Patru chestii mi se tot întorc recurent sub formă de vis. Sau coșmar, depinde cum vezi lucrurile.

Prima. Visez că vorbesc perfect limbi străine. Băi, și când zic „perfect”, vă rog să mă credeți că în vis pot purta discuții la nivel de academician, în orice limbă vrea mușchiu’ meu. Dacă visez că vorbesc cehă, apăi o să pot discuta lejer cu un lingvist ceh. Ba chiar cred că dacă aș vrea, aș putea să-l pun în dificultate. Noroc că nu vreau, sunt un tip cu suflet mare.

De ce să mint, cehă n-am visat încă, dar m-am delectat de multe ori cu engleză la nivel de absolvent de Oxford, cu franceză de tip Sorbona și cu portugheză, prieteni. Dar nu din aia braziliană, portugheză curată de Peninsula Iberică.

Nu știu ce conexiuni se petrec între bieții mei neuroni, dar formulez în vis niște fraze în alte limbi pe care cu greu le-aș putea spune în română, să știți. După care, când mă trezesc, dacă am ghinionul să-mi amintesc visul și cât de șmecher dialogam eu în franceză ca a lui Voltaire, mă ia dezamăgirea de cap.

A doua. Visez că găsesc bani. Uneori puțini, alteori foarte mulți. Ei bine, când visez foarte mulți să știți că sunt deosebit de organizat cu banii, acolo, în vis. Nu mă arunc să cheltui în neștire, nu mă repede la primul dealer Porsche, nimic de genul ăsta. Mi-i împart frumos pe grupe de interese, fac socoteli ce probleme aș putea rezolva mai întâi, ce să mai, educație financiară curată.

Partea cea mai nasoală e la trezire. Pentru că am câteva momente în care chiar cred că totul a fost real, că banii ăia există. Cu atât mai mare e dezamăgirea când îmi dau seama c-a fost doar un nenorocit de vis. Mă ia o tristețe de zici că i-am avut cu adevărat și i-am pierdut.

A treia. Asta e de dată mai recentă, mai precis a apărut după ce Vasile a hotărât să plece în excursia de cinci zile. Visez că intră cineva în casă și mi-l fură pe Vasile. Niciodată pe Suzana, întotdeauna pe Vasile. N-aveți idee de câte ori m-am trezit plângând de la visul ăsta.

Și a patra. Un coșmar de care nu scap de ani de zile. E cam așa. Sunt în casă. Deodată îmi dau seama că cineva încearcă să intre și ȘTIU, fără să mă uit, că cineva ăla e un străin care n-are de gând să-mi ceară un pahar cu apă și nu e nici vecina aia bună de la doi care vrea să mă întrebe dacă nu vin să-i repar televizorul cât e bărbatu-său plecat în delegație.

Mă îndrept spre bâta de oină (atenție, nu de baseball, eu promovez sportul național aici, da?) pe care o păstrez după ușă exact cu scopul de a ajuta musafirii nepoftiți să-și dea seama dacă-i strâng dinții-n gură. Niciodată nu reușesc să ajung la ea și s-o apuc. Ori mă mișc în reluare de parcă-aș încerca să alerg prin smoală topită, ori dacă reușesc să iau în mână blestemata aia de bâtă n-am forță s-o ridic. Totul se petrece în reluare, în timp ce cu groază în suflet îl văd pe ăla intrând în casă. Doar că el nu se mișcă în reluare, el e sprinten și voios, și mă face bucăți cu zâmbetul pe buze.

Ăsta e momentul în care mă trezesc, inima îmi bate ca dracu’, sunt pișat pe mine de frică și stors de puteri ca o lămâie pe care au folosit-o pentru aceeași salată zece anorexice care se pregătesc pentru un concurs de miss. Urât de tot, ce să mai.

Ce nu înțeleg eu este de ce niciodată, dar absolut niciodată, nu mi s-a întâmplat să visez că intră peste mine două blonde cu țâțe mari care să mă oblige sa le posed sălbatic lângă litiera pisicilor. După care, ca să fie coșmarul și mai îngrozitor, să înceapă să se posede între ele. La fel de sălbatic, desigur. E nedrept, vă spun.

Mno, gata, le-am zis pe toate. Poate scap și-apar în sfârșit blondele. Duamne ajută!

La voi cum stă treaba? Ceva nasol? Sau visați doar unicorni roz și iepurași pufoși?

sursa foto: freepik.com