Ce slabi sunt. Au avut acum o ocazie cu care nu se vor mai întâlni niciodată, au avut ocazia să fie liderii unei nații. N-au fost și nu vor fi. Pentru că sunt slabi.

Când apare Orban la televizor, pare că mai lipsește din cadru doar menestrelul care cântă în locul lui la mandolină, cât e el ocupat cu monologul către pulime.

Băiatul ălălalt, de la interne, Vela sau cum îl cheamă, când începe să cuvânte poate să ne anunțe și c-au luat legătura cu reprezentanții unei civilizații extraterestre care au antidotul și-au plecat deja spre Terra să ne salveze de virus. Și că vor să înceapă exact cu România.

Degeaba, nu ai cum să înțelegi ce-ți spune, pentru că efectiv ți-e imposibil să-l urmărești. Scoate cuvintele atât de bolovănos și împiedicat, că limbajul de lemn pare metaforă și cântec de dragoste, pe lângă frazele lui articulate în cadență de cadet repetent.

Despre posesorul de camel toe, cunscut sub numele de Raed Arafat sau despre curajul și verticalitatea „aproape prim ministrului” Cîțu, nici nu mai are rost să amintesc, s-a spus deja tot ce era de spus.

Ce neputincioși sunt. Au avut ocazia să arate și să se poarte ca niște lideri și, în loc de asta, ei arată și se poartă ca niște maimuțoi pe care i-a prins paznicul de la grădina zoologică afară din cușcă furând banane de la vizitatori.

Mă uitam la tipii ăia care sunt prim ministrul Italiei și prim ministrul Spaniei. Nu-s la curent cu politica lor internă, nu știu dacă ăștia doi fac bine sau fac rău în țările lor, tot ce știu e că, atunci când i-am văzut vorbind la tv, instinctiv mi-a venit să mă ridic și să iau poziția de drepți.

La noi, când îl văd pe Orban vorbind din izolare, îmi vine doar să închid televizorul și să-mi fac o cruce largă. Parcă niciodată nu mi-au transmis mai clar de atât că SCAPĂ CINE POATE. Și de virus și de ce va fi DUPĂ.

Ce slabi și neputincioși sunt!