Da, am ajuns la concluzia că nu sunt vreun viteaz. De fapt, dacă e să mă gândesc mai bine, nu că nu sunt viteaz, dar trebuie să recunosc cu mâna pe inimă că sunt un fricos. Mi-am dat seama de asta când am realizat că mă îngrozește gândul c-ar trebui să verific eu pe pielea mea dacă pot supraviețui unei eventuale infectări cu coronavirus. Nu, n-am curajul să testez pe plămânii și pe sănătatea mea nici dacă sunt vreun asimptomatic, nici dacă aș supraviețui unei eventuale internări în spital, eventual la terapie intensivă. Pur și simplu, fricos fiind, în naivitatea mea, mi-aș dori să treacă pandemia fără că eu să cunosc prea îndeaproape ce înseamnă.

Și pe lângă că sunt fricos, mai sunt și genul de idiot iresponsabil căruia îi pasă de ceilalți. Prin urmare, aleg să port mască, aleg să nu mă duc în locuri aglomerate, aleg să nu merg cu metroul la birou, și, în general, aleg să fac cam tot ce ține de mine ca să scăpăm mai repede de nenorocirea asta.

Sau ce, credeți că eu nu vreau la mare? Tânjesc de o lună și jumatate să mă întind pe un șezlong, fix în buza apei, și să nu fac nimic altceva două zile. În fiecare vineri seara mă gândesc cum ar fi să mă urc a doua zi dimineață în mașină și s-o întind spre litoral, cu speranța că poate găsesc un loc pustiu unde n-am treabă cu nimeni, și nu e nici aglomerat, și lasă că păstrez eu distanțarea, și ce mă mai gândesc eu acolo ca să-mi dau speranțe singur.

După care, a doua zi, în loc sa plec, stau să ascult știrile despre cum hoardele de turiști au luat din nou cu asalt litoralul mării negre. Și iar mă paralizează teama, și iar aleg să mai stau o tură. Și încă una. Și tot așa până trece vara. Știți câți oameni au fost weekendul trecut pe litoral? 100.000, boss. Una sută mii cetățeni s-au înghesuit pe câteva petece de nisip. Ce naiba să mai caut la mare?

Mă uit aproape zilnic pe statisticile de la italieni și spanioli. Mă uit doar la ei, pentru că, na, sunt tot latini, tot „spirite libere” ca noi, doar n-o să mă uit la nemți sau la alt neam din ăsta ai cărui cetățeni s-au născut cu disciplina în sânge. Așa că mă uit la frații noștri de gintă. Și nu înțeleg de ce, deși unii sunt vreo 60 de milioane și ceilalți vreo 46, au în fiecare zi mai puține cazuri decât avem noi. Oare de ce? Oare ce au ăștia și n-avem noi? Da’ lasă c-am găsit repede răspunsurile.

Au avut deja sute de morți pe zi, aia au avut. În schimb n-au avut vreo vedetă autohotonă care să declare c-o să creadă în virus doar când se vor strânge morții din șanțuri cu buldozerele. Pentru că ei i-au strâns deja. Nu din șanțuri, ci din spitale, și nu cu buldozere, ci cu camioanele. Tare mi-e temă c-o să urmeze ceva similar și la noi.

Și mai au ceva. Au procentul de cetățeni nesimțiți, miserupiști și pe care-i doare în cur de cei din jur, infinit mai mic decât al nostru. Știți, au și italienii sau spaniolii și mare și munte, da’ nu se duc să se înghesuie weekend de weekend, c-or să le găsească tot acolo și după ce trece pandemia. Sincer, mie mi-e groază de ce va fi la noi peste vreo două-trei săptămâni, după toate weekend-urile astea cu „hoarde de turiști care au luat cu asalt litoralul”.

Ah, da, era să uit, mai au ceva ce noi n-avem. Au guverne capabile să guverneze. La noi umblă pe străzi niște sute de cetățeni asimptomatici, deși au fost testați cu rezultat pozitiv, împărțind virusul cu dărnicie în stânga și-n dreapta. Că doar n-or fi proști să se autoizoleze sau să poarte măști. Și nimeni nu e în stare să ia nicio măsură.