Vă jur că nu mi-e frică absolut deloc și că mâine aș pleca în orice mare oraș al Europei, cu toată amenințarea lor teroristă. Și odată ajuns acolo, aș merge numai cu metroul și aș vizita exact zonele cele mai aglomerate. Mă piș pe ei! Pentru mine nu există și nu-mi voi ghida viața după atentatele lor de căcat. Am prins o alarmă de amenințare cu bombă pe Charles de Gaulle. Am ieșit calm, prin locurile pe care mi le indicau jandarmii, nici măcar n-am grăbit pasul. Repet, pentru mine nu există. Și mi-aș dori ca toți cetățenii acestui continent să aibă aceeași atitudine sfidătoare la adresa jegoșilor ăștia cu neuronii alterați de Allah și virginele lu’ pește.
De ce aruncă în aer ce prind prin Europa? Vă spun eu de ce. Pentru ca sunt niște maimuțe fără creier ce profită din plin de proștii de europeni care au ales să se civilizeze și o ard cu drepturile omului and shit în loc să-i radă de pe fața Pământului. Credeți că o sa vedeți vreodată un atentat, revendicat de ISIS, la Moscova sau la Beijing? Bineînțeles că nu. Pentru că ăia în câteva zile ar baga plugurile peste ruinele rahatului de stat islamic, ca să-l niveleze. Apoi ar semăna orz. Ah, ce ziceți? Că în felul ăsta vor muri și oameni nevinovați? Păi să vezi ce, așa e la război. Și dacă nici ăsta nu mai e război, atunci care? Că n-am inventat eu vorba aia cu „a la guerre comme a la guerre”.
Să mor eu dacă înțeleg de ce se mai cheltuie bugetele alea imense pentru înarmare, dacă tu nu ești în stare să-i faci pe ăștia să-și plângă zilele în pumni și să se milogească pentru îndurare. Nu, frate, noi o ardem cu „migranți”, cu „pe cale diplomatică” și alte lăbăreli care le dau apă la moară. Morții ei de treabă, că acum 100 de ani le-ar fi pus capetele la vedere, pe garduri.
Dar până se trezește Europa din letargia asta care seamănă a somnul rațiunii, ar mai exista o soluție: să se interzică mediatizarea atentatelor, prin lege, în toate statele U.E. Să nu mai fie prezentate pe niciun canal media, nici măcar pe Facebook. Să dispară imaginile cu clădiri arzând, cu morți și răniți, să nu mai redea nimeni declarațiile martorilor înspăimântați. Pe scurt, fără niciun fel de știre, reportaj sau orice altceva legat de vreun atentat revendicat de dezaxații ăștia. Este atât de evident ca scopul lor este să ne sperie, că nu înțeleg de ce nu se gândește nimeni la asta. Fac pariu pe orice și cu oricine că în jumătate de an de la adoptarea unei legi de genul ăsta, cretinii s-ar muta cu bombele la alți fraieri care aleg să-i promoveze.
Mai voiam să vă spun doar asta: cel mai mult m-a îngrețoșat fotografia de mai jos. Este absolut mizerabilă. Și nu atât pentru mesajul pe care-l transmite, ci pentru modul cum o face.
P.S. Încă un punct de vedere, aici.
Man , you made my day !!!
In sfarsit cineva care are curajul sa spuna hai farte ca astia trebuie rasi de pe suprafata pamantului. A ca vor exista si cativa nevinovati printre ei? Eu nu cred – eventual doar inca nevinovati. O tot frecam cu drepturile omului si altele de genul dar uitam ca nu vorbim de oameni in cazul asta.
Comentariu beton!30
@gabi, zice bine cineva mai jos. Dar ăștia care au murit la Bruxelles erau vinovați?
Sa mori tu ca ai incercat sa intelegi de ce dracu se cheltuie bugetele pe inarmare? Chiar atat de greu este sa intelegi ca pacea nu aduce bani? Ce probleme s-au rezolvat prin razboaiele din ultimii 25 de ani, nu te pun sa cauti mai departe, sa nu pierzi firul…
E atat de greu de inteles ca pacea nu se obtine prin razboaie? Te-ai intrebat vreodata cate se puteau face cu banii cheltuiti pe armate in ultimii 100 de ani?
Nu te intrebi cum dracului fac unii atentate fara a cere ceva concret in schimb?
Tot raul este din cauza educatiei gresite, a informatiei false, a manipularii. Din pacate, oamenii sunt din ce in ce mai lenesi in gandire, implicit mai usor de manipulat. Turme de oi…
@vlad Tracu, ador oamenii care au curajul opiniei sub protecția anonimatului.
Siguuur, ii pare rău lu’ ala ca la câine după lanț, nu cred o iotă din părerea lor de rău, pentru că, pur și simplu nu există
Să-i fută dracu’ cu nația si neamu’ lor cu tot
Comentariu beton!19
@NagaQ, pe mine m-a enervat că s-a apelat la un copil pentru treaba asta. Special ca să pișe ochii juma’ din Europa.
Nu numai că nu mă impresionează un plod pus să mă atinga la corazon dar mă enervează maxim….pt ca e o minciuna ordinara, exact ce ziceai ieri de reclamele lu’ peste la salamuri care se folosesc de copii
@NagaQ, exact.
nap apoi americani au intrat peste ei cind au dat in saddam si ailalti
si astia acum ne dau la masele la toti
naspa e ca mor civili copii oamenii nevinovati care traiesc asa cum traiesc
na nu ati vazut ca rusul s-a retras acu citeva zile din siria
curios
si la citeva zile astia poc detera in mijlocul europei
@geodezia, lasă-i pe americani, că nu sunt mai breji. Ei au creat monstrul ăsta.
Exact! As zice sa-i ia americanii la ei sa se spele cu ei pe cap
@Tje, n-ai să vezi.
Si Saddam jucaria cui a fost daca nu tot a jegurilor din America?
Occidentalii si (bineinteles) yankeii au starnit razboi acolo, din diferite motive prezente la Tv, pe net si aiurea, ei sa il rezolve. Si mai vine si madam Merkel sa ne bage pe gat emigranti, nu ca n-am avea noi pe ale noastre, ca vezi Doamne asa e umanitar, ca spatiul Schengen mai repede, ca UE, ca alba, ca neagra, ca pentrucadece. Ce ma mananca pe mine in locuri nespuse lumii e ca va fi razboi la un moment dat (din ala mare de tot) si atunci sa vezi imputirea afacerii.
@Alex, mă, a propos de madam Merkel, așa e cu femeile la menopauză, le lasă și mintea.
Ceva are ea in capul ala arian, ca nu degeaba se zvoneste ca ar fi plodul la austriacul ala pitic, mustacios si suparat pe viata. Oare de ce am aparat noi pletele Europei doua mii si ceva de ani ?!?
@Alex, era să zic eu ce are. Începe cu „p” și se termină cu „ulă”.
M-am gandit si la aia, dar nu vroiam sa incep sa injur pe blog 🙂
@Alex, 😀
Sunt de acord cu tine aici Mihai, doar vis-a-vis de fotografia aia. Modul in care o afiseaza, privirea surprinsa de fotograf si tot contextul imi inspira aroganta, o privire de genul „imi pare rau, dar ce sa va fac?”. Cat despre interzicerea mediatizarii, sper ca esti constient ca este imposibil. Libertatea la exprimare fiind poate cel mai puternic si usor de sustinut motiv. Si decat sa o dam dintr-o extrema in alta, mai bine nu. Insa mi-ar place sa vad interzise armele. Sa ne intoarcem la sabii si buzdugane. Nu se va intampla din pacate.
@cezar, auzi, de pe stadioane s-a interzis să se mai arate la tv când dau galeriile cu torțe și petarde, tocmai pentru că s-a constatat că făceau asta și ca să dea bine la tv. Aia nu mai era libertate de exprimare? Mai lași in plm libertatea de exprimare când mor oameni nevinovați.
M-am exprimat sau m-ai inteles gresit. Spuneam ca este imposibil sa interzici mediatizarea. Unii vor striga in gura mare „Dreptu’ la opinie, libertatea exprimarii” (antenele sus). Altii pur si simplu vor oferi senzationalul maselor care-l cer zi de zi. Este imposibil, parerea mea 🙂
@cezar, când e vorba de chestii de genul ăsta, nimic nu e imposibil. S-a interzis el fumatul în spații pubice, d-apăi mediatizarea unor scursuri.
:)) sa te auda cine trebuie sa te auda! caci sincer m-am saturat de toate stirile!
Ca să răspund la întrebarea cum îi oprim, iată ce zic eu, cu tancurile! Ce mă interesează dacă vor fi victime colaterale, dacă ai o ladă de mere stricate, dar mai sunt și două bune printre ele, arunci toată lada! Mi-a plăcut de Banciu aseară, a avut aceiași atitudine ca tine, ca mine, ca mulți alții! Nu am înțeles și nu voi înțelege de ce trebuie să fim politically correct? Dar probabil, dacă nu sigur, „cineva de sus” nu vrea să le dea la cap! Merg pe cheia organizațiilor secrete mondiale, altfel nu îmi explic că doar „îi ceartă”. Să nu uităm cruciadele, căsăpeau ăia la fii a lui Allah la greu!
@gheo, ce cruciade, dom’le, la 1900 i-ar fi întins pe carduri.
Pacat ca nu i-au casapit definitiv…
Cu tancurile ??? Esti un idiot notoriu,daca tu arunci toata ” lada” in loc sa alegi merele bune,esti un dobitoc fara margini,prin violenta cu siguranta nu o sa faci pace,violenta naste violenta,tembelule,sper ca tu sa fi victima colaterala,singura victima.
Acu’ ceva vreme am comentat aici la un guest post al Anei R. si ma declaram pentru primirea imigrantilor. Vreau sa retrag cele spuse atunci si sa recunosc ca am gresit. Nu, arabii si africanii refugiati nu au ce cauta in Europa. Este vorba despre civilizatii complet diferite care au in comun doar degetul opozabil. Atat.
In privinta exterminarii…..perfect de acord. Si mi se rupe de victimele colaterale. Dimpotriva: ar fi de preferat sa nu se inmulteasca, ci sa dispara. Ma pis pe toleranta, politically corectness si alte alea. Am mai zis pe aici: prea multa toleranta duce la intoleranta din partea celui tolerat. Eu inca stau si ma intreb de ce nu izbucnesc mici razboaie interetnice in tarile Europei. Sunt belgienii, germanii, francezii prea civilizati, prea toleranti sau prea blegi? Dupa Paris si Koln, ma astepram la o vanatoare de arabi prin acele tari dar…nu s-a intamplat nimic!
In privinta fricii……mie imi e frica. Da, mi-e frica de atentate, de luari de ostatici etc. Vroiam sa planificam o saptamana de vacanta in vara si am ajuns la concluzia ca avem foarte putine variante. Nu in Turcia, Grecia, Tunisia, Egipt, Maroc, Dubai, nu in Olanda, Spania, Franta. Ar mai fi niste variante prin Cipru sau Malta, dar…… Pana mea, din cauza spalatilor pe creier care se arunca in aer in numele unei tampenii religioase, preferam sa stam acasa desi avem dreptul, castigat cu greu, de a calatori relativ liber prin lumea asta.
Poza am comentat-o aseara. Eu vad asa acest mesaj: „imi pare rau, dar ce sa va fac? Voi v-ati cautat-o! To be continued…”
Am citit opinia unuia prieten care zicea ceva de genul: „nu e vorba de islam, nu e vorba de terorism, sunt doar afaceri. Unii vor vinde tehnica de aparare si securitate mai avansata si se vor umple de bani.” Personal, nu sunt prea sigur ca are dreptate, dar e o varianta.?
Comentariu beton!17
@Ionut, eu sunt unul dintre cei ce inca vad lacrimile din ochii lor. Din ochii celor dispusi sa traiasca aici, celor ce fac eforturi si sacrificii incat sa fie acceptati. Si printre musulmai sunt si oameni civilizati. oameni ce ar face orice sa spele rusinea nenorocitilor, ce sunt dispusi sa ucida pentru niste idiotenii.
In oraselul meu au venit refugiatii, la cursul de inot pe care il urmeaza fiu-miu a venit un sirian campion olimpic, ce il ajuta pe instructorul de inot benevol. Numai pentru a ajuta si a avea sansa sa invete si alti copii sa inoate. Au deschis cu ajutorul primariei un atelier de reparat biciclete. Sunt multi ce ar face orice sa aiba posibilitatea sa munceasca, sa scape de calvarul de a sta ca sardelele in sali de sport cu despartitoare intre camere de 1.50m, incat vezi tot ce face familia alaturata, cu toaletele si dusurile la 20m de sala. Sunt familii carora le-am auzit povestile, au frati, copii si surori morti in razboi. Au mers 300 km pe jos. Au mers cu copiii mici prin apa zeci de km numai pentru a fi in siguranta. Eu una nu pot sa imi incarc constiinta si sa casapesc astfel de familii numai pentru ca s-au nascut musulmani. Nemtii trag cu dintii de o solutie pasnica pentru ca orice conflict armat oficial le va aduce din nou eticheta de exterminatori.
Pe de alta parte, vorba prietenului tau, toata omenirea va avea un nou argument sa fie cat mai strict controlata, tocmai pentru a preveni astfel de incidente. Sa nu uitam ca industria de armament aduce bani prea frumosi guvernelor mondiale incat sa renunte atat de usor la ea.
Sa nu uitam ca 25% din capitalul Volkswagen e detinit de Arabia Saudita iar profitul e transmis de nemti sub forma de armament. Sa ne aducem aminte cum americanii iubitori de democracy au inarmat in anii 70 talibanii, numai pentru ca atunci era o actiune justificata intereselor lor.
Absolut toti intretin in realitate, prin actiunile lor, teroarea instituita de teroristi, dar nu intreprind nimic, pentru ca populatia manata de frica sa legitimizeze solutii armate. E atat de simplu sa fim manipulati si sa credem aberatii legate de onoarea pe care o poate da uciderea semenilor pentru un scop nobil. E indeajuns sa ne uitam un pic in ograda americana.
Nu putem sa nu ne intrebam de ce nu se coalizeaza toti sa puna niste orz, vorba lui Mihai, pe teritoriile detinute de Isis. De ce nu fac o actiune organizata, sustinuta de toate statele afectate de fenomenul terorismului. Toti refugiatii s-ar intoarce in secunda doi sa isi recladeasca patria, daca ar stii ca nu mai este niciun pericol. Europa ar scapa de eforturile supraomenesti de intretinere a lor . Aceasta balbaiala a autoritatilor demonstreaza faptul ca se doreste perpetuarea fricii si dorinta de dezbinare sociala.O interventie armata imediata nu reprezita pentru ei o solutie pentru ca ei doresc invetitii de lunga durata in acest conflict. Acum avem un nou dusman importiva caruia sa ne coalizam. Atentia ne este atrasa in directia in care doresc ei. Armele continua sa se produca, iar cand vor fi destule vandute si coflictul se va incheia gasesc producatorii o alta regiune a globului unde sa duca ei democracy.
Se dezbate încă. Ce zici?18
@Ana, da, asta vedeam si eu inainte de Paris, Ankara si Bruxelles. Dar faptul ca atacatorii sunt sau au fost belgieni sau francezi, care locuiesc acolo de generatii, faptul ca 6000 de cetateni europeni lupta pentru ISIS, toate astea m-au facut sa imi schimb parerea. Nu pot fi integrati, nu pot fi schimbati, au in sange ura pentru tot ce nu e islam. Stii ce vad cand ma uit la poza cu copilul? Un viitor terorist care, daca va avea sansa, va sari in aer impreuna cu copiii mei pe undeva prin Europa. Nu mai vad razboi, foamete, saracie, groaza, disperare, rude ucise, nimic din toate astea. Vad doar un recrut pentru vreo grupare islamista radicala. Asa ca gandesc si ma comport pe principiul „decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa”. Ai dreptate in privinta nemtilor, atrocitatile nazistilor sunt inca vii in memoria colectiva. Dar tocmai aceasta pasivitate si toleranta exagerata va duce la exact acelasi lucru. Partidele extremiste prind putere si capata tot mai multi adepti in toata Europa, Statele Unite sunt gata sa ii ofere unui nebun accesul la „butonul rosu”, intoleranta, rasismul, xenofobia infloresc. De ce? Pai, d-aia. Fiindca zeci de ani am fost prea toleranti, pasivi, am permis orice, oricum.
Raspunsul tarilor civilizate la aceste atentate este mult prea bland si decent. Mi-e teama insa de raspunsul unor tari ca Romania, in cazul in care s-ar intampla ceva la noi. De ce? Pentru ca inca suntem la nivelul de „chem baietii” sau „scot levierul si imi fac dreptate”. Romanii, sarbii, ungurii, polonezii…nu vor fi atat de pasivi si de increzatori in abilitatile institutiilor statului de a rezolva asemenea probleme. Reactiile vor fi violente, de razbunare si prigonire, indiferent daca va fi vorba de teroristi sau simpli refugiati sau cetateni arabi.
Cat despre interventia armata, daca trecem peste treaba cu industria de armament, raman la parerea ca tot toleranta si politically corectnessul impiedica o desfasurare masiva de forte. Rusia a incercat (avand, bineinteles,motivele ei) si celelalte puteri au strambat din nas. La fel se va intampla, indiferent cine va incerca sa se implice. Sunt interese mari, dar astea nu ma privesc pe mine ca persoana. Eu vreau doar sa fiu sigur ca nu voi fi aruncat in aer de teroristi. Cum se poate realiza asta? Simplu. Fara refugiati in Romania si luati la puricat toti cetatenii arabi deja stabiliti aici. Au nevoie de adapost, fug de razboi? Nu aici.
Ana,
intrebarea mea ti se va parea poate abrupta si motivul pentru care ti-o pun tocmai tie poate neclar. De ce pentru numele lui Allah, cand asupra unor musulmani se abate o nenorocire, gasesc de cuvinta sa revendice indatoriri morale de intrajutorare (???), spune solidaritate, tocmai celor din afara religiei lor, nicicum din partea celor 1,6 miliarde de confrati sau zecilor de state musulmane din interiorul ei, in schimb, dupa atentate nu vezi niciun sef de stat al vreunei tari musulmane sa iasa sa exprime condoleante, nici macar un grup razlet de musulmani din tarile adoptive la un mars simbolic de exprimare a compasiunii, a solidaritatii, fata de victime ? Cumva pentru ca dincolo de aparente, de desimulare, ne considera casta inferioara si orice rau ne-ar face unul dintre ei este a priori justificat si in asentimentul tuturor musulmanilor ?
@Ionut, m-aș duce în vacanță liniștit în oricare dintre țarile enumerate de tine. Mai ales în Grecia sau turica, țări ai căror locuitor sunt conștienți că trăiesc din turism. Să mă faci și pe mine atent când va fi primul atentat în Corfu sau în Antalya. N-ai să vezi!
Mihai, fara suparare, dar cred ca abordarea ta este un pic superficiala. Asa este, la primul impuls, orice om normal ar spune: „sa-i belim pe nemernicii care ne-au transformat caminele in poligon de tragere!” Dar hai sa privim un pic mai adanc si vom vedea ca acest daesh nu a aparut din neant. Isis-ul e sponsorizat de undeva. Li se permite sa faca comert cu petrol si alte materii prime necesare celor interesati. Sunt sponsorizati chiar de apropiati ai lor bine plasati in circul asta mondial al economiei de piata. Poate, si asta e doar o parere, ca si marilor guverne sa le convina situatia asta de instabilitate si frica. De ce palmasul sa se gandeasca la binele sau si al familiei sale, sa iasa in strada sa-si ceara drepturile, cand foarte bine poate sta pitit sub pat tremurand ptr. viata lui si avand gandul doar la cum sa-si transforme casa si viata intr-o fortareata!? Si mai este si raspunsul pe care singur l-ai dat:”…ăia în câteva zile ar baga plugurile peste ruinele rahatului de stat islam…” Daca e asa de simplu de ce n-o fac!? Ptr. ca ii doare undeva de altii. Ptr. ca li se falfaie de bizonul de rand. Si oricum suntem deja prea multi pe planeta. E mult de discutat pe aceasta tema si chiar daca suna a teoria conspiratiei, mi se pare cea mai realista forma de abordare a acestei probleme. Daca vrei putem pune problema punctual la toate intrebarile, retorice, puse de tine in articol.
Comentariu beton!18
@valny, când am zis despre soluții eu mă refeream la încetarea mediatizării. Ca prim pas.
eu ma tot intreb de ce nu se poate inchide site-ul pe care isis-ul se bate cu pumnii in piept ca a ucis atatia europeni? li se mai taie din avant si poate ca nu o sa mai fie atat de palpitant sa decapiteze nevinovati, daca nu pot arata asta on-line. Sunt sigura ca se poate si mai sunt sigura ca se poate si descoperii de unde se transmit / incarca video-urile pe net. Si atunci? Ar fi si asta un pas inainte.
@Moi Julieta, și dacă ar fi atât de proști că nu-l pot închide, măcar pot tăia accesul la el.
Spui sa nu se mai mediatizeze… Pai nu cu mass-media se prosteste pulimea muncitoare? Si apoi e vorba de banii care se fac cu aceste mijloace de imprastiere a vestilor. Mass-media este varful de lance al acestui razboi terorism-antiterorism.
@valny, well… să nu mai fie!
http://www.henrymakow.com/
@a, mă depășește problema.
Da, ai dreptate, trebuie raşi de pe faţa pământului.Şi care-i treaba că vor muri nevinovaţi de ai lor, de ai noştri nu au murit ? De ce să trăim în teroare, putem fi siguri oare că acei presupuşi nevinovaţi ai lor nu vor pune mâna pe bombe să le detoneze pentru a-şi apăra credinţa pe care nouă ne e imposibil să o înţelegem ?
@Crisitina, da, da, exact. Vor muri oameni nevinovați. Ca și cum cei din aeroportul de la Bruxelles erau vinovați de ceva.
La noi nu cred ca vor fi atentate, poate 1-2 pana se sesizeaza fiscul…si la cat ar fi viitorul impozit pe atentat o lasa balta aia…
@Florin, doar dacă nu se hotărăsc să le facă „la negru”.
„Paris, Ankara, Bruxelles… Cum îi oprim?”. Simplu, cu ochii blanzi si voce domoala….. ii rugam frumos sa nu ne mai bombardeze:))).Mai bine sa ne f*uteti in cur, ca noua europenior asta ne place mai mult decat bombele :)). Luptam pentru Europa poponara !!!
@Cati, dar să fie cu un pic de lubrefiant, ca să meargă uns.
Daca nu s-a inteles in comantariu meu ce am vrut sa spun, o fac acum putin mai in detaliu. Pai ia sa vedem cum sta treaba : este cumva asta singurul atentat, sau singura nasoala pe care o fac astia ???? Nuuuu, este al enjplelea atentat, cu morti raniti si pagube. Ce au facut capeteniile Europei ??? Nimic, nimic, a… ba da, putin bla-bla si cam atat. Pai dupa ce eu te chem, te primesc in casa, te omenesc, tu ce faci , astepti ca eu sa adorm si ma ataci { f*ti }. Ai luat vreo masura,ceva …. noooo, ba din contra ti-ai mai rugat si rudele prin alianta sa-i primeasca. Ce concluzie trag eu ca „musafir ” , ti-a placut manca-ti-as gura, pai hai calare pe ei ca uite ca le place. In situatia in care nu-ti place ceva iesi frate la bataie, fa ceva, ia atitudine , nu sta ca curva la p*la. Sa mai pomenesc ca autoritatile belgiene stiau unde locuiesc, suspectii teroristi, locuiau undeva intr-un cartier periferic. De ce nu i-au saltat ???? De ce i-au lasat ??? De ce, de ce, de ce ????
@Cati, prea multe „de ce-uri”.
Autoritatile belgiene spun ca stiau deja , dar i-au luat aia cu cateva ore in plus. Crede cine vrea , eu n-o inghit. Is mai tari aia decat serviciile de inteligenta ? Totul pute a rahat si noi, cu mila. Noi , cetateni europeni inca mai avem restrictii in unele tari Schengen , ei nu. P_limea inghite tot ce vinde mass-media si nu intelege ca facem parte din culturi si civilizatii total diferite. Nimeni nu le va schimba alora mentalitatea (de a ucide infideli). De ce sa mearga la scoala cu copiii mei ? Nu vreau!!! Mila de la Dumnezeu ,nu de la mine…
Parerea mea o sti! Exterminare in masa ptr cei vinovati pana la ultimul neam! Daca s-ar face asta de cateva ori s-ar termina cu atentatele! Exterminati de la cel in faşă pana la cel in baston! Sa vezi pe urma ce linistiti ar fi…. ori te adaptezi si respecti legile tarii in care esti, ori pleci unde vezi cu ochii! Pe principiul : te primesc in casa mea, respecti regulile! Daca nu, iesi in suturi si cu capul spart!
Eu recunosc, sunt extremista, nu deranjez, nu ma deranjezi! Mi-ai dat o palma, iti dau trei! Sa nu ai incerci a doua oara!
Parerea mea este ca niciodata un musulman nu se va acomoda intr-o tara crestina! Asta e! Asa ca fiecare, sa stea acolo unde s-a nascut, unde ii sunt radacinile.
@Angela, din păcate, se pare că este singura soluție.
Mda, aș putea spune astfel, problema e că lor nu le pasă de ce cred eu?ei stiu una și bună:”buuum”? „nu te pune cu prostul că are mintea odihnită”. Nu spun că, gata, nu mai merg nici până la … Paris… „teoria conspirației” sau „drobul de sare” zii cum vrei… Românica noastră știu SIGUR ca nu are sanse de cabuuum, că și-ar bombarda „frații”, care-s la facultatea de medicină? și potențialele neveste? incă e la modă intre constanțence să-și „tragă” câte-un arabițoi de bărbat, pui broboada si patrafirul până la glezne si gata? cea mai mare problemă e că din „lumea lor”, analfabeții ne conduc prin război psihologic și-un atentat ici colea? cum naiba reusesc??? Fiindca se mediatizeaza atat, gata „munca” lor. De fapt ei n-ar avea nicio putere daca nu s-ar mai c@€a toti la tv… Sunt doar niste tupeisti cu arme pe mână… E doar vina noastra ca-i lasam sa ne controleze. Prin propria noastra frică.Dar „țările șefe” au alte gânduri, să-i bombardeze pe ei… Ai dracu’ americani, numai ei sunt de vină… Hai să-i bombardăm… Hai cu Fâșia Gaza… Si alte „heirupuri”?De ce nu i-au căptușit decât la 11 septembrie??? Ei mereu cu gura mare cu O(s)bama al lor cu instigatul lui?Nu se ajungea aici dacă nu se băgau in luptele dintre ei… E ca la noi cu țiganii/ bețivii: Te bagi să-i desparți si ei „pun mână de la pumn” și-ți cară picioare de ajungi in spital? concluzia: Lasă-i dracu’ să se bată intre ei?
@kya, lasă, că noi ne dăm singuri foc la cluburi. Ce nevoie mai e de atentate? 🙁
Oooffff ,vorbim de atentate…proști, inconștienți și tâmpiți avem și noi?
Rușii au și ei probleme cu cecenii și chinezii cu uigurii, au fost atentate în ultimii ani și în Rusia și în China. Abordarea cu ”hai să-i radem de pe fața pământului” nu are succes, vezi Afganistan și Siria.
@Nicu, am zis clar in text” „atentate revendicate de ISIS la Moscova sau Beijing”. N-ai să vezi vreodată așa ceva.
Mihai, te rog sa citești ce am scris aseară pe fb. Cum îi oprim? Simplu. Le luam pe rand.
1. Fără imigranți în tara. Clar. Așa zisa lor cultura nu se pupa cu a noastră deloc. Pe ei îi doare în cur de drepturile omului iar creștinii sunt niște animale.
2. Una direct peste muie mutului de pe dealul cucuvelei și primului idiot al țării, care au fost de acord cu primirea sălbăticilor ăstia, doar ca asa spune imbecila aia de Merkel. Evident, același tratament pentru doamna aia ruginita .
3. Componentele din sistemul de apărare sa caste ochii. Schimbări la nivel de conducere, puși profesioniști școliți în timp, nu toate curvele și toți idioții aduși pe pile.
4. Adoptat atitudinea lui nea Puțin. Ești la mine în tara, respecți legile și obiceiurile locului. Nu îți place, te duci unde vezi cu ochii.
5. Întărirea și asprimea modalităților de verificare pentru tot ce intra în tara. Vizele și cetățenii acordate după o perioada de 10 ani de supraveghere operativa.
6. Ieșit în strada 1 milion de oameni minim care sa spună clar ca nu au ce căuta aici imigranți. Mă doare în cur de politically corect. II fut în gura cu idioțeniile lor. Copilul meu se va juca liniștit, fără frica de a sari în aer sau sa fie violat de niște descreierați. Româncele trebuie sa aibă libertatea de a se îmbracă cum doresc…da, frate, pe străzile din București și nu numai, vreau sa merg în trei picioare.
7. Sunt născut creștin ortodox și asa am sa mor. Sharia sa fie unde vor ei,nu aici.
8. Introducerea pedepsei cu moartea pentru atentate teroriste și pentru infracțiuni conexe. Ai finanțat organizația terorista, am confiscat tot,te las în p… goala și Du-te la ei sa Îți faca curul praștie.
Cam atât pentru azi.
Comentariu beton!27
@SorinB, stai dom’le că eu nici măcar nu vorbeam despre România. Să facă naibii ceva la nivel european.
@MIhai, cu mici madificari, masurile subliniate de mine se pot aplica la nivelul Europie…doua sunt importante…NU IMIGRATIEI si doi, una peste bot vacii aleaia nebune..simplu
Asta app ca cineva spunea mai sus ca are un prieten ce vede situatia ca o „afacere”.Ai crede că aceste atentate sunt ca niște „teste” cum se fac atunci când vrei să cumperi(să zicem) un mixer/masină/fier de călcat, dar la o scară mult mai mare… „cumpărătorul:aș vrea să cumpăr niste @#€%&*-explozibili, dar nu sunt prea sigur… Vânzătorul: Să vă fac o demonstrație?… Cumpărătorul:da… Priviți la tv pe data de si vrem arvuna”…se schimbă numere de cont, strângeri de mână și in data de…buuum? s-a prins toată lumea că „e un pamflet și trebuie tratat ca atare”, ce-am scris???
@kya, 🙁
Din păcate ei cam asa văd situația, dar mai rău, așa văd și cei cu tehnologia „de vânzare”… Banii?
Vreau sa spun o mica poveste: am lucrat la o firma unde seful de depozit era un nene tare-n gura. Genul ala de arogant care de cate ori aveai nevoie de ceva se purta de parca era firma lu’ ma-sa. Tinea in depozit o mare dezordine, iar seara pleca acasa cu duba de marfa. Incarcata cu marfa, bineinteles. Pe scurt, furata. Nu era foarte greu sa isi ascunda urmele pentru ca nevasta-sa era la facturare/evidenta stocuri. Mda, stiu la ce va ganditi. Pana cand unul dintre oamenii care lucrau in depozit l-a dat in gat pe sef cu un email trimis catre toata firma. Si atunci am ajuns la concluzia ca acea dezordine din depozit era de fapt o dezordine controlata, bine pusa la punct, in asa fel incat sa nu se vada marfa care disparea seara cu duba. Si acum, revenind la realitate: ce a insemnat „Primavara araba” in realitate? Daca mergem mai inaninte, ce a insemnat cautarea „armelor de distrugere in masa” din Irak? Ce a insemnat campania din Afganistan? Distrugerea libiei lui Gaddafi sau a Egiptului lui Mubarak? Si acum Siria? Inseamna crearea unei mari dezordini mondiale in asa fel incat prin spate sa se poata fura la greu. Si se fura de peste tot din aceste tari, de la resurse la bogatii fizice (bani, aur etc). De unde credeti ca daesh (isis) are atatea masini Toyota si arme? Stiti ca anul trecut a fost o stire cum ca americanii parasutau lazi cu arme rebelilor care luptau impotriva isis dar ele defapt cadeau in mana gibonilor? „Din greseala”, stiu. Maimutele astea fara creier sunt de fapt specimene scapate din laborator. Si mai am o nelamurire: cum se face ca americanii nu au mai avut, din fericire bineinteles, un eveniment de genul Paris, Ankara, Bruxelles? Ha? Mie-mi miroase a mica intelegere…Si sa nu ma luati cu kkturi de genul „bai, te uiti prea mult la filme americane cu CIA”. Ei bine, toate mizeriile astea nu in seamna decat lupta pentru resurse, cu orice costuri. Din pacate teroarea nu va disparea. Poate vor disparea acesti jegosi dar vor fi creati altii. Pentru ca exista natii care nu ne se mai satura.
Comentariu beton!17
@Georgian, da, dar după cum vezi în text nici măcar nu i-am pomenit pe americani. E cazul să facă Europa ceva, până nu e preat târziu.
@Mihai, din pacate Europa sta capra asa cum a stat de fiecare data.
@Gerogain, păi să nu mai stea, în plm!
„…cum îi oprim?” Adică noi?! Păi ce, Mihai, avem noi vreo putere în acest sens? Noi nu putem face altceva decît să fim nişte cifre în statisticile cu morţii şi răniţii aleator.
Cei ce mută piesele pe tabla de şah a lumii ştiu foarte bine că de regulă pionii se sacrifică. Sunt prea mulţi şi uneori încurcă jocul.
@krantz, din păcate, ai dreptate. Dar măcar să vadă că nu suntem chiar atât de proști cum cred ei.
A sosit PRIMAVARA ARABA in Europa !
@Emanuela, aiurea, că sunt veniți de mult. 🙁
Încă un motiv pt serviciile secrete să ceară majorări bugetare și limitarea drepturilor individuale, ale noastre, nu ale ciuhabilor.
Cum să-i oprim, simplu, dat un șut în cur înapoi la ei acasă iar ăia care vin pe mare, lăsați să se înece!
@diabolic, eu mă gândeam că poate ar fi mai bine să nu mai aibă DE UNDE veni.
Treaba e că, din nefericire, vin tot dintre ei, pt că sunt cetățenii statelor unde produc atacurile.
In china aprin zona de nord-vest e macel la propriu. Ies fanaticii cu cutitele si taie de zici ca e macelarie in mijlocul strazii.
In rusia e si mai grav http://bit.ly/1q1CiF1
Pentru linistea unora dintre noi poate ar trebui sa nu se mai dea la stiri astfel de evenimente. Ca pe timpul lui ceausescu cand nu existau crime, jafuri, violuri, evaziune … eram o societate perfecta.
Si libertatea asta are un pret si intradevar nu e pentru totata lumea, e clar ca unii se simt mai bine intr-un sistem „perfect”.
@Cosmin, eu n-am zis că Rusia sau China n-au problemele lor de genul ăsta. eu am scris clar: „n-ai să vezi atentate revendicate de ISIS la Moscova sau Beijing”.
Nu le vezi pentru ca presa din romania nu e capabila pentru a relati stiri din moldova darmite din rusia sau beijing.
Insa google iti poate confirma ca la aia e mult mai rau decat la noi. Doar ca au avantajul monopolului media si nu se relateaza nimic publicului.
Acum depinde de fiecare cum isi doreste sa traiasca.
Autist sau ingrijorat.
@Cosmin, ok, te rog să-mi dai și mie link cu vreun atentat revendicat de ISIS, repet de ISIS, în Rusia și în China. Aștept.
rusia
http://bit.ly/1RixRj8
china
http://bit.ly/1Riyp8O
in china e mai slabuta prezenta isis (ca si brand) pentru ca abia in 2015 si-au exportat franciza acolo
insa in Xinjiang terorismu musulman are traditie veche
asa cum isis a intrat in nigeria in momentul in care boko haram s-a alaturat gruparii in 2014
chiar crezi ca descreeratii aia de la isis se tem de china sau rusia de parca astia ar detine vreo arma secreta ce n-a fost folosita de americani in ultimii 15 ani asupra lor?
Ieri vorbeam cu un coleg pe această temă.
Dacă se intâmplăo asemenea nenorocire la Victoriei sau Unirii ne vor ingenunchea complet. Ne-ar face să ne intoarcem la preistoric.
Legat de cum putem controla situația …e simplu. Interzicerea mediatizării , inchiderea granițelor și expulzați absolut toți. Până și ultimul spermatozoid lăsat pe teritoriul Europei.
Ne-au declarat război și nu facem nimic , din păcate.
@Florin, iar dacă forurile de conducere ale UE refuză să interzică mediatizarea, aș pune toate televiziunile la o masă și le-aș recomanda să facă asta.
Nu vazusem declaratia lui Putin dupa doborarea avionului in Egipt. De dragul conversatiei, sefu’ meu, stiind ca nu tin televizor in casa, a adus vorba:
„Stii ce-a zis Putin ?” m-a intrebat.
„Ce ? ca o sa-i nimiceasca ?”.
„Da !” mi-a confirmat apasat ceea ce era si lesne de ghicit, „Va vom gasi oriunde-n lumea asta v-ati ascunde !” a mai adaugat.
Eu nu cred in varietate, in filosofii de stanga sau de dreapta, in lideri buni sau rai, in reactii politice imprevizibile, in vreo marja larga a deciziilor sau surprizelor, s.a.m.d., ci in hotariri impuse de situatii, de moment. Atat ! De lider depinde doar daca are curajul sa le ia sau nu. Mie si un motiv in plus sa nu fiu pro careva. Bine, se subintelege ca ma refer la partea dominata de ratiune a lumii.
Chiar nu ma mai pacaleste fenta asta, ca unii le dau mai voalate de ochii lumii (v. Clinton, Trump), iar altii o spun direct, intr-o situatie in care nu exista niciun masterplan, in afara aceluia iluzoriu si tembel, ca vor pune bombe pana cand Vestul, inamicul, va ceda, oricate sacrificii ar solicita. Unde mai e loc de o solutie pasnica ?
@Faiantaru’, până una-alta, văd că și Putin se trage pe fund.
Putin nici nu are si nici nu inceraca veleitati de justitiar. Ca o pretinde vizibil lipsit de chef in discurs pentru a invada o tara, e altceva. Cum altfel sau cine n-o face ?
Aveti mai jos scriptul de pe o ascultare, acum cativa ani…scuzati greselile…
– Salam alecum, frate Ahmed.
– Alecum al salam, frate Abdul. Ce am pățit?
– Frate Ahmed, agiuns acum trei luni în Românistan, coborat la avion bucuros ascuns dolari la chiloți, nu controlat nimeni. Vazut frate negru la taxi, dar aflat mai târziu că estem zigan. Păcălit la mine dat doi sute dolari cursa, mama lui bagabond. Agiuns la fratele Mohammed, dat cheile la garsoniera la Ferentari, început treaba. Intrat garsoniera speriat șobolani mari fugit în casă. Intrat la bucătărie făcut șaorma, gasit gândaci. Scuipat în sân plecat afară la Dristor să cumpărăm șaorma de la fratele Abdullah. Agiuns la dristor cumparat șaorma, fratele Abdullah nu estem acolo. Venit acasa, pe drum găsit gățel brumos, vrut dat un pic șaorma, gățel mujgat la cur.
– Ce am pățit fratele Abdul?
– Mers la spital găsit acolo fratele Ramadan, care este doctor. Bucuros estem, mult prieteni în Românistan avem. Fratele Ramadan spus că nu facem injegție dacă nu dat șpaga.
– Cum, frate Abdul? Cerut șpaga?
– Cerut șpaga…nu am vrut dat, doctor durut la cur lăsat toată noapte așteptat. Venit una brumos asisitent, făcut injecții durut la cur.
– Și, am scapat?
– Da, frate Ahmed. Scapat. Mers acasă, lucrat făcut bumba. Cumparat tot ce trebuim, ala hoți bagabonzi cerut preț dublu la material. Cunoscut pe internet student brumos. Întâlnit, zpus la mine estem brumos. Mers acasă la ea, dar, pezevenchi cerut bani înainte, spus că dragoste nu putem fără dolar. Dat trei sut dolar, pezevenchi chemat barbat, batut la mine dat sânge la gura, fugit fara chiloți in curu gol.
– Allah, frate Abdul. Mai departe?
– Frate Ahmed. Pe stradă oprit boliția gerut bulletin la mine nu avut. Dus la secție bătut la gur până dimineața. Dimineața batut din nou dat drumu mers acasă. Acasaă agius, nu aveam apă caldă spalat, frică estem mergem la spital…dacă doctor frate acolo? Nu aveam dolari dam șpaga…
– Allahu akbar, frate abdul. Trebuie razbunam ala pezevenchi. Mâine trimtem doal făcut bomba pus la cur la pezevenchi….
Partea a doua o reprezintă raportul pe care ahmed l-a trimis șefului…
Salam alecum mare jef. Fratele Abdul venit la Românistan, pierdut dolar nu făcut bumba. Eu trimis doalr din nou, fratele Abdul facut bumba dus razbunat ala pezevenchi student brumos. Fratele abdul pus bumba la chiloti nu vazut boliția arestat. Fratele Abdul agiuns la bloc unde stam pezevenchi brumos, urcat scari…vazut pezevenchi coboram scara, ala fustita scurta estem, haram estem….fratele Abdulah detonat bumba la chiloti, facut curu praști. Trimis acasa fratele Abdul în trei colete diferite. Allahu akbar…
Comentariu beton!14
@SorinB, oldies but goldies, ținând cont de realitate.
Superb si-un „cabum” la arab in chiloți! perfect adevarat! Ce naiba sa „atenteze” la românica???
He he, ce-mi place mie cum e data Rusia ca si exemplu…ca-n rest, daca-ti place maica Rusie, esti tradator si vandut.Pai pisatii aia de belgieni plang sin urla acuma dar ia sa va puna batranu un link, de luare aminte :
https://bogdancalehari.wordpress.com/2016/03/19/bruxellistan-capitala-eurabiei/
Pai de ce mortii lor nu au facut ei nimica pana acuma, ca problema era sub nasul lor?Gura mamii lor, ne invata pe noi cum sa maturam gunoiul, si la ei acasa e un fel de Napoli!
@Batranu’, da, il citisem. 🙁
@Batranu, jos palaria pentru comentariu, cum sa-ti spun, m-a uns pe suflet.
Adevarul este ca multe din republicil ex-sovietice o duc putin mai bine ca si noi (interesati-va de nivelul de trai din Kazahstan de exemplu) si daca cu libertatile nu e chiar ca si la noi, oamenii au in schimb burtile pline, lucru tare important, de care insa nu-ti dai seama decat atunci cand esti tare flamand.Si cum prin tarile astea de obicei este o mana forte la conducere, nu (prea) se intampla ce vedem la Brussel.Sau poate fi cand vest, unde militarii apar dupa ce se intampla treaba, ca inainte erau ocupati cu antrenamentele.Doar trebuie sa arate bine pe strazi nu?
@Batranu’, pâine și circ.
Zicea un roman de-al nostru ce locuieste prin Brussel aseara prin ceva comentarii ca era in Lidl in dimineata atentatului si nici picior de musulman, si ca de obicei este plin de ei dimineata, ca-s ceva promotii.Ce cacat fac serviciile de informatii belgiene, daca aparent tot civilul musulman stia ca tre’ sa stea acasa?Io zic ca mizeria asta de U.E. trebuie sa piara, ca de mult este o realitate distopica.Fiecare sa-si vada de gradina si gata.
@Batranu’, hmmm… ăstia de știri exagerează dă-i dreacu’!
Nu, am vazut pe sectiunea de comentarii la ceva articol aseara, nu la stiri, ca n-an televiziune.Cam cum scriu eu acuma la tine.
@Batranu’, aha, deci nu e verificată informația. Ai dat-o și tu mai departe cum ai citit-o.
Sincer, prefer sa cred un anonim comentator decat propaganda oficiala de cacat.Stii tu bine cum ies „stirile” oficiale.Apropo, stii cum le zice in presa din Germania musulmanilor imigranti?”Barbatii din sud”.Lol.Astea-s verificate.
@batranu’, știu ce zici, dar eu nu mă mai iau după ce spune un singur om. E plină lumea de nebuni și de-aia.
Omul nu a zis decat ca-n dimineata aia, musulmanii lipseau cu desavarsire, si ca i s-a parut ciudat.Concluziile le-am tras eu.
@Batranu’, da, am înțeles, dar ăla care a scris poate e dac liber sau din ăla care umblă cu coif de staniol pe cap și vede conspirații peste tot. Aia zic.
Se poate si sa ai dreptate, desi inclin sa cred ca dacii cu staniol in cap nu prea se muta in Belgia, ca acolo nu-i nimeni curios de ei.
@Batranu’, nebuni sunt peste tot.
Mihai, foarte bine scris! Mă bucur cănd văd oameni care nu se ascund după așa-zisele drepturi ale omului, multiculturalism și ale chestii din astea.
Din păcate chiar cei care cheltuie o groază de bani pentru „securizare” doresc să întrețină stările de conflict, ca să se vândă în continuare armament. Doar nu o să moară de foame marii producători de armanent! Care, of course, sunt implicați în deciziile politice pe care le iau guvernele. sau mă înșel?
@GabiI, da’ să le vândă armaament și să se omoare între ei, că nu-i ține nimeni.
Eu sunt unul care afirma ca merita aia ce li s-a intamplat.Nu oamenii in sine (desi sunt si ei vinovati, ca stampileaza pe buletinul de vot) ci societatea lor ca un tot unitar.Au vrut musulmani si cultura amestecata?Futa-i acuma si spele-se cu ei pe cap!Ca pe mine daca ma-ntrebi daca vreau musulmani, te-ntreb de unde-mi iau un AG7.Frate, la doar 2 km. de Parlamentul European sa ai Molenbeek…stiati ca-n Belgia Politia nu are voie sa faca perchezitii noaptea, ca incalca nu stiu ce drepturi?
@Batranu’, păi, na, oamenii au considerat că se poate face treabă cu civilizație și bun-simț.
Haidi bai, au dat chix acuma nu stiu cati ani…dar s-au incapatanat sa exporte ideile si altora.Nu-i prost ala care cere, ii prost ala care da.
@Batranu’, mda. 🙁
Uite o soluție care a mai fost aplicată in alt domeniu, dar pe care EU se face că nu o știe:
http://mucegai.blogspot.ro/2016/03/reach.html
@Radu, mă tem că e oleacă pre târziu. Când ai deja virusul în organism faci tratament să-l termini, nu să-l ții sub control. Eu așa procedez când am gripă. Nu stau să mă minunez că am 39 de grade, bag în mine tot ce trebuie ca să nu mai am. Știi ce zic?
Uitati-va in ce societate traim : te prinde garda cu briceag in buzunar, risti sa faci parnaie.Si altii umbla cum bombele la ei si nu-i vede nimeni.Sa faci o bomba fara sa lasi urme nu e prea usor, trebuie sa stii chimie, sa ai bani, sa umbli sa cumperi materiale.Iar toate astea lasa urme.De ce nu-i vede nimeni?Iata intrebarea.
Mno, eu nu sunt de acord cu raderea lor dupa suprafata Pamantului, dar nu pentru ca „asa da bine”, esti de stanga, „basini din astea de integrare”, „multiculturalism”, ci am simtit valul asta de migranti din punct de vedere uman. Nu cred in aia:” pentru doua mere stricate, strivesc tot paneru`”. Am un prieten tare pornit pe ei si deseori avem discutii aprinse pe tema asta (oricum si aici parerile sunt impartite, din cate am citit). L-am intrebat daca ar gandi la fel gasindu-se in situatia refugiatilor? Sa fie nevoit sa fuga pentru a nu muri si sa ti se inchida toate usile in nas. Si l-am mai intrebat cum se simte aci, in Spania de fiecare data cand i se raspunde:” Ah, roman!. Deci, tigan!”.
Problema atentatelor e mult mai complexa dacat atat, s-au facut spicuiri prin comentariile de mai sus, si da, sunt interese majore la mijloc si din cauza asta „batrana Europa” si-o fura si de data asta.
@lectorarumana, hmmm…
http://trenduri.blogspot.ro/2016/03/punct-si-de-la-capat.html#more
NU cred ca se mai poate face ceva. Este MULT MULT prea tarziu. Putem doar amana deznodamantul, dar nu il mai putem inaltura.
Era si un citat, un radical la al-qaeda. El spunea cam asa:
[…] Islam will return once more to Europe as a conqueror and as a victorious power after it was expelled twice from the continent….I assume that next time the conquest [of Europe] will not be achieved by the sword [i.e., war] but by preaching (daawa) and spreading the ideology [of Islam]….The conquest of Romia [Rome] and the expansion of Islam will reach all the areas where the sun shines and the moon appears [i.e., the entire world]….That will be the result of a planted seed and the beginning of the righteous Caliphate’s return….[The Islamic Caliphate] deserves to lead the nation to the plains of victory. […]
We are doomed.
@Mihai, eu nu cred că vor să facă. Dacă voiau, se putea.
Statul islamic a revendicat cateva bombe detonate in Belgia.Le-a revendicat!Adica ei au dat bombele.Belgienii,daca aveau coaie in ei,la ora asta ar fi lansat al 4-lea atac aerian asupra statului islamic.Cu pareri de rau si cu durere in cur despre nato,ue,merkel,drepturile omului si rahaturi de genul.
E simplu:ai dat bombe la mine in tara,dau si eu bombe la tine in tara.
Dar in lipsa de coaie,hai sa ne empatizam pe feisbuc si sa ne schimbam pozele de profil.
Si sa nu uit:tot la ora asta toti refugiatii aflati pe teritoriu belgian trebuiau deja sa fie pe vapor,in drum catre desertul lor.Impreuna cu tot personalul diplomatic.
@chris, pe vapor, dacă mai prindeau loc. Dacă nu, cu pluta!
https://ro.wikipedia.org/wiki/Leopold_al_II-lea_al_Belgiei
Fie roata si patrata, tot mai calca-n acelasi loc odata.Oare de treburile astea vechi isi mai aduce cineva aminte?
And today, same old stincking shit…
Si sa va mai zic una despre corectitudinea politica (care de fapt este, cum bine a zis cineva, sa vrei sa faci sa para ca un cacat urat mirositor e de fapt un fin parfum) : eu invat acuma rusa, pentru ca-mi place, is capabil si cum e vorba „esti atatia oameni cate limbi straine vorbesti”.Invat aceasta limba din engleza, ca asa am gasit cursurile.Mai toti care aud ca invat rusa vin cu cretinisme de gen „Putin, comunisti, Stalin, intamplari din 1948, colectivizare, Rusia=Anticristul etc”.Nu-si pun problema cum ca poate as vrea sa am acces la presa de limba rusa, asa cum am la cea de limba engleza.Ei bine, aceasta mentalitate le/ne vine de la Bruxelles.Ne-au transformat in cersetori, ce daca am avea ce exporta in spatiul CSI de exemplu, Bruxell-ul ne-a interzis, ei ne dau voie ce sa facem si ce nu.Pentru asta le doresc la mai mare.
„profită din plin de proștii de europeni care au ales să se civilizeze și o ard cu drepturile omului and shit”
Vai de capu nostru de prosti civilizati si la dracu cu drepturile omului si hai sa cenzuram stirile si social media.
Mihai, imi pare rau, dar e prea deplasat, te indrepti spre 1984…la cate libertati trebuie sa renuntam?
@Leon, n-am zis că trebuie să renunțam la nimic. Am spus doar că trebuie să nu le mai promovăm acțiunile dezaxaților ălora.
Sa imi bag picioarele de nu si eu m-am saturat de toate porcariile astea ale lor cu atentatele. Pai sa dea ei in Moscova ca se duce Putin peste ei cu tancu’ de ii ia mama dracu pe toti.
@Ecaterina, nu cu tancu’. Că au ceva rachete mai pricopsite.
http://www.thesun.co.uk/sol/homepage/news/7020940/The-girl-who-survived-the-bombing-of-Brussels.html
Uite, pentru astia-mi pare mie rau cu adevarat, palmasii ca mine si ca tine, care-s la dracu-n praznic sa faca de-o pita pentru copii.Astia-s adevaratele victime.
@Batranu’, 🙁
Nu era mai bine cand erau mai usor de gasit virginele pe Pamant? Poate nu mai luptau astia cu atata inversunare acum sa gaseasca taman 72, deodata.
@Irina, acest comentariu… ahahahahahahaha.
Armatele si bugetele de inarmare sunt in primul rand de a apara statul de alte tari civilizate, un razboi organizat face dauna mai mare ca si un atac terorist iar eventualele tari care vor sa il porneasca trebuie sa stie ce le asteapta. Cu terorismul se lupta altfel, platesti informatori vorbitori de limba araba in fiecare tara, agenti anti terorism sub acoperire, am ramas impresionat cand am vazut filmul cu Dicaprio cand era agent in Body of lies, ala e adevaratul agent nu batausul si sarmantul de Bond, informatia e aur. Iar despre ideea ta cu mediatizarea lor nu pot sa spun decat ca e excelenta, ar muri de ciuda stiind ca munca lor e zadarnicita.
@radu, exact, frate. Arunci în aer ditamai obiectivul și nu află nimeni? Păi ce-am făcut?
Chestia cu mediatizarea bună de tot! Un prim pas necesar ca aerul!!!? ? ? Bine, tot ce ai scris e de pus în practică. Cum au murit atâția europeni nevinovați, care-i treaba de pier și din tabăra cealaltă???
@Iulian, din păcate nu se gândeste nimeni la el. 🙁
O aparut iara trollul ala nenorocit, lua-i-as sufletu-n hangerul din nadragi.
@Batranu’, lasă, mă, omul. I-am simțit lipsa. 😉
Nu-mi place instigarea la ură. Rași de pe suprafața pamântului ziceți? Cumva în niște camere de gazare, cum a făcut Hitler? …. Dacă asta promovați, Mr. Vasilescu, înseamnă că degeaba aveți creier…..
@Fiamma, unul dintre avantajele proștilor este ca aleg întotdeauna să înțeleagă doar ce vor ei. Iar tu ai ales chestia cu „rasul” deși eu nu am promovat asta și am zis doar ce s-ar întâmpla dacă ar avea curaj să comită vreun atentat la Moscova. Eu promovam încetarea mediatizării. Dar, așa cum ziceam, proștii aleg doar ce le convine lor. Well…
Ai pus punctul pe „i”!
@Cristina, din păcate.
Exista un filmulet britain first destul de tare cu o femeie imbracata intr-o rochie casual pana la genunchi (mai mult decat decenta) careia o musulmanita impachetata pana in dinti ii explica cum ca ea se imbraca asa doar pentru ca vrea sa seduca si ca este, de fapt, dezbracata. Si ca este indecenta. Pe acelasi principiu merg si babuinii care ies in club si pun mana pe ce nimeresc. In rusia nu le-a prea mers, mare bataita ce si-au luat cand au inceput sa hartuiasca femeile. 🙂
Pentru mine este clar de mult timp cum sta treaba cu toleranta. M-am lepadat de ea. Nu functioneaza. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.
@Anca, oho, ce legi aș da eu pentru modul cum se îmbracă arabii în Europa…
Noah niste nelamuriri: daca atacatorii din toamna de la Paris cat si (deocamdata) 2 din cei identificati de la atentatul de ieri de la Bruxelles erau TOTI cetateni francezi/belgieni nascuti/formati pe teritoriul Frantei/Belgiei, unde mai exact zici sa se desfasoare semanatu’ asta de orz? Ca acu’ inteleg ca nu-i problema sa moara si cativa nevinovati „for the greater good” (sau pt. pace in lume cum ar veni) – da…cum iti alegi victimele colaterale ca sa nu devii fix ca aia pe care vrei sa-i opresti? Nu cred ca varianta de „fight fire with fire” mai este o solutie in acest moment pentru ce se intampla in Europa. Subscriu pentru chestia cu mediatizarea – unul din principalele scopuri ale acestor atentate nu cred ca este acela de a ucide un grup de cetateni random, ci de a crea panica si de a intimida.
Exista un autor, Robert Leiken, care are un articol foarte interesant, din 2005, intitulat „Europe’s Angry Muslims”, in care trateaza fix problema terorismului vazut prin prisma cetatenilor de religie musulmana, aflati la a doua – a treia generatie de purtatori de pasaport european. Look it up!
will do! 😀 thx pt recomandare!
@T’s Secrets, nu mă interea atât soluția cu „orzul”, cât aia cu oprirea mediatizării.
Bai ala cu thumb-down,vino fata in fata cu noi, si daca ai argumente si te tin coitele, hai sa ne confruntam !!! Ce zici te tine ??? . Sau esti vreo pasarica ???
@Cati, ahahahaha.
Nu putem interzice asta. Ar insemna sa renuntam la un drept iar apoi am putea creea precedente pentru interzicerea acestui drept si in alte situatii. Mai gandeste-te!
@Divort Rapid, mă piș pe ele de drepturi când mor oameni nevinovați. Știi, în timpul războiului, pouplația era obligată să stingă luminile noaptea, ca să nu fie ținte pentru atacurile aeriene. Ăla nu mai era drept încălcat?
Le-a zis bine americanii ca servicile secrete belgiene s-au purtat copilareste, iar mosadul a zis ca atat timp cat belgienii isi savureaza in continuare ciocolata (adica stau si-o freaca) n-or sa prinda-n veci teroristi. Vestul parca-i rupt de realitate cand da cu curu’ de greu.
Nu există soluții simple și nici măcar nu se dorește o rezolvare. Ce-ar trebui să facă cetățenii europeni în condițiile în care nu-i mai apără nimeni? Să se trezească și să nu mai accepte să fie umiliți și omorâți pe banii lor.
@iosper, cam aşa.
Aceasta voma de text http://www.caia.ro/2015/11/15/10-moduri-in-care-poti-sa-faci-fericit-un-terorist/#more-4252
Tanti crede ca e Ghandi sau ceva. Eu am spiritu de conservare mai puternic, o las pe ea sa negocieze cu teroristii. Nu de alta, dar pare ca se pricepe. Mai ales cand zice de valori&shit.
Apropo, pe baietii musulmani (femeia care rupe steagul Israelului si altu care-l pune pe al Palestine peste) cu steagurile i-ai vazut ? Acum la Bruxelles unde pun oamenii lumanari.
@Reao, ia că mă bag să-l citesc. Merci!
L-as lua de barbat pe omu asta daca n-ar fi gay si nici eu la casa mea cu copchil
https://www.youtube.com/watch?v=YQDgB173gSo (la englezu alb si tanar ma refer ca sa evitam confuzia)
Musulmanii sunt cea mai sensibila grupare umana. Exemplu, David Cameron a zis treaba aia cu femeile musulmane care nu stiu engleza prea bine. Asa ca a finantat cursuri de engleza (20 milioane de lire). Si tot ele sar de cur in sus ca e discriminare. Adica fac frumos cursuri de engleza gratis. Da, Cameron trebuia sa fie mai diplomat in acord cu politica corecta in care traim. Dar oamenii astia uita cat de privilegiati au iesit din toata treaba asta.
@Reao, mda. Ce-ar mai fi de zis? 🙁
Mihai, cum ti s-a parut articolul? Chiar sunt curioasa.
Nu stiu cat de pe bune e articolul asta http://www.politico.eu/article/molenbeek-broke-my-heart-radicalization-suburb-brussels-gentrification/. Dar am citit aproape toate comentariile. Mi-a ramas asta
Olaf
Depressing article on so many levels that reflects the opinions of the intolerant borderline racist NVA party. Predictably, you dont mention any way in which you actually tried to integrate to this community that apparently broke your heart. Apart from wanting it to ‘bobo-ise’ to accommodate your own idea of how society should be.
Posted on 11/21/15 | 9:03 PM CEST
Deci musulmanii au venit, si-au facut ei comunitatea acolo iar altii trebuie sa se integreze (pe teritoriu belgian). Cam asa functioneaza. Cand refugiatii vor deveni cetateni europeni, n-o sa mai poti face nimic. Pentru ca vor fi cetateni. Asa cum sunt cetateni multi etnici marocani, algerieni, tunisieni etc. Isi vor aduce cu ei cultura, iar tu va trebui sa te integrezi in noua comunitate creata.
Politica de integrare nu a functionat in cazul musulmanilor. Fostul meu sef din Anglia a venit acum 30 de ani din Egipt. A renuntat la religie ca sa se poata integra mai bine. Bine, i-a si placut mai mult stilul vestic de viata. Acum i se pare o aiureala sa fii asa inchis si religios (referindu-se la fostii lui frati musulmani, pentru ca pt el a fost mai important sa se integreze. E casatorit cu o englezoaica alba ca laptele, au copii, toate cele.)
Eu stau in Scotia. Aici nu e comunitate mare de romani. Daca ar fi in vreun oras, as evita-o pentru ca vreau sa ma integrez, nu sa o ardem romaneste. Dar stii care mai e partea proasta cu multiculturalismul? Comunitatile nu mai sunt sudate. Ii inteleg pe britanici ca sunt alienati in propria tara. Si daca gandesc macar ca bai, poate am putea sa mai oprim un pic cotele astea de imigranti (si eu ma simt cu musca pe caciula ca asta sunt, iar peste 2 ani as vrea sa-mi iau cetatenia) sunt manjiti cu cuvinte din astea trendy gen xenofob, rasist, islamofob. Si nu poti sa deschizi un dialog macar pe tema. Eu cred ca asa a aparut Trump.
@Reao, slab și părtinitor. 🙁