Începând de azi, pe lângă „Ce mi-a plăcut”, o să mai avem o rubrică săptămânală dedicată celor care am văzut că apreciau listele pe care le mai lăsa prin comentarii colegul @Edelweiss. Și cum, absolut suprinzător pentru mine, nu erau deloc puțini, i-am propus să-i fac aici, în fiecare duminică, colțul lui cu și despre muzică. A acceptat. Prin urmare, aveți mai jos primele recomandări din ceea ce de acum înainte va purta gingașul nume de: Lista lui Edelweiss – colțu’ cu metale.
…
Când sunt foarte emoționat, am tendința de a fi succint. Această inițiativă, mulțumesc Mihai, s-a născut datorită vouă si o să trăiască, în fiecare duminică, dacă va fi cazul, tot datorită vouă. Mă înclin cu respect si fără cuvinte. Aplaud orice sugestie, recomandare muzicală, iertare pentru viitoarele stângacii, sunt doar un amator.
Să apăsăm play, girlz and boyz.
➡️ THE NECROMANCER UNION – Flesh of the dead-2021
Când mi-a sosit pe mail recomandarea acestui album, înainte de a da play, m-am uitat la cover-ul albumului și am concluzionat, foarte sigur pe mine, aham, drujbăreli. Am dat play și zbang, un glob din ăla stroboscopic, care ar fi făcut mândru orice club din anii ’80,a apărut în cameră. Este rock, este dark AOR, este fun și foarte catchy. Un album de Helloween, pentru Helloween.
Dă-i play AICI
➡️ TOWER – Shock to the system – 2021
Știți cum ar fi fost ca Janis Joplin si Ann Wilson să fi avut o fată? Ca Sarabeth Linden, ar fi fost, frontgirlul acestui band. Sincer, nu aș vrea ca aceasta superbă doamnă să țipe după mine dacă aș lăsa vasele nespălate. Foarte probabil aş auzi-o din cartierul vecin, închis într-o debara si cu dopuri în urechi. Este o călătorie prin early speed metalul anilor ’80, rock-ul anilor ‘ 70,un album corect si foarte curat.
Dă-i play AICI
➡️ SON of SAM – And the monster awoke – 2021
Avem unsprezece piese, nimic deosebit până aici, dar ce piese. Am ascultat acest album de peste douăzeci de ori și de fiecare dată am descoperit ceva nou și bun. O să îl mai ascult? Fiți siguri de asta. Da, este heavy/melodic death punk, da, vocea este ce trebuie, da, este foarte bine ce este.
Dă-i play AICI
➡️ STARLIGHT RITUAL – Sealed in Starlight – 2021
Heavy metal, brothers and sisters şi este din ăla făcut la rupere ca în anii ’80, știu, nostalgia, bătrân, cu influențe Rainbow, Judas, Jag Panzer adus în anii 2000.Este bine așa ceva? Păi, eu zic că este. Merge de la condus în viteză, alergat, spart lemne, întors clătite.
Dă-i play AICI
➡️ CRAZY LIXX – Forever Wild – 2019
- Glam metal? Checked.
- Happy, happy, joy, joy? Checked.
- Mimat cu chitara imaginară si cântat la tubul de deodorant? Checked.
- Repeat? Oh, yeah.
Dă-i play AICI
➡️ LÖR – In Forgotten Sleep – 2017
Am primit recomandarea acestui album acum mult timp. Am uitat de el, nu l-am ascultat, nu mai știu de ce, l-am regăsit acum. Ar fi fost o pierdere mare dacă l-aș fi ratat.
Este un self release, suferă puțin la producție, este un album de debut dar ce este dincolo de toate astea, este raiul folk-powerului progresiv. Acest album ar merita o recenzie separată, aș putea face asta, dar mai bine, hai, să închidem cuvintele scrise sau vorbite și să dăm play.
Băiatul din spatele acestui album, a mai scos un solo project, total diferit si la fel de bun. Îl voi prezenta minuțios data viitoare.
Dă-i play AICI
Au mai apărut :
➡️ Nita Strauss si Draiman de la Disturbed. Aruncați un ochi pe chitarista blondă a lui Alice Cooper. Merită. Dă-i play.
➡️ Arch Enemy. Alissa White nu mai are nevoie de prezentare, cum spunea aceea capodoperă, sexy si rea. Dă-i play.
Până dată viitoare, keep rockin and aveți grijă.
sursa foto: freepik.com
E sacrilegiu dacă întreb de un colț și pentru alte feluri de muzici … gen lăutărească ? 🤪
Se dezbate încă. Ce zici?18
Domnu’ lăut, scz, @HM faceți domnu’, recomandări și găsim un loc în colț. Or să fie si niște non-metale. Vedem.
Nu e niciun sacrilegiu. Am creat colțul ăsta pentru muzică, deci poți să pui ce recomandări vrea mușchiu’ tău.
Yep, daca se accepta altele, pot sa bag si eu mongolu’ ?
Poți domnu’ Marius M.
Vă mulțumesc.
https://www.youtube.com/watch?v=p_5yt5IX38I
E un fel de Alissa White, dar mai pe arhaic.
Comentariu beton!12
Bagă un ochi pe The Hu, sunt mainstream . Sunt sigur că știi de ei. Este extrem de atins growling ul ăla. Foarte greu. Mulțumesc.
O sa dedic genului atenția cuvenită.
Sedaa. Tăt mongoli. Tot ce trebuie.
Pentru domnu’ Marius.
Vă mulțumesc amândurora, mai ales pentru faptul ca imi ziceti domnu’, mi-ati umplut inima dă respect!
Decât atât!
:))))
@Marius M Am si eu ceva breathtaking pentru d-voastra, dle Marius M, un jojk:
https://youtu.be/QBKIxyQW–4
@Mihai da’ de ce „absolut surprinzator pentru mine”?
@Edelweiss 👍👍
Sau mai exact 🤘🤘!
@THE Cristina, cât sunteți voi aici, voi fi și eu.
dark AOR, early speed metal, death punk, Glam metal, folk-power progresiv… ce sunt alea, metale rare? Ar trebui ca cineva să facă un tabel ca al lui Mendeleev 🙂
Este un tot un fel de fer, domnu’
Comentariu beton!15
Killer be Killed , Throwdown ,Metal Allegiance …. nu numesc albume pt că.mi place tot de la ei !
Sunt mare fan PANTERA și tot ce se aseamănă cu stilul lor ! Edel , ție și celorlalți vi.l recomand pe puștiul asta : Owen Davey ,e de pe alta planetă !
@Oviwan,îți promit că săptămâna viitoare ai un feedback de la mine. Apoi orice side project al lui Max Cavalera o să își găsească locul aici.
Sunt un amator care asculta rock de 33 de ani, sper să mai am ani să ascult și recomandările voastre. Cu maximă plăcere.
@Oviwan -Ai variante mai bune pe glam metal (early Pantera) in orice trupa din LA a anilor 80 iar dupa aia au copiat cu nerusinare pe unii numiti Exhorder. La fel cum inainte de Rammstein sunt unii Oomph!
Doar ca sugestii, nu e atac la gusturile muzicale ale nimanui!!
Coltu’ cu metale! 🥰 Perfection! Edelweiss, you the real MVP!🤘
MVP vine de la Mihai Vasilescu Presedinte?
Ce misto.Sunt placut surprinsă🥺 Muțumesc@ Edllweiss.
Eu sunt aici pentru @edelweiss.
Poa’ să pună ce vrea cuțitul și chiloții lui.
Comentariu beton!26
Mulțumesc doamnă, în rest bine?
Totul e-n zadar! Nenea de la volanul blogului tot n-o să ne dea banii pe laicuri! 🙂
Mulțumim de efort. Cei de la ”Tower” mi-au adus aminte de Iron Maiden. ”Starlight…” OK dar cam monotoni pe tot albumul. ”CRAZY LIXX” cumva din anii 80 (”Motley Crue” și chiar ”Europe”). ”LÖR” fain-fain. Dar nu te lua după mine, că am ascultat aproape tot cam la foc automat. N-am digerat încă.
Te mai așteptăm: ascultăm, lăudăm, căutăm greșeli ca să mai râdem… Trăim, ce Dumnezeu! Duminică faină tuturor în continuare
Da, @Victor, Tower este fix așa cum ai spus. Pe mine m-a frapat arsenalul vocal al tipei. Sper să își dea seama si următorul să fie mai elaborat.
M-am uitat pe videoclipuri şi nu pot să nu remarc că colanţii pentru bărbaţi au supravieţuit după aproape 50 de ani 🙂
Io dacă vreau piele de găină mă mai uit la : https://www.youtube.com/watch?v=eng4OTDqtoM
Nu ai deloc gusturi rele.
Rome in Monochrome – Away From Light (2018) doom/dark cu un strop de shoegaze cat sa nu zgarie timpanul.
https://www.youtube.com/watch?v=P2rkbR5F5no&t=1365s
O să bag un timpan. Mulțam.
Aia’i mă. Colțul cu metale lui Edelweiss. Să pornim re-educația vecinilor, zic, că Trinitas și Etno mi-au servit destul. Doar că, ghinionul lor – boxele mele sunt mai mari.
Comentariu beton!19
Aștept o recomandare absolut dubioasă din partea ta.
@Edelweiss – absolut dubioasă azi nu am, dar ceva bun bun totuși este, chiar dacă dintr-o zonă foarte oldschool – e chestia care merge pe sistemul de sunet când am nevoie de ceva să ungă pe fuflet.
Deep Purple – Concerto for group and orchestra / 1969 Albert Hall.
https://www.youtube.com/watch?v=Ufm4NHTXVSg&t=10s
Lucrarea asta are o poveste fabuloasă în care există și niște conexiuni autohtone. Se face că lui Jon Lord îi crește un pitic pe creier, că el vrea să scrie un Concerto. Restul trupei ridică un pic din sprâncene și plete, dar se pun pe treabă. Jon vine cu partitura, Gillan vine cu textele, Malcolm Arnold dirjează, iar muzicienii țepeni din Albert Hall vin cu dubiile de rigoare – totuși ce fac pletoșii ăștia aici, noi facem muzică serioasă 😀
Na, totul e un mare succes, dar ce să vezi, la un moment dat se pierde partitura. Fost concerto, nu mai e concerto! Apare un nene, Paul Mann, care își face lucrare de master sau ceva doctorat din recreerea partiturii originale, cu ajutorul orchestrelor filarmonice din Cluj, București, astea din zona noastră. Varianta din 2012 de studio cu Bruce Dickinson, Bonamassa et Co., deja de pe partitura asta a fost construită. După care s-a stabilit în Cluj, că i-a picat cu tronc o tanti locală de nota 20 🙂
Poveste drăguță de la vecini: eu parter, lucrez mult de acasă, peste mine la etajul unu, bunicuță fan Trinitas, cu nepoțel model veveriță pe cocaină. Dau drumul la concert să acopăr zgomotul. La un moment dat, bate cineva la ușă, ce să vezi, vecina de la etaj. Eu deja mă pregăteam pentru scuze – vezi de treabă, tanti mă ruga să pun încă o dată, că nepoțelul e lipit de covor ascultând ce vine de jos și într-un final a adormit! Totuși, există speranțe pentru copilul ăla, zic.
Mulțumesc de link si story.
Eu n-am sugestii sau recomandări, ci o întrebare. O să avem și metale mai soft, pentru cei care după un metal greu tre’ să se dreagă cu oldies but goldies, latino suav sau melodii pentru copii?
Că l-am văzut pe Draiman, mi-am adus aminte de https://youtu.be/u9Dg-g7t2l4
Mi se pare mie sau și piesele de genul ăsta s-ar preta grozav la întors clătitele?
Or să fie si chestii soft, de îmbrăcat în rochițe scurte, zâmbit strengăreşte.
Simon & Garfunkel sunt cei care au scos Sound of Silence, care este un cântec grav, și chiar i-au felicitat pe cei de la Disturbed pentru cum au tratat cântecul lor.
Clătitele merg pe orice muzică.
Comentariu beton!13
@Edel: as recomanda si versiunea cantata de un maestru in ale vocii, care s-a prapadit intre timp, dar care nu utiliza synthesisers: https://www.youtube.com/watch?v=2Tuls4GTebs
0 0
Mulțumesc pt. recomandări. Am creat un playlist special pt. ele în Youtube. Studiez. Sunt destul de eclectic în ceea ce priveşte muzica dar prefer rockul (clasic, progresiv, hard, simfonic, metal, etc).
Recomandarea mea – Courtney Hadwin (aici la 13 ani):
2018 #13 years #AGT2 Semi Finals
„Could Have Been Me” (The Struts)
„Piece of My Heart” (Janis Joplin)https://youtu.be/nT3PzWT84wA
Originalul:https://youtu.be/nT3PzWT84wA
Notat. Merci.
Eu nu pot să spun altceva decât mulțumesc! 💯
Nu ai pentru ce.
Nişte ţărani : https://www.youtube.com/watch?v=e4Ao-iNPPUc
Nişte feministe: https://www.youtube.com/watch?v=1boUYB9LFJY
PS. dacă ar fi după mine, toboşarul ar trebui să fie în prim plan, nu în spate.
Copilu de aur :https://www.youtube.com/watch?v=gcfsrhXP2rg
Shoric is on fire! Oh, wait..
Ascultat toate – plăcut – mersi – a durat ceva până a apărut acest colţ, deşi dădea semne de ceva vreme că ar putea exista. La cât mai multe ediţii!
P.S. Ultimele acorduri rock audiate de către mine (din proprie iniţiativă, nu recomandări) au fost cândva acum vreun an, Arkona şi Blind Guardian (pentru care am o afinitate deosebită). Acum, aduse la botul… boxei, se pare că voi asculta mai des.
The Bard’s Song (In the Forest) a lui Blind nu este cântec este imn. Să fii acolo live este o experiență de neuitat.
De 3 ori i-am vazut, ultima data de-al naibii ca a doua oara nu ma anuntasera organizatorii ca am bilet meet & greet :))
Superbă inițiativă!
Mulțumesc! 🖤
Oricând.
Partikip! The Necromancers Union seamana cu Bloody Hammers – love it 🙂 (ultimele doua albume BH sunt geniale, apropo).
Son of Sam iar mi-a placut si la fel si colaborarea Nitei, desi o aveam de ceva vreme pe radar. Acum vreau sa bag si eu ceva pe tema muzicilor :))
La BH chiar m-ai făcut curios.
Shoric is on fire, ă ? Da caprele alea râioase de prin munţi ce crezi că halesc, şoric ?
Ce repede te aprinzi! Sht, i did it again.Mulțam că ești pe aici,no joke.
Mi-a pufnit ceaiul de seară pe nas la aia „ce repede te aprinzi” 🙂
Io am intrat crezand ca e vorba de ceva metale de 18, 24 de carate, batute cu nestemate!
Altfel, voci din astea, fioroase, se aud si pe la mine, prin bucatarie, sunt insotite de zgomote de oale si tigai, zgomote ce nu prevestesc o cina romantica ci o invitatie in iad pentru diverse si diversi idioti. 🙂
Totusi eu sunt o fiinta soft, raman la balade:https://youtu.be/TzmyooZfbEE
I lose control because of you babe
I lose control when you look at me like thiiiiiisss…
si la regele si zeul Elvis
https://youtu.be/ViMF510wqWA
Si la regele taragotului, Dumitru Farcas:
https://youtu.be/YkEQaAAWE0o
You had me … la aia cu Fărcaș 🤪
Un urmaș d’al dumnealui, demn de menționat este Adi Neamțu. Bun de tot pe taragot, dar și pe saxofon – aproape la fel ca regretatul Ministeru’ din Banat.
Deși mi-s în doliu, tot am ascultat și sufletul mi-am mângâiat cu acest virtuos al instrumentelor de suflat.
S-auzim de bine!
@HM Asta e tare trist, imi pare rau pentru pierderea suferita. 😔
O sa ascult Adi Neamtu.
Sa ne auzim cu bine si de bine.
Îmi pare rău, bro pentru ce ai pierdut.
@Edelweiss, no offence but it’s not really my thing, io-s mai pă soft, așea;
@HM, sorry for your loss, man; merci de Adi, știe binedetot; cînd ai o oră de pierdut (sau de cîștigat, depinde), dă un ochi aici https://m.youtube.com/watch?v=joDtKv62V9c
în altă ordine de idei, la mine muzica se împarte după un singur criteriu: îmi place ori ba; așa că playlistu’ meu îi un fel de turnu’ vavilonulu’, lîngă un jeff beck (amazing grace unplugged is my favourite), intră o fanfară (hora lui tractor), hora staccato a lui grigoraș dinicu poate fi urmată de niște romanțe (ioana radu), roberto alagna (sau, mai bine originalul, Luis Mariano) nu se ceartă în pururi cu ploaia doinei badea sau cu https://m.youtube.com/watch?v=rVq0ONrSH-Q&vidve=5727&autoplay=1
și mai am o păsărică: muzica o ascult, nu o privesc; nu mă interesează dacă o cîntă un ciung sau o bunăciune; trece sau nu prin mine este tot ce contează; mai fifti senț
Fac și eu o ciorbă metal aici cu ce am auzit/văzut fain anul asta.
Concerte live : Mayhem (black metal, super vechi în meserie, suna impecabil în continuare), Amenra (sludge metal, fac oamenii astia niște concerte, intri treaz și ieși cu halucinații); ce am mai descoperit live și bun Monkey3 (psychedelic metal, fain, slow, cu valuri, merge la cafea cu whisky) și Alkerdeel (black doom metal, suna live de parcă te-a lovit marfarul de Constanța și ti-a placut).
Albume noi anul asta, multe chestii faine, dar pentru mine Gojira cu Fortitude ar fi cel mai bun pentru simplul motiv că e mult, mult mai bun decât ce au scos până acum adunat.
La categoria surprize, Dawn of Solace s-au resuscitat cu ceva album, care din păcate sună de parcă i-a supt cineva sufletul cântărețul 20 de ani în corporație.
Și menține specială pentru Swallow the Sun, Moonflowers. Tocmai au „scăpat ” pe YouTube un album întreg cu un singur video animat de la cap la coadă (53 de min).
La categoria mainstream, deși nu cred ca nu s-a auzit încă, Iron Maiden încă mai canta 🙂 s-a băgat marfa nouă, cu videoclip gigea, apocalipse, tăt, tăt, bun și Maiden.
Gata, ma mai gândesc pana saptamana viitoare:)
Swallow the Sun era pe listele viitoare. O să îl bag, cred duminica viitoare. Nu comentez acum.
@Edelweiss: Thx pt lista!
Ca sugestie, baga un listen la SION (e banda lui/sau in care canta Jared Dines) – e full album pe YT.
S-a notat.
Edel, rock on! Chiar dacă nu am fost un fan din astea „grele”, mișto că e o rubrică cu muzică.
Super idee, nu sunt metalist dar imi plac totusi multe melodii de genul si dintre recomandari chiar ultima cu solista cea mai misto nu mi-a placut 😉
https://m.youtube.com/watch?v=vbHSfW5BFHU de pe vremea mea.
Sunt thraser în principal așa că băieții ăștia au trecut prin boxele mele. Old school, baby.
Grozavă idee. Mă simt ca la 13-14 ani când pândeam emisiunile de la radio România cu metale grele și foarte grele. Brrr, mi s-a făcut pielea de găinâ bătrână,m-a apucat nostalgia Alice Cooper😀
Ultimul Exodus e de ascultat si cumparat
Exodus ar merita un loc intre Big 4.Dar mai este si Annihilator pe acolo. Ascultat albumul când a apărut pe net, încă țin steagul sus.
Poate, in locul lui Anthrax. Annihilator in afara de primele doua ma lasă rece.
Sa nu uit de ultimul Mastodon care e excelent.
Și Emperor of Sand si Hushed and Grim, ăsta parcă a apărut acum mai puțin de 1 lună au fost excelente.
Și, da, Annihilator a avut o perioada de rătăcire. Ultimul a fost bun.
Mai pe „melodic”, asa:
BATTLE BEAST – Eye of the Storm, single nou de pe viitorul album
BEAST IN BLACK – Dark Connection, saptamana trecuta tocmai ce mi-a venit albumul nou
PowerWolf – Call of the willd, cand am comandat albumul, am „prins” editia DeLuxe si au baietii pe CD-ul 2 niste re-make-uri, ceva de vis
Five Fingers … – F8
WinterSun si Lord of the lost – gasiti cu ocazia „ridicata” la fileu de albumul PowerWolf sus-mentionat
Ahhhhh … si Lindemann & ZAZ, am ramas fara cuvinte
Tks!
Era să zic, tu ești, Krossfire? Or să fie si recenzii la pauăr.Poate nu atât de mainstream dar or să fie.
Bună inițiativă, foarte bună. Cum bănuiesc că lumea a mai auzit de Haggard, Therion, Arkona, Ensiferum, Epica sau Eluveitie, am să încep cu unele piese o idee mai obscure. Nu comentez mai mult la ele din lipsă de timp, cui îi place poate să mai caute trupa respectivă.
Nastrandir – Nastrandir Play
Apostolica – No More Place in Hell Play
Dalriada – Hajdútánc Play
Skyforger – Migla,migla,rasa,rasa Play
Dimitris Bompolas – Dacw ‘Nghariad (welsh folk cover) Play
Și ceva non metal dar care-mi sună bine
Ariadne’s Thread – Rolandskvadet Play
The Dead South – In Hell I’ll Be In Good Company Play
Da, știu că am gusturi un pic mai ecletice, m-am obișnuit de mult cu ideea .
Nastrandir, sunt old school si sunt bine.
Apostolica, o să fac o referire la ei,nu stiu dacă de bine.
Skyforger, parcă estonieni sau ceva de genul sunt, pagan folk/black sunt bine.
The Dead South, un dark country super bun.
Daca tot s-a dat drumu la metale pun si eu aici contributia mea la postul prezent, pentru cei ce n-au youtube ca main stream (recomandarile de azi intr-un playlist de la verisorii cu marul muscat):
https://music.apple.com/ro/playlist/edelweiss-col%C8%9Bu-cu-metale-1/pl.u-lxvPtxLmrYZ
un fel de: am dat eu copy paste ca sa nu trebuiasca s-o mai faci tu. (Domul gazda poate ridicati mai sus linkul sa nu stea musafirii cu mana pe scroll. Multumim)
Excelent, @un om.
AmenRa cu Le fils de faux sau cu A solitary reign s-a dat?
@Alt V, nu, nu s-a dat. Mulțumesc.
As recomanda si Alien Weaponry from New Zealand – fresh, young and catchy:
https://www.youtube.com/watch?v=hcaRzDIg3KM
haha. toma veneam sa pun concertu din 2019. Buni copiii
https://www.youtube.com/watch?v=5fqT2GoabVY&ab_channel=AlienWeaponry
Cat pe ce sa uit de togolezii de la ARKA’N: https://www.youtube.com/watch?v=x6Nl0A_nVxU
Enjoy!
De ăștia chiar nu știam. Mulțumesc.
De new zeelandezi, da, am ascultat albumul. Este bun dar ceva, nu stiu ce îi lipsește să îl ducă la un alt nivel. Poate tinerețea o fi de vină.
Mai am o recomandare, chiar daca e un album vechi si trupa nu mai activeaza cu acelasi vocal sau nu prea mai activeaza. Godiva – Godiva. De ascultat piesa de mai jos si nu numai. Tot albumul este foarte bun (cel putin in opinia mea).
https://www.youtube.com/watch?v=spBT_be3piE
@Edelweis, multumesc pentru toate selectiile.
Am prestat Tower si acum, in timp ce iti multumesc, sunt cu Son of Sam.
Basistul de la Son of Sam ma duce cu gandul la Running Wild…
https://www.youtube.com/watch?v=kZwlUv2jaAM&list=PLED1092C29C0EDF03
O referinta foarte buna, IonutG, mai ales acum cand avem un nou album al celor de la Running Wild. Cald de tot, deabia lansat. https://www.youtube.com/watch?v=wtyxIqKtvFA
LOR cu umlaut – bun, multumesc de recomandare. Nu stiam trupa.
Crazy Lixx – m-am intors in timp. Bubbly, intr-adevar.
The Necromancer Union – ok but not really my cup of tea
Tower – foarte buna voce, place, nu ii stiam. Multumesc!
Son of Sam – bun, multumesc de recomandare.
Starlight Ritual – bun, multumesc de recomandare.