Știți voi momentul ăla în care, după ce-ai muncit câteva ore (ca să nu zic zile) la un document, o prezentare, o chestie foarte importantă, când să-i dai „save” se întâmplă o nasoală și absolut tot ce lucrasei până atunci dispare în hățișurile calculatorului tău?

Hai că nu se poate să nu-l știți, am pățit cu toții. E momentul ăla în care îți vine ori să omori pe cineva, ori să ieși pe stradă și să te apuci de tăiat copaci cu tibiile goale. Sau să-ți smulgi părul din cap, fir cu fir. E momentul ăla în care-ți trece toată viața prin fața ochilor, dar mai ales cum ți-ai spus de atâtea ori: „sunt un idiot, data viitoare o să dau save din cinci în cinci minute la orice lucrez”. Dar n-ai dat și nici n-o să dai vreodată. Pentru că ce farmec ar mai avea?

Well, începând de azi, pentru voi, cititorii acestui blog, momentul ăla nu mai există. Puteți să lucrați ce vreți și când vreți fără să mai dați niciodată „save”, puteți să vă turnați o stacană cu apă peste laptop și să-i umpleți hardul cu cafea fierbinte sau pepsi rece, puteți să vă faceți prezentările pe șervețele și rapoartele pe hârtie igienică, după care să le dați foc, pentru că, începând de azi, fratele vostru v-a adus izbăvirea. Începând de azi, Sfântul Efrem cel Nou din Nea Makri o să vă aibă în pază calculatoarele.

Poftiți de luați lumină, păcătoșilor:

O persoană lucra pe computer într-un fișier mare; lucrase de dimineață până pe la ora 16:30. La un moment dat a rectificat o greșeală din fișier, dar, în acel moment, programul a afișat „internal error: bad record index”, după care s-a închis automat. A încercat de mai multe ori să redeschidă fișierul, dar în zadar: nu a reușit. Întrucât se mai confruntase cu această eroare și altă dată, știa că remedierea coruperii fișierului nu putea fi soluționată.

De fiecare dată, programul deschidea fișierul în aceeași secțiune, se bloca, iar apoi se închidea imediat. În această situație nu exista decât o singură soluție: să revină la etapa în care fișierul se afla dimineață (fișierul fusese salvat pe un disc extern). Dar în această variantă, ar fi pierdut o zi întreagă de muncă.

Această persoană și-a adus aminte că Sfântul Efrem cel Nou din Nea Makri l-a mai ajutat o dată tot într-o problema informatică (diferită de aceasta), care părea tot așa, fără ieșire. Așadar, s-a rugat și acum Sfântului Efrem cel Nou și a făcut de trei ori semnul Sfintei Cruci peste computer.

Spre marea sa uimire, nu numai că a reușit să deschidă fișierul, ci a putut să șteargă integral secțiunea coruptă. Astfel, și-a salvat întreaga zi de muncă și s-a convins încă o dată de marea putere făcătoare de minuni a Marelui Mucenic din Nea Makri, putere care se răsfrânge nu numai asupra bolilor, primejdiilor, proceselor, actelor, ci și asupra calculatoarelor, fișierelor și programelor informatice.

Cu plăcere!

Ce voiam să mai zic, să nu vă aud că îndrăzniți să huliți și să-mi spuneți că nu credeți în Sfântul Efrem cel Nou din Nea Makri, că am aici dovada irefutabilă.

Gata, v-am pupat, mă duc să mă rog umpic că nuș’ ce tot are laptopu’ meu de vreo câteva zile, dar mi ți-l rezolvă Sfântul Efrem mintenaș.