9,750 cititori

Pe cine mint raw-veganii?

Am mâncat zilele trecute o chestie raw-vegană denumită pompos „Snickers”, evident după batonul cu același nume. De fapt, mint, am încercat să mănânc, pentru că rar am pus gura pe ceva mai rău la gust, n-am știut cum să ajung mai repde la gunoi să fac „Snickersul” dispărut mai repede din fața și din viața mea.

Dar capacul mi l-au pus niște mici din quinoa. Aham, ați citit bine, mici din quinoa. Dar p-aștia n-am mai avut curajul să-i gust, doar am luat act de prezența lor, în timp ce mă gândeam c-ar trebui să fie interzis prin lege să poți folosi cuvintele „mici” și „quinoa” în aceeași propoziție. Cocoșatu’ cred că se răsucește în mormânt.

Continuarea

4,395 cititori

Copilăria noastră e cea mai tare

Text scris de Elena

Nu știu cum a fost la voi, dar se pare că la mine o parte din comportamentul meu de adult se datoarează terorii pe care am trăit-o în copilărie. Da, da, teroare. Cum altfel să-i spun activitații preferate a fratelui meu, aceea de a mă închide în frigiderul Fram? Pentru cei mai tineri de pe aici, Fram nu este Ursul Polar ci un frigider care avea ca sistem de închidere, din exterior, o clanță. Hei, clanță de ușă, da? Din interior nu aveai cum să ieși. Decât leșinat sau mort. Cum dădea putin frigul cum începeam să tremur. De frică, nu de frig! Ai mei nu foloseau niciodată frigiderul iarna. Mâncarea se ținea pe balcon. Că doar de ce era iarna? Răspuns corect: ca să faci economie la curent. Continuarea

90,159 cititori

Părinţii tâmpiţi îşi cresc copiii “normal”?

Eram la coadă la megaimaj și în spatele meu o tipă vorbea tare la telefon. Iar când zic “tare” vă rog să vă imaginați că pe o rază de cinșpe metri doar un deficient hipoacuzic n-ar fi putut urmari convorbirea. Sau cineva care ar fi avut dopuri de cauciuc adânc vârâte în urechi. Dar pentru a doua variantă nu bag mâna în foc, pen’că avea totuși o voce puternică. Continuarea

4,983 cititori

Gogoșile cu ciocolată, adevărata piedică pentru o lume mai bună

Ieri dimineață, încă din metrou, m-a luat așa un fel de sfârșeală. Era de la foame. Mi-am zis că dacă nu-mi iau un covrig din ăla cu cârnat în el, nu mai apuc ziua de mâine. Așa că m-am dus să execut unul. Coadă, frate, ca la balamuc. Cum, bă, ditamai rândul la covrigi? Nțțț, nici corporatiștii din Pipera nu mai sunt ce erau odată.

În fața mea, era un grup trei dudui, care făceau și ele aprovizionarea cu făinoase d-astea coapte. Și și-au luat, frate, nu s-au jucat. Când au terminat de comandat, fiecare dintre dive avea în mână o pungă bine burdușită cu covrigi, merdenele, gogoși simple, gogoși cu ciocolată, langoși cu gem, plăcinte și ce căcat mai luaseră ele acolo. Când am văzut cantitatea de “provizii” pe care o strânseseră fetele, m-am temut că s-a anunțat începerea vreunui război și eu nu am aflat încă. O secundă m-am speriat că deja e Putin la graniță, cu tancurile. După care m-am uitat un pic mai cu atenție la ele.

Continuarea

2,247 cititori

O fi pacat?

Acum ceva vreme, unul dintre colegii mei, F., s-a hotarat sa tina post. Dar nu asa, ca amatorii si pacatosii de rand. Nuuuu, omul voia treaba serioasa. Patruzeci de zile scrie la cartea sfanta? Pai atat s-a bagat si el sa posteasca.

Bai fratilor, si a inceput chinul. Ca tipul e pofticios si mancau. Mai rau de atat, cand stia ca nu are voie, mai rau ii venea sa bea, manance si… alte activitati. Eu mai haleam cate o ciocolata, clefaind in urechea lui sau ingurgitam un profiterol, scotand sunete de incantare. Ma injura si pleca. Taras, grapis s-a scurs tot postul. Intrasem in saptamana mare. Deja mai avea doar la un colt si incepea potolul. Foarte bine, ca deja ajunsese sa viseze noaptea drob sau cozonaci si si-ar fi taiat o mana pentru o friptura de porceanu. Continuarea