Dacă mi se pare ceva extrem de amuzant la toată situația asta cu pandemia și cu izolarea, mi se pare toată treaba asta cu informațiile contradictorii. În fiecare fază de #stămacasă am avut informații care se băteau cap în cap.

Că măștile nu ajută. După care s-au răzgândit și ajută. Că spirtul nu omoară virusul. Bine, p-asta a zis-o maestrul Streinu-Cercel, deci prost am fost io că m-am uitat în gura lui. Că coronavirusul nu supraviețuiește mai mult de trei zile în mediu liber. Ba cinci zile, ba șapte, ba paișpe. Plm, până am renuțat să mai vreau să știu cât supraviețuiește.

Și lista poate continua la nesfârșit, completată și de neasemuitul studiu al unor cercetători al renumitei universitați Johns Hopkins, studiu care practic bătea la popou cam tot ce aflasem până la el despre nenorocitul ăsta de virus. Numai bine că, după ce-a umplut toate mesageriile de whatsapp, s-a dovedit că e fake. Nfine, știți voi ce zic, ne-au zăpăcit de creieri numai cu d-astea care se băteau cap în cap.

Dar ieri, ieri au pus cireașa pe tort. Ieri a apărut știrea supremă. Trei luni ne-au băgat pe gât până la refuz că fumătorii sunt printre cei mai afectați și că practic ai cele mai mari șanse să mori rapid, în chinuri, dacă ești fumător. De mă făcuseră să sughit la fiecare țigară, ajunsesem în așa hal că ieșeam pe balcon și le fumam palmate, să nu cumva să mă vadă coronavirsul și să vină să mă bată pe umăr: ”Ce faci, coae, fumezi? Ți s-a făcut de covid și de comorbidități?”.

Ei bine,  tocmai s-a descoperit adevărul suprem, tocmai s-a aflat c-am trăit în minciună. Vă țineți bine? Luați-o p-asta: Fumătorii sunt avantajați, îi protejează nicotina și practic se îmbolnăvesc mai greu de covid. Cică francezii deja se pregătesc să producă plasturi cu nicotină pentru pacienții infectați cu covid și medicii din prima linie.

De ce să mint, am râs bine de tot când am tot văzut știrea. Nu c-aș vrea să insinuez ceva, dar să ridice mâna sus de tot cine crede că marii producători de țigări sunt suficient de lipsiți de scrupule ca să comande un studiu de genul ăsta și să-l mai și promoveze.

Până-mi răspundeți voi, mă duc repede pe balcon să-i mai trag o scatoalcă după ceafă virusului.