Victima a fost de vină

Dacă aș avea acel minut de putere, nu știu exact ce le-aș face.
Deși sunt o fire foarte pașnică, când este vorba de abuzuri (de orice fel, nu doar sexuale) simt cum îmi ard creierii și nu garantez că hahalerele astea ar putea scăpa cu viață din mâinile mele.

În minutul acela de putere eu aş schimba radical legea. Aşa cum spui, pedepse drastice pentru violatori.. Închisoare pe viaţă fără drept de eliberare sau castrare. Care să nu le mai ofere posibilitatea de a repeta. Unde-i lege nu-i tocmeală.

Pentru că – dacă stăm să ne uităm în gura celor din jur – vom vedea cum violatorul stă deoparte rânjind în timp ce ce ceilalţi se ceartă. Şi asta pentru că:
– inevitabil vor exista femei care să acuze îmbrăcămintea victimei – şi multe dintre ele sunt creştine înfocate (vă mai amintiţi de tânăra aceea cu articolul legat despre ce trebuie să poarte sau să nu poarte o femeie pe stradă?);
– vor exista mame care îşi vor educa şi îşi vor toca băieţii la cap să nu le aducă nurori care se îmbracă într-un anume fel, pentru că sunt curve;
– vor exista familii în care tatăl este autoritatea supremă, i se cuvine orice şi soţia îi este inferioară, iar copiii vor creşte cu aceleaşi idei;
– vor exista bărbaţi misogini care vor da vina pe feminism;
– va exista multă indiferenţă în general pentru că omenirea devine, pe zi ce trece, tot mai puţin empatică şi ocupată cu încadrarea a tot şi a toate în political correctness a infractorilor, uitând total de victimă.

Al doilea pas ar fi cel de prevenţie. Aici e complicat. Mentalitatea de grotă a rezistat până în secolul 21. Poate vor exista în viitor roboţi pe străzi, care să intervină în situaţiile de agresiune, pentru că în oameni nu mai am nicio încredere demult.

Fusta mea a fost arsa. Era vina mea, asa au zis. Au pus-o pe foc in soba. Mi-as fi dorit sa o vedeti, era preferata mea. Mov cu floricele mici, Aveam 8 ani, cred. Abia in urma cu un an am vorbit pentru prima data despre asta, inca nu inteleg ce an era, ce vara era. El era doar cu patru ani mai mare decat mine. Se pune? Aproape 20 de ani din viata mea am crezut ca nu se pune, ca nu a fost viol desi eu nu am vrut. Nu am vrut nicio secunda. Dar m-a amenintat si nu m-am aparat.

Nu e vina ta Mihai. Dar mi-as dori sa aruncam mai putine pietre. Inchisoarea noastra de dupa viol e mintea si trupul nostru. Ne uram…ne detestam…ne e sila si groaza sa ne privim.Ne arde carnea si oricat ne spalam si ne parfumam parca nu scapam de mirosul de putrezeala. Nu putem scapa de ele. Unele poate ne maritam…mai facem si copii dar nu inseamna ca uitam si nici ca suntem bine. Atat de rau s-a intiparit in maduva cuvantul curva incat foarte foarte greu mi-a fost sa am o relatie normala…sa nu simt ca mi se face un favor fiindca sunt iubita lui x sau y. Mult timp nici nu imi doream nimic sexual…eram amortita. Nu simteam nimic. Plansesem toate lacrimile si incasam inclusiv de la familie. M-au vandut pe un pumn de aur ca sa imi retrag plangerea. Nu am putut. Nu am putut eu cu mine.
M-au amenintat si m-au urmarit clanurile vremii…dar am stiut ca nu pot sa renunt.Atata ura, furie, rusine si mai ales gatuiala aia pe care ti-o da nedreptatea nu am simtit pana atunci.
Au renuntat ei cand la prima infatisare venisera in sala(da, procesele se tineau cu usa deschisa ptr oricine se plictisea) si au auzit ei ce si cum. Mi-au trimis vorba la scoala ca pot sa-l infund…ei nu se amesteca.
Societatea nu face nimic. Doar rade si blameaza femeia. M-au lasat corigenta ca sa nu da bac-ul cu clasa mea(ii fac de rusine). Am luat un an dupa. Atunci nu mai faceam pe nimeni de ras.
Habar nu avem ce cruce duce cel din fata noastra. Nu stim ce lacrimi plange in spatele usii, fericit ca a mai supravietuit si azi.
„Ha i-am prostit pe fraieri…nimeni nu stie cum mor putin cate putin!”
In fapt, noi doar murim putin cate putin si nici macar nu conteaza daca cineva ne-a vazut sau nu suferinta. Oricum nu o poate intelege oricine.
Se declanseaza acolo in creieras niste chestii…spaime, frici, punem la indoiala totul si nimic. Unele se smintesc. Eu am fost norocoasa. Li se facuse mila de mine unor politisti si ma pandeau cu randul sa nu ma arunc. Nu stiau ei ca abia ani dupa am inceput sa aud chemarea rotilor de tren. Dar nah si atunci a avut grija de mine Barbosul poate.

Ma cutremur… cum de exista fiinte care vor a se numi oameni, dar se comporta cum nici un animal n-ar face-o… e rascolitor textul de azi, iar comentariile m-au facut sa plang. Fetele si femeile au nevoie de mame si tati puternici, care sa le invete nu numai ca nu au nici o vina, niciodata, ci si sa marturiseasca daca patesc ceva, sa nu lase violatorul nepedepsit. Din experienta o spun, eu am tacut si am privit inainte, convinsa fiind ca mai bine nu spun, fiindca nu-l vor gasi niciodata pe acel om. Era iarna, mergeam spre casa de la scoala, prin spatiul dintre blocuri. Eram ca un pinguin infofolit si abia ma miscam prin nameti cand am simtit cutitul pe gat. Nu am tipat, nu m-am zbatut – poate unii au instincte mai bune, eu am inchis ochii si am asteptat sa treaca. De atunci am invatat sa ascund in mine, mi-a luat multi ani sa fiu cat de cat normala intr-o relatie si, cumva, cu mintea de azi, o invinovatesc pe mama. Ca nu m-a avertizat ca asemenea specimene traiesc printre noi, ca nu avea timp sa ma invete cum sunt unii barbati in realitate, ca nu ma batea la cap sa vin acasa inainte sa se intunece. Si azi, la aproape 50 de ani, ma sperie strazile pustii, parcurile seara, si poate subconstient e motivul pentru care am un doberman in loc de un catel mic…
Repet, sta numai in puterea parintilor sa educe, sa sfatuiasca, sa indrume – pentru ca fetele sa nu se mai creada victime, si pentru ca violatorii sa nu mai scape nepedepsiti.
Si da, Mihai – castrare cu ciobul, cu ciocanul, cu orice – si excluderea din societate pe viata! De acord