După ce-am scris pe-aici că mi-e teamă să comand mâncare prin livratori și mi-a explicat lumea că n-are de ce, că virusul oricum nu se transmite prin mâncare și că oricum toate bucătăriile iau măsuri de protecție, mi-am zis că n-oi fi chiar cel mai fraier din parcare. Păi toată lumea comandă, numai eu stau și bălesc?

Și cum de vreo două-trei săptămâni muream de poftă de un mec d-ăla cinstit, cu big tasty, cartofi prăjiți twistter și sos de usturoi, am zis să le fac o surpriză fetelor și să comand un mecdonalds prin Glovo. Ho, nu săriți, că nu hrănesc copiii cu fast food, avem o convenție: o dată la două luni le duc la mec. Și cum alea două luni trecuseră cam de multișor, am zis că cu ocazia asta îmi respect și promisiunea.

Dacă e să mă întrebi pe mine, n-am înțeles nicodată fascinația asta a copiilor pentru happy meal-ul ăla, dar dacă asta vor, asta le iei, ce naiba să mai și faci.

Revenind, am deschis aplicația, am făcut o comandă și de-acu’ așteptam să vină mâncarea. Doar că, pentru că viața este complexă și prezintă multe aspecte, am constatat lejer stupefiat, că comanda mea venea de unde a dus mutu iapa. Serios, Glovo îți arată livrarea în timp real și, implicit, harta. Ei bine, comanda mea venea din cealaltă parte a orașului, de pe undeva din sectorul 6.

Lasă, zic, că se circulă ușor și oricum îmi aduc mâncarea în cutiile alea galbene ale lor și rămâne caldă. Plus că citisem nu mai știu pe unde că pungile cu mâncare vin sigilate. Tocmai ca să le mai înlăture clienților teama c-ar putea să ia coronavirus.

Și exact așa s-au întâmplat lucrurile, cu câteva mici și neînsemnate excepții. Cum ar fi că pungile mele erau la fel de sigilate ca coapsele unei vedete porno imediat după ce-a terminat de tras primele douăzeci de duble. Și nu, n-au venit în nicio cutie galbenă, le ținea curierul în mânuță și le bălăngănea flegmatic. Că nu mai era nimic cald, sper că nu mai are rost să precizez, da? Și cum naiba să mai fi fost, când tu vii cu mâncarea așa, fluturând la liber, cale de juma’ de București? De-aia zic, fără neajunsurile astea minore, aproape c-ar fi fost comanda perfectă.

Dar exact când îmi ziceam că ce-a fost cel mai rău a trecut, că nu mai are ce să se întâmple rau, am ajuns cu comanda în casă și-am început să scot de prin pungi. Știți, eu nu suport cartofii normali de la mec, prin urmare nu-mi iau niciodată. Comand dippers sau, mai nou, de când nu-i mai au, comand twister. Ce să vezi, de data asta aveau dippers, așa că fratele vostru și-a luat imediat. Pentru că dippers sunt cel mai bun lucru de la descoperirea paratrăznetului încoace. N-am io păr pe cap (deși, hmm, cred că de la o vreme ar trebui să folosesc alt etalon pentru comparații) de câte ori am fost la mec special pentru dipperșii ăștia. Băgam două porți marii, cu două sosuri de usturoi și aia era, nu-mi mai trebuia nimic.

Doar că, de vreo câteva luni i-au scos și i-au înlocuit cu twister. Nu-s răi nici ăștia, dar pe lângă dippers sunt exact cum ai mânca praz în loc de ceapă verde. De-aia când am vâzut dippers în aplicație, am auzit imediat îngerii cântând și mi-a sărit mâna singură să tasteze.

Ia ghiciți voi dacă erau dipperșii mei în pungă. Aveți dreptul la o singură încercare. Dap, ați ghicit. Îmi puseseră cartofi d-ăia normail care mai erau și reci ca inima lui Streinu-Cercel. Dacă ai mâncat macar o dată în viața ta cartofi reci de la mec, știi exact cam cum mi s-a strâns sufletul și ce-am simțit când am înmuiat în sosul de usturoi primul cartof. Ah, să nu uit, la unul dintre meniuri sucul a lipsit cu desăvârșire. Pur și simplu nu era, nu-l mai puseseră. Na, s-o fi gândit oamenii că prea multe băuturi carbogazoase strică sau ceva.

Mno, nu știu a cui e vina și nici măcar nu mă interesează, probabil e împărțită între Glovo și McDonalds, dar mi se pare inadmisibil că, dintr-o comandă cu cinci poziții mari și late, au greșit două. Nu de alta, dar 2 din 5 înseamnă fucking 40%. Or să bulibășești 40% dintr-o comandă extrem de simplă, mi se pare ori prostie, ori bătaie de joc. Ori ambele. Păi dacă erau 30 de produse ce naiba făceau? Mi le trimiteau la ghici?

Prin urmare, ce voiam să zic, nu s-o fi transmițnd el virusul prin mâncare, în schimb durerea în cur se pare că da. Dar nu-i nimic, că trece ea și pandemia asta.