Când mergem toți patru cu avionul, fetele aleg să stea lângă mine. Știți, eu sunt nițel mai permisiv decât distinsa lor mamă, le mai cumpăr un suc (nu au acces la așa ceva aproape niciodată), o ciocolată, o ceva de ronțăit.

De-aia plecarea de la Bologna ne-a prins pe toți trei pe ultimul rând de scaune al avionului, în timp ce fashionista era singură undeva pe la jumătate. Da, eu sunt genul ăla de cetățean retrograd care refuză să dea pe locuri mai mult decât pe biletele de avion in sine. Nu murim dacă stăm separați două-trei ore cât durează un zbor pă Italea.

Mai ales c-am constatat că, atunci când e vorba și de doi copii, sistemul de check-in alocă automat locurile pe sistemul doi cu doi. Deci fiecare copil stă lângă unul dintre adulți. Așa am avut locurile la dus, dar când ne-am întors, a rămas un loc liber lângă mine și Ioana, așa c-am adus-o și pe Maria, ca să fie copiii împreună.

Nfine, revenind, fiind zbor de după-amiază spre seară, evident, copiilor li s-a făcut rapid foame. Așa că le-am luat câte un sendviș și mult-așteptatul suc. La așa comandă generoasă, am primit din partea casei și câte un KitKat moca. Da, da, am primit fiecare câte unul, de-am început să-mi fac griji să nu cumva să dea wizzair-ul faliment de la atâta generozitate. Erau copiii atât de fericiți, de ziceai că e prima oară în viața lor când văd un amărât de KitKat.

Mâncăm, bem, ne desfacem toți trei kitkat-urile. Ce? Doar nu credeați că le-am luat doar copiilor de mâncare, pe motiv de cură și alte prostii d-astea. Țineți minte de la mine, cel care vă voi fi fost baci până la adânci bătrâneți: ce mănânci în avion nu se depune. Studii științifice aprofundate au demonstrat că la altitudini mari poți să bagi ce vrei și cât vrei, ce se întâmplă în avion rămâne in avion.

Cu coada ochiului o observ pe Ioana că se uită cu mare atenție la mine, dar am lăsat-o în pace. Desfac (era din ăla clasic, plat, nu baton d-ăsta mai nou), rup un bastonaș din cele patru și mă pregăteam să mă delectez încet-încet cu el, știind prea bine că nu mai pup eu prea curând zahăr. Dar n-apuc să mestec de două ori, c-o aud pe Ioana:

– Aha, deci și tu mănânci KitKat-ul la fel.

Mă trezesc din dulcea delectare și mă uit nedumerit la ea:

– Hă?

– Rupi câte un bastonaș și le mănânci pe rând.

Ridic din umeri neștiind ce să răspund la o asemenea constatare. Oricum, nici nu e bine să te bagi în filozofii despre dulciuri cu copiii, singurele ființe care pot sesiza diferența de gust între bomboanele m&m colorate diferit. Mă pregăteam să mă întorc la savurat infima porție de zahăr, când o aud din nou:

– Oamenii care mușcă direct din KitKat sunt niște monștri.

Înainte să mă pufnească râsul, m-am mai uitat o dată la fața ei. Părea extrem de serioasă, să știți. 😀