Acum vreo câțiva ani, când s-a dat legea care prevede ca iarna să pui naiba cauciucuri de iarnă pe mașină, evident că la primii fulgi de nea, nici mai devreme, nici mai târziu, s-a dezlănțuit iadul, în sensul că toată lumea s-a înghesuit la vulcanizări în aceeași zi. Și eu tot acolo, normal, că doar nu era să mă ducă creierul să fac asta cu o săptămână mai înainte, când era soare și frumos afară și practic n-avea cum să-ți treacă prin cap c-o să ningă în decembrie. Dăăă.

Mă rog, stați că nu despre cât nu mă duce pe mine capul mi-am propus să vă povestesc, altceva voiam să zic. Când am ajuns la vulcanizare deja era o coadă imensă. Rapid a apărut lângă mine un angajat, paznic sau ceva, care mi-a dat un bon de ordine. Aveam numărul 45. Tot el m-a băgat într-o parcare și mi-a zis s-aștept până-mi vine rândul sau până albesc. Care-o fi să se întâmple prima. Ceea ce am și executat.

Dăcât că de unde așteptam, vedeam perfect intrarea în vulcanizare, adică fix locul unde se opreau întâiaș dată toți cei care voiau să schimbe cauciucurile. Și am asistat în următoarele șase ore cum un șofer din cinci (cam așa) încerca să nu stea la coadă. De fiecare dată apărea angajatul și începea “negocierea”. Cât îți dau ca să mă lași în față? Nu-mi dai. Cum, coaie, nu vrei șpagă? Nu.

Să-i fi văzut ce nervoși mai întorceau bolizii și plecau in trombă după un asemenea afront. Bref, când am terminat io cu schimbatul cauciucurilor, deja se ajunsese la numărul 139. Iar propunerile de șpagă pentru paznic ajungeau deja la valoarea unei mașini mai de doamne ajută.

Altădată eram în mașina unui prieten bun când omu’ meu a șuntat pe contrasens toată coloana și s-a bagat liniștit în față. L-am întrebat de ce-ar face cineva așa ceva și mai ales de ce-a făcut-o el. Mi-a răspuns că “se grăbește”. Pai, în plm coae, și crezi că ăia care stăteau frumos în coloană, o ardeau așa pentru că le plăcea să se scobească în nas și să facă biluțe în timp ce se uită la tine cum treci falnic pe lângă ei? Sau trăiești cu impresia că stau așa încolonați pentru că au toată ziua la dispoziție și nu știu cum să mai piardă timpul? A ridicat senin din umeri. “Ăia” nu erau el.

În fine, de când lucrez în zona Piața Victoriei, nu cred c-a lăsat tatăl tâmplarului două dimineți la rând în care să nu mă fi certat cu cineva la coadă la megaimaj. Pe unul și același motiv: de ce se bagă în față? Și chestia cu adevărat înspăimântătoare este că absolut de fiecare dată mă certam cu oameni care făceau asta DELIBERAT și cu BUNĂ ȘTIINȚĂ. Oameni care, atunci când le arătam unde ar trebui să se așeze, ori își luau niște fețe gen “să moară mama dacă știam io că trebuie să stau coadă”, ori pur și simplu lăsau jos coșurile cu produse și se cărau.

Ce voiam să-ntreb, de ce prima reacție a românului șmecher este: “coae, chiar trebuie să stau eu la tot codălăul ăsta?”. Și le poți citi clar pe față că le stă în gât răspunsul: “pentru că toată lumea stă”. Pufnesc nemulțumiți din rât în timp ce în minte au un singur lucru: “dar eu nu sunt toată lumea”.

Iar dacă analizezi treaba asta și din punct vedere matematic, adică procentual, te sperii oleacă. Pentru că brusc realizezi că de fapt aștia suntem, nu respectăm pe nimeni și nimic, dar la o adică zbierăm ca din gură de șarpe că vrem să fim respectați.

P.S. I’m back biatches. Mulţumesc că v-aţi jucat frumos pe-aici și fără mine.

mihai_vasilescu_coada