Acum vreo câțiva ani, când s-a dat legea care prevede ca iarna să pui naiba cauciucuri de iarnă pe mașină, evident că la primii fulgi de nea, nici mai devreme, nici mai târziu, s-a dezlănțuit iadul, în sensul că toată lumea s-a înghesuit la vulcanizări în aceeași zi. Și eu tot acolo, normal, că doar nu era să mă ducă creierul să fac asta cu o săptămână mai înainte, când era soare și frumos afară și practic n-avea cum să-ți treacă prin cap c-o să ningă în decembrie. Dăăă.
Mă rog, stați că nu despre cât nu mă duce pe mine capul mi-am propus să vă povestesc, altceva voiam să zic. Când am ajuns la vulcanizare deja era o coadă imensă. Rapid a apărut lângă mine un angajat, paznic sau ceva, care mi-a dat un bon de ordine. Aveam numărul 45. Tot el m-a băgat într-o parcare și mi-a zis s-aștept până-mi vine rândul sau până albesc. Care-o fi să se întâmple prima. Ceea ce am și executat.
Dăcât că de unde așteptam, vedeam perfect intrarea în vulcanizare, adică fix locul unde se opreau întâiaș dată toți cei care voiau să schimbe cauciucurile. Și am asistat în următoarele șase ore cum un șofer din cinci (cam așa) încerca să nu stea la coadă. De fiecare dată apărea angajatul și începea “negocierea”. Cât îți dau ca să mă lași în față? Nu-mi dai. Cum, coaie, nu vrei șpagă? Nu.
Să-i fi văzut ce nervoși mai întorceau bolizii și plecau in trombă după un asemenea afront. Bref, când am terminat io cu schimbatul cauciucurilor, deja se ajunsese la numărul 139. Iar propunerile de șpagă pentru paznic ajungeau deja la valoarea unei mașini mai de doamne ajută.
Altădată eram în mașina unui prieten bun când omu’ meu a șuntat pe contrasens toată coloana și s-a bagat liniștit în față. L-am întrebat de ce-ar face cineva așa ceva și mai ales de ce-a făcut-o el. Mi-a răspuns că “se grăbește”. Pai, în plm coae, și crezi că ăia care stăteau frumos în coloană, o ardeau așa pentru că le plăcea să se scobească în nas și să facă biluțe în timp ce se uită la tine cum treci falnic pe lângă ei? Sau trăiești cu impresia că stau așa încolonați pentru că au toată ziua la dispoziție și nu știu cum să mai piardă timpul? A ridicat senin din umeri. “Ăia” nu erau el.
În fine, de când lucrez în zona Piața Victoriei, nu cred c-a lăsat tatăl tâmplarului două dimineți la rând în care să nu mă fi certat cu cineva la coadă la megaimaj. Pe unul și același motiv: de ce se bagă în față? Și chestia cu adevărat înspăimântătoare este că absolut de fiecare dată mă certam cu oameni care făceau asta DELIBERAT și cu BUNĂ ȘTIINȚĂ. Oameni care, atunci când le arătam unde ar trebui să se așeze, ori își luau niște fețe gen „să moară mama dacă știam io că trebuie să stau coadă”, ori pur și simplu lăsau jos coșurile cu produse și se cărau.
Ce voiam să-ntreb, de ce prima reacție a românului șmecher este: “coae, chiar trebuie să stau eu la tot codălăul ăsta?”. Și le poți citi clar pe față că le stă în gât răspunsul: “pentru că toată lumea stă”. Pufnesc nemulțumiți din rât în timp ce în minte au un singur lucru: “dar eu nu sunt toată lumea”.
Iar dacă analizezi treaba asta și din punct vedere matematic, adică procentual, te sperii oleacă. Pentru că brusc realizezi că de fapt aștia suntem, nu respectăm pe nimeni și nimic, dar la o adică zbierăm ca din gură de șarpe că vrem să fim respectați.
P.S. I’m back biatches. Mulţumesc că v-aţi jucat frumos pe-aici și fără mine.
Am văzut un șmecher cu bemveu seria 7, colorat ce-i drept:), ce și-a furat-o de la 3 tiriști deși avea și pocnitoare dar avea lipsă de oO ca să tragă. L-au lăsat lat lângă mașină până ă venit polizei?.
Firește doar în .ro se grăbește lumea ca s-or scumpit oOle … și cu guvernul ăsta e posibil să se mărească și cârnațu’… prețul firește.
Comentariu beton!27
@HabaRnaM, adică ăla s-a dat jos la trei tiriști?
You’re welcome, boss!
Ai stat la vreo coadă zilele astea, de nu ai (prea) apărut pe aici?
Ce zici tu azi se încadrează în aceeaşi serie cu „fata cu şerveţelul”. Avem pretenţii să fim o ţară ca afară, dar dacă se poate noi să nu depunem niciun efort, las’ să facă alţii, să stea la coadă, să fie civilizaţi, noi nu avem timp, suntem ocupaţi să ţipăm ca din gură de şarpe că asta nu e treabă, că nu e niciun pic de respect…Vrem o schimbare, da’ să înceapă cu alţii, nu cu noi.
Comentariu beton!27
@GabiI, aici cred că nici măcar nu mai e vorba despre schimbare, e mai mult de atât.
La 1 singur cu pistolul 🙂 dar surprize, surprize…au mai coborât 2 că doar era ștau?. Au și nemții cozile lor.
Comentariu beton!18
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.18
@canadianu’
Nu aveam de gand sa comentez azi, dar tu o ceri. De la o patrioretarda la un harfist de cacat: sa ne sugi p*la. Procentual, ia-ne pe rand!
Comentariu beton!64
@Vera,te rog frumos să stai la rând.Bă,ia spune-ne tu nouă,importantule,cum lucrezi tu la vindecarea cancerului,la clonarea lui Marilyn Monroe,una bucată pentru fiecare măciucar de pe planetă.Fă-ne să ne simtim plebei jegoși si inutili.
Comentariu beton!40
@Vera
S-avem pardon, io nu vreau sa mi-o suga. Nu stric eu bunatate de pwla pe gura lu’ neica-nimeni.
Comentariu beton!40
@Florin MG Iti ofer scuzele mele, mi se pare just sa fii selectiv, n-am vrut sa para ca dispun de organe dupa bunul plac.
@edelweiss Ba sa avem pardon, primul raspuns il am. Daca e rost de bataie, iti cedez locul, sunt o doamna. Ma bat cu el, nu zic nu, dar vreau sa ma asigur ca iese pocit si nah, nu ma bazez pe mine. Si-n plus, ma gandesc tot la fericirea ta, stiu ca iti place sa ciocnesti dovleci seci. Cu placere!
Comentariu beton!25
@Vera să’ru mânușitili,îl ciocănesc eu si domnia voastră puteți să-i dati o mwe sănătoasă.Pot să aștept la rând fără probleme.
Comentariu beton!17
Scuze de întârziere! La cât s-a ajuns cu lista pentru mooia către nea ce face „ca canadianul”? Cumințel, mă pun la coada. 🙂
Comentariu beton!17
Eu când zic că România (și nu numai, din păcate au scăpat și prin Vest) e plină de patrioretarzi nu mă crede nimeni…
Alo, patrioretarzilor, a sunat Dan Puric, face congres și trebuie să mergeți să semnați condica.
Boss, nu era nimeni la coadă, tocmai când să scot produsele pe bandă, poc…. mi s-au băgat aștia 20 în față…
Comentariu beton!71
@cătăline, am râs cu muuuuuci. :))))))
Păi și-n comunism se stătea la cozile alea infernale – pentru cine își amintește, doua kilograme de portocale de persoană, nu mai mult – deci, băgatul în față îți asigura sigur „rația”, plus că aveai timp să mai stai o tură la coadă. Oricum era ceva umilitor, ne-o fi rămas vreo traumă legată de asta. Nu știu dacă asta e explicația 🙂
Eu o văd ca pe-o chestie de respect. În general îi las să treacă în față pe cei ce au puține produse, vârstnicii, doamnele însărcinate ori cu copii mici.
Dacă spun că nu mă bag în față la o coadă, o fi credibil? 🙂
Comentariu beton!30
Dar sper ca stiti ca trebuie sa fie de acord absolut toti cei din spatele dumneavoastra cu faptul ca lasati pe cineva sa sparga coada. Iar in alta ordine de idei, cercetatorii au demonstrat ca batranii si gravidele pana in luna a8a au mai multe beneficii daca stau mai mult timp in picioare. Teoretic este mult mai sanatos pt ei.
Se dezbate încă. Ce zici?18
@Radu, păi dacă schimb locul cu cel al unei persoane, de ce ar trebui să cer acordul cozii? O las în locul meu și mă duc eu în locul ei, e simplu, se strică eventual feng-shuiul, altceva nu 🙂
N-aș fi așa sigură că doamnele însărcinate ori cele vârstnice sunt foarte încântate să stea mult în picioare, dar dacă spun cercetătorii 🙂
Comentariu beton!18
Bineinteles ca facut schimb de locuri nu e problema. Dar am mai vazut gravide care desi vedeau ca e coada…veneau pana in fata langa case cu cosul in mana si burta impinsa in fata si se uitau cu groaza catre capatul cozii. Si atunci am vazut oameni care erau printre primii la coada si spuneau”poftiti doamna”
Se dezbate încă. Ce zici?12
@Radu sibiu,
Să înţeleg că erai deranjat, tu, ca membru al cozii, că nu ţi s-a cerut aprobarea de către cel din faţă atunci când a invitat o femeie gravidă „cu coşul în mână şi burta împinsă în faţă ” să nu mai stea la rând ?!
P.S. Dacă ai vrut să fie o ironie şi nu am înţeles-o eu, te rog să mă scuzi. Merg să mai beau o ceaşcă de cafea să mi se trezească neuronii.
Comentariu beton!26
@solandi …daca voua vi se pare normal ok… O las asa!!!
Miha s, mulțumesc! Că cedezi locul și mamelor cu copii mici. N-am absolut nicio problemă să stau la coadă când sunt singură, ba chiar mă delectez, îmi adun gândurile… Dar când sunt cu copiii se schimbă placa, mă trec toate apele pentru că ăștia mici trag de toate alea, mereu mi-e teamă să nu strice/spargă ceva. Evident nu fac cumpărături multe când sunt cu ei, doar dacă am uitat să cumpăr ceva intru în supermarket.
Comentariu beton!13
Eu nu știu de ce ați tăbărât pe Radu. Studiul despre care vorbește el este făcut unul de la Oxford (l-am citit și eu). Aceștia au descoperit că le facem rău bătrânilor cedându-le locul în autobuz. Ei trebuie să facă mai multă mișcare și să stea cât mai mult în picioare dacă-și doresc să nu li se atrofieze muschii și să nu anchilozeze.
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/daca-vreti-sa-ajutati-batranii-nu-le-mai-cedati-locul-pe-scaun-in-tramvai-sau-autobuz–172
P.S. v-am mai spus că bătrânii sunt sensibilitatea mea, nu?
Comentariu beton!15
@Miha S., tot la explicatia asta ma gandeam si eu, cu cozile din vremea lui Ceau. Doar ca era cealalta varianta, in care multi se bagau in fata si aveau pile la vanzatoare. Mare parte din marfa se dadea prin spate si asa s-a nascut o natie de smecheri si combinatori. Restul erau prostii care stateau la coada. Probabil si acum e la fel – e semn de slabiciune sa stai la coada sau sa respecti legea, chiar si cea a bunului simt.
@Florr, da, chiar e posibil să fie și așa cum spui tu 🙂 Dacă considerăm adevărată ipoteza ta, înseamnă că atitudinea e ceva de genul: mie mi se cuvine – mă bag în față, ție, nu.
Oricum e ceva legat de statul la coadă – vezi rândurile ce se formează la moaște, la sarmalele oferite gratuit de x și-n multe alte situații.
@Elena,
Toate până la o frână de autobuz. Cade bătrâna/bătrânul şi îşi fracturează şoldul. Să vezi atunci cât de rapid i se repară oasele fragile! Rămâne imobilizat în pat, de fapt.
Mişcarea poate că e benefică, dar statul în picioare pe loc nu ştiu cât de benefic este pentru bătrâni.
Studiul poate că ar trebui să îi încurajeze pe bătrâni să facă mişcare, nu să ne încurajeze pe noi să devenim nepoliticoşi. Să rămână la latitudinea vârstnicilor dacă acceptă sau nu locul oferit în tramvai.
Cât despre gravide şi comentariul lui @Radu sibiu, eu una nu am sărit cu gura pe el, dimpotrivă, am căzut în mirare din cauza tonului rece folosit. Pentru că de regulă femeile sunt mai rele cu semenele lor decât bărbaţii care sunt mai indulgenţi cu cele însărcinate. Şi pentru că era vorba acolo de omenie nu de reguli matematice de stat la coadă. Unele răspunsuri se subînţeleg, nu e cazul să cerem nominal părerea tuturor. Şi înţeleg că el s-ar fi opus ca acele femei să intre în faţă.
Comentariu beton!29
Bine ai revenit printre noi, muritorii! ?
De ce se bagă în față unii? Ca să citez un clasic încă în viață (din păcate)….”Pentru că pot”…și pentru că de doar aproape 30 de ani li s-a permis pentru că „e” pe „barosăneală”… De ce mai ales pe stradă faze din astea fac in mare parte doar cei cu mașini de „jdămii dă ieuro”? Pentru că ei „are” pile și conexiuni… țara lu’ pi(u)lă!
@Marius U, nuș ce să zic. Io am văzut băgându-se în față oameni care nu păreau bazați. Ci doar nesimțiți.
De-aia s-a murit, dom’le, la revoluție, ca să stăm la cozi și-acum? Pffff…
@didina…DAR, FRAIERII CARE STAU LA COZI SĂPTĂMÂNI ÎNTREGI PENTRU ULTIMUL MODEL DE aifoăn?? Ăia cred ca nu au au vut revoluție și își doresc una ca să scape de statul la cozi …
Cozile la ceva nu vor dispărea, e logic.Dacă sunt 3 posturi de schimbat cauciucuri la vulcanizare, e normal dacă vin toți cei care lasă pe ultimul moment ca și @Mihai V să se formeze cozi ș.a.m.d.
@ardei gras, era un sarcasm referitor la atitudinea celor care încearcă să fenteze regulile și bunul-simț. Nu tolerez sub nicio formă nesimțirea, mitocănia și democrația prost înțeleasă. Atâta vreme cât ai o nevoie sau îți dorești ceva îți asumi și implicațiile, chiar dacă e vorba de stat la coadă. La fel cum a făcut și @Mihăiță, care a tricotat cumințel în mașină, până când i-a venit rândul.
@didina, ai plecat din România înainte să apară vestitele promoții la tigăi? 🙂
@Mihăiță, pe alea le-am prins, da’ nu m-au interesat. Da-mi pare rău că am ratat-o p-asta: https://imgur.com/a/wUd2Y
Mai vin si eu din cand in cand la capitala, dar ma jur ca doar acolo se intampla acest fenomen. Adica la Sibiu rar….dar rar vezi asa ceva. In schimb intr-un weekend la Bucuresti oriunde mergi te lovesti de aceasta problema. Cei mai enervanti sunt la mega…apoi cei de la food court in malluri. Sibienii sunt atat de ardeleni ….incat nici sa se bage in fata nu pot.
Comentariu beton!22
@Radu, șerif, la Tmișoara, capitala civilizatiei românești dacă e să te iei după ei, m-am certat cu doi ipochimeni fix pe motivul ăsta.
Orasel de provincie, supermarket, la rand la casa, 5-6 persoane. In fatza mea era o tanti care se tot foia si se uita in spatele meu. La un moment dat se intoarce si trage o fata de mana care era in spatele meu, si-mi zice cu repros:
– la noi in Bucuresti asa se procedeaza ! dupa care imi arata burtica tinerei.
Atunci mi-am zis, bai ce tzaran sunt si ce oameni civilizati traiesc in capitala.
P.S. Am o reclamatie de facut.
Pe mine nu m-au primit sa ma joc cu ei. Au facut perechi si am ramas sa ma joc singur, eu cu mine. 🙂
Comentariu beton!19
@Shoric, să cumpărăm câte un îndrumar când mai mergem pe la capitală, să știm și noi cum se procedează corect la magazine
@ Shoric, și eu am rămas fără pereche!
Și nici nu aveam cu ce să mă joc…
@Ananas, sunt unii care cred ca noi astia, provincialii, ardem pe rug gravidele care indraznesc sa ceara sa se bage in fatza unei cozi.
@Shoric, păi nu ți-a rămas ție gravida? 😀
Da’ ce bă,ai fost plecat?Cu mâna pă pipotă spun că cel putin juma’ din comunitate nici n-a băgat de seamă că nu erai in tarcu nostru.
Aseară soata,du-te si ia niste ficat de pui refrigerat să faci un pate din ala smecher cu unt,galbenus de ou,să mâncăm si noi dimineață.Mă perie din interes la faze gastronomice.Mă duc,in fata mea vreo 4 ființe absolut vii.Apare una bună,bă da bună,parfum beton,toale misto.Eleganță pe doi craci lungi.In spatele meu se mai așezaseră doi asteptareti.Bă,cu un zâmbet șugubăț trece asta,aruncă la pu.letii din fata mea,doi la număr :pot si eu,vă rog sa cumpăr repede ceva,mă grăbesc foarte tare.Ăia doi cu preputu in curs de decalotare,că zâna le-a zambit,bâlbâie ceva si o lasă să treacă.Bă,astă este avantaju că de-a lungul vieții să fi jucat table cu gagici bune rău.Nu te uzi ca gentlemanu la fiecare Afrodită din asta.Am bătut-o usor pe umăr si cu o privire demonică,gagico treci la coadă chiar acu.Bă,a rămas blocată.A încercat sa mă ignore.Suav,eu:treci in pwla mea la coadă.Bă,rosie la fata a fost atât de dezorientată si indignată că nici nu a nimerit coada.A iesit direct pe usa.Chiar se grăbea.
Comentariu beton!68
Se grabea pentru ca avea pe cineva la pat 🙂
Comentariu beton!17
Mă doare fix pe lângă penics,nu eram eu ală din pat.
Comentariu beton!24
@edelweiss, chestia e că și ea știa că e bună și-o să-i facă pe fraieri.
Lasă,kapo Vasili,că am mai tăiat la viața noastră cărțile la o septica nocturnă cu dudui din astea cu impresii de Graal intre coapse.
Comentariu beton!20
După ’89 s-a inrădăcinat ideea asta că putem să facem ce vrem. Și cei lipsiți de o minimă educație au tradus asta ad literam. Iar eu cred că atâta timp cât există părinți care nu spun copilului NU vreodată, care-l lasă să facă ce vrea pentru că e copil, copiii ăștia vor deveni adulții despre care vorbești.
Comentariu beton!23
@Anouk, să mor io dacă am văzut vreun copil băgându-se în față. Toți erau adulți de multă vreme.
Buey, e mai sălbatică lumea pe la Mega-ul de la Victoriei aparent. Pe la al meu de la progresul n-am avut probleme la coadă ever. O singură problemă am totuși p-acolo. Vreau un anumit produs și când s-ajung la el, nu se poate să nu fie cineva nehotărât care să fie fix acolo. Am un noroc tipic la așa ceva. Iar dacă zic pardon, o secundă doar, ridică persoana/baba privirea la mine de parcă am deranjat-o de la pupat moaște..
Comentariu beton!15
@Anonimă 2.0, da, da, e mai sălbatică lumea pentru că la ora aia se merge la muncă și SE GRĂBESC. Doar ei, ăia care intră în față. Noi, ceilalți, nu ne grăbim, stăm la coadă de plăcere.
Mie îmi plac cozile pentru că inevitabil ori îi sună cuiva telefonul, ori cineva de la coadă sună pe altcineva de plictiseală. Uite așa am asistat odată la o discuție în care femeia din fața mea spunea:
-da’ revino-ți odată cu iubirea asta. Nu vezi că te distruge? Nu te înțeleg! Ai tot ce îți dorești: arăți bine, ai casă, job mișto, bani, ieșiri afară.
Mi-o și imaginam pe tipa de la celălalt capăt al firului. Frumoasă, deșteaptă, dar fără noroc.. Când îmi întrerupe gândurile femeia din față mea:
– băi, eu m-am săturat de lamentările tale. Ești un mare PROST!
Prost?!?! Pffff, a luat-o lumea razna, frate!
Comentariu beton!38
@Elena, Doamne cum poti fi atat de cinica si insensibila la suferintele sentimentale ale unui biet mascul ALFA??????E si el un suflet…de papagal reincarnat in om.La asta nu te-ai gandit?
@Alex, n-am nimic cu omu’??. Jur!
Nebuna asta din fața mea era atât de pătrunsă de suferință că puteam să jur că vorbește cu o femeie. Doar noi ne încurajăm cu: fată, ești mișto rău! Ai răbdare că vine și timpul tău.
Când de fapt, lucrurile la noi functionează cam așa:
1. Eu singură+o prietena singură= fată, ieșim, ne distrăm, le arătăm noi (bărbaților) că putem trai și fără ei. Deși altul e scopul ieșitului.
2. Eu singură+ea măritată= fată, ce mișto e viața mea. Sunt stăpână totală a timpului meu. Am chef, fac. N-am, nu fac (aici „fac” poate fi înlocuit cu „fuck”).
3. Eu măritată+ea singură= pune mâna și mărită-te și tu! Știi cât de mișto e să ai un suflet cald lângă tine noaptea?! Proasto! (Deși aș ucide pentru o oră de libertate).
Comentariu beton!29
@Elena,ce nu m-am gandit pana acum,nici eu nici tu,este faptul suferinta tipului din poveste putea fi provocata de un alt seaman de acelasi sex dar cu inclinatii „speciale”.Si atunci se poate explica teoria ta cu:”noi fetele”.Femeia stia cum e sa suferi din cauza unui barbat si era normal sa fie o buna consiliera in cazul de fata!???!!!Zic si eu nu dau cu paru’??
@Elena – poate doamna de care vorbesti era mama tipului, gen una d’aia – ti-am zis sa nuno iei pe aia ca te distruge!!!
Plm, eu vreau sa traiesc mult si nu ma mai grabesc…personal, iubesct statul la coada, e fascinat sa-i vezi pe diversi cum fierb si comenteaza. Din experienta va zic ca au cam disparut aia de ziceau ca era mai bine pe vremea lu ceaușescu. Odata, la o coada, cand vociferau unu ca pe vremea lu Ceausescu nu s ar fi intamplat asa afront, l-am intrebat: pai daca era mai bine, de ce l-ati omorat? Cine, noi?! Da, tu,voi, ca eu aveam 11 ani…
Comentariu beton!33
@Redoo, n-au dispărut, man, doar lucrează mai fin. Gen, se duc și votează.
În relatările de mai sus măcar ai satisfacţia că sunt opriţi din drumul lor maiestuos prin refuz sau prin reacţia celorlalţi iar aerele de zei se transformă în ceea ce sunt în realitate: vânturi pline de nesimţire, aroganţă, prostie şi nu în ultimul rând – greşită educaţie.
Dar ce te faci când cei doi se cunosc şi intră fără jenă în faţă: în cabinete medicale invitaţi chiar de către asistentă sau de medic, la birourile de eliberare sau depunere diferite acte, etc. Ce te faci când chiar la poliţie, atunci când mergi să ridici un buletin, vezi cum chiar în braţele instituţiei care ar trebui să apere drepturile fiecăruia şi să ne trateze în mod egal, siluete în uniformă îşi culeg nonşalant amicii de pe holuri şi le rezolvă pe loc cererile, ignorând masa amorfă îngrămădită la cozi şi reducând-o moral la zero.
Aşa suntem educaţi de mici, să profităm de relaţii, de nepotism, asta este adevărata problemă.
Unii dintre noi simt cum obrazul le e cuprins de flăcări când încearcă, adult fiind, ceva de genul şi nu pot duce privirile celor pe care ar urma să-i desconsidere, realizând cât de greşit este. Dar marea majoritate persistă în eroare pentru că ‘ aşa făcea şi tata/ mama/bunica/ bunicul/ unchiul/ mătuşa… ‘. Şi da, vorbesc şi despre mine, copil fiind, aici. Având părinţi cu oarecare influenţă am văzut aceste favoruri apărând uneori şi mi-a luat ceva vreme să realizez că una e relaţia personală şi alta este relaţia la locul de muncă al cunoştinţei.
E important să ne creştem copiii învăţându-i ceea ce este corect, dar, într-o lume atât de nedreaptă şi de meschină, e important să le desfăşurăm întreaga hartă în faţa ochilor ca să ştie la ce să se aştepte. Să ştie că, din păcate, nu toţi se comportă aşa cum ar trebui.
Comentariu beton!36
@Solandi, nu știu, boss, io fac scandal indiferent de locul în care mă aflu dacă văd nesimțiri d-astea.
Cum am mai spus si in alte imprejurari,in tineretea mea am avut ocazia de a lucra intr-un supermarket.La o coada de maxim cinci persoane se gasea mereu cate unu/una sa zbiere dupa mine:”mai baga dom’le o casiera,nu vezi ce aglomerat e?”
In Germania,la supermarket din acelasi lant,coada de zece persoane,nimeni nu spune nimic,chiar daca individul/a de la casa ii povesteste filmul de aseara casierei!Eventual se gaseste tot un „auslander” sa pufneasca sau sa dea semne de neliniste,dar privirile celorlalti ii taie elanul!
E vorba doar de educatie si nimic altceva!
P.S. Nu sunt unul din aia care idolatrizeaza Germania si pe nemti si care blameaza Romania indiferent de situatie si context!
Comentariu beton!19
@Cainele Alex, da bine, șef, ce comparăm aici?!
@Mihai,vroiam sa subliniez ca e vorba doar de educatie,concluzie la care se pare am ajuns cu totii din cate bag seama!!!
Eram cu pitica mea la un magazin micuț, din ăla cu țigari și ziare. Lângă tejghea era o tanti… ne-am așezat în spatele ei. Chiar am certat-o pe pustoaică că a avut intenția să se bage în fața și am tras-o ușor lângă mine. La un moment dat, cum așteptam noi liniștite să ne vină rândul, vine un tip (doua mâini, două picioare…. aparent și creier), se duce direct la tejghea, ignorându-ne cu grație, și cere ce avea de cerut. Fiică-mea a făcut ochii mari: „pe mine mă certi și nenea….” Instantaneu mi s-a ridicat părul pe ceafă, l-am bătut pe nesimțit pe umăr și i-am spus că îi recomand eu un oftalmolog bun, că e păcat de el, baiat tânar. să stea atât de prost cu vederea… Pe drum spre casă i-am făcut prichinduței teoria chibritului explicându-i cât de urât a fost ce a făcut nenea, că e lipsă de respect față de ceilalți, etc. Și fix în timp ce îi povesteam…. am avut un mic gând (pe care l-am alungat rapid… dar l-am avut): oare nu greșesc încercând să o învăț să îi respecte pe cei din jur? Oare nu sunt eu depașită? Oare nu o pregătesc pentru o viața de frustrări? Am alungat gândul supărator și am continuat să îi explic. Dacă măcar o mică parte dintre noi reușesc să iși educe copiii bine, tot mai e o speranță….
Comentariu beton!29
@Anne, dau eu în scris că bunul simț nu se devalorizează niciodată.
Io mi-s fraiera de- i lasă pă toți să intre în față. Dăcât că odată, pă vremuri, când la Carrefour exista o casă prioritară pentru persoane cu dizabilitati si femei însărcinate, m-am așezat și eu acolo, că le aveam pe amândouă. În fața mea erau vreo doi șmecheri care au zis că fenteaza rândul, ba chiar mai și râdeau la mine când i-am rugat să îmi cedeze locul și să mă lase in fata, că ce…ei sunt prosti? Au mai carcotit o vreme, până și casierita a zis că ea nu se bagă, că nu-i treaba ei cine stă la casa aia ?, dar nu au plecat. Ce vreau să spun e ca atâta timp cât există proști ca mine care permit asta vor exista șmecheri care vor profita. Pentru că se pare ca nu e treaba nimănui să ia atitudine.
Comentariu beton!28
@Simona, mda, eu după ce le zic ălora să treacă la coadă, în secunda doi întreb casierul de ce plm îi servește.
La Megaimajul de pe Iancului.
Se aseaza dupa mine una la coada. Femeie in toata firea. Si pret de vreo 5 minute, cat inainta coada, tot se baga usor prin lateral in fata mea uitandu-se cand si cand catre mine. Ma rog, asta prindeam eu cu privirea fara sa-ntorc capul, ca mi-era si jena de situatie. Cand s-ajungem la casierie ma uit si eu intr-o doara la ea poate-poate a palit-o bunul-simt, dar imi dau de-ndata seama ca nu cauta deloc sa se bage in fata, ci ca era afectata de prezenta mea in sensul ala si tot incercase s-o remarc cumva. Stiu, ma laud si recunosc ca e flatant, nu zic nu, da’ nu mai faceti dintr-astea, gasiti si voi alte modalitati, ca dati omului un sentiment creepy ! :)t
Comentariu beton!15
Am făcut și eu o dată o fază de asta 😀 Tipul era fain, într-adevăr, dar eu nu voiam să mă bage în seamă în sensul „ăla”, ci să bage de seamă că am un singur produs și să se ofere politicos să mă lase în fața lui că el avea un morman pe bandă. Mi-a fost jenă să-l rog direct, nu aveam dispoziția necesară pentru asta. El nu s-a prins de nimic, eu am așteptat cuminte să treacă produsele lui. La urmă el încă și le aduna cât eu deja îl și plătisem pe al meu.
@Faiantaru’, păi nu mai aruncați nici voi salamul ăla în coș așa. Că nu-i nimic mai excitant decât asta.
Comentariu beton!17
Da, ai dreptate, din pacate la noi nu exista practica asta. Mi s-a intamplat deseori dincolo, sa fiu lasat inainte si sa las la randul meu. Intotdeauna fara sa rog si fara sa fiu rugat, din proprie initiativa cum ar veni.
N-o spun cu repros, Citind comentariile cum niste borati isi trimit pirandele la inaintare sa te prosteasca e de-nteles si de ce nu.
In alta ordine de idei … se poate si mai rau ! Un amic, mai bine zis, sotia lui detine un loc de parcare de la primarie, ca lucreaza de dimineata pana seara si n-are chef sa-si mai caute loc tarziu in noapte. Intorcandu-se intr-o seara acasa si gasindu-si locul ocupat, ea il roaga pe el sa sune la politie (a nu stiu cata oara, ca i se intampla frecvent). El coboara mai intai jos, se uita mai intai poate-poate gaseste un bilet cu vreun nr. de mobil, mai sta vreo 5 minute sa astepte si apoi suna. Nevasta-sa pleaca sus. Intretimp apar doua tinerele 19 – 20 de ani (romance ! n.b.) care vin la masina si-ncep sa faca pe proastele „Stiti cumva a cui e locul asta de parcare ?”. La care amicul meu „Da, e a mea si tocmai am chemat politia.”. Ele se pun sa miorlaie, „va rugam, va rugam mult de tot si asa frumos, sunati-i sa nu mai vina.”. Amicul meu, genul sociabil, flexibil, boem convins si bagat frecvent in opere caritabile n-a fost greu de convins, de regula daca vede spre ex. un carucior de copil pe scaunul din spate NU suna, indiferent ca sare nevasta-sa imediat cu gura pe el sau nu, el o roaga sa gaseasca alt loc. Ok, amicul meu suna din fata lor la politie si-i intoarce din drum. Ce crezi c-a urmat ? „Stiti, noi mai avem putina treaba la capela X (n.a. e una din apropiere), cam asa, o ora sau poate chiar o ora jumate, dati si dumneavoastra cateva ture cu masina pana ne intoarcem” … Amicul meu e ultimul om care n-ar da vreodata femeie si le-a convins (inca) verbal, cu cearta, sa plece.
Vad mai sus, ca atunci cand vine vorba de barbati, femeile sunt nuuumai sfaturi si prelegeri morale. Cand vine insa vorba de ele, de fiicele lor, incep doar cu unul „Fii, draga, mai cu tupeu, numai fii asa toanta, ca n-au voie sa dea in tine” …
@ Elena
E ca si cum ai cere tu sa nu ti se mai dea like-uri 🙂 Ar fi si nu stiu cum sa le refuzi, asa ceva nu se face. 🙂 🙂 🙂
Acum o saptamana am fost la carrefour să cumpăr niște chestii pentru birou (dosare, apă, folii) si orientandu-ma la o casa cu mai puțini clienti mă nimeresc în spatele a 2 „indience”+ un” indian ” ce aveau pe ei un sfert din tezaurul de aur al BNR și un nene, nenea avea 2 chestii de cumpărat, „indianul ” văzând că nenea avea puține chestii de cumparat îl lasă înaintea lor, una dintre țigănci se uită la mine și apoi la produsele mele de pe banda și cu o privire ucigașă s-a uitat la tigan ceva de genul: te ia mama naibii dacă o lasi și pe asta înaintea noastră ?????
deci: in armata si in bucuresti am invatat un singur lucru: ca nesimtirea este infinita!
Cind apar situatii de genul celor de mai sus, asta e prima fraza care o zic: ca nesimtirea e infinita si le bag un zimbet larg! In marea majoritate a cazurilor se linistesc. Inca nu am primit una peste fata.
@Aurelian, toate la timpul lor. 😛
ciudat, mie nu mi s-a bagat nimeni in fata la megaimaj pana acum
Pentru ca nici tu nu stai la coada? :))
@Vlad este casier la megaimaj 🙂
Comentariu beton!17
@Shoric, am râs cu clăbuci. :)))))))))
@ Elena, adică și eu sunt sensibilitatea ta?
Mi-ai luminat ziua!
@Elis și mie mi-a luminat Elena ziua…
@Elis, @Ana, băbuțele mele ????
Cea mai aiurită scuză pe care am primit-o din partea unei dudui care s-a strecurat in fața mea la casă la Lidl, a fost :”va rog…mă asteaptă soțul în masină!”. Pe bune? Si ce, stă cu picioarele în apă sau ceva?
Comentariu beton!22
Expresia asta o folosește o colegă „dar ce, stă în apă?!” 🙂
@Sergiu Pintilie, nici tu nu înțelegi cum funcționează familia tradițională.
Oh, ăștia-s ăia nesimțiți până în capăt – parchează ilegal în fața magazinului, eventual pe avarii și uneori unul rămâne în mașină. Nu de altceva, doar ca să aibă cine să te înjure când te duci să întrebi de ce mama naibii n-a parcat civilizat la 2 m mai încolo pe spațiile regulamentare. N-o să pot înțelege în veci tactica asta. Nu e parcare subterană imensă ca la mall să zici că-ți pică membrele de mult ce ai de mers (deși nici asta nu e justificare). La Lidl toate locurile sunt super aproape. Parcă-mi și imaginez o discuție: „Nu mai parchez ca tâmpiții ăștia, fugi tu dragă repede înauntru că te aștept aici la intrare, deși mă cam încurcă toți idioții ăstia cu coșurile care încearcă să mă ocolească. Dacă e coadă, nu fi proastă să stai la ea, bagă-te tu cumva, dă-i naibii, că sigur ei nu se grăbesc.”
Am patit si eu faze d-astea. De obicei sunt de doua tipuri, una in care nu comentez daca ma roaga frumos, si doi daca e graviduta sau parinte cu copil pana in 3-4 ani. Insa, si aici sunt ceva situatii. Una, zilele trecute, la Orhideea, vine una cu burtica pana la gura de zici ca avea tripleti, putin…intunecata…la piele, dar na, zic, e gravida. Cere voie sa se bage-n fata, ok zic (bai, etnie, curatica si cere voie, voi va dati seama???!!!), zic ok, va rog, si, tocmai cand sa ma gandesc ca s-a schimbat lumea, vin din spate 2 caruturi umplute cu varf impinse de probabil ma-sa si barbac-su. Say what???? Asta e, m-am miscat de acolo cu tot cu cos (da, eu aveam un cos!), si aia a fost. Apoi, tot o duduie d-asta, fara plod, dar cu fite si un cefos mai in spate, ii vazusem intamplator cand cautam oaresce produse, vine si se baga-n fata, fara macar sa spuna. Am crezut ca vrea sas iasa, dar stiti cum e prin hypermarketuti, tre’ sa iesi pe la case. Cand sa ajung langa banda sa pun produsele, apare si cefosul cu un carut plin ochi. Atunci m-am enervat si i-am zis ca e coada mai in spate. Si el ca, ce, ca e nevasta-sa! Si atunci si eu, sa isi ia nevasta si sa mearga la coada, ca si ea s-a bagat in fata! Norocul meu ca au mai sarit si altii cu gura, ca altfel, la ce zambet sadic avea ala, cred ca iesea urat. Si nici nu avea cam 2 metri si o burta sanatoasa… Etnic sanatos, nu gluma, d-ala cu ghiuluri! Deci da, cam astia-s!
@Junior, și matale erai singur?
un banc tematic :”Domnule va rog sa ma lasati sa trec in fata ca sunt insarcinata”….”Ma scuzati domni…aaa…doamna dar nici nu se observa, in ce luna sunteti ?” „A….. de aproape o jumatate de ora”
Comentariu beton!13
Bucuresti ,capitala europeana,mijloc de transport in comun.Plecat de dimineata de acasa(ora 6) intors seara undeva pe la ora 21 si ceva. Compostez biletul ,ma asez pe un loc liber si astept sa ajung in sfarsit „acasa” .Statia urmatoare se umple tranvaiu’ cu pensionari care au stat in parc si mergeau spre casa ca „e tarziu si suntem obositi” . La un moment dat ,simt cum ma inghionteste o sacosa poate-poate ma prind si ma ridic in picioare. Ma intorc si intreb : de ce ma impingeti ?Va incurc ? Imi zice da,ca el e batran si la ce caldura a fost azi ,il doare capu ca in parc nu era umbra ! WTF ? I-am zis ca urmatoarea inghionteala il bag in plasa de rafie si il plimb pana-n Regie.S-a uitat tamp la mine ,a zis ca el coboara la prima si s-a asezat la jumatatea tranvaviului unde erau locuri libere…
Comentariu beton!17
@ionuthd, ce chestie, puteam să jur că ești din hunedoara. 🙂
Sunt din Lupeni-Hunedoara,dar am facut ceva scoala(desi nu pare ?) la Bucuresti…eu cu sechelele mele de provincie ,ei cu sechelele de la mineriada…ce vremuri :))
Eu am crezut ca hd-eul vine de la high definition :).
@ionuthd eu stau umpic mai la vale, in satul vecin.
Shoric, de unde consatene ??
Raspunsul la intrebare se subintelege din actuala situatie a acestei tari. Nu degeaba stiga multi ca tb sa se schimbe mentalitatea locuitorilor tarii, pt ca daca temelia este „slaba” atunci si varful nu rezista mult.
Legenda 🙂
Temelia=popor
Varf=guvern/cei care troneaza in varful poporului.
Zi faina @ all!
Una reala , din trafic.
La un semafor , un cocalar cu BMW ii taie fata unei doamne aflata intr-un Jeep elegant.
Sa nu se supere posesorii de BMW, la mine in oras toti cocalarii au BMW, reciproca nefiind valabila.
Tipa cu Jeep-ul il ajunge pe cocalar din urma , coboara geamul si-i spune:
-bine ma nenorocitule, de ce mi-ai taiat fata , ce, tu ai 4 coaie ?
Cocalarul opreste si el si nestiind ce-l asteapta , raspunde :
– da cucoana, am 4 coaie !
Si vine replica naucitoare a doamnei :
-Pai atunci inseamna ca ai o pula-n cur !
Comentariu beton!36
tu erai pe locul din dreapta în jeep sau în bmw?? Că biciclist aflat între jeep și bembeu nu cred…
@netplusultra, stai că n-am prins-o p-aia cu reciproca. Adică bmw-urile n-au cocalari? 🙂
Atâta știu, atâta fac!
@Victor Buna a fost alba-ca-zapada aia in cinstea mostenitorului. Sa-ti traiasca, sa-nfloreasca! <3
? @Vera: Mulțumim încă o dată!
@VictorR și @Vera, hmmm… despre ce vorbiți voi aici?
@Mihai Despre faptul că eu azi trebuia să țin regim, dar, fiind ziua lui Victor jr., am simțit obligația morală să înfulec o prăjitură. Să le deie Dumniezo sănătate amândorura, că băgai dulce și azi. ☺️?
@Victore, fi-ți-ar juniorul sănătos și fericit! Primiți și băgăcioși la petrecere? Io n-am prăjitură, merge sărbătorit cu clătite și dulceață de smochine?
@Victor, ce faci, man?! Nu zici nimic? Pe noi, ăștia fără FB ne lași în ceață?! La mulți ani pentru Junior și o îmbrățișare pentru tine!
Păi ce facem? Să mă bag în față cu laudele? Pfuiii! OK! Când aveți bani beți o bere-n cinstea lui! 😀 Că făcu 19!
@didna: Merge, merge! O glumă îmi permit: dă și matale o adresă de FB, una d-aia unde postezi toate dulciurile cu care ne faci cu capul aproape săptămânal! 😛
@Victor, nu le postez pă feisbuc, doar le mănânc, n-ar apuca oricum lumina blițului la ce mâncăi am în ogradă. ?
Nu pot să zic așa, în public, că mi-s timidă. Ia de la @Mișu adresa mea de mail, și dă-mi un mail, îți trimit în privat.
@didina, mulțumesc frumos! Chiar o să-l rog pe Mihai să-mi dea adresa ta, după ce va citit dialogul nostru.
Dacă ești într-o stare de bine „zen” și nu lași să-ți strice nimeni și nimic „feng-shui-ul”, karma te va răsplăti.
Eram în Sibiu la biroul de preschimbare permise, cel actual urma să expire și la mine acasă pe bază de programare (deși o facusem cu o lună înainte de-a expira) depășeam cu ușurință termenul e valabilitate cu vreo patru luni. Așa că mi-am găsit la Sibiu programare cu dată, oră și număr de ordine care mi se potriveau ca o mănușă.
Ajuns acolo cu încă un amic cu aceiași suferință, am intrat la ora 10 cand s-au deschis cele două ghișee (numere pare și impare la programare). O doamnă amabilă care a auzit că nu suntem de loc a vrut să ne lase în față, noi nu și nu că mergeți dumneavoastră. Un smecheraș ofilit tot sărea de cur în sus că el e primul că nu știu ce, etc….prietene…du-te dacă zici că ești primul deși ajunsese după noi.
Începe de la ghișeu nr.1 x-ulescu cutărescu….șmecherașul agitat….la care întrebăm senin: Ai programare ?? Online?? De aia pe net…cu număr de ordine, dată și oră??
Ăla ca lovit de tren NUuuu. La care noi teatral i-am arătat ce scria pe perete „Programările pentru preschimbarea permiselor de conducere se fac doar online pe situl Prefecturii Sibiu”
Apoi i-am arătat ușa râzând: prietene, ești primul …primul care pleacă!!! ahahahahaaa.
Comentariu beton!12
@ardei gras, deci tu nu ești din Sibiu, dar ți-ai preschimbat permisul la Sibiu? Se poate chestia asta?
Se poate și să-ți faci pașaportul în alt județ.
Pe mine mă disperă și ăia care mă înghesuie.
Se lipesc efectiv de mine la cozi, la ghișeu la bancă. Ori am eu o fobie așa de oameni care se înghesuie ori ăștia mă caută special.
De multe ori le zic elegant…’ Mă scuzați că stau așa lipită de dvs. Voiam doar să vă atrag atenția că am vărsat de vânt la debut și nu prea se vede pe față. Să nu luați!’ Și instant se face gol de jur împrejur..
Comentariu beton!17
@Miki, lasă și tu niște poze aici și ne lămurim imediat de la ce ți se trage.
Hai sama bag în față. ..ăsta …în seama. 2 ianuarie 2017. Eu la volanul nino-nino. ..unde puteam altfel? DN1…Din fericire veneam dinspre București spre Brașov. …adică mă Dure la bascheți. PD partea cealaltă, coada de la Comarnic pana la Predeal, așa. ..lejer. bag talpa sa ajung pe la mijloc sa dau un pumn de ajutor ceva băieților noștri care făcuseră țurțuri. …cand colo….ce sa vezi? Un Mercedes care fusese nou prin 90 taie toată coloana. …evident ca bag toate luminile posibile, scot și brațul și capul și piciorul pe geam sa oprească cercopitecul. …Noroc ca avea cauciucuri bune ca nu pup amin bot. L-am tras pe dreapta și am văzut ca erau „decat” patru „jmekeri” în mașină. ..ca „bossule sa moara mama ca ne grăbim ca alea alea ca știm pe regele Norvegiei, pe șahul Iranului. ..cu Papa jucam table….etc. le-Am cerut politicos cheile de la mașină și. ..Din greșeală le-am scăpat tocmai pe fundul rapei. Când m-am întors de la Brașov. …tot le mai căutau. Sa știți ca ăsta mi-a povestit un prieten. ..☺
Comentariu beton!26
@Sorine, termină-te, frate, cu punctele astea de suspensie că iar începe @Paco să piuie.
Comentariu beton!13
@SorinaB, cum, mă, le-ai aruncat cheile? Și nu te-au reclamat?
Nu eu, măăă….este povestea unui coleg/priten/amic….:)
Civilizație cam lipsă pe unde stau eu dar nimeni nu s-a băgat în fața mea. Lumea mai are timp și de bătaie aici așa că se potolesc ăștia cu tupeu.Plus că sunt mulți șomeri și trebuie să își umple și timpul cu ceva.
Nici în trafic nu se dau jos dacă nu au gând de bătaie pe când în București am văzut lumea că iese din mașină să se certe. Era tare în gură o cioară de 1,60 cu un nene pe la 60-70 de ani dar de vreo 120 de kilograme și 1,90. Când pleacă ciorel, foarte viteaz de fel, înjură pensionarul moment în care îl prinde de gât tataie, îl întoarce și cu o palmă îl trimite năuc în boscheți. Dorind să se ridice fără gând de ripostă dacă mă întrebați mai primește o directă ce îl așează foarte bine la loc. Se pornise omul așa că era să-mi iau și eu un dupac dar s-a lămurit că eu venisem să-l ajut însă nu mai era nevoie. A plecat, am plecat, ciorel își așeza falca, un început de an superb mai pe scurt.
Comentariu beton!12
@Elena, studiul e făcut de unul de la Oxford, adică de un cercetător britanic? Că ăia cercetează multe și trag și niște concluzii de le-aș zice ceva de origini, dacă nu aș fi mai bleagă, așa.
@Ana, fix de unul d-ăla e făcut.
@Mihai Vasilescu, pfffuu, sa stai 6 ore sa schimbi niste cauciucuri ?. Nu este mai elegant, ieftin si rapid daca-ti iei 4 genti cu cauciucuri de iarna si le schimbi tu in juma` de ora ?
@Shoric, la ora aia n-aveam io bani si de jante. După care am găsit variantă ȘI MAI ieftină: n-am mai scos cauciucurile de iarnă de pe mașină niciodată. Să vezi ce frumos merg io de patru ani și vara cu ele. Și sunt impecabile. Dar, a se nota, că nu fac mai mult de 10-12.000 de km pe an. 😉
Bah nene jmekerii de care vorbiti sunt doar niste cioflingari. Adevaratii smekeri sunt aia de sus care ne-o trag de fiecare data. Ma duc azi la medicul de familie sa imi iau concediul medical, ca nu am avut adeverinta de la munca cum ca mi s-au platit contributiile ( pula mea degeaba avem cardul ala de sanatate si sisteme informatice ca tot cu foi lucram ). Dupa ce stau la usa 20 de min regulamentar pentru ca pe usa scrie sa nu intri neinvitat si duduia asistenta nu prea s-a obosit sa ma cheme, cand isi face timp cheama pe altul pe care l-a vazut doar ca a bagat capul sa se uite. Nu zic nimic ca a stat putin si cand ma cheama imi zice ca adeverinta nu e buna ca s-a schimbat legea si pe adeverinta in loc de ultimile 12 luni tre sa scrie ultimele 12/24 de luni. Sa mori tu???? Si nu mi-au dat concediul si acum trebuie sa refac nenorocita de foaie si sa ma duc sa il iau.
Poate ca jmekerii au avut numarul secret al asistentei și și-au făcut programare.
Ma nenica eu m-am dus doar sa il ridic deoarece in momentul in care l-am facut, uitasem mizeria de foaie si nu mi l-a dat ca de asa e legea – adica aia care se schimba de pe o zi pe alta ca smekerii sa isi justifice existenta in parlament. Acum ce sa zic, tu te legi de o greseala gramaticala pusa intentionat si de faptul a „nu aveam programare” – adica fix de ce se vorbea acum cateva zile cu „ti-am spus eu!”. By the way jmekerul ala venise sa se programeze a doua zi, deci era la fel de neprogramat ca si mine!
@Shoric si ca tot ai zis de programare. Mi s-a intamplat odata sa vin la cabinet, ca de nu s-a obosit nimeni sa raspunda la telefon ca sa afle poporul ca vin si eu ca sunt bolnav si cu „muci”, si sa platesc consultatia fratica ca nu aveam programare – atat de obtuzi pot fi unii cu programarile lor intelegi. Eu abia ma tarasem pana la cabinet, dar termenul de urgenta nu mai exista in vocabularul doamnei asistente. Pana mea trebui sa imi programez boala… Cam asa stau treburili 😛 si cu doctorii!
Pentru că la noi șmecherul e de două ori prost și-odată fraier. Pam Pam
🙂 oare cum s-or simți oamenii ăia care stau la coadă la un transplant…. renal, hepatic…. și li se spune ca altcineva a primit organul de care aveau atâta nevoie!? Doar pentru simplul fapt că nu sunt „o somitate” sau „o vedetă”…… cumva viața lor nu este importantă, comparativ cu a altora…. Cred că ai dreptate: încă nu știm să respectăm și să ne respectăm. Dar sunt convinsă că o să învățăm și asta, în timp, începând cu micile cozi de la magazine:-)
NOI SUNTEM ROMÂNI………………………………….
Si ai multi „prieteni” „dhashtea” ? Nu ash vrea sa cred ca cine s’aseamana s’aduna.
Ti-a placut ? Nu te critic dar numai parintii iti sunt dati de D-zeu. Freedom of choice se numeste.
Puteai sa-ti permiti o critica lucrativa macar 🙂 daca iti era cu adevarat prieten.
Șerif, jur că nu înțeleg ce plm vorbești.
eu nu pricep cum se poate baga cineva in fata la rand la casa la supermarket. Cum naiba? te da deoparte cu cos cu tot sau cum? Pana acum n-am patit.
Am vrut și io să mă dau șmecher cu un comentariu beton, dar exact in spiritul pur carpato-pontic-danubian-pubian s-a băgatără în față toți care a postatără inaintea mea. Uite de aia o să rămâneți fără un comentariu profund filozofic și de mare respirație intelectuală! d-aia, că faceți pe jemkerii!
Pentru conformitate glumesc! Have a nice day!