elev-student conștiincios. 🙂
Mai nou, mă rătăcesc fără portofel (acte și bani) și telefon și mă consum maxim să ies din situație.
Un coșmar am când visez că intru într-o cămară plină cu borcane de murături si dulcețuri și cu o fereastră mică sus, și în cămara asta sunt alt eu care fac semne pe mutește că ieși afară ce nu știi că nu-i bine să te întâlnești cu tine însuți?
Alt coșmar am când visez că sunt într-un oraș necunoscut, pustiu, cenușiu-gri, cu clădiri fără uși si ferestre și-mi caut mașina în van, că nu mai e unde am lăsat-o.
Cred ca tu visezi episoade din Twilight Zone 😉
Da , cred si eu
Buey, cica primele doua e de bine. 😁
Aia cu limbile straine inseamna, in marea carte a viselor, ca ai acumulat suficiente cunostiinte si aptitudini ca sa te descurci intr-un domeniu nou…eu stiu, sa te descurci cu doua blonde langa o litiera.
Banii…tot pe acolo, banii reprezentand energia de a face ceva nou, inedit. Dar ar fi bine sa fi darnic in vis si sa-i cheltui, atunci se desfunda cu adevarat ciacrele.
Interpretez si restul un pic mai incolo, doar sa-mi desfunde si mie ciacrele cafeaua.
Un singur sfat pina atunci…daca visati o toaleta, n-o folositi.
Comentariu beton!28
Mda, mi-am luat de câteva ori țeapă cu toaleta folosită în vis. Nu bun, nu bun deloc. :)))))))))))
@Nemo, @MV, bun sfat, daca l-ai putea tine minte in vis. In realitate, in facultate, dupa cate o betie „cu baietii”, stau aia la capu’ tau si zic: – pisa-te ca vine trenu’… sau mai dau si drumu’ la apa in chiuveta, si piscina-i gata.🤣 Oameni rai, ce mai🤣
Comentariu beton!13
De fiecare dată când mă trece o nevoie în somn visez că sunt în ditai clădirea în căutare de toaletă și de fiecare dată când găsesc, mă așez și nu iese nimic, caut alta, tot nimic, repeat până își găsește creierul bunul simț să mă trezească să merg pe bune. Până acum n-am avut niciun accident din fericire, semn bun că vezica nu se apropie de pensionare :))
Comentariu beton!13
Visez de multe ori că sunt însărcinată, direct pe la mijlocul sarcinii sau chiar trebuie deja să nasc, că simt mişcările bebeluşului, şi am ajuns până acolo fără să ştiu de sarcină. Se întâmplă după ce mănânc avocado sau ciuperci sau alte chestii care balonează.
Nu prea am vise recurente si oricum nu imi amintesc ce visez. As vrea sa il visez pe tata…sa stam sa dezbatem o carte împreună. Ma concentrez uneori pe asta, înainte de culcare, nu imi iese.
Chestie amuzanta: l-am visat o singură dată, cand imi dădea numerele câștigătoare la loto (suna ciudat, dar e adevarat). Si desi eu nu imi amintesc ce visez peste noapte, m-am trezit cu toate cele 6 numere in cap si le-am notat.
Nota1: tata nu a jucat vreodată la loto, nu credea in berze si norocul ala chior 🙂
Nota2: încă nu sunt milionara, cred ca cineva, acolo sus, s-a amuzat copios :))))
Comentariu beton!14
Si eu visez ca vorbesc fluent germana, ca pot sa conduc, ba cand eram mica visam ca zbor si chiar l-am visat pe Bărbos care nu e bărbos deloc. Cel mai rau e cand visez ca vine o masina, deja vizualizez pericolul si eu ma misc in slow motion sau sunt tintuita pe loc. Sau vise cu raul de inaltime. Ma trezesc super brusc si incremenita de frica😬
In afara de visul ala ciudat, cand trebuie sa vorbesc in public, ajung pe scena si imi dau seama ca am camasa, cravata si sacou, dar nema pantaloni, se mai intampla ca ajung in pat (in vis) cu vreo dama buuna, incepem destzolirea, incep sa ma misc corespunzator (chiar imi dau calificativ A, in mod cu totul obiectiv 🙂 ) si suna alarma de la telefon!!! Pai este posibila bataia asta de joc?!! As face reclamatie, dar nu stiu unde 😀
Comentariu beton!13
Eu pilotez avioane si elicoptere. In restul timpului rezolv problemele de peste zi. Ce nasol e sa-ti dai seama dupa ce te-ai dezmeticit ca rahaturile sunt tot acolo 🙁
de câteva luni sunt pe medicație antidepresivă.
înainte de asta aveam din când în când, mai răruț, vise ciudate. nu coșmaturi propriu-zise, doar extra-mega-super ciudate. uneori mi le aminteam, uneori nu.
de când cu medicația am vise d-astea la fiecare somn, uneori de mai multe ori pe noapte. și nu doar la somnul de noapte, mai dorm uneori și după-amiază, chiar și atunci un visuleț d-ăsta dubios.
apropos, cei care le știți cu visele, am visat nopțile trecute un drăcușor. mic, negru, aschilambic, cam cum vezi în picturile bisericești, cu un nas mare, ca o trompetă. era într-un țarc, se chinuia să iasă și la un moment dat a crescut un pic, nu sufient să sară gardul sau ceva. încă nu ieșite când am trecut la secțiunea următoare a visului, sau m-am trezit sau naiba știe.
cea mai nasoală chestie recurentă care mi se întâmplă în coșmaruri e următoarea: sunt într-o situație iminentă extrem de nasoală (amenințată cu viol, tâlhărie, cuțit, prinsă sub dărâmături, nu contează, partea asta e diferită) și încerc să țip după ajutor și nu reușesc. iese un vaiej jalnic de nu se aude la 2 m. îmi încordez plămânii să urlu și tot un miorlăit de pisoi născut acu’ 2 minute se aude.
de multe ori visez că conduc. destul de bine încât să mă scot pe mine și/sau pe alții din belele. nu conduc, n-am carnet, n-am mașină, n-am luat nici măcar o lecție de condus. 🙂
Coșmarurile mele sunt cu ape tulburi și învolburate. Mi-e frică de apă și nu știu să înot. S-au chinuit colegii de grupă care erau poloiști la Steaua, să mă învețe 6 ani cât am fost în facultate. Au zis că nu s-a născut ăla care să reușească să-mi învingă teama de apă. Dar cele mai nașpa coșmaruri sunt cele cu mâncare. Băi, de câte ori țin cură de slăbire sau doar îmi propun, visez că sunt o prințesă la festinurile din castel, unde se servesc porcușori de lapte pe tavă de argint. Sau visez că sunt în vacanță prin Asia sau America de sud, unde am ghid care mă plimbă pe la festivalurile gastronomice. Sau sunt eu însămi un ghid angajat de ăia de la Michelin și mă plimb prin Japonia, Spania, Franța, Portugalia, Italia ca să testez meniurile restaurantelor. Astea sunt cele mai îngrozitoare, că mă scol dimineața sleită de puteri după atâta mâncare. Plus că am și o sete ca după beție. Și toată ziua am în cap numai mâncăruri alese.😁
Vise mai dese, pe care le-am reținut, că apăs pedala de frână, și nu funcționează, că merg (pedalez) pe biciclete cu șa foarte înaltă, cam 3-4 metri, bineînțeles că la un moment cad, bani mai rar am visat…
Eu visez recurent ca ma aflu la liceul unde am invatat 4 ani (liceu, cimitir al tineretii mele), care in vis e de fapt un spital, cu acelasi aspect comunist, si alerg pe holuri, din ce in ce mai intortocheate, ratacindu-ma mai rau, si fara sa ajung vreodata acolo unde am treaba. Cu cat ma afund pe holurile cladirii, pe atat sunt mai speriata ca nu ajung unde trebuie (nu stiu exact catre ce alerg) si ca nici nu mai stiu cum sa ma intorc si sa ies din cladire. Visez asta de peste 10 ani si mereu sunt exact aceleasi detalii.
Eu visez uneori că zbor. Fără aripi. Pur și simplu plutesc. E interesant. Coșmaruri am când cad în vis. Mă prăbușesc în gol. E foarte neplăcut. Bani nu am găsit în vis. Dar visez des că câștig la loz în plic. Sumele sunt însă cam ciudate. 1326, 817, etc. Ceea ce în realitate e imposibil.
Am visat ani de zile ca sunt in masina oprita ( pe scaunul pasagerului) si masina o ia la vale cu viteza iar eu nu pot face nimic. Tras frana de mana, apasat pe pedala de frana, nici un efect, masina lua viteza din ce in ce mai mare. Si visam si ca sunt in masini mici si mari, gen cisterna/camion. Am luat carnetul dar n-am condus o mare perioada de timp. Cosmarurile au incetat brusc de cand mi-am luat masina si o conduc.
Ca rezumat, frica din vis provine din copilarie..
Parca Freud spunea ca in vis vorbeste subconstientul…
Cosmarul meu care s-a mai diluat acum (am facut psihoterapie pt asta): vin in Ro sa ii vad pe ai mei si se inchid frontierele. Trebuie sa trec granitele pe sest, in nici un caz nu vreau sa ramin pe viata incuiata in Romania.
Bineinteles, diverse variante: pierd avionul, pasaportul etc.
A fost misto in pandemie cind am venit la tata ca era singur, avea spatele blocat si am facut covid amindoi…. Atunci sa vezi angoasa, ca trecuse boala si PCR-ul era tot pozitiv ….
Asta sigur mi se trage din comunism, cind nu se putea iesi din tara si mi-e frica, in adincul meu, sa nu regasesc aceasta situatie.
Alt vis pe care il faceam era ca sint profa de romana in Romania, ori ca sint studenta la filologie, ori regrete din astea din alta viata.
Mai visez ca vreau sa tip si nu pot, sint situatii extreme cind salvarea vine de la apelul de ajutor si eu nu il pot face. Asta e tot ceva vechi in subconstient, o frica de a nu putea vorbi (va spune ceva comunismul si securitatea? 😉 )
Un alt cosmar a fost timp de ani de zile un ex care ma tot bintuia.
Vise misto sint cind zbor, cind respir sub apa, cind ma intilnesc cu cei care s-au dus pe alta lume, cind vorbesc cu spiridusi 🙃
Oricum visez mult, imi amintesc ce visez, imi place sa discut cu fie-mea dimineata la ceai ce am visat fiecare.
@Anca, aveți material de discuție in fiecare dimineață? 😂😂😂
In perioada vacantelor, da. Altfel nu ne vedem in fiecare dimineata si apoi mai uitam din ele.
Multi ani de zile ma visam cazand de pe un pod, asa ca ajunsesem sa-mi fie frica de poduri (desi nu mi-e frica de inaltime). Situatiile erau diverse, dar toate implicau un pod peste o apa. De exemplu mergeam cu trenul la mare si cand treceam podul la Cernavoda se rupea podul. Sau eram cu tata in masina si ieseam de pe podul de peste paraul din sat. Acum ca stau sa ma gandesc, posibil sa fi avut legatura cu faptul ca nu stiam sa inot (am invatat dupa 20 de ani, nici acum nu inot foarte bine, dar nu mi-e frica de apa si ma descurc onorabil).
Alt vis e legat de matematica… Am facut liceul la mate-fizica, doar ca in clasa a XI-a m-am hotarat sa dau la filologie, asa ca am lasat-o mai usor cu matematica. Si visez din cand in cand ca cineva a descoperit ca examenul de bac la mate nu a fost valabil (nu inteleg niciodata de ce) si ca sa pot continua sa lucrez, imi trebuie o noua diploma de bac. Asa ca trebuie sa dau din nou examenul de mate (doar ala) si ma trezesc in sala de examen cu integrale complicate la care ma uit ca mata-n calendar si ma gandesc ca chiar stiam sa le rezolv candva, dar la 25 de ani dupa liceu sa mor daca-mi aduc aminte cum!
Hai ca am revenit…cu vesti proaste. 🤣
Daca primele doua vise anuntau doar lucruri bune, urmatoarele doua sunt ca naiba. Freud si Jung ar putea scrie doctorate pe cat sunt de incarcate de simboluri, incepand de la vampiri energetici care se invart in anturajul tau pina la reminiscentele unei relatii conflictuale cu un parinte.
Cum sunt in toane bune si de felul meu nu pot lasa pe cineva la greu, solutia cea mai la indemana e sa atarni doua capcane de vise realizate pe indelete, cu mestesug de un saman Cherokee deasupra patului, dar vezi sa aiba atarnate de ele pene de pe capul unui vultur plesuv. Sub perina o colectie de cristale vindecatoare cioplite in forma de pentagrama cu sase colturi. Un recipient vietnamez din secolul XIX de ars tamaie, neaparat cu un caine Foo pe capac in sufragerie. Stiu ca e greu de gasit, norocul tau e ca am unul de vanzare la un pret modic. Si pentru siguranta, casa inconjurata pe exterior cu monede de alama, daca nu indeparteaza spiritele rele, macar tine la distanta furnicile. Poti incerca si cu bancnote de 100 de euro, doar sa ne anunti cu o zi inainte.
N-ai pentru ce.😁
Aaaa, cosmar adevarat ar fi sa apara blondele, sa se posede reciproc cu salbaticie, privindu-te lasciv si tu sa te misti in reluare si sa nu poti folosi aaa…bata de oina.
Comentariu beton!13
this…:D
unu nu s-ar visa ca a avut o viata de munca in care a tras tare si a iesit la pensie din munca cinstita, numai zboruri, furturi, perfectiune in practicarea vorbitului si a sportului, ce sa mai.
Io is curios daca robotii viseaza, daca da as fi curios dom presedinte ce vise mai are dupa tura pa Dubai cu covorul zburator de 100 000 coco/h.
există o carte ”visează androizii oi electrice” de Philip K. Dick. n-am citit-o. Nu le am cu SF-urile.
@Ady, s-ar putea sa cunosti cartea prin filmul inspirat de ea. Se numeste Blade Runner. 😁
Nu avem vreun psiholog pe blog? Ne-ar ajuta mult. 🤭
Și eu am vise recurente încă de mică. Unele sunt „lucrări” ale subconștientului pentru că, probabil, sunt temeri transpuse în vis a unor evenimente care chiar s-au întâmplat(cum e la tine, @MV, cu Vasile). Altele, habar nu am de unde vin. 🤷♀️
Cel mai frecvent visez că zbor. Dar zbor pe bune și îmi fac avânt împingându-mă cu picioarele de blocuri sau de clădiri înalte. Visul cu zborul se întâmplă mereu in sectorul 2, unde am copilărit, la bloc, niciodată în altă parte.
Apoi visul tău, @MV, cu vorbitul la perfecție a limbilor străine, mi se intâmplă și mie. Uneori, mă trezesc cu cuvinte noi, in cap, culmea, care chiar există!
Visam destul de des(nu mi s-a mai întâmplat de ceva vreme), cum că eram acasă(la bloc) și prin diverse modalități, hoții încearcă să intre in casă: pe fereastră(stăteam la etajul 10!), pe balcon și ciudat, pe ușa pe care o verificam, în somn, de 100 de ori dacă este încuiată, și tot descuiată o găseam. Spaima asta, clar, mi se trage de la 4 tentative ale unor hoți de a ne intra in casă, noaptea. Noroc că erau ai mei acasă!
Mai visez că sunt pilot de curse și conduc toată noaptea. Mă trezesc super relaxată după visul ăsta.
Mai visez întinderi mari de ape, in care înot perfect. De cele mai multe ori apa este liniștită și foarte limpede, cu niște culori ireal de frumoase. Alte ori, simt pericolul în somn și adâncimea apei după culoarea întunecată a apei, dar chiar si acolo înot ca un delfin. Acum, in realitate, eu dau din inotătoare suficient cât să mă țin la suprafață pe distanțe foarte scurte 🤪🤷♀️.
Și visul ăsta cred că mi se trage tot de la o traumă. Pe la 25 de ani era să mor pe mare, după o plimbare cu barca. Am vrut să văd Dunărea la revărsare in Marea Neagră. Din momentul in care am ieșit de pe Dunăre pe mare, s-a pornit o furtună de toată frumusețea. Am văzut moartea cu ochii. Cumva, e justificat visul…cred. 🤷♀️
Și cel mai mișto vis recurent e ăla in care intru într-o cofetărie și mi se spune că pot mânca tot ce-mi doresc. Ulterior mi s-a și îndeplinit visul de câteva ori, in Turcia, la ultra all inclusive, unde hotelul avea cofetărie deschisă non-stop și inclusă in prețul cazării (all you can eat) 😁 Asta cred că ar intra la categoria: continuă să visezi până devine realitate! :))))
Așa că, șef MV, poate…poate se vopsește Mara blondă! 😉
Doamne ferește! 😁
Eu visam, destul de des, că sunt în sesiune și nu știu nimic, sau că trebuie să predau proiectul de diplomă și nu îl aveam (da, pe vremea mea se susținea proiect de diplomă la sfârșitul facultății!); ce era ciudat era că mă întrebam mereu ce caut eu înapoi în facultate! De vreo 5 ani nu au mai apărut aceste coșmaruri!
Am si eu cateva mizerii de astea recurente. Cel mai ciudat, si l-am avut de cand ma stiu, e ca vreau sa ies din casa (apartamentul alor mei, la etajul unu plus mezanin) pe fereastra, ma rog, “balcon frantuzesc”, adica o usa care se deschide la un grilaj si atat. Sar de acolo, cu spaima in gat, dar ma trezesc intotdeauna inainte de impactul cu asfaltul. Altul e iminenta unui examen la matematica, unde sant tabula rasa (asta sigur se trage de la o bestie de profa din clasa a douaspea, care ne-terorizat). Mai recent ma ratacesc in loc strain, unde nu stiu limba, fara documente, fara bani, fara telefon, nu stiu numele hotelului etc., sau am un telefon, dar nu pot forma nici un nr. Si cel cu nevoia sa tip, dar nu iese nici un sunet, in schimb la trezire ma doare gatul de cat m-am strofocat. Aoleu, si cel mai oribil: stau pe buda, si dintr-o data constat ca asta se intampla intr-un spatiu deschis, cu hoarde de oameni imprejur, care se holbeaza la mine.
Astea-s recurentele, dar am si cosmaruri unicat, extrem de nasoale. Plus niste alegorii lungi, de-mi sta mintea cand le rememorez.
Dar am si d’astea pozitive, ex. melitand in public cu o elocventa demna de agora ateniana, chiar in limbi straine, ca @MV (eu, care-s o muta de felul meu).
Vise cu bani n-am, astea-s doar visuri.
Cum să ii spun șefului că am visat săptămâna trecută că imi dă 10% mărire ?!
De obicei nu rețin visele, dar pe ăsta da.
PS: Am visat că cîștig la un concurs pesi. Am caștigat ce am visat 🙂
Incearca asa:
„– Șefu’, vreau să-mi mărești și mie salariul, neapărat!
– De ce, Bulă?!
– Umblă alte 4 firme după mine!
– Vai, 4?! Care sunt alea?
– Gazul, curentul, apa și internetul.”😂
Comentariu beton!19
Eu visez același vis până când se termină :))
De ex, visez că fug de ceva/cineva, nu-mi dau seama exact dar când mă uit în spate văd că sunt urmărită. Și fug, și fug, săptămâni la rând (timp real) tot fug, prin oraș, prin case, peste garduri, nu există obstacol de netrecut, până când mă uit în urmă și nu se mai vede nimic/nimeni. Am visul ăsta de peste 20 de ani, reapare așa o dată la câțiva ani.
Alt exemplu ce revine la câțiva ani, visez că sunt pe o stâncă sus, și țin de mână o fetiță mică. Mă uit în jos, îi dau drumul la mâna și sar în gol. Fix înainte să dau de pământ, mă trezesc înapoi sus cu ea de mână. Pot să sar și de câteva ori/vis. Scap de vis când după ce mă uit în jos decid să întorc spatele hăului și să plec cu fetița de acolo.
Vreo lună de zile am visat o întreagă relație, cum l-am cunoscut pe el, am ieșit la întâlniri, i-am cunoscut familia până la momentul când la o masă mare fiind m-a cerut de soție. L-am luat la o plimbare unde i-am explicat că nu vreau să mă căsătoresc, țin la el și îmi pare rău că trebuie să îi dau papucii :)) nu l-am mai visat după aia, cred că s-a supărat omul. Ah, nu cunoșteam în realitate nicio persoană din distribuția acestui vis :))
Sufăr și de sleep paralysis dar aici nu dau multe detalii că nu vreau să vă stric ziua de luni, a fost creepy rău până am învățat să îmi controlez panica. Dar unul dintre scenarii e că mă trezesc, totul pare normal dar slightly off, mă prind că încă dorm când văd ceva nelalocul lui. Apoi iar mă trezesc, iar ceva pare off, o variantă e și cea în care am impresia că e cineva în casă sau că încearcă să îmi spargă ușa.
Am visat acum vreo doi ani că m-a înjunghiat unul în picior și m-am trezit urlând de durere, efectiv mă durea și în realitate, mă uitam la picior cum nu are nimic în timp ce îmi dăduseră și lacrimile și nu îmi venea să cred, a durat minute întregi până a trecut.
Până și de atunci indiferent că e vis, coșmar, nu am mai pățit niciodată nimic, înainte de un deznodământ negativ (cum e ex cu săritul în gol) mă derulează visul înapoi până o nimeresc cum trebuie.
N-am pățit niciodată derulat in slow motion sau rămas fără voce, nu mă văd niciodată în vis, uneori cred că nici nu sunt eu-eu cât diverse personaje. Singura dată când m-am văzut pe mine în vis a fost tot într-un moment de sleep paralysis, m-am trezit și când să mă întorc pe spate (dorm pe o parte), mă uit și mă văd pe mine însămi stând în picioare în mijlocul patului și uitându-mă răutăcios în jos. M-am trezit instant și m-a ținut 2-3 ore atacul de panică.
Un lucru diferit (cel puțin față de oamenii cu care am mai povestit despre asta) este că deși visez recurent bunicii morți, fie la vreo reuniune de familie, fie sunt în casă la ei, dar niciodată nu vorbesc și nu sunt parte din acțiune, pur și simplu sunt acolo, o prezență tăcută pe care doar eu o văd.
Deci da :)) că m-am lungit de nici nu mai știu de unde am pornit, dar îmi place subiectul.
Comentariu beton!21
😳
Mi s-a zbârlit părul pe mine…
Nu știu de ce, dar te-aș îmbrățișa! 🤗
Mulțumesc, Călimara 🤗! Aș fi avut nevoie de îmbrățișare la primele incidente de sleep paralysis, când nu știam ce mi se întâmplă și cum pot să controlez, acum e doar un inconvenience când pățesc.
În caz că interesează pe cineva, pe mine mă ajută să am o ancoră în realitate, dorm cu telefonul sub pernă (știu că e nociv dar adorm pe podcasts și altfel nu aud alarma) și când am impresia că nu m-am trezit de fapt, iau telefonul. Când sunt în vis nu pot să citesc pe ecran, așa îmi dau seama. Apoi îmi concentrez tot efortul pe a mișca degetul mic, doar degetul mic, până reușesc să mă trezesc de tot. Nu se întâmplă instant dar măcar sunt 100% sigură că dorm și că trece. S-au și rărit foarte mult episoadele de când fac așa.
Înafară de asta, chiar dacă așa pare, pe celelalte nu le consider coșmaruri, nu simt că mi-e frică, le percep mai mult ca pe niște filme care trebuie să aibă deznodământ. Contrar a ce se poate înțelege, îmi place foarte mult să dorm și sunt om destul de zen așa 🙂
Comentariu beton!16
@M. Te îmbrățișez oricum!
Mulțumesc pentru că ai impărtășit cu noi. ❤️🤗
4. Pe ăsta îl am și eu și știu exact de unde provine. De două ori la intervale mai lungi de timp acum câțiva ani ne-am dat seama dimineața când să ieșim din casă că rămăsese ușa descuiată peste noapte. Închisă cu clanța, dar fără cheie. Inutil de zis cât de traumatizată am rămas pentru că ușa aia, dacă nu e împinsă bine și dacă e curent, se poate deschide puțin și nu se vede decât dacă mergi lângă ea. Am visat de câteva ori că intra dubioși peste noi în casă pentru că n-a fost ușa încuiată. Așa că m-am obișnuit ca de câte ori trec prin zona ei, mai răsucesc o dată cheia in broască. Una sus, una jos.
3. Și eu visez cu pisica, dar visez că o pierd sau o scap sau că am plecat undeva cu ea în brațe, fără cușcă sau ham și mi-e teamă că îmi sare din brațe și n-am cum să o țin.
viseaz-o p’asta:
Škrt plch z mlh Brd pln skvrn z mrv prv hrd scvrnkl z brzd skrz trs chrp v krs vrb mls mrch srn čtvrthrst zrn.
:))
@Cucurigu, iaca:
blonda din stanga a zis:- lkbo lsdgmmsjglm gmjs lmgmoidz
la care aia din dreapta: – cnizdqrdsa raxc arxxt
aia din stanga: oh,ahh, uhhh
aia din dreapta: si io oh,ahh, uhhh…
aia din stanga: uuuh
aia din dreapta: daa, uuuh…
pentru cei cu vise recurente, cu tzatze mari, traducerea-i aici:
Alba ca Zapada, seara, in dormitor, se schimba.
Cei 7 pitici o priveau, de la geam, toti suiti unul in spatele celuilalt.
Primul, catre al doilea: – Se dezbraca!
Al doilea, catre al treilea: – Se dezbraca!
Tot asa, pana la ultimul.
Primul, catre al doilea: – Se imbraca!
Tot asa, pana la ultimul.
Primul, catre al doilea: – Se culca!
Tot asa, pana la ultimul.
Primul, catre al doilea: – Se scoala!
Al doilea: – Si mie!
Al treilea: – Si mie!
…
Al saptelea: – Si mie!!!
pentru cei care viseaza tzatze mici: – hai ma sarakilor, trezirea si uscheala la serviciu.😂😂😂
https://www.youtube.com/watch?v=VIUAtaDPDdc
@Cucurigu, mai sus, are AdinaL un comentariu, la care deja mi-a iesit limba de un cot, ceva cu purcelusi de lapte. Acu’ tu vrei sa mi-o si scrantesc, cu pasareasca asta din link?… 🤣🤣🤣
Pt coșmarul cu blondele alea, te ajut dacă e. Ìn caz că se sesizează autoritatea supremă, te scuzi că a fost un vis inocent, tu voiai să le ghidezi spre un local bun. Ele au tăbărât pe tine după ce au aflat că ești vedetă și cănd au auzit că vei dormi pe balcon au zis că te vor proteja de intemperii cu bal(c)oanele lor. Ești ghidul lor favorit și nu te vor lăsa la greu. Altfel, să dea bunuțul două și la mine, brunete, blonde ce o vrea el.
@Marius, oaaa ioo, daa tu de ce nu stai la rand? Lasa o sacosa aici, sa-ti tin loc, nu vezi ca-i coada pana la Ploiesti?
Un barbat se prezinta la Oficiul Fortelor de Munca si vede un anunt :
”Se cauta Asistent pentru medic ginecolog.“
O intreaba pe tinara de la ghiseu in ce consta postul si daca ii poate da ceva amanunte.
– Da, trebuie sa ajutati doamnele sa se dezbrace de haine, apoi de lenjeria intima, sa le ajutati sa se intinda si sa le spalati cu grija zonele intime, apoi sa le dati cu spuma de ras si sa le barbieriti de parul pubian, apoi sa le ungeti cu diferite creme si sa le masati astfel ca ele sa fie pregatite pentru examinarea medicului. Este pentru inceput un salariu lunar de 2.000 ron cu perspective serioase de crestere in functie de rezultate. Dar trebuie sa mergeti la Ploiesti .
-O, dar de ce? Acolo este postul?
-Nu, postul e in Bucuresti, dar la Ploiesti e capatul cozii !😂😂😂
Nu știu, că nu am visat niciodată bani. Am visat în schimb că zbor, mulți ani. Pur și simplu îmi puneam în gând că zbor și mă ridicam de la sol și mă deplasam prin aer. Ani întregi am visat asta, apoi totul s-a întrerupt brusc.
Vise cu bani nu țin minte să fi avut. În schimb, coșmaruri câte vrei. Era unul pe care îl aveam constant și anume că mă prăbușesc cu lift cu tot. Evident, mă trezeam în momentul impactului. Și toată casa odată cu mine. Altul, visam că anumite entități stau și mă observă fără ca eu să mă pot mișca. Bineînțeles că în momentul în care mă trezeam, până dimineața nu mai închideam un ochi. Asta cred că din cauză că pe vremea aceea mă și uitam la exorciști, băbăuți și alte chestii de gen. De ceva vreme nu îmi mai amintesc visele. Sau apar frânturi din chestii care nu se leagă. Deci nu visez nimic deosebit.
Corect se zice ”Duamnele ajută!”
Daca visezi o toaleta, nu o folosi! 😦