Nu există un lucru mai inutil decât o umbrelă atunci când nu mai plouă. În plus, mie se pare fascinant cum se metamorfozează importanță pe care i-o acordăm. Practic, în numai câteva minute, umbrela trece de la stadiul de obiect de o importanță capitală la o ridicare din umeri însoțită de amara cugetare: “Și acum ce dracu’ fac cu rahatul ăsta? Mai bine n-o mai căram după mine, nu murea nimeni de la câteva picături de ploaie”. După care te uiți cu scârbă la ea, gândindu-te că acum, vrei-nu vrei, trebuie s-o ții după tine tot restul zilei.

Cred că nu s-a făcut niciun studiu pe temă, dar sunt aproape convins că recomandarea făcută de părinți copiilor “ai grijă să nu uiți umbrela” este mult mai uzitată dect “să fii cuminte” sau “ai grijă ce faci la teză”. Fiind și complet inutilă, de altfel. Copilul ăla nu va ține minte în veci că are de luat o umbrelă înapoi acasă. Singura șansă să o mai aducă înapoi este să nu se oprească ploaia. Doar dacă va simți picăturile pe freza sau coafura la care a muncit trei sferturi de oră dimineață o sa-i treacă fulgerător prin cap “stai, bă, că eu parcă venisem cu umbrela azi’. Dacă s-a oprit ploaia până iese de la școală, puteți să vă luați adio, șansele s-o mai vedeți vreodată sunt nule.

Și se mai întâmplă o chestie ciudată, inexplicabilă, aproape de supranatural. Frate, în orice loc ți-ai uita umbrela, dacă (printr-un miracol) îți aduci aminte și te întorci după ea, vei constata cu uimire că a dispărut. Cinci minute mai târziu s-a evaporat, nu mai e. Și nu vorbesc aici despre mall, cinema, bar, cafenea, terasă, metrou sau orice alt loc din ăsta în care oricum există șanse sporite să și-o însușească cineva. Nu, dom’le, în pădure dac-o lași, peste câteva minute când te-ai întors după ea, ciuciu. Dar ce zic eu pădure, în cimitir la miezul nopții, pe luna plină, în maxim trei minute s-a dus. Cineva a luat-o. Și am mari îndoieli că acolo unde nu e nici durere nici întristare îi da cu ploaie, nori și fulgere. Nicidecum, cred că dispar pentru că asta esta karma lor, a umbrelelor. Sunt convins că n-ai mai găsi-o nici dac-o uiți într-un buncăr atomic pustiu cu intrările și ieșirile sigilate.

O singură șansă avem să scăpam de șocul traumatizant al acestei pierderi: să se adopte “legea umbrelei”. Adică o reglementare prin care să ni se interzică să le mai luăm după noi dacă a stat ploaia. Unde te-a prins când s-a oprit, acolo o abandonezi. Și cu asta basta. Umbrela va fi considerată bun în proprietate comună, având drept de utilizare asupra ei cel care o găsește în momentul când a început ploaia. Dacă te-au prins cu obiectul la tine și nici vorba să picure, hop, contravenție. Iar amenda este plătibilă tot în umbrele. Îți arde organul de control o amendă în cuantum de șase bucăti (trei, dacă o plătești în 48 de ore), le cumperi și le lași în primul spațiu public care-ți iese în cale. Pe bune, este singură șansă să scăpam naibii de stresul apăsător al umbrelelor uitate prin cele mai diverse locuri. Doar atunci când le vom găsi peste tot în jur, la liber, nu le vom mai căra ca disperații după noi și vom afla ce însemnă cu adevărat să pleci relaxat din casă.

P.S. După ce m-am săturat de câte am pierdut, am ajuns la concluzia că trebuie să-mi cumpăr doar chestii de îmbrăcat cu glugă. Încă n-am găsit maieuri, dar mai caut.

mihai_vasilescu_umbrele

sursa foto