Nu știu dacă sunteți la curent, dar tocmai a început o ușoară psihoză pe plaiurile mioritice. În sensul ca s-au făcut cozi la benzinării, în urma unui zvon cum că se scumpește benzina la 11 lei litrul.
Trecând peste faptul că dacă n-am avea un stat eșuat, ne-am fi văzut de treabă, în loc să ne așezăm la cozi, altceva voiam să vă întreb: v-ați așeza la coadă pentru ăia 3 lei diferență? Gen, să lăsați acum orice făceați, să mergeți la prima benzinărie și să stați timp de vreo două-trei ore, în speranța că mai prindeți un plin la 8 lei litrul. Ați face asta?
Vă întreb pentru c-am făcut niște calcule matematice simpliste. Să presupunem că de mâine se face benzina 11 lei litrul. Să presupunem că asta este o informație reală și pe bune, dacă m-aș duce acum să fac plinul, aș economisi fix 75 de lei.
Rezervorul mașinii mele are 43 de litri. Acum, când vorbim, e pe la jumătate plin. Deci eu m-aș duce să stau niște ore la coadă pentru maximum 25 de litri de benzină. Adică pentru o economie de 75 de lei, nu? Băi, nu știu dar suma asta este fix pix la nivel de cheltuieli lunare. Efectiv nu m-ar ajuta cu absolut nimic c-am reușit să-i economisesc. Și cu ce preț? Cu prețul a niște ore bune de făcut nervi la coadă?
N-am canistre sau bidoane de zeci de litri prin casă, nu mă pot duce să cumpăr 2-300 de litri de benzină ca să zic „da, domnule, uite ce economie babană am reușit să fac”. Și am o bănuială că majoritatea sunteți în aceeași situație, dacă v-ați duce să alimentați, ați băga cât intră în rezervor și cu asta basta.
Dar hai să merg cu raționamentul mai departe, hai să presupunem că eu sunt un caz fericit că am atâta benzină în rezervor, hai să presupunem că TOȚI cei care stau la coadă au rezervoarele goale iască. Hai să presupunem și că, pe lângă că sunt goale, toți au rezervoare cu capacitate de 60 litri. Matematica mea simplă îmi spune că în felul ăsta vor economisi vreo 180 de lei. Rotunjim, zicem că vor economisi 200 de lei.
Teoretic, o grămadă de bani, practic cât reprezintă suma asta în bugetul lunar al unei familii? Pentru că, repet, alimentezi o singură dată, azi. Dacă n-ai posibilitatea să stochezi câteva sute de litri de benzină, data viitoare bagi la 11 lei. Sunt banii ăștia o miză suficientă să lași orice făceai și să pleci să stai la coadă?
Și să nu uităm că pentru economia asta de 200 de lei, am apăsat la maximum pe pedala presupunerilor. Intuiția mea îmi zice că în realitate, economia reală pe care o vor face majoritatea celor care stau acum pe la cozi va fi undeva în jurul a 100 de lei. Merită să te duci la coadă pentru suma asta?
Întreb extrem de serios, pentru ca deja văd știrea asta cu cozile pe absolut toate fluxurile de știri.
P.S. Dacă ți-a plăcut acest articol, am să te rog să intri pe pagina mea de Facebook (adică AICI) și să-i dai un like sau, de ce nu, un share. Pentru că cei de la Facebook încurajează fake news și propaganda rusă, odată cu suspendarea contului, mi-a fost redus reach-ul postărilor. Pot contracara asta într-un singur mod: dacă oamenii interacționează cu postările mele. O să vedeți acest Post Scriptum timp de încă 52 de zile, când îmi expiră toate restricțiile pe cont. Până atunci, doar de voi ține să le faceți mai vizibile.
Q: De ce te duci să stai la coadă la benzină?
A: De idiot.
Am verificat online prețurile la benzină și motorină și-s OK. Dar idioți sunt grămadă.
Comentariu beton!46
Hai să presupunem că în ciuda prețurilor online, de mâine se face totuși 11 lei.
@MV: a răspuns Anel mai repede. 🤪
@JT, îi mai știi pe ăia care stăteau la cozi pentru hârtie igenică? Ei bine, sunt aceeași care stau și acum. Și cică ar fi pe schema lu’ Borcea, ei la benzinării, el pe la femeile lor:))
Comentariu beton!42
Eram cu ochi pe telefon, m-așteptam să apară articolul!
Acu’ să răspund, nu? De cretin. Câți km, în plm, să faci cu un plin, după care te duci și-l iei cu 10 lei.
Comentariu beton!38
Doamne ajută! Ajunsesem să cred că sunt eu defazat.
Fix articolul asta il asteptam si eu :))
Sigur scrie Bazilesco de asta.
Mihai, ai uitat sa scazi 10 lei drumul pana la benzinarie si motorul pornit la coada.
Comentariu beton!29
eronat, ma friend; cozile pe care le-am văzut io în seara asta, Buzău, Poșta Cîlnău, Rm Sărat (aici a fost o provocare tranzitul), Focșani, Bîrlad, Vaslui însemnau minim 90-120 de minute; consumul orar (că-s totuși -3-4 grade) este de cca 2l…
you do the math!
daaaar, mă gîndesc că poate fi folosită cu succes ca strategie de stăvilire a unei eventuale invazii străine: anunță unu’ scumpire la benzină, a belit pla ivan, că nu mai are pe unde trece…
Comentariu beton!25
Același calcul l am făcut și eu pentru 150 de lei la 2 mașini și vreo 3 ore stat la coadă mai bine fac altceva. Am stat 10 la ieșirea din supermarket pentru că panicați de la benzinaria de lângă au blocat ieșirea :((
PS: decât să stau atât la coadă e mai aproape vama la moldoveni, 25 de km, mai iau niste alcool din duty free și tot e mai bine :))
Comentariu beton!28
Că bine zici, dacă mă enervez, mă duc la Ruse și fac plinul. Mai scap si niște borcane de ciușchi în portbagaj. 😀
@Paisie, dacă mâine s-ar anunța că benzina se va face 15 lei, nu 11 lei, tot nu m-aș așeza la coadă. Ar fi diferență de un plin, nu? Atunci pentru ce atâta stres.
cu regret te anunț că ciușchi…IOC!
@costicăm, ce bine că mai am 13 borcane.
@preasfinte, dacă permiteți o recomandare, cognac Speranța; 8€ pentru 500ml de XO…; e o romanță pe cerul gurii, licoarea asta; ia, că-mi pun un pahar, noroc!
Noroc … divin … nea Costică 🦩da’ pe alb 😉
Și eu sunt în aceeași situație, rezervorul jumate, dar față de tine, în Brașov acum sunt -7 grade.
Brrrrr….
Lasă că la coadă stai cu motorul pornit. E cald, ascuți muzică. 😛
Cum cu motorul pornit? Cum mai fac economie??? 😛
Ca să faci calculul corect în povestea asta – îmi pare rău că scriu asta de nemaipomeniții mei conaționali, buni, blânzi, inteligenți, urmași ai dacilor liberi – ar trebui să poți rezolva într-un interval decent de timp un test Pisa. Doar că nu. Constat cu tristețe că trecem printr-a nu știu câta criză de înțelepciune (vezi poveștile despre făină, ulei, drojdie, hârtie igienică, invermectină, iod, pașaport, benzină…)
Comentariu beton!37
Eu aș fi cel mai mare idiot dacă aș sta la coadă. Că benzinăria e la ușa blocului și coada are un km. Am benzinaria așa aproape că aș putea trage furtunul în parcare.
Comentariu beton!21
m-am pus si eu la coada si nici macar nu am masina , dar am auzit ca de maine se scumpeste litru de Coca Cola :)))
Comentariu beton!46
Aia da, pentru asta merită orice coadă. :))))) Dar să fie cola zero, da?
Daca se scumpeste va fi Coca-Cola zero virgulă 15 cenți :))
Comentariu beton!24
nu face glume din astea, că te tai!!!
@Vali: cu toporu’ sau cu brișca? 🤔🤣
cu un cuțit ruginit.
fără legătură cu nimic, zilele trecute nu mai erau canistre de 10 litri prin magazine 😀
Câte canistre de 10 litri să și umpli ca să merite să stai azi la cozi? Că în capul meu ar trebui măcar 15-20.
e o psihoză https://www.facebook.com/bianca.oanea.7/posts/10159955415817369
dar e o psihoză amuzantă.
Au apărut canistre Louis Vuitton
Comentariu beton!20
Iti trebuie certificat ADR pt transportat in portbagaj peste vreo 50 l parca, dar cine se mai incurca cu detalii d-astea!!
Mai ții minte starea de urgență,care se anunțase fix acum 2 ani…dă-i cu furci și cu topoare,dă-i cu balamuc la supermarket,se băteau efectiv patronașii de cartier pe pungile cu făină și mălai ,care să facă stoc mai mare…fix aia e și cu benzina. Și apoi ,cine are (mașină) să-i trăiască,cine nu,să nu-și dorească. N-am și nici nu mai mi-o doresc,taxiul e mai ieftin ..și mai mult,trăiască Bringo,Glovo si cine o mai fi.
Mă, acum doi ani nu patronașii de cartier au devalizat stocurile de făină, ulei, zahăr și ce căcat mai cumpărau ei. Tot ăștia care stau acum la cozi la benzină au cumpărat toate stocurile. Venea sfărșitul lumii, dar ei voiau să aibă materie primă pentru gogoși în casă. Că ce sfărșit al lumii e ăla fără o gogoașă rumenă trasă prin zahăr pudră?
Acum golesc farmaciile de pastile cu iod. Sa-si bage iod in creier de idioti
Comentariu beton!17
Io văd știrea asta la firu’ ierbii. Stau oarecum vizavi de o benzinărie Petrom.
Strada aia e acum blocată iar coada care iese din strada aia blochează un bulevard mare…
La cerere posă furnizez poze. 🙂
Și bănuiesc că totul e pornit de zvoneri și dus mai încolo de răspândaci… Este că am cam uitat de aceste 2 definiții? 😉
Comentariu beton!18
Nu e nevoie de poze, că deja am văzut filmări la știri. Gizăs craist!
Constanta…anno domini bla bla….am trecut elegant pe langa toate benzinariile…pana la ultima…un Luk….acolo, ( vis.a.vis de fapt), am avut dificultati sa ies din parcare ,,ca coada,,…in rest…2 masini…2.0 diesel…automate…sa.mi traiasca….mama mea de chiabur ce sunt🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Intr’o seara (recent) am ajuns cu rezervorul aproape gol la cea mai ieftina benzinarie din oras. Am crezut ca ii liber, ca deh… seara. M’am inselat amarnic: era o coada de nici pe timpul lui Ceasca n’am vazut. Dar am ramas…
De atunci, mi’am promis sa nu mai stau la cozi, din aceeasi logica matematica.
Azi: am rezervorul iarasi pe terminatelea si as trage o fuga la aceeasi benzinarie ieftina, dar nu seara la rush hour, ci pe dupa pranz. In ideea in care, unde sunt acum, se anunta scumpiri maine, as imbina utilul cu placutul: fac plinul azi (ca tot tre’ facut) si asta inainte de scumpire. Acuma, cum ziceam mai sus oleaca, daca iar ii coada kilometrica, o sa ma opresc pe drum inapoi la o benzinarie „clasica”, cu pretul pietei…
Concluzie: nu merita timpul pierdut la cozi, daca exista alternative.
Da, mi-am adus aminte că am prieten care mi se lăuda c-a făcut plinul la preț vechi, ultima oară când s-a scumpit benzina cu 50 de bani de pe o zi pe alta. Când i-am făcut socoteala că aproape a consumat de la bezninărie până acasă tot ce a economist s-a supărat pe mine. :))))
Exaaact! Stai sa fac socoteala sa vad daca merita kilometrii pana la benzinaria aia ieftina si inapoi…
(Cough) 3.77 GPL-ul… (cough, cough)
4,20 la Brasov
Timmy, tu vrei sa creezi o mini psihoza si la gepeleu, recunoaste 🙂
@Timmy, acolo in vest e oricum o nebuloasa. Dar ca idee, pe viteza verificat pe peco-online: 3.77 e si la voi in Bv.
Unii is în stare când ajung la pompa și constata ca au rezervoru plin să scoată motorina afara ca să facă plinu acum cu prețul asta mic 😆
Comentariu beton!24
Apăi răspunsul stă, probabil, in media categorii in cares e încadrează oamenii care stau la coadă. Sunt clasa medie-plus? Ce câștig lunar au per familie? Au mașina noua? In rate? Sh, veche de 15 ani? Au sau nu posibilitatea să faca un plin regulat? Ce reprezintă 75 lei pentru ei? Că asa, te poți întreba si ce caută beleuzii la oferte la tigai/drujbe, la mers in Metro ptr cumpărături de familie, etc. Pentru astea is un stil de viață :))
De diferență aia țin mașina în parcare. Cea mai buna economie. Da. O să car un bax de apa și unu de bere 1 km de la Mega. Aia e. Dar mașina sta în parcare. Și asta e cea mai buna economie.
Comentariu beton!24
Cât timp mă vor ține finanțele, nu trăiesc să pierd timpul și să fac coada la peco, trec pe-acolo când scade la o liniuță, aproximativ o dată la două săptămâni și fac plinul. Ultima dată, acum câteva zile motorina super (sau cum îi zice) era 7,54, la penultima alimentare era 7,12 lei, mai în urmă era parcă un 6,78 lei. Nici dacă aș vrea nu pot să plec pentru că două pahare de vin. Roșu.
Dar pe faisbuc am citit o întrebare interesantă: Și noi, ăștia cu bemweu, care băgam de 50 de lei, ce facem?
Comentariu beton!20
@Marcel: io bag doar de €50, tot in BMW. E OK? 🤭
@John Temple E ok. Tu ai BMW. Nu mașina e de vină, doar băieții la care făcea referire întrebarea de mai sus.
Intamplator am facut plinul la ora15 – 7,71, liber la Petrom. Ajung acasa, incepe nebunia, zvonuri, ca e 11, ca… Ma suna un coleg care sta prin zona benzinariilor, ca e jale, cozi de km, imi trimite filmare. Acum 5 min vb cu fii-mea, zice ca si acolo e la fel, is strazi blocate. Apoi imi trimite o poza facuta de un prieten al ei de aici, care sta la coada la MOL si ala zice ca s-a schimbat pretul in fata lui. Naiba mai stie ce e, profita astia si maresc pretul ca au clienti sau creste pretul, ca nici in astia din guvern nu poti sa ai nici o baza cand spun ca nu creste pretul la carburanti. Oricum , n-as sta la coada de km sa fac plinul, cat naiba fac economie, 50-100 lei in prima luna, si apoi?
https://imgur.com/a/fkE4ApL
In poza doi sunt niste vrednici daci care baga in sticle benzina:)))
Acum 20 de minute s-a dus fiică-mea la benzinăria din sat să facă plinul că pleacă poimâine acasă la Timișoara. Ăștia terminaseră tot de la ora 17.00. A mers cinci km la următoarea benzinărie. Acolo coadă de cel puțin 30 de mașini, tractoare, utilaje, că, de, zonă agricolă. S-a lăsat păgubașă.
Ăla cu sticlele e de comă!
MOLotoave ?
Probabil ca sunt oameni al căror timp nu valorează nimic, adică sunt de-aia care oricum nu ar fi făcut nimic util cu timpul pierdut stand la o coada.
Dar chiar sunt cozi la benzinării? Probabil ca proprietarii de benzinării își sufla bucuroși in palme.
Sunt reale, am primit eu vreo doua filmari de aici cu nebunia, e coada pana in primul sat de langa, la Petromul de la iesire, si is 7 km pana acolo. Ăia cu benzinariile fac bani frumosi acum daca e un fas si au umflat pretul .
Timpul si viata sunt cele mai ieftine marfuri in Romania.
De tampiti! Ceva ma face sa cred ca-s aceiasi care au devalizat stocurile de Ivermectina, pe urma de iod si apoi s-au inghesuit ca disperatii la coada la pasapoarte.
Cum pula mea „ușoară psihoză” ca in Constanta se circula lbara la bara
stau prosti la MOL pentru 8.46 ron/litru si la 200 de metri este petrom cu 7.5 ron/ litru.
Ca sa nu mai spun de lukoil cu 7.4/litru
daca ma intrebi pe mine risti sa esi mai scump daca stai acum la coada de 2-3 km si sa mergi cate 5 metri
Eram ironic.
Nu stiu ce bani au unii dar pt.foarte multa lume din Romania 150-200 lei is bani multi( de ex. o factura de curent)
Se dezbate încă. Ce zici?12
Băi, nu știu cum să-ți explic, dar dacă 150 de lei sunt mulți bani, ai probleme mult mai mari decât prețul la benzină. Părerea mea.
Pai dacă 200 lei sunt foarte mulți bani, să vândă mașina. Sau sa nu și-o cumpere.
poate sunt eu retardat dar daca as vrea sa fac economie, maine m-as duce cu bicla la munca plm.
Comentariu beton!26
N-ai cum nene. Tinand cont ca e frig afara, vei sta cu motorul pornit, incalzirea la fel etc. Deci in 2 ore ai consuma minim 20 lei din marea economie pe care intentionai sa o faci. Aplauze.
Bănene și noi ăștia cu GPLeu ce draq facem? Că-s în dilemă acuma. Că mă simt exclus, nu alta, zău așa! Bașca că nu poți lua nici extra în canistre.
@Ďtefan, se ocupă Borcea, n-auzi!
Dar eu ce sa mai zic, că lucrez de acasă. 🙁
Iar școala e la 10 minute de mers pe jos.
Și nu că vreau să mă laud, ci doar să recomand GPL. Mai eco, mai ieftin. Mașina mea consumă 8 L la suta de km în București. Asta înseamnă 30 lei per suta de km la prețul de azi. Mi se pare cea mai rentabilă variantă dintre toate motorizările la ora actuală, ca și cost de achiziție al mașinii plus costuri ulterioare.
te cred ca e bun gazul dar mai pune ceva la consumul ala ca e prea optimist estimat.
iesi oricum mult mai bine ca benzina.
@pvldac, actually, Stefan zice bine: a mea ia 9 la suta. Dar o tin reglata din toate pct’le de vedere: instalatie GPL cu filtre la zi, tachetii reglati, orice joc aranjat. Am avut momente asta vara cand si cu ac am mers cu 8.5. Asta e…
@Stefan, nu te simti exclus. De la 2.67 la 3.77 nu-i de colea nici la noi si benzina statea la 5.1…
Acu doi ani i-a pălit isteria curpapirului. Acu, isteria combustibilului. Sper numa ca peste doi ani să nu urmeze alcoolul… 🙄
Comentariu beton!14
ALO, glume d-astea nu se fac. Ce naiba?
@(alta) Iulia, isteria curpapirului deja a lovit în Bavaria de săptămâna trecută. Mă freacă soția, da’ de unde să scot? De săptămâna asta și uleiul de rapiță și floarea soarelui. Erau 1,79 eur/litrul și nimeni nu ia de măsline. Aldi deja raționalizează la 4 litri de căciulă dar nici așa nu găsești. Ieri a sărit benzina de 2 eur/litru.
Pot sa vorbesc urat? F.u.c.k nu. Pentru 50 ron nu stau la coada aia. La cat costa toate ( stau la casa, 3000 ron cheltuieli ianuarie, februarie) aia 50 ron economie is ca si cu te-ai duce la curve pentru imbratisari. Nu merita efortul.
Comentariu beton!22
”…E ziua în care
Nu scot mașina din parcare
Astăzi sunt doar un oarecare…”
Comentariu beton!22
Smiley, tu ești?
🙂
Cica unele benzinarii mai mici, din afara lanturilor mari, tocmai au marit preturile in seara asta cand au vazut 200 de fraieri la coada. Si oile au ramas sa alimenteze si dupa cresterea de pret.
Da, am văzut postări pe facebook. Tu-ți dai seama cam cât de prost trebuie să fii să te așezi la coadă DE TEAMĂ CĂ SE SCUMPEȘTE, să prinzi ieftin, dar să alimentezi la prețul mărit? Adică exact ăla pe care voiai să-l eviți? Tu-ți dai seama că pentru asta trebuie să ai vid între urechi?
Mihai, stii de fapt ce isi zic astia?? Ahaa, deci am avut dreptate sa ma panichez. Doar ca uite, am ajuns prea tarziu, acuma bag cu 8 lei 50, ce sa fac.. daca tot am stat la coada.
Si maine cand va trece pe langa benzinarii aproape goale care afiseaza 7.80 o sa zica ca sunt de vina guvernantii si benzinarii ca sunt toti niste hoti. Cu siguranta ei nu vor fi de vina ca au bagat ca pelicanii cu 8.50 dupa o ora de stat la coada
Comentariu beton!14
A, nu, șerif. Am văzut două postări în real time, de la coadă. Au făcut ăia de la benzinării prețul 11 lei în timp ce astepta lumea la coadă, iar ăia care postau spuneau c-au alimentat și la banii ăștia. Băbăiatule…
Azi am rugat o amica sa ma ajute sa imi transport catelul intre …doua locuri, distanta de vreo 100 km dus/intors. La dus am vazut amandoua ceva agitatie pe la benzinariile din drum, dar nimic radical. Pe drumul de întors a sunat-o soțul ei, sa îi povestească de …nebunia din oraș, cozi la toate benzinăriile, și i-a spus să se oprească la prima benzinărie din drum să facă plinul. Ne-am oprit, evident. Am stat o ora și 15 minute la coadă. Ei ii lipseau circa 15 l de motorină din rezervor, și totuși am stat la coada aia. Am fost tentată să îi propun să îi plătesc eu diferența de preț între plinul din seara asta, și cel de mâine dimineață, dar m-am gândit că plata ălora vreo 50 de lei ar fi ofensat-o…m-am abținut, cățelul a fost cuminte… (p.s.- am decontat oricum prețul motorinei consumate pentru drumul nostru, la prețul zilei, totuși :p )
N-am carnet. Yeees!
Pe la Brasov, băgau ăstia în canistre. Colegii imi spuneau că veneau tractoare sau cum se numesc cu lame in față (din alea de paleți) cu rezervoare din alea de apa cu 1000 litri să alimenteze. Colegii fiind de la Rompetrol.
Ps: nici sefii, nici nimeni din firmă nu auzise de scumpurea asta bruscă până nu s-a făcut coada.
Pps: la multe benzinarii s-a terminat carburantul si au fost nevoiti să inchidă.
Dom’ sef, daca se face 11 lei si nu mai prinzi la pret vechi, poti sa vii pe Coasta de Azur oricand sa faci un plin. 🙂
Aici e 2 euro de o saptamana.
Prin urmare, azi am fost sa incercam un Hyundai Kona hibrid care va inlocui Honda Civic din 2007. Am intrebat si daca preiau ei Honda…da, nici o problema, din ce an, ce a fost schimbat la ea, cum arata…pina la urma a zis agentul, stati, merg sa-l intreb pe sef. A revenit dupa zece minute si ne-a comunicat ca mai bine fac o reducere suplimentara de 1,5% si sa ne spalam pe cap cu Honda.
Deci daca e cineva interesat de o Honda Civic la pret bun….farurile sunt noi. 🙂
Știți ce e mai grav? Ca ăștia care stau acum la cozi ca sa „economisească” sunt aceiași indivizi, analfabeti funcțional, alături de care ar trebui sa ne apărăm tara în caz de ceva.
S-o crezi tu. N-ai văzut și cozile la pașapoarte?
Da, sa îmi fie cu iertare scăparea asta.
Pana la urma totul se reduce la educație: fie ea formala fie „scoala vieții” – important e sa nu fii un headless chicken. Multi indivizi cu pretenții de educați stau mai prost cu logica decât oameni așa-zis simpli dar care au un bun simt înnăscut în a filtra evenimentele / situațiile prin trec pe lângă ei.
Prin care trec *
@Mihai: la firma unde lucrez avem un colaborator tinerel de doar „72 de primaveri”( chiar este născut primavara:)) și ieri 9 martie se înființează la mine în birou sa îl ajut sa își facă programare la pașapoarte, eu încerc să îl fac să renunțe ( am reușit până la urmă), omul vrea să se ducă la vară în Germania, i-am zis: nene abia după 15-16 mai poți să îți depui actele, te costă 250 lei, poți sa treci cu cartea de identitate, am avut noroc că și site-ul de programări funcționa cu viteza melcului turbat.
Vorbeam cu prietenii că nenea e atât de ușor manipulabil ( omul mi-a dat impresia în 10 ani de când îl cunosc ca ar fi ancorat în realitate, nepanicos) , parcă îl și văd stând la coadă la benzinărie.
Nici propaganda rusă mai e ce a fost odată. Aseară a anunțat Biden restricția de import petrol. 20 ore? Și când te gândești că majoritatea răspândacilor nici nu au mașina 😅
Gicu a stat trei ore la coadă la benzinărie, cu motorul pornit, a consumat zece litri de motorină și apoi a cumpărat treizeci de litri.
Cei zece litri pe care i-a consumat la coadă fuseseră cumpărați cu 7 lei litru, iar azi Gicu a cumpărat benzina cu 7.60 lei/litru.
Să se calculeze ce economie a făcut Gicu.
de la Marian Godina citire :))
Consumă motorină și cumpără benzină … cred că Gicu e bimotor d’ăla cu polar pă el ce arde gazul de pomană 🤪
S-a trezit guvernul! Suntem salvați!
https://adevarul.ro/news/politica/reactia-guvernului-aparitia-cozilor-benzinarii-premierul-ciuca-trimite-controale-ample-statiile-alimentare-carburant-1_6228e6c65163ec4271fee7c0/index.html?fbclid=IwAR02vvyPKjYYwKFA3FavaDPsnVuO2yUCZ7L8k3yaLkZzccQl1jybuKgWmh4
Masina mea are 80 litri rezervor. Culmea a fost ca ieri am bagat aproape de plin, la Petrom, cu 7.54 lei/ motorina. Nu era nici dracu la benzinarie. Chiar faceam un calcul de dimineata ca din vara si pana acum, la un plin de 80 litri, diferenta este de 55 lei. Nu zic ca e mult sau putin, fiecare are piticii lui.
Sunt absolut convins ca maine dimi nu o sa fie 11 lei litrul.
Dar e misto ca manipulare.
Cresa la care merge copilul meu este langa o benzinarie (Mol). Luna trecuta ma uitam cum in fiecare zi crestea pretul cu 2-3 bani. Apoi au urmat zilele in care dimineata era un pret, altul decat cel din ziua anterioara, si seara cand luam copilul de la cresa era alt pret. In nici 2 saptamani a ajuns de la 6 lei la 7 lei. A stat cateva zile la 7,02, apoi intr-o dimineata chiar am avut un soc vazand ca este 7,01. Am zis ca au gresit astia cand au scris modificarea. Apoi a inceput invazia din Ucraina si lucrurile au luat-o repede la deal. Acum 2 zile benzina era 7,23, ieri 7,44, azi dimineata 7,52 si spre pranz, cand am pus si eu benzina, era 7,59 si eram doar eu si inca o doamna la alimentat. Creste pretul mai ceva ca fat frumos! Seara cand am plecat sa recuperez copii de la cresa/gradinita pretul era acelasi, dar erau niste cozi cat de cat normale. Putin mai aglomerat decat de obicei, dar nimic iesit din comun. La intoarcerea spre casa trec pe langa un Lukoil (care este mereu aglomerat) si acolo era o coada de blocasera circulatia si nu intelegeam ce naiba se intampla. Acasa i-am povestit si sotului de coada la peco si el mi-a povestit ca e lumea panicata de pret. Si am zis ca daca nu ai unde sa o depozitezi, ca sa poti cumpara mai multa, nu te ajuta cu nimic sa stai la coada, sa consumi alt combustibil si timp si nervi, ca sa te imbeti cu apa rece ca ai facut economie. Probabil ca va ajunge la 10 lei, dar nu o vor face de pe o zi pe alta. Cred ca pot face si un grafic zilnic cu pretul la pompa pe ore, zile, saptamani. E o nebunie si mi-e ca asta e doar inceputul.
Azi dimineata era 8,39 lei benzina. Motorina era 9,25. Sotul meu se uita pe net (nu stiu ce site) si sunt afisate preturile la mai multe benzinarii.
Ora 17:00: 7,99 benzina, 8,20 motorina
Pretul petrolului a scazut pe piata cu 17% . Marii producatori au marit productia .
Cine mai e la coadă ? ! 😃
https://www.mediafax.ro/economic/vesti-bune-pretul-petrolului-a-scazut-cu-17-la-cel-mai-jos-nivel-din-ultimele-zile-20608136
Numai prostii se pot bucura la atit. Mai strici si demarorul cu atitea porniri.
Numai prostii se pot bucura la atit. Mai strici si demarorul cu atitea porniri. Sa pierzi si atit timp
Mașina mi-o alimentez când ajunge pe la jumate, i-am făcut plinul luni, aș fi economisit maxim 50 de lei. Dar chiar mai devreme am observat că mi s-a scumpit înghețata cu 3 lei. Ah, dacă aș fi știut, îmi luam o ladă frigorifică, imi făceam un beci frigorific ceva.
E psihologic.
Am rezervorul 75% plin tot timpul azi puteam sa pun max 15 litri că Maine plec la munte câteva zile. Am in jurul meu 8 benzinării. La ora 7 pm la LUKOIL erau 6 masini la coada și 8 lei litru. La Petrom era 7.5 lei și erau minim 20 de mașini la coada. La OMV 10-15 mașini la coada.
E psihologic.
Atâta tot. Dacă se face Mâine 15 lei tot odată pe luna îi fac plinul și aia e.
Oricum mașina consumă puțin, același model pe benzina consumă dublu.
Dacă prin psihologic înțelegi psihoză, da.
Aici se preconizeaza ca va ajunge la 3 €/L pana in weekend si totusi nu intra nimeni in panica sa ia cu asalt benzinariile 🙈 si nu, n-as sta ore intregi la cozi interminabile pentru a economisi cativa € 😶
Ca unul ce are norocul/ghinionul să lucreze de acasă și face lunar mai puțin de 100 km, nu merită scoasă mașina din curte și pierdut timpul la pompă.
Soția face naveta zilnic vreo 30 km. Mașina aia vede pompa de două ori pe lună. Mi-a zis azi că erau cozi la benzinării și că ea n-a văzut vreodată așa ceva. I-am zis să vină liniștită acasă, că e la fel cum a fost în pandemie cu drojdia sau cu făina.
Bonus: un prieten m-a sunat să mă întrebe dacă vreau tablete cu iod, că are o combinație cu cineva la farmacie. Noaptea minții, frate!
Totuși, un lucru am făcut: am dat termostatul de la 22 la 21 de grade. De la maxim 550 de lei factura la gaz anii trecuți, am plătit direct 1220 și umblă vorba că va mai crește.
În curând apar cireșele. Eu deja economisesc.
Comentariu beton!13
Eu zic atat ca om care lucreaza in domeniu pt top1 .Da probabil ca fi 11 lei litrul in 4 luni pt ca 1 baril crude oil de la rusi se platea cu 30$ de la rusi acum.este 300 de la Norvegia,Usa sau Oman…peste 8 luni va fi 400 de la Iran pt ca uimitor EU a decis sa ii ridice embargoul dar dupa 15 ani de nefolosinta sa refaca ooerstiunile dureaza cel putin 6 luni di au facut lusta de first client served guess ehat e China.Pentru 100 lei se merita daca in casa intra 4000 lei asta reprezinta 2.5% economie pe termen scurt, gen pana la leafa urmatoare.Sunt situatii la care cei mai multi dintre noi nici nu lr putem gandi sau imagina.La fel sunt convinsa ca pentru multi din coada cei 100 lei nu fac diferenta dar sunt cei pentru care 100 lei le asigura inca 1 saptamana de transport pentru un copil cu un handicap, sau autism orice poti gandi pentru acei osmrni unde transportul in comun nu e chiar optiune viabila sau decenta.Cred ca a detine un coteț pe 4 roti nu mai este considerat lux ci o necesitate in zilele noastre.Si pentru cei care ati spune ca nu este nevoie va rog frumos sa le casati sau dati de pomana unora care le trebuieste sau casându-le faceti bine planetei.
Lucrezi ca femeie de serviciu? Pentru că te exprimi mai rău decât una. În plus spui niște aberații de îi faci să roșească de rușine pe postacii plătiți de ruși!
@Fisherman îmi amintesc că doamna e ceva șefă în domeniu în Polonia, petrol adică, nu-s sigur dacă chiar Shell. Fix cum scrie acum scriu și eu dacă nu am ochelarii pe nas sau tastez în grabă. Dacă te uiți pe tastatura telefonului observi că nimerește fix tasta alăturată: r în loc de e, s în loc de a, p în loc de o ș.a.m.d. Cred că a scris în grabă înaintea ședinței, io îs la pauza de cafea.
Am spus despre cum se exprimă. Dacă tastezi repede și prost, nu înseamnă că ești deștept, dimpotrivă…. Scrie așa din obișnuință, deci în nici un caz nu e șefă, decât poate peste mop!
Să nu uităm de 400$ barilul 😂
Bine ca am aproximativ jumatate de rezervor. La cum merg cu masina, mai am 2-3 saptamani pana ar trebui sa alimentez. Timp arhisuficient ca sa scada la loc pretul.
Ce se intampla azi este un exemplu cat se poate de clar de cum iau oamenii deciziile (emotional, in loc de rational).
P.S. Fix acelasi calcul a facut si sotia cand a vazut prima stire pe tema asta, si fix aceeasi reactie a avut-o si ea. Zici ca ea a scris articolul.
Azi, in Luxemburg, s-a anuntat o crestere a motorinei cu 20 centi, ceea ce ar duce pretul la aproape 2 euro/litru. Saptamana trecuta a mai fost o crestere cu 18 centi.
Este o adevarata psihoza la benzinarii.
« Nu exista economii mici », imi zicea vecina-mea care se grabea azi sa isi faca plinul.
Poate ca nu exista, ce stiu eu?
Stau in Spania și simbata la amiază era 1’61 motorina. Astăzi la Madrid erau cozi interminabile sa alimenteze la 1’80. Oricum cei care avem neapărat nevoie de mașină( și avem 3 cu 7 plinuri pe lună) oricum trebuie sa alimentam că altfel nu ieșim din sat. La școală 50km dus-intors,la munca 64 km dus întors. Cit depozit pot face să îmi ajungă ??
Oricum și încălzirea tot pe motorină și a fost 400€ și tine doar 6 săptămâni. Doar dacă îmi fac peco acasă fac economie🤔🤔
De prost.
Nici bătut nu m-aș duce…am jumătate de rezervor acum…pt 50 lei economisiți, nervi, timp pierdut și dacă stai cu motorul pornit nici 50 lei nu e economia. PLM…a înnebunit lupul de tot. Să mai zic că azi a scăzut prețul petrolului cu 17%? 😂
https://www.zf.ro/companii/energie/rasturnare-de-situatie-in-aceasta-seara-pretul-petrolului-scade-cu-20608017
Asta e specula. Din cate știu doar la MOL s-au scumpit până acum, iar guvernul „promite” remediere preturi.
Când am venit la munca, pe jos că de obicei era o coada infernală pe 3 intersecții la o benzinărie. Numai câtă benzina, nervi și timp consumi că sa ce? Eu una sincer nu as sta sa mă înghesui. Îmi cumpăr când trebuie.
https://ibb.co/fkQnB39
https://ibb.co/ZXXydCD
Am iesit pe gerul asta, sa alimentez, doar ca sa zic asta:
Haha, Hahhaaaa, Ahaha 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Haahahaa!!!!
Daca vin rusii, am pus-o, romanii o sa fie primul popor mort in busculada.
psihoza cu benzina a fost o lectie elementara de lege a cererii si ofertei. sa le-o explice cineva si la analfabeti.
si uite ca nu s-a scumpit nimic. m-as bucura ca maine sa fie de fapt preturi mai mici.:)
Mihai, am văzut la știrile Digi24 de aseară cum anumite benzinerii din București le-au dat voie oamenilor să pună carburant în pungi de plastic, în bidoane de apă plată de 5 litri și în tomberoane pentru selectarea gunoiului.
Trecând peste faptul că este ilegal să ții benzină în canistre, dar în pungi de plastic este culmea prostiei. Ce avea de gând să facă omul acela ajuns acasă? Punea dopul la cadă și vărsa pungile în ea? Păcat că prostia nu doare…
Am stat frumos in casă și ne minunam se cozile de pe străzi. Avem o mica benzinărie no name în zonă, și la aia era tot full. Am mai puțin de jumătate de rezervor, dar nu m-am gândit nici o secundă să mă duc la coada vieții.
Oameni buni, nebunie de claxoane și băgat în față la tupeu, câte am văzut în 3 ore cât a ținut nebunia….tipic românesc.
Ieri dimineata cand ma duceam spre birou, am trecut pe rezerva.
Ca atare aseara, la 17,15 in drum spre casa, am oprit la Petrom pe Virtutii si am facut plinul cu 7,67. Am avut 1 masina in fata mea.
Ajuns acasa, am luat consoarta si am plecat spre dentist.
Nu-mi venea sa cred ce cozi la benzinarii am intanit in drum, incredibil.
Azi dimineata , in drum spre birou , m-am uitat la preturi, la motorina:
MOL 9.17 , OMV 8.3 , Petrom 7.99
Cei mai nesimtiti, ungurii de la MOL, stiam eu de ce niciodata nu bag de la ei.
Si nu, nu as sta la coada.
„Cedez loc la coadă la OMV. Poziție bună maxim 50-100 de mașini în față. Vedere la bulevard, acces ușor la cea mai apropiata intersecție, lumina gratuită de la stâlpul de vis-a-vis, în față o Toyota hibrid care nu poluează mult deci poți sta cu geamurile deschise fără probleme, în spate o Solenza cu un far nefuncțional, deci nu te orbește. Poți lua cafea de la chioșcul aflat la 50 de metri. De îți este foame vorbești cu băiatul cu scuterul de la Glovo care e la trei locuri in față, îți dai jos partenerul din mașină, îl pui să stea în locul lui la coadă și el îți aduce repede un meniu. Dacă stai până dimineața, ai șanse mari să prinzi și răsăritul… daca e senin. Preț simbolic – 1000 de lei.” … Primit pe Whatsapp!
Dorel a stat trei ore la coadă la benzinărie, cu motorul pornit, a consumat zece litri de motorină și apoi a cumpărat treizeci de litri. Cei zece litri pe care i-a consumat la coadă fuseseră cumpărați cu 7 lei litru, iar azi Dorel a cumpărat benzina cu 7.60 lei/litru.
Să se calculeze ce economie a făcut Dorel. (© Marian Godina)
crezi ca daca ar exista un loc unde s-ar da gratis 100 de lei nu ar fi omor la coada?
Desigur că ar fi coadă? Unde am scris eu că am scăpat peste noapte de proști? E coadă si la promitii la tigăi, și alea nu sunt gratis.
Aveam rezervorul aproape gol ieri. Am fost la prânz și am alimentat cu 7.7 și am stat la coadă 0 min. Între timp am privit cu tristețe cozile, și mi-am adus aminte de comunism.
Dar dacă era să mă duc spre seară să alimentez, n-aș mai fi făcut-o dacă trebuia să aștept așa mult.
N-as sta si nici nu m-am clintit aseara, fara sa fac vreun calcul. Ii ador pe prosti.