Sinteză de Marco Badea.

Cele mai importante informații din cea de-a 14-a zi a războiului din Ucraina:

🔴 Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut miercuri cetăţenilor europeni „să dea căldura mai încet în locuinţe”, pentru că trebuie „plătit un preţ” pentru „tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina.

🔴 La rândul său, premierul olandez, Mark Rutte, a declarat miercuri că nu este în favoarea întreruperii aprovizionării cu petrol și gaze rusești, considerând că aceasta ar fi lipsită de sustenabilitate pentru statele membre ale Uniunii Europene.

🔴 Rusia a oferit Ucrainei în negocieri o versiune „finală” a propunerii sale de a pune capăt crizei, iar preşedintele ucrainean Volomir Zelenski trebuie să o accepte sau să o refuze, potrivit unor surse aflate la curent cu detalii de la întâlnirea din urmă cu trei zile, de la Moscova, dintre premierul israelian Naftali Bennett şi preşedintele rus Vladimir Putin, relatează miercuri cotidianul Jerusalem Post din Israel.

🔴 Propunerea a fost considerată „dificilă”, dar nu „imposibilă”, au precizat sursele, adăugând că ea este mai proastă decât ce ar fi obţinut preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte de invazia rusă, dar că „decalajele dintre cele două părţi nu sunt mari”. Zelenski este prins la mijloc, au spus sursele citat de Jerusalem Post. „Pe de o parte, se bucură de o popularitate imensă şi a devenit un fel de Che Guevara. Pe de altă parte, el ştie cum a sfârşit revoluţionarul şi şeful de gherilă argentinian”, scrie cotidianul israelian. Zelenski poate întări independenţa Ucrainei, însă va trebui să plătească un preţ ridicat, potrivit surselor. Conform unor presupoziţii a jurnaliștilor israelieni, el va fi forţat să renunţe la contestata regiune Donbas, să îi recunoască oficial pe disidenţii pro-ruşi din Ucraina, să promită că Ucraina nu va adera la NATO, să reducă armata şi să declare neutralitatea ţării. Dacă va refuza propunerea, urmarea ar putea fi teribilă: „mii sau chiar zeci de mii de ucraineni vor muri şi există un mare risc ca ţara să îşi piardă complet independenţa”, mai scrie Jerusalem Post.

🔴 Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, va discuta în cadrul vizitei sale din Polonia şi România, care va începe joi, despre următoarele măsuri de răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, scrie Reuters. Totodată, ea va da din nou asigurări celor două ţări, în întâlnirile cu liderii lor, de sprijinul Washingtonului.

🔴 Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că nu a existat „un impact critic” asupra siguranței Cernobîlului, în urma avertismentelor ministrului de Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba și serviciului de securitate și informații al Ucrainei cu privire la o posibilă scurgere de radiații, după ce centrala a fost deconectată de la rețeaua electrică a statului.

🔴 Avertizările au venit ca răspuns la rapoartele de la operatorul energetic ucrainean Ukrenergo și de la compania nucleară de stat Energoatom, potrivit cărora energia electrică de la Cernobîl a fost „deconectată complet”, amenințând sistemele de răcire care sunt esențiale pentru prevenirea „descărcării nucleare”.

🔴 Într-un comunicat public de miercuri după-amiază, AIEA a spus că a fost informată de Ucraina că Cernobîl a pierdut puterea, dar că nu a observat „niciun impact critic” asupra siguranței centralei. „Încărcătura termică a bazinului de stocare a combustibilului uzat și volumul de apă de răcire de la centrala nucleară Cernobîl sunt suficiente pentru eliminarea eficientă a căldurii fără a fi nevoie de alimentare cu energie electrică”, spun experții AIEA.

🔴 Ministrul de Externe al Ucrainei a repetat avertismentele Energoatom, spunând că Cernobîl „a pierdut toată alimentarea cu energie electrică”, făcând un apel la  comunitatea internațională să ceară Rusiei „încetarea focului” pentru a „permite unităților de reparații să restabilească puterea”. „Generatoarele diesel de rezervă au o capacitate de 48 de ore pentru a alimenta Centrala Nucleară de Cernobîl. După aceea, sistemele de răcire ale instalației de depozitare a combustibilului nuclear uzat se vor opri, făcând scurgerile de radiații iminente”, a spus Kuleba într-un tweet miercuri. Serviciul de securitate tehnică și informații al Ucrainei a avertizat că „toate instalațiile nucleare” din zona de excludere a Cernobîlului sunt lipsite de energie și că, dacă pompele nu pot fi răcite, ar putea avea loc o „descărcare nucleară”. ⚠️ Totuși, Nici Kuleba, nici serviciul de informații nu au comentat dacă generatoarele diesel ar putea fi susținute dincolo de perioada de 48 de ore.

🔴 Corespondentul publicației britanice The Guardian a avut cuvinte de laudă pentru felul în care refugiații ucraineni sunt tratați în România. Jurnalistul Shaun Walker a trecut marți seară granița dintre Ucraina și România, împreună cu un val de refugiați, și a văzut cât de mult s-a implicat țara noastră în ajutorul ucrainenilor alungați de război. „Tocmai am părăsit Ucraina și am ajuns în România. Coadă imensă, de peste 6 ore, în vânt și zăpadă, din cauza controalelor la granița ucraineană. În partea română: mâncare, băuturi, autobuze gratuite, ajutor, voluntari, oferte de cazare. Călătorii gratuite cu trenul în România. O lecție despre tratarea civilizată și umană a refugiaților”, a scris jurnalistul britanic pe Twitter. El a postat și poza unui anunț CFR, în engleză și ucraineană, în care refugiaților li se comunică faptul că au călătorii gratuite cu trenul pe teritoriul României.

🔴 Comunitatea internațională va fi responsabilă pentru o „catastrofă umanitară” în masă în cazul în care nu va conveni asupra instituirii unei zone de excludere aeriene, pentru a proteja Ucraina, a declarat miercuri președintele Volodimir Zelenski. El a adăugat și că armata ucraineană a reușit să completeze arsenalul de muniție cu multe trofee luate pe câmpul de luptă, spunând că „Vom lupta cu inamicul cu propriile lui arme, pe lângă ale noastre”. În mesajul său televizat zilnic, Zelenski a afirmat că nivelul de amenințare din Ucraina a fost la nivelul maxim în cele aproape două săptămâni de la invadarea țării, dar ucrainenii au arătat că nu vor ceda niciodată.

🔴 Ucraina trebuie să mai reziste 7-10 zile în faţa atacului Rusiei, pentru ca Moscova să nu poată revendica vreo victorie și astfel să-și vadă poziția slăbită, a declarat public pe facebook Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, care a mai precizat că rușii „au nevoie măcar de o victorie înainte de a fi forţaţi să intre în negocierile finale”.

🔴 Polonia este pregătită să acţioneze pentru a furniza avioane MiG-29 Ucrainei, însă numai în cadrul NATO, a declarat miercuri un consilier al preşedintelui Andrzej Duda, după ce Statele Unite au respins propunerea Varşoviei de a-şi pune această flotă la dispoziţia Washingtonului.

🔴 Agenţia Fitch a coborât şi mai mult ratingul suveran al Rusiei în zona nerecomandată pentru investiţii și a estimat că, în opinia sa, intrarea Rusiei în incapacitate de plată este „iminentă”. La fel ca şi celelalte mari agenţii de rating, S&P Global Ratings şi Moody’s, Fitch a plasat la începutul lunii martie ratingul Rusiei în zona „junk (nerecomandat pentru investiţii), unde sunt ţările care sunt considerate în pericol de a nu-şi putea rambursa datoriile.

🔴 Un exemplu despre cum războiul din Ucraina dezbină familii în Rusia: Când actorul rus Jean-Michel Scherbak a scris pe reţelele de socializare că îi este ruşine că ţara sa a declanşat un război împotriva Ucrainei, mama sa – susţinătoare de cursă lungă a preşedintelui rus Vladimir Putin – l-a blocat online.

🔴 Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a reluat marți seară, într-o intervenție la CNN, că Occidentul nu poate institui o zonă de interdicție aeriană (no-fly zone) deasupra Ucrainei, din cauza riscului că „NATO ar putea intra într-un conflict direct cu Rusia”. Aurescu a precizat că alianța participă cu armament și echipamente la eforturile Ucrainei de a se apăra în fața invaziei Rusiei și a făcut trimitere și la numărul mare de refugiați pe care îi preiau și ajută țările vecine, inclusiv România.

🔴 Totodată, Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a semnalat omologului ungar, Peter Szijjarto, situaţia de la frontieră şi a adresat, încă o dată, solicitarea ca, în contextul crizei umanitare din Ucraina, să fie luată în considerare urgentarea procedurilor de control al cetăţenilor ucraineni care se prezintă la frontiera ungaro-română şi care nu sunt în posesia unui paşaport biometric. MAE a cerut și introducerea de noi măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare în frontieră.

🔴 Biatlonista ucraineană Anastasia Laletina s-a retras de la Jocurile Paralimpice de iarnă care au loc la Beijing şi nu a mai participat la proba în care urma să concureze marţi, după ce a aflat că tatăl său a fost capturat de forţele ruse, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Comitetului paralimpic ucrainean, Natalia Haraci.

🔴 Uniunea Europeană a convenit asupra unui nou set de sancțiuni împotriva Rusiei și Belarus. Sancțiunile vizează înalți oficiali ruși și oligarhi, precum și excluderea unor bănci din Belarus din SWIFT, potrivit BBC News. Noul pachet de sancțiuni va fi aprobat oficial de liderii celor 27 de state membre ale blocului, la un summit care va avea loc la Versailles, în Franța, joi și vineri. Într-un mesaj publicat pe Twitter, președinta Comisiei Europene a anunțat că al patrulea pachet de sancțiuni include alți 160 de oligarhi, politicieni ruși și trei bănci din Belarus.

🔴 Cotaţiile de referinţă în Europa la gaze naturale înregistrau scăderi semnificative miercuri dimineaţa, în condiţiile în care traderii analizează reticenţa Europei de a sancţiona livrările ruseşti, transmite Bloomberg. La bursa de la Amsterdam cotaţiile futures au scăzut miercuri cu până la 21%, după ce marţi au înregistrat o evoluţie volatilă.

🔴 Un comandant rus, capturat de Ucraina, a condamnat genocidul făcut de Moscova. El susține că trupele Rusiei au fost păcălite să creadă că naziștii au ocupat Kievul și că acesta are nevoie să fie eliberat. Militarul a adăugat că îi este rușine că a ajuns în această situație.

🔴 „Operaţiunea specială” a Rusiei în Ucraina este, de fapt, „uciderea în masă a civililor ucraineni”, care se concentrează „în cel mai înspăimântător” mod pe „pierderile de vieţi în rândul copiilor”, afirmă Olena Zelenska, soţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-o scrisoare deschisă publicată pe pagina de internet a Preşedinţiei Ucrainei. Olena Zelenska acuză Kremlinul şi propaganda sa că maschează sub denumirea de „operaţiune specială” uciderea de civili, între ei şi copii. Comunităţile locale de pe reţelele sociale debordează de disperare. Mulţi oameni, inclusiv cei în vârstă, cei care au boli grave şi invalizii s-au văzut izolaţi fără putinţă de scăpare şi s-au trezit departe de familiile lor şi fără niciun fel de ajutor. Războiul împotriva acestor oameni nevinovaţi este o dublă crimă, potrivit Primei Doamne a Ucrainei.

🔴 Guvernul ucrainean va interzice exporturile de bunuri esențiale, inclusiv grâu, porumb, cereale, sare și carne, potrivit unei decizii adoptate marți de executivul de la Kiev, scrie CNN. Astfel, va fi „interzis” exportul de ovăz, mei, hrișcă, zahăr, sare, grâu, porumb, carne, precum și de bovine și produse secundare din Ucraina. „Aceasta înseamnă o interdicție de facto a exportului”, se arată într-o declarație a cabinetului. Ucraina este unul dintre cei mai mari furnizori de produse agricole din Europa, conform datelor Comisiei Europene. Combinate, Rusia și Ucraina sunt responsabile pentru aproape 30% din exporturile globale de grâu, potrivit Gro Intelligence, o firmă de analiză a datelor agricole.

🔴 Conducerea orașului Bucha, oraș aflat la nord de Kiev, a acuzat forțele ruse că blochează evacuarea oamenilor printr-un coridor de evacuare convenit anterior. „Invadatorii perturbă evacuarea. În prezent, 50 de autobuze sunt blocate de militarii ruși în parcare”, a transmis consiliul local din Bucha, într-o scurtă postare pe Facebook. „Negocierile sunt în desfășurare pentru deblocarea coridorului”.

🔴 Orașul-port de la Marea Azov, Mariupol, trece printr-o gravă criză umanitară. Peste 400.000 de oameni sunt „ținuți ostatici” de către forțele ruse care blochează ajutorul umanitar și evacuarea, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

🔴 După 14 zile de război și bombardamente, Rusia spune că preferă să își atingă obiectivele în Ucraina prin discuții. Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului. Rusia a constatat „progrese” în negocierile cu Ucraina, a remarcat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de AFP, în a 14-a zi a invaziei ruse pe teritoriul ucrainean. „Au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să „pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea.

🔴 De asemenea, Zaharova a precizat că țările care decid să trimită arme sau mercenari în Ucraina „vor răspunde” pentru gestul lor şi îşi asumă „consecinţele”.

🔴 Kremlinul susține că SUA au declarat „război economic” Rusiei, în urma anunţului făcut de Washington privind introducerea unui embargo asupra importurilor americane de petrol şi gaz rusești. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, aspus că Moscova se va gândi serios la ce va face în urma deciziei preşedintelui american Joe Biden. Peskov a mai susținut că Rusia a fost, este şi va continua să fie un furnizor de energie „de încredere” şi a precizat că fluxurile de energie nu au fost întrerupte.

🔴 Aproape 12.000 de soldați ruși ar fi murit, ar fi fost răniți sau capturați în primele 14 zile ale războiului din Ucraina, anunță miercuri armata Ucrainei. Potrivit noului bilanț, militarii ucraineni și forțele civile ar fi reușit să distrugă, din 24 februarie, de când Vladimir Putin a declanșat războiul din Ucraina, și până acum: 317 tancuri, 1.070 de vehicule blindate, 120 de sisteme de artilerie, 56 de lansatoare multiple de rachete, 28 de mijloace de apărare aeriană, 49 de aeronave, 81 de elicoptere, 482 de vehicule, 2 nave / bărci, 7 drone. ⚠️ Aceste date nu au putut fi verificate în mod independent și trebuie privite în cheia relatărilor subiective ale părților pe timp de război.

🔴 Banca Națională a Ucrainei recomandă ucrainenilor care intenționează să plece în străinătate să-și țină banii pe card și să nu plece cu cash. În străinătate, ucrainenii pot face plăți fără numerar pentru bunuri și servicii, folosind carduri de plată emise de băncile ucrainene. Retragerea numerarului în moneda țării gazdă este, de asemenea, o opțiune. Atunci când se efectuează astfel de plăți și/sau retrageri, conversia se efectuează pe baza unei rate de conversie stabilite de banca emitentă ucraineană, nu a cursului de schimb în numerar.

🔴 Numărul persoanelor care au fugit din Ucraina de la începutul invaziei ruse a ajuns la 2,1-2,2 milioane de persoane, a anunțat astăzi ONU, potrivit The Guardian. Înaltul comisar al ONU pentru refugiați, Filippo Grandi, a declarat în timpul unei vizite la Stockholm că, în loc să vorbească despre țările în care vor merge refugiații, „acum este momentul să încercăm să ajutăm la graniță”. Grandi a spus că Moldova, care nu este membru UE, este deosebit de vulnerabilă la această criză a refugiaților.

🔴 Sursele de căldură, apă și energie electrică, precum și conexiunile telefonice funcționează normal în capitala Ucrainei, a declarat miercuri viceprimarul Mykola Povoroznyk, potrivit Reuters. Acesta a spus că autoritățile speră să evacueze mult mai mulți oameni din comunitățile din Irpin, Bucha și Gostomel din regiunea Kiev.

🔴 Primarul din Enerhodar, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, atacată săptămâna trecută de forțele ruse, a salutat anunțul unui coridor umanitar spre și dinspre oraș. Ritmul evacuării din Zaporojie, unde se află centrala nucleară, s-a intenficiat de la momentul în care unitatea a ajuns să fie deținută de trupele ruse, totuși milioane de civili rămân blocați în condiții grele. Armata ucraineană a convenit miercuri cu Rusia cu privire la o încetare a focului pentru 12 ore pentru a permite civililor să fie evacuați prin coridoarele umanitare.

🔴 Cel puțin 10 oameni au murit și alți 200 au fost răniți în urma unui atac lansat de soldații ruși care a vizat orașul Sievierodonețk, situat în regiunea Lugansk. Rachetele și bombele au lăsat orașul în ruine. A fost vizat inclusiv un spital.

🔴 Peste 400 de ucraineni care protestau împotriva forțelor ruse de ocupație din orașul Herson au fost reținuți, a anunțat comandamentul militar al forțelor ucrainene, potrivit The Guardian. Din cauza rezistenței locuitorilor din Herson, forțele ruse încearcă să impună un regim administrativ polițienesc, a mai precizat comandamentul ucrainean.

🔴 Congresmenii americani au ajuns la un acord de buget în valoare de 1,5 trilioane de dolari pentru a finanța cheltuielile guvernului federal pentru anul fiscal 2022, 13,6 miliarde de dolari urmând a fi alocate Ucrainei ca ajutor de securitate și umanitar, anunță Reuters.

🔴 Producătorul de bere olandez Heineken a anunțat că oprește vânzarea și producția în Rusia, fiind ultima mare companie care oprește operațiunile în Rusia. De asemenea, Heineken a anunțat și că va lua măsuri imediate pentru a delimita operațiunile rusești de afacerile sale, conform CNN. Heineken își anunțase deja planurile de a opri toate investițiile noi și exporturile către Rusia.

🔴 Mișcările NATO conduse de SUA au dus tensiunea dintre Rusia și Ucraina la un „punct de rupere”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, citat de Reuters. Într-o conferință de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Zhao Lijian a îndemnat SUA să ia în serios preocupările Chinei și să evite subminarea drepturilor sau intereselor acesteia în gestionarea situației din Ucraina și a legăturilor cu Rusia. Totodată, ministerul chinez de externe a anunțat că Crucea Roșie a Chinei va oferi aproximativ 716.000 euro în ajutor umanitar Ucrainei.

🔴 97 de europarlamentari au semnat o scrisoare deschisă în care cer embargo total la importurile de gaz și petrol dinspre Federația Rusă spre Uniunea Europeană. Dintre europarlamentarii români, scrisoarea deschisă a mai fost semnată de Nicu Ștefănuță (USR), Eugen Tomac (PMP) , Gheorghe Falcă (PNL), Mircea Hava (PNL), Vlad Gheorghe (USR), Marian Jean Marinescu (PNL) și Traian Băsescu (PMP).

🔴 Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, spune că nu are „aşteptări mari” de la întâlnirea pe care o va avea joi în Turcia cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, prima de la declanșarea invaziei în Ucraina, în 24 februarie. Kuleba a scris, miercuri, pe Facebook că partea ucraineană se pregătește pentru ca discuțiile să fie „cât mai eficiente”. Kuleba a enumerat prioritățile Ucrainei: „încetarea focului, eliberarea teritoriilor și rezolvarea tuturor problemelor umanitare”. „Acesta este un dezastru umanitar creat de armata rusă”, a adăugat șeful diplomației ucrainene.

🇺🇦 În rest, vă las ​​cu momentul zilei, care a avut loc în piața Independenței din Kiev acolo unde orchestra simfonică a orașului s-a adunat miercuri pentru a interpreta imnul naţional, în timp ce forţele ruse înaintau spre oraş.

🇪🇺 De asemnea, orchestra a interpretat și un fragment din „Odă bucuriei”, de Ludwig van Beethoven, aflată la originea imnului Uniunii Europene, amintind dorinţa guvernului ucrainean de a se apropia de Europa şi de a se îndepărta de orbita Rusiei. Concertul a avut loc în piața în care zeci de mii de ucraineni au protestat în 2013 şi 2014, opunându-se deciziei preşedintelui de la acea vreme, Viktor Ianukovici, de a suspenda discuţiile cu UE şi de a reînvia legăturile cu Moscova.

P.S. [nota deținătorul blogului] Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 52 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.