Am mai scris pe-aici despre cei care se autointitulează „influenceri” și nu mi-am schimbat părerea între timp. Eu, dacă aș lucra într-o agenție de PR, si-ai veni la mine să te prezinți „influencer”, ți-aș sterge în secunda doi numele din baza de date și nu te-aș contacta în veci.
Nu de alta, dar citeam ieri despre un cetățean, patron de camionetă din aia de înghețată, care, exasperat fiind de toți „influencerii” care-i cerșeau înghețată gratis, a luat decizia să dubleze prețul pentru cei care mai fac asta. Evident, în felul ăsta, omul a făcut doar un statement care s-a viralizat, că dacă din întâmplare îi calcă pragul surorile Kardashian, le mai dă el niște bani. Dar, ca principiu, îl înțeleg perfect: mai dați-vă-n plm cu influencereala voastră, că nu vă mai suport, una-două vreți înghețată moca. Când te mai gândești și că toată cerșetoareala e pentru un produs care costă doar 4 dolari, n-ai cum să nu-i dai dreptate omului.
Mno, dar dacă tot am deschis subiectul ăsta azi, ce voiam sa vă întreb, v-a influențat vreodată cineva de pe internet? Dacă da, mi-ar plăcea să lăsați aici, cu nume și prenume, cine v-a inflențat și cu ce. Gen, am văzut la zoso că si-a cumpărat topor cu două tăișuri din Practiker și-am dat fuga să-mi iau și io. Sau am văzut io la o influensăriță de instagram că mănâncă înghețată de maci cu ferigă și mi-am cumparat trei, să-mi ajungă. Sau poate v-a înfluențat cineva să vă schimbați providerul de net ori furnizorul de gaze, să cumpărați o carte, să vedeți vreun film, să votați, d-astea. Pe scurt, m-ar interesa dacă ați luat vreodată vreo decizie, influențați fiind de vreo persoană pe care o urmăriți, sau nu, pe rețelele sociale.
Vă întreb pentru că, din punctul meu de vedere, voi sunteți unul dintre cele mai reprezentative segmente pentru un sondaj de genul ăsta. Ca vârste, ca ocupații, ca localizare geografică, ca venituri, ca nivel de inteligență, ca tot.
So, hai să vedem, cine v-a influențat și cu ce?
@MV cu … multe;
@nwradu cu un router;
@zoso cu nimic.
Diverși comentatori cu diverse chestiuni 😜
Comentariu beton!18
S-a notat. 😀
R = nu
Nope. Deși de la tine înc-o mai rumeg pe aia cu „Cine dansează pe la chefuri, pleacă singur acasă ” (mă rog, sună altfel, dar mnoh, suntem nește gentălmani ce pwla mea!)
Comentariu beton!12
@Victor R, mor de curioasa care e varianta originala…. 🙂
@Victore, oho, p-aia am zis-o acum ceva ani.
Bună-ziua Ioana! Ești nouă oarecum pe aici, nu? Am căutat articolul și – deocamdată – nu l-am găsit. Bine, nici răbdarea nu e punctul meu forte, deși altfel sunt băiat bun (Da, știu, mi-au murit lăudătorii! 😀 ). Dacă-ți place pe aici o să faci ca mulți cititori vasilescieni: în după-amiezele ploioase o să iei blogul la frunzărit și într-un final dai tu și de articolul cu pricina și atunci ai să zâmbești încă o dată.
Pt. Mihai: Maestre! Sunt vreo 4 ani jumate de când mă dau în stambă p-acilea
Știu, Victore. 😀
@Victor, nu stiu daca sunt noua pe aici sau nu… 2 ani e mult sau e putin??? 🙂
@ioana, cred că e mai vechi de doi ani textul la care se referă @Victor.
@Mihai
@Victor,
hai ziceti-mi care era originalul… stiam eu ca e mai vechi decat mine pe aici… de cand sunt eu, pot da lucrare de control din subiecte, oricand… 🙂
@ioana, să zică @Victor, mie mi-e rușine.
@Victor, ne auzi??? 🙂
bah Victore de ce lasi fata nesatiscafuta?…aaaa…nescaficatufa….pla mea, cu ochii-n soarele de pe cer, adica?
uite Ioana,…io-s mai simtitor asa si cred ca originalu era: „cine danseaza la chefuri, termina noaptea netufut”…numa cred, nu-s sigur.
da’ io zic ca e mit.
@Radu, multumesc…. ai reusit ce n-au facut ei 2 … :)… m-ai lamurit, desigur…. 🙂
Eu urmaresc pe Instagram conturi de design interior și am fost influențată sa cumpăr chestii decorative pentru casa. Putine lucruri, dar scumpute🙈.
Bun așa.
M-a influenţat poptămaş, nu mai pot cu el, cănd văd citate, fug cât văd cu ochii.
Oana Pellea idem, a devenit un fel de poptămaş feminin.
Blogheru cu eşarfă şi trotinetă, parcă nu aveam destule dependenţe, mai îmi trebuia una.
Un grup, prietenii ştiu de ce.
Comentariu beton!26
Bergenbier ? Neahh, Tuborg iE bere!!!
Oana Pellea… niciodată nu mi-a plăcut femeia asta.
HM, Gabi a vorbit frumos, da? De ce te iei de prietenii din grupul ei când iei numele ”Tuborg” în derâdere? 😀 😀 😀
Bai nene, nu te perii, dar in multe rahaturi pe care le fac, mi-ai influentat tu modul de gandire. Sunt mai deschis la conversatii, insa ferm pe pozitie si parere. Stilul tau de gandire mi-a dat de gandit ca traiam cam intr-o grota. Motiv pentru care sunt de vreo 3 ani pe aici. Daca nu mai bine. Deci, tot inainte si tine-o asa!
Comentariu beton!17
Băi, mă bucur. Pentru că și pe mine m-a influențat propriu-mi blog.
Pe mine m-a influențat rău de tot FB.
Mănânc slănină cu ceapă fără regrete sau remușcări. Cică fac bine la colestorol.
Și anul trecut am mai fost pe la teatru 🙂
Comentariu beton!17
😛
Pe FB , slănina aia cu ceapă de care zici, poartă numele generic de sushi ardelenesc !
Comentariu beton!17
De înghetata nu vorbesc ca e subiect tabu.De influentat, da, chiar ieri am patit, am vazut o poza cu cartofi copti asa ca mi-am facut o ceafa de porc la tigaie.Asa functionez eu, sunt tot pe invers..La influentat , nu la ce va ganditi voi.
Comentariu beton!14
Cartofi copți, ă?
Buhnici cu un model de telefon.
Serios?
Da.Dupa trei telefoane sparte accidental mult prea usor, am ales un model recomandat de el si nu doar recomandat ci si aruncat din drona de la 100 m si apoi calcat cu buldoexcavatorul.
Telefonul are 2 ani si nici o zgarietura.
Bun. Nu credeam că Buhnici poate influența pe cineva, dar uite c-ai dat un exemplu că chiar poate.
@zoso-Subaru, cutiile de viteze automate si Fluture.
@mihaivasilescublog-ar fi o lista lunga dar ca sa o scurtez in general fix invers ce sustii tu.Te citesc in continuare.Nu ma deranjezi foarte mult.
@Restul pe care i-am mai citit – ca la tine dar mult mai rau
Sunt foarte putin influentabil.Probabil este vina mea,nu a voastra.
P.S.-indiferent cum ar fi formularile,vei fi pupat in cur all day.
Comentariu beton!56
Am uitat.Pisicile.Imi plac mult mai mult.Le toleram,hraneam si inainte dar acum imi plac.
Comentariu beton!43
Nu chiar all day, doar până pe la prânz așa. 🙂
Plm, chiar mă intersează dacă oamenii iau decizii în funcție de ce zic „influencerii”.
Când și dacă mă interesează ceva, dau pe gugăl, citesc mai multe siteuri, aflu și nu rețin sursele (de influență).
Nu citesc alte bloguri, n-am timp, nici răbdare. Aici? Da, măi, m-ai influențat cu sosul ăla de la KFC. Pe care nu-l găsesc niciunde. Dar cu GoT n-a mers influența 😏
Comentariu beton!13
Laura, nu te necăji, s-ar putea să nu îţi placă. Sosul.
@GabiI, posibil, dar am rămas cu influența pe creier 😁
@Laura G, sosul ăla l-am văzut zilele trecute și în Auchan…așa informativ 😅
@Laura, cum, mă., e și la Lidl și la Carrefour și la Auchan.
Băieți, poate in alte orașe, nu la nehaliții de constănțeni. Am căutat în toate.
Sunt dezamăgit de sosul ăla Laura….
Arhi – oferta ofertelor la licenta win si office, ms Cetin 🙂
Vestita ofertă. 😀
Bogdan Stoica. Luase niste nisip pt litiera lui Ghenă şi il lauda. Mi-am luat, dar nu mi s-a parut wow. Poate Ghenă al lui se cacă mai putin! :)))
Comentariu beton!21
Pffff. Fix nisip d-ala voiam sa comand si eu zilele astea 🙂
Am luat anumite carti dupa ce am citit diverse pe blogul unei tipe care citeste mult (Irina Subredu). Unele mi.au placut la nebunie, altele nu…dar tot arunc un ochi sa vad ce recomanda inainte de o comanda noua.
Nu. Prefer ma bazez pe experientele proprii. Pentru mine termenul de influencer este egal cu spirit de turma. Chiar si termenul in sine mi se pare de rahat. Ca vorba aia, cand cineva zice de alta persoana ca e „usor influentabila”, in opinia mea, este o jignire. Adica baaa..vezi ca ala nu prea gandeste singur si face doar ce zic altii, saau mai binecunoscutul „se da dupa cum bate vantu”. In afara de asta, influencerii mi se par strict o unealta de a face bani. Chiar si aia de tin discursuri motivationale, eu nu ii cunosc, de ce as lua in considerare sfaturile unuia care si-a facut o meserie din a ii convinge pe altii ca asa cum zice el/ea, e cel mai bine? Ce a facut el/ea asa notabil in viata asta ca sa ii acord increderea mea? De unde stiu eu ca nu merge acasa dupa eveniment sa planga in perna ca de fapt are o viata de rahat ? Prefer sa observ alti oameni, sa vad unde si ce au gresit si sa am grija sa nu fac la fel, iar daca au facut ceva ce a avut succes, ok, poate voi incearca si eu sa preiau anumite idei insa asta doar daca dupa niste calcule ajung la concluzia ca exista macar cateva elemente comune.
Comentariu beton!25
Nu am cumpărat nimic din ce au prezentat minunații. Nici Bro și ceilalți nu m-au influențat să merg mai mult cu STB-ul.
Nu fac cumpărături impulsive (nu vorbim aici de ciocolată, da?), sunt destul de practică, analizez și caut recenzii.
Ce-i drept, articolele tale referitoare la troty mi-au ajutat minunatul să își ia ceva bun, deși n-ai mai făcut o recenzie pentru noua achiziție.
I feel you. Undeva în adâncul sufletului meu zace o nemulțumire la adresa blogărului nost că n-a scris articolul promis 😉. Io încă sper…
Zoso de multe ori de-a lungul timpului. Cel mai recent cu o cutie pentru scule (mulțumesc pentru recomandare dacă citești asta).
Cetin de câteva ori.
Alți bloggeri de călătorii cu destinații, alții cu cărțile cumpărate. Alții cu tot felul de chestii de prin casă.
Bun așa.
Nwradu cu turul burgerilor .(asta cand reusesc sa o conving pe sora-mea )
Nu prea am fost influențat…am prostul obicei ca atunci când vreau ceva să îmi fac propria „analiza” și abia după mă decid dacă vreau sau nu să fac pasul următor.
Razvanbb – Camera de bord
Asta-i prima care mi-a venit in cap, probabil sunt si alte exemple.
As vrea sa zic si Buhnici – Tesla, dar mai astept nitel 😉
Pe mine m-au influențat participanții la trafic să îmi iau camere de la răzvanbb pentru că e fair-play și bine documentat😜
Da, da, și eu vreau să-mi iau o Tesla ca a lui Buhnici. Am și vorbit cu băieții, au zis că la 3000 lei îmi pun GPL pe ea. Si-l si omologheaza RAR.
Comentariu beton!16
Nu imi amintesc sigur, e posibil doar in cazul vreunei experiente gen spectacolul cutare etc, dar altfel nu…
Nu prea. Sunt greu de influențat și adopt părerile altora doar după ce le „rumeg” bine și dacă le consider a fi bune pentru mine. Sunt puțin mai deschisă la persoanele pe care le plac. Dacă citesc despre un loc sau un produs, dacă îmi place ce scrii și cum scrii, mă interesez despre el
Deci ai fost influențat să cauți despre respectivul produs sau serviciu, ceea ce este foarte bine. Că mai stai să le și rumegi după, e și mai bine.
Influencerii mi se par unele dintre cele mai useless persoane de pe planeta asta. Mie mi se pare ca te faci influencer cand efectiv nu stii nimic altceva sa faci. Asa ca nu m-as lasa influentat niciodata sa cumpar ceva sau sa iau o decizie personala de o persoana de genul.
Aici ma refer strict la persoanele care fac tot felul de reclame false la tot felul de produse sau evenimente.
Persoanele care testeaza produsul o perioada si se vede lucrul asta sunt alta poveste.
Sincer, cand am vazut rahatul ala de video de la STB cu toata maimutareala aia falsa mi s-a scarbit si mai mult de ei.
Uite, vezi, însăși chestia asta cu „te faci” e greșită. Nu există așa ceva, nu te scoli intr-o dimineață și zici „gata, de azi mă fac influencer”. Că poți să „te faci” ani de zile și să nu influențezi pe nimeni și nimic. Influencer devii. Și asta doar cu multă, extrem de multă, muncă.
Am citit niște cărți și am văzut niște filme despre care a spus @Laura G că i-au plăcut și am băut niște sortimente de vinuri doar pentru că mi-au fost recomandate de @Marius.
…și am să merg în Portugalia pentru că m-ai făcut tu să-mi doresc asta.
Comentariu beton!14
Să mergi în Portugalia. Visez la ziua când voi ajunge din nou la Lisabona.
1.
Tu cu articolu’ ala cu slabitul
2. LauraG din ‘ Pe diverse’ si CitestEmil la recomandari de carti
Restul blogurilor pe unde mai bantui sunt de fun.
Nu știu cine este CitesEmil, dar dacă cumva vorbești despre Emil Călinescu, băiatul ăsta ar trebui pus în dicționar la definiția termenului „pișcotar”. Este exact genul din cauza căruia a luat tipul din articolul meu decizia să dubleze pretul la înghețată.
@ Mihai, acum m-am uitat cum il cheama si da, el este.
Habar n-aveam ca e piscotar.
Plusul pt mine la articolul de azi e ca mai aflu bloguri cu carti.
Ms Mihai.
Sincer, nu prea sunt ușor de influențat. Adică preiau informația, o verific, o analizez și stabilesc dacă se „mulează” pe ce-mi trebuie sau ce cred eu. Nu cred că asta înseamnă să fii influențat, ci bine informat. E o mică diferență.
Din păcate pentru această lume a „influencerilor” online, eu nu prea mă iau după „recomandările” persoanelor pe care nu le cunosc personal și în care nu am încredere. Și sunt un om foarte neîncrezător. 😜 Între un topor recomandat de Zoso și unul recomandat de tata, o să-l aleg pe ultimul. Între un telefon recomandat de Buhnici și unul recomandat de frate-miu, tot așa, îl aleg pe ultimul. Între o locație de vacanță recomandată de nu știu ce influencer sau influenceriță și una recomandată de un prieten, la fel.
În privința modului de gândire…..hmm…..am idei puține și destul de fixe pe care mi le schimb (dacă e cazul) bazându-mă doar pe experiența proprie, nu pe a altora.
Bravo pentru cetățeanul cu înghețata. Știi cum aș face eu cu inflencerii ăștia? Contract (știu, o să mă înjuri😜🤣). Prietene, vrei să încerci produsul meu gratis ca să îl recomanzi la followerii tăi? Perfect. Cu cât la sută preconizezi că îmi vor crește vânzările după ce faci tu treaba asta și în cât timp? Atât la sută în atâta timp? Perfect. Dacă după perioada stabilită, nu se atinge procentul, pui frumos mâna și îmi plătești produsul (oricare ar fi el). Eu nu câștig mare lucru, dar nici nu pic de fraier la vreun pișcotar. Vrei să te plătesc să îmi promovezi produsul (chiar dacă nu îl cumperi)? Bine. N-am atins cifra preconizată în perioada stabilită, îmi dai banii înapoi. Nu pe click-uri, nu pe like-uri, nu pe share. Pe bani, pe vânzare. Și atunci influencerii se vor băga doar la chestii la care se pricep și la care știu cu siguranță că reacționează publicul lor.
Comentariu beton!15
Ioane, știu ce zici, dar discuția e mult mai lungă de atât. Dacă nu mi-e lene, poate voi scrie despre. Dacă mi-e, poate-ți povestesc la o bere… ăăă… la un gin tonic cu trandafiri.
@Mihai, știu că e lungă. Am simplificat eu pe sistemul „om simplu, din popor”. Poate nu-ți vine să crezi, dar am încercat acu’ vreo doi ani să promovez un produs vândut de firma mea prin intermediul unei bloggerițe, influenceră d-asta. Dacă puneam pliante în cutii poștale ieșeam mai bine. 🤣🤣 Dar, bineînțeles, există cazuri și cazuri. M-am ocupat o vreme și de afiliere, din postura de seller, și de adwords și seo, știu că e mai complicat decât am zis eu mai sus și că există multe variabile și chestii care nu se pot cuantifica exact. Dar tot mă întreb ce ne făceam fără online și „influenceri”? Sau, mai bine zis, cum se făcea și cât se făcea pe vremea când nu existau? 😜
Neapărat la un gin tonic cu petale de trandafiri. 😜 De curiozitate, o mai fi încercat cineva de pe aici chestia aia? Sau nu sunt bun deloc ca influencer? 🤣🤣
@Ionut, chiar m-ai făcut curioasă cu ginul ăsta.
Încearcă și cu cimbru.
Domnul Mihai Șora. M-a făcut să ies in stradă și să cred că se mai poate schimba ceva. Din anii ’90 nu am mai făcut în asta. Cristina Hurdubaia cu toate actele ei de caritate. Sunt fan asociația Ana și copiii. Campania „Strada nu e scrumieră” m-a făcut să mă simt prost pentru fiecare muc aruncat pe jos. Căci da, am făcut asta☹️. Doamnele de aur care construiesc un spital. De doi ani cotizez. Ciprian Muntele cu campania de donat sânge de la Rock fm. Eu nu pot dona, dar le-am spus prietenilor. Și unii au donat. Și datorită ție, măi Mihai, cred că voi adopta un cățel. Chiar dacă atunci când mi-a murit sufletul pereche blănos, m-am jurat că nu mai vreau altul. Dar când te văd cât îi iubești pe Suzana și Vasile, mi-am dat seama că nu mai pot fără ♥️♥️♥️
Comentariu beton!23
♥️♥️♥️ 😀
Nu știu cât de influencer este, dar Bogdan Stoica m-a convins sa cumpăr încălțări Giesswein și…… unghieră seki. Nu regret deloc, sunt geniale. Am mai cumpărat la recomandarea lui un anumit tip de nisip pentru litiera pisicilor…. nu s-a potrivit. Mi-am pus la un moment dat problema, cine (de pe rețelele sociale) , cum și de ce mi-ar influența o decizie de cumpărare. Am ajuns la concluzia că o persoană cu care vezi că ai ceva în comun în ceea ce privește preocupările cotidiene, are șanse să te influențeze într-o anumită măsură.
Are, normal că are, mai ales dacă ai încredere în persoana respectivă.
Nu. Singura persoana datorita careia am o lista cu locuri de vizitrat din Romania, este @drcarmenpletea. Dar ea nu se considera un influencer 🙂
Nu contează cum se consideră ea, contează că, uite, chiar este. Nici eu nu mă consider influencer, nu-mi place termenul, l-am luat la mișto de multe ori de-a lungul anilor.
Arhiblog cu „Aventuri aproximative” de Vlad Musatescu. A descris-o ca fiind cartea lui preferata si atunci mi-am cumparat-o si eu, de dragul lui Arhi. Si, in general, Cetin mi se pare trustworthy. Si Laura Caltea, care are „Blogul unei cititoare de cursa lunga”. Deci este vorba despre carti, in cazul meu. In rest, nu prea cred nimic din ce vad. Cunosc pe cineva care face acuma reclama la sampon si cand am intrebat-o daca chiar foloseste acele produse, mi-a spus: „A, nu… sunt foarte proaste, eu ma spal doar cu marca X.”
Si tu, am uitat sa scriu asta. Si tu ai putea sa imi influentezi decizia de a incerca un produs 🙂
Ce bine că n-o fac. 😛
Pe acest blog și pe chestiuni care să implice bani deja plătiți, tu m-ai influențat cu Faustul. De fapt cred că Alina. Mă rog, nu contează, am cumpărat bilete, la final de iunie avem weekend la Sibiu, cu teatru în program. Și Halls am cumpărat odată. Laura G cu niște cărți. Habar cu o marcă de bere. Dar am și altele notate mental, dacă se vor materializa sau nu rămâne de văzut.
Comentariu beton!15
Alina te influența dacă scria ea să vezi Faust și tu luai decizia în funcție de ce-ai citit la ea. Până una-alta, eu am scris despre Faust, deci nu te-a influențat nicio Alina. 😉
Io și berea, baba și boxu’ / baxu’ dă bere. Ptiu, fi-mi-ar rușine! Ce faci cu cozonacii ăia ?
Mihai, dacă punem așa problema, clar tu ești influențărul final. Dar dacă mergem pe linia de influență, se mai schimbă un pic lucrurile. 😉
Habare, nu trebuie să-ți fie rușine, doar să te simți puțin responsabil că m-ai influențat la rău. Cât despre cozonaci, aici m-ai influențat în bine, sunt puși pe listuța cu to do-uri #odatainviata, în categoria „experiențe extreme” . 😋
Categoric, da. M-au influentat vlogeri de pe YouTube (cum ar fi Wolters World) și de multe ori in functie de recomandarile lor si de tipsurile pe care le dau acestia am ales destinatii de vacanta și n-am dat gres niciodata.
Ca stil de viata ma influenteaza (pozitiv) Mimi Ikon, tot de pe YouTube.
Pe banii mei , nu ma las io influențat !
miseparecorect
Pai de unde crezi ca m-am ales cu trotineta Segway Ninebot? De altfel superscula.
Pfuuu, m-ai făcut să-mi fie dor să merg cu trotineta.
Mie îmi place să mănânc. Așa că m-am lăsat influiențată, ca pentru prima dată în viața mea, să mănânc burger. La Radu Dumitrescu – Voila. Pune omul ăsta niște poze, de mă înec în propria-mi salivă.
Laura G. Cu cărțile recomandate de ea. Am citit patru până acum. Ești bună pe recenzii, fată!
Și tu, @Mihaie. Să influențezi un pârlit de hater să intre zilnic pe blogul tău doar ca să dea dislike la toate comentariile, mi se pare genial.
Comentariu beton!26
Io cred că sunt cel puțin trei. Hateri.
@Elena P,
Parcă numa’ pe recenzii? La astea m-ai nimerit tu 😂
Pe mine m-a influențat Dăncilă….am ieșit din psd…am votat cu USR.
De la o vreme am topor in masina si doua perechi de chiloti in torpedou.Se cheama ca am fost influentat?
Comentariu beton!20
Ioi … și io am topor, lopată, saci, cabluri în mașină. Tre’ să schimb mașina, cre’că are torpedoul mic sau am eu curu’ mare 🤣
Doar 2 petechi?! De la 5 perechi devii vedetă 😉
@Laura G dă emoții ai dat-o-n bâlbâială ? 😜 cum ai rupt tu tastatură pă grnunche nici edel nu putea 😉
pete + chiloți= petechi ?
@HM,
Iote cine vorbește! ”pă grnunche”? n-am d’ăsta, poate are edel 🙂
Pot spune ca cei mai buni influenceri (in momentul in care doresti sa faci o achizitie a unui anumit obiect) sunt recenziile postate. Cu cat sunt mai multe cu atat sunt mai bine-venite. Si da, constituie adevarati influenceri!
@Dan Remus,
Și eu zic așa, dar totuși, trebuie să citești printre randuri. Multe sunt stupide sau gratuit rău-voitoare.
Tu, tinere: cu vitelul de mega, cu Chernobyl si multe altele! 🙂
Ma influenteaza comentariile Elenei P sa incep ziua razand……La naiba ,vrand, nevrand toti suntem influentati de cate ceva sau cineva daca e in sfera noastra de interes ….daca nu ne intereseaza domeniul poate sa vorbeasca ca martorii lui Iehova …nu se lipeste.
@didino, bagă-te sub pat! Că sau niște inimioare pentru @claudia.
💕💕
Ahh Elena P, aceea ființă care viețuiește pă blogu’ trotinistului 😜
Că dau*
Mulțumesc, @Marius!
M-ai influiențat să-mi pun ochelarii când scriu.
Încă o dată îți mulțumesc!
@Eleno, pentru tine: 💖
Mulțumesc @Elena.
Că m-ai influențat să te influentez.
Bendeac cu blk water
nwradu cu un router si cu diverse restaurante
In principiu oamenii pe care ii citesti/urmaresti si in care ai incredere te fac sa cumperi ceva daca chiar ai nevoie de acel lucru sau daca vrei sa incerci ceva gen inghetata sau apa
Daaa! Oamenii dragi inimii mele si ma bucura asta!
Tata- decat sa fac un lucru de mântuiala, mai bine nu-l fac! ( A fost un perfectionist si un meticulos)
Mama- tot timpul pot mai mult decat cred si mereu gasesc resurse sa-i ajut pe ceilalti ( isi da si sufletul ca sa-i ” rezolve” pe toti! Ajuta pe toata lumea!)
Fata cea mare- ” mama, cresc si fara sa-mi stai in costă! Respiraaa!” Incerc sa nu mă mai agit pt orice fleac.
Fata cea mica- sa ma bucur de mărințișurile vietii!
Sotul- ….e de scris o carte! 😂 Mi-e cel mai bun prieten si este opusul meu in muuulte privinte!
Pisica- nu sta lumea-n loc daca-mi acord si mie putin timp
Nasii nostri- sa calatoresc, sa nu pun pret pe lucrurile materiale. Sunt un model pt mine ca oameni, ca familie! Nu sunt egoisti, fiecare e totul pt celalalt, se respecta enorm…sunt ceea ce ar trebui sa fie normalul si idealul intr-o familie din perspectiva mea.
Ăăă… poate n-am fost suficient de clar, intrebam dacă te-a influențat cineva de pe internet, nu rudele și prietenii. 😀
@Mihai, ai fost clar…foarte clar…
Zoso-cu o trusa de urgenta de tinut in casa in caz de cutremur/incendiu/apocalipsa zombie.
E cam singurul caz concret …..in rest mi-am consolidat parerile proprii sau am aflat diverse chestii noi….culmea e ca nu neapart „influencerii” au facut asta,mai mult comentatorii.
@Vasilescule, p-aia cu localizarea geografică n-am prins-o. E vorba de Terra? Întreb ca să știu dacă mă calific pentru sondaj. 😜
Ah, mai am o curiozitate: care-i faza cu veniturile, ne urmărești cumva? Că io am îngropat bitcoinșii în grădină noaptea, speram să nu mă fi văzut nimeni, acu’ deja mi-e frică.
Știu încă de anu’ trecu unde îți ții bitcoinșii.
Faza cu localizarea geografică este că s-au strâns aici, pe blog, oamenii din toate colțurile lumii.
Da’ aia cu nivelul de inteligenta?
Adica mie mi-e clar ca-s tembel dar ai mai putea da câteva exemple?
Nu am fost influentat in luarea unor decizii de oamenii care posteaza diverse pe social media. De obicei fac cercetarea pe cont propriu, compar, mai citesc unele pareri. Dar in final decizia o iau singur.
Simona Tache, Adrian Georgescu. Am citit niste carti pe care le-au recomandat ei.
NwRadu sa imi iau grill Tefal. Bunescu sa imi iau aspirator vertical. Mariciu sa descopar restaurante noi. Eftenie cu model de telefon. Fetele de beauty sa imi aleg makeup. Ioneasca pe fashion. Zoso cu multe chestii tehnice. Bazavan cu cateva carti. Printesaurbana cu cadouri pt copilasii prietenilor. Si sunt multi 🙂
@Cristina Bazavan , @printesaurbana – carti ,spectacole
@MihaiVasilescu – travel ( HotelBoutique Le Baron – grozava recomandare)
Tu cu telefonul Nokia, destul de bun pt banii pe care i-am dat, Printesa Urbana cu chestii pt copii in rest citesc pareri pe net apoi ma decid.Ma bate gandul sa imi mai iau o pisica dar mai astept sa cresca copilu:)
cetin a scris despre acest aparat de tuns rowenta:
https://altex.ro/aparat-de-tuns-rowenta-wet-dry-tn5120-acumulator-45-minute-autonomie-albastru/cpd/TNSTN5120F0/
l’am cumpărat în ianuarie 2018 și după un an și jumătate de folosire tunde foarte bine, are putere mare
îl recomand la rându meu
– Adrian Georgescu cu „Aceasta fata”, „Paradoxul lui Djokovici” si multe altele;
– Vlad Petreanu cu post-urile despre Thailanda si nu numai;
– Vasilescu cu Suzana si Vasile;
Aoleu! Cum anume te-au influențat Suzana și Vasile?
Sa nu tin bere fara alcool in frigider
Comentariu beton!13
Monica Palcău, make up artist, pe Instagram! Oferă sfaturi despre machiaj, sfaturi care, chiar ajută. Și nu doar despre machiaj.
Și, Mihai Vasilescu, bineînțeles. Nu știu dacă îl știi, dar îmi place omul pentru că nu se ferește să spună adevărul, chiar dacă te lovește la corason. 🙃
Ce m-a influențat cu certitudine au fost niște postări de la Asociația de Risc Seismic, și articolul din revista DOR, „Orașul vulnerabil” – în urma cărora mi-am făcut rucsac de cutremur.
Tot revista DOR a publicat anul trecut un podcast numit „Satul Mădălinei”. E despre un grup de oameni care încearcă, de câțiva ani, să ajute o mamă tânără să iasă din sărăcie. Mi-a dărâmat niște prejudecăți și m-a făcut să mă implic concret în acel grup și în acțiunile lor. 🙂
Cred că mai am exemple, dar astea mi-au venit primele în minte.
În rest, caut mereu să compar raportul calitate-preț și să aflu păreri despre produse și servicii, de la cei care le-au încercat deja. Am zappat astfel pe articole și postări cam despre orice: produse cosmetice, articole de îmbrăcăminte, de menaj, branduri, servicii de turism sau de banking, cărți, piese de teatru. Au fost și destule cazuri când am decis că nu merită să achiziționez, deși părerile erau bune. În plus, atunci când dau peste un articol care ridică în slăvi produsul X – gen „spală, albește, înfrumusețează și, dacă știi să te porți, face și ouă” – fug cât mă țin picioarele.
Influencerii…. personaje cu neuroni putini care cersesc atentie si cred ca pot traii frecand-o la rece tot restul vietii … cei care ii copie sunt si mai tristi , neuroni anchilozati , nefolositi…
Se dezbate încă. Ce zici?7
Și asta o spune o persoană care scrie pe un blog și-și mai lasă și ancoră către acel blog în comentariu. O persoană care scrie „trăii” și „copie” și lasă spațiu înainte de semnele de punctuație. Ești o poezie de femeie, ce să mai.
Eu o urmăresc pe o tipă, antrenor personal de fitness din Australia (habar n-am cum am dat de ea) și când o văd ce bine arată, mă motivează să mă țin de sport chiar dacă nu la aceeași intensitate ca ea, pentru care e o meserie. Satisfacția de a-mi vedea conturul mușchilor abdominali e priceless. Mai pune și sugestii de mese sănătoase și echilibrate, ca să fie treaba completă.
Mă motivează și mă influențează oamenii care călătoresc de capul lor în locuri frumoase care sunt foarte departe de tiparul „resort all-inclusive”. Mereu îmi updatez lista scurtă a destinațiilor în funcție de articolele a 2-3 bloggeri.
Și gândindu-mă la topicul ăsta mi-am dat seama că mă influențează mai mult faptele pe care le fac așa-zișii influenceri sau stilul lor de viață decât produsele pe care le promovează (plătiți sau nu).
@Rox, vreau si eu sa imi mai vad conturul muschilor. Te rog poti sa imi dai numele tipei?
Emily Skye?
Zoso – topor crapat lemne (asta si pe fondul ofertei de la o benzinarie, ceva cu puncte, si intamplator aveam multe la data respectiva pentru ca altfel nu as fi platit niciodata pretul nepromotional). I-am si lasat atunci un comentariu-review dupa ce l-am si folosit. Toporul e in continuare ok, eu mai putin.
– sistem de prindere hamac (chingi + carabine), chiar daca nu am hamac, mi-a trebuit la altceva, si-a facut bine treaba, inca il mai am.
– licenta windows 10 pentru acasa la pret foarte bun. Dupa 6 luni totul e ok.
RazvanBB – spray multifunctional WD40.
Cetin – mai mult indirect (ca am cules sugestii de la cititori) cu ceva subiect legat de carti SF ce merita citite in afara de alea „clasice”
Exemplele de mai sus se bazeza exclusiv pe perceptia pe care mi-am format-o in timp ca persoanele respective chiar stiu despre ce vorbesc pe anumite domenii. Daca zoso ar recomanda o esarfa fiti siguri ca nici macar nu as citi textul acela pana la capat. (Bine texte in care sunt mentionate esarfele le citesc exclusiv aici)
nwradu – am aflat de Steam (pentru cumparat jocuri) si am putut sa achizitionez Caesar III, dupa ce cautasem jocul asta (ca sa mearga si pe Win 10) de mi s-a acrit. Acum nu am timp sa ma joc.
zoso cu haine de lână merino.
Și faci ca el, le porți două săptămâni fără să le speli? 😜😜
nu 2 saptamani fix ,ma orientez.
Kristina Cuzmic
M-am abonat la Grove.co din cauza ei.
Cine e Zoso?
Nu-ți bate capul 🙂
Pe mine m-a influentat @Mihai Vasilescu sa detin tot timpul doua masini de tuns in casa, pentru ca nu vreau sa fiu „influencer” in materie de frizuri futuriste😂
Tot aici m-a influentat si @Victor R, sa ma las de baut bere. Acum beau Tuborg😁. Asta este, sunt mai usor de influentat negativ.
Si acum, la modul serios m-a influentat @Elena P, cu crema impotriva psoriazisului. Iti multumesc din nou😘.
In rest, nu tin minte sa ma influentat ceva foarte tare din sfaturile de pe net, poate imbecilii cu sfaturi si povete de viata(gen: leacuri babesti, sfaturi pentru cresterea copilului, etc). Acestia din urma, de fapt, mi-au intarit convigerile despre infinitatea prostiei umane.
Week-end placuta @all inclusiv lui @Paco si @Verei, care nu mai scriu comentarii dar sunt convins ca sunt nelipsiti de aici.
Voiam dăcât să te informez că acum am trei. Mașini de tuns, zic. 😀
@Mihai Vasilescu, le-ai tinut in acelasi sertar si au facut pui? 🙄
Cam așa ceva. 😀
@Alex, mă bucur că ți-am putut fi de folos.
Sheryl Sandberg (se pune?), i-am cumparat cartea „Lean In”. Tot ce a scris in legatura cu Optiunea B m-a ajutat intr-o perioada foarte dificila: partenerul meu a murit pe neasteptate in 2015 (ca si sotul lui Sheryl de altfel).
@mihaivasilescublog ca m-am obisnuit sa scriu cu diacritice pa net si ca nu se zice piesa de teatru ci spectacol.
Se zice și „piesă de teatru” doar că nu la spectacolul de pe scenă.
Păi şi io ce-am zis ? Băi, chestia este că îmi place influenţa ta şi simt că dacă aş avea nevoie de un sfat sunt convins că aici l-aş găsi, binenţeles poate şi cu ajutorul comentacilor.
Mno, acuma dacă tot ţi-am pus mâna pe pwlă, chiar dacă nu simţeai nevoia, poate dai şi tu o îngheţată când o fi să ne întâlnim 🙂
PS. bine, ar mai fi şi zoso, cetin, groparu … da’ ar fi prea multă îngheţată.
Nwradu a avut un articol frumos despre fitbit versa. In secunda 2 am plecat la altex si mi-am cumparat acel ceas. Foarte multumit de produs pana acum 2-3 luni cand am vazut ca face Selly reclama la fitbit versa. In secunda 2 l-am dat jos de pe mana.
Fiind eu o femeie simplă de la țară, cumpărăturile- mi sunt simple așa că nu am nevoie de influenceri.
La capitolul ” idei despre lume și viață ” sunt ceva mai sofisticată și cam fixista sau fixată – nu știu cum se spune corect- și deci iară nu.
În schimb simt că mi- a crescut sufletul în ani citind pe unul sau pe altul pe net.
Mie mi- au plăcut mult forumurile… pe timpuri erau câteva faine, te provocau să gândești, să scrii, să faci parte din viața oamenilor. Mă implicam mult și mulți îmi spuneau că – i influențam . Am fost cineva la viața mea! 🙂
Cu blogurile încă nu m-am obișnuit.
Nu știu de ce…
Îhî!
Corina Bacanu, din cauza ei am umplut un cos cu napolitane, m-am implicat in cauze sociale etc.
Anca Sina Serea, provocarea de a ma duce la cumparaturi sa fac exercitiul de a ramane intr-o suma fixa indiferent de ce pofte au aparut pe drumul spre magazin/piata.
Mihaela Bilic – am renuntat la zaharu’ din pepsi.
Mihai Vasilescu – sa scriu si sa-mi sustin ideile in fata publicului, chiar daca’s necunoscuti, chiar si cand n-am chef sau imi devine lehamite.
Multi si multe m-au ajutat sa vad ipocrizia si falsitatea in recomandarile lor sustinute doar de suma potrivita. Gen aia care promoveaza mercedes, da’i vezi in trafic in audi, care promoveaza avon desi ii intalnesc la raftul de fond de ten chanel, care sustin antivaccinarea desi au toate semnele acesteia, care sustin veganismul raw, da’i intalnesc la raftul de mezeluri din mega 🙂 aia cu black piar ca sa forteze propuneri de colaborari.
Mai sunt cu siguranta oameni cu plus, da’ nu mi-i amintesc acum.
Pies. Am sters instant toate mailurile primite pe baza de “sunt influencer” si am ras cu pofta la domnisoarele influenceri cu cifre mai mici ca ale mele, un simplu cont de feisbuc.
@piticu: sa consider ca orice femeie intra intr-o incapere vrea sa se futa.
De-aia el e ”piticu” și tu ”little”…
Am luat camera auto dupa recomandarea lui Zoso
Am cumparat chestii despre care am citit pe bloguri. Aspirator, aparat cu IPL, am mers pe la carciumi recomandate. Uite, de exemplu acum nu mai gasesc mancarea pe care o dadeam motanului (Eukanuba) si as vrea sa gasesc niste recomandari, dar se pare ca toata lumea e fan royal canin. Are cineva de pe aici alte pareri?
nwradu cu vinuri.
Am facut si eu cateva cumparaturi online, deci da 🙂
Arhi, cu lentile de contact.
claudiu teohari e influencer pe alccool. dar nu beau tarii.
De la Vasilescu am aflat că trebuie să caut înghețată cu caramel sărat. Și am executat. 🙂