Parcagiii sănătății noastre

Deși în Timișoara sunt clinici private din belșug, când am fost gravidă cu micuța mea am ales să mă monitorizeze un doctor de la stat, evident la cabinetul privat, din cauza timpului meu limitat de job, dar musai să profeseze și la stat, de născut la fel, am vrut să nasc natural, în spital de stat, chiar dacă știam că există șansa să nu ma asiste doctorul meu, care mai umbla pe la diverse conferințe, și așa a fost am nascut cu medicul de gardă, și ce să vezi totul a decurs perfect, bine nici nu sunt eu prea pretențioasă 🙂
Acum cu micuța suntem pentru a treia oară în spital, la Luis Țurcanu. Pentru chestii simple mergem în privat și la pediatru și la ORL, dar musai doctori care sunt din spitalul de copii, în schimb pentru chestii mai serioase ca asta de acum, merg direct la spital și solicit să fie vazută de doctorul ei, am acest drept să aleg medicul.
Nu am fost dezamăgită nici de doctorii nici de asistente, de condițiile din spital ar fi de zis câte ceva, dar dacă ești ca mine disponibil să depui un pic de efort pentru confortul copilului tau fară să te aștepți la prea multe din parte sistemului, se poate . Prioritatea pentru mine e actul medical nu neapărat condițiile de cazare.
Nu am dat un leu la nimeni în spital, nu am cumpărat materiale medicale sau medicamente, am arătat mult respect pentru doctori, asistente și infirmiere și exact asta am primit, respect și bună voință.
Și am gasit acolo pe doctorița care mia salvat viața, adică ma tratat de o Hepatită C avansată, acum 25 de ani, cu atât de multă grijă și responsabilitate ca ma marcat pe viață experiența, l-am gasit tot acolo și pe chirurgul care ma operat în urma unui accident de mașină, în 4 ore, sub o singură anestezie, partu fracturi grave, care ar fi putut sa mă lase pe viață cu sechele grave, se întâmpla și asta cu 24 de ani în urmă, am mers și le-am mulțumit la fiecare, și spre surprinderea mea și-au amintit amândoi, poate din cauză că erau la început de carieră și erau încă umanizați, umanizare care în timp din cauza sistemului, și de multe ori și a pacienților, dispare.
Ca și concluzie zic că avem un sistem de sănătate bolnav, dar cu medici predominat buni, și dacă nu se schimbă nimic în țara asta, curând vor pleca toți ăia buni și vom rămane cu parcangii.

O Doamne, tocmai ma gandeam la o reconversie profesionala, deja mi s-au deschis noi perspective 😁😁

Fraier omu’. Dacă se băga pe medicină de familie, ieșea la pensie liniștit.

Da’ el, nu și nu, a vrut chirurgie plastică. Adică omului îi place frumosul 🙂

Am tot respectul pentru cadrele medicale și pentru restul oamenilor din sistem care fac cinste meseriei lor, dar eu ca pacient în România sunt de foarte mult timp pe post de Toma necredinciosul, varianta aproape feroce. N-am avut multe experiențe, dar cele prin care am trecut mi-au fost suficiente, pentru a lua acum la puricat orice lucru care-mi stârnește cea mai mică bănuială de lipsă de competență și nu numai.
Aproape nimic din ce e halucinant nu mă mai miră și recunosc că mă aștept la absolut orice, mai ales dacă e ceva de rău, evident.
Chiar de curând am avut o experiență tare neplăcută și cu serioase accente de ireal, la spitalul Floreasca, în calitate de aparținător de om cu coloană fracturată. Am transferat destul de rapid pacientul din acea, mă scuzați, imitație grotescă de spital, totul s-a finalizat ok în cazul nostru, nu intru în detalii, că sunt încă în spume și nu vreau doar să latru pe blog, dar pot să zic așa, cu mâna pe inimă – suntem f.utuți, cu F mare și nu în sensul bun.
Cât despre băiatul ăsta care se crede doctor și se joacă nestingherit pe corpurile oamenilor cu bisturiul în mână mi se pare doar ceva firesc…în contextul nebuniei zilelor noastre.