Las și eu astea aici, ca să nu mai fie bănuiți pe nedrept bărbații acestei lumi.

1) Jumătate dintre numerele de telefon care-l apelează sunt de la “instalator Marcel”, “mecanic Petrică”, ”zugrav Relu”, ”geamgiu Florin”. Nu, nu e nimic dubios, chiar dacă n-ați mai avut de doi ani nicio lucrare în casă, iar mașina n-a mai fost în service de pe vremea când nu ieșise din garanție. Se știe că nu poți să pui bază în meșterii ăștia și trebuie să-i ții aproape. Ce, ați văzut voi mecanic sau instalator serios?

2) Vii acasă pe neașteptate și-l găsești în pat cu una care se uită surprinsă la tine, apoi se întoarce spre el și-l chestionează dezaprobator: “Nesimțitule, de ce m-ai mințit că nevastă-ta e frumoasă?”. Dar asta este o situație care n-ar trebui să te supere foarte tare pentru că, după cum vezi, v-a mințit pe amândouă. Consideră-te răzbunată.

3) Prietenul lui cel mai bun, Doru, îl sună în fiecare noapte pe la doișpe – doișpe jumate. E normal, așa fac baieții, simt nevoia să vorbească până târziu în noapte. Tu nu vorbești la fel cu prietenele tale? Așa că, daca vrei scandal în casă, exact ăsta este momentul prielnic în care poți sa reîncepi cu bănuielile tale stupide și să-l întrebi de ce telefonul afișează numele lui Doru, dar de auzit se aude o voce feminină care-i urează suav: “noapte bună, iubitule”. Din nou, supoziții neîntemeiate, doar se știe că telefoanele distorsionează vocile grav de tot.

4) Sunteți împreună pe stradă și dintr-o dată vine la el o tipă care-l sărută lung pe gură și apoi întreabă curioasă: “ai ieșit cu maică-ta la plimbare?”. După care continuă, afectuos, spre tine: “Sărutmâna, doamnă, nu-i așa că vă scoate peri albi? Tare încăpățânat mai e, să vedeți cât mă rog de el să mănânce.”. Din nou, n-ai de ce să te superi, femeia are dreptate, stii și tu prea bine câte mofturi face nesimțitul la mâncare.

5) În rarele momente în care faceți sex, rostește dintr-o dată numele altei femei. Tu, ca fraiera, îi dai satisfacție și începi să te zbați și să-l întrebi disperată: “cine-i aia?”. Ce naiba, încă mai pui botul la trucul ăsta vechi pe care-l folosesc bărbații?

6) Iese de la duș și observi că are niște zgârieturi lungi și proaspete pe spate. Numai cineva rău intenționat ar putea trage imediat concluzia că ar fi niscaiva urme de la unghii și sex. Una nu v-ați gândi că poate a cărat saci cu ciment la muncă sau poate, pur și simplu, îl apasă grijile de zi cu zi și-i lasă urme. Nu, dom’le, repede săriți să acuzați omul.

7) Nu prea există seară în care să nu vină târziu acasă, murdar de ruj și mirosind a parfum de femeie. Să-l banuiești doar pentru așa ceva, mi se pare de-a dreptul deplasat. Mai ales în zilele noastre când birourile sunt din ce mai înghesuite și există șanse foarte mari să te atingi accidental de vreun coleg gay care se dă cu ruj și parfum. Dar, nu, voi trebuie s-o țineți una și bună pe-a voastră, cu “înșelatul”.

8) Găsești în mașină o pereche de chiloți de damă. Așa, și? Băi, da’ chiar nu mai avem încredere unii în alții? Te-ai întrebat măcar un moment dacă nu cumva poartă el chiloții aia? Poate se simte mai confortabil în ei și-i e rușine să-ți spună. Chiar așa, sărim imediat să-i dăm în cap fără să încercăm să-l înțelegem? Cu lipsa asta de încredere, lumea asta se duce naibii, vă spun.

Mno, cam astea-s cel mai des întâlnite. Dar, repet, sunt doar niște semne, niște bănuieli neconfirmate de nimic concret, nu trebuie să vă luați după ele. Dacă stați de vorbă cu el și omul vă zice solemn că n-aveți de ce să vă faceți probleme, atunci chiar trebuie să-l credeți. Se știe că bărbații nu mint niciodată.

sursa foto