Mi-a spus colegul de echipaj, pe numele lui de scenă Mircea Meșter, o poveste care mi s-a părut amuzantă în ridicolul ei.

Și-am zis să v-o spun și vouă, mai ales pentru că mulți de pe aici v-ați intersectat cu personajul pe vremea când încă îl mai lăsam să comenteze pe blog.

Vorbim despre cel care-și semna comentariile cu un nickname care însemna cârnat brașovean (sau ceva de genul). Dacă i-ați prins comentariile, știți despre cine vorbesc.

Ei, faza e că acest cetățean s-a apucat într-o bună zi, astă-vară, să-i scrie lui Meșter un mesaj privat prin care-l întreba cum face să ia și el o mașină de la un dealer sau de la un producător auto. C-ar avea nevoie pentru o deplasare de 9 zile în Belgia.

În schimbul mașinii, omul se angaja să livreze, desigur, content: poze, videouri, articole, postări. Cum se face în situații de genul și cum mai văzuse el la alții pe internet.

Aici trebuie să fac o precizare importantă. Meșter nu-l cunoștea pe cetățean, nu știa absolut nimic despre el, doar se mai intersectau din când în când prin online. De altfel, de-aia mi-a și povestit despre, pentru că-l mai văzuse comentând pe la postările mele, deci era clar că aveam o idee despre cine vorbește.

Revenind la mesajul privat, nu vă spun de la ce producător voia mașină, că n-are niciun fel de importanță. În schimb, o să vă explic de ce o cerere de genul ăsta este complet ridicolă și neavenită. Pe scurt, pentru că lucrurile nu funcționează așa.

Acum vă explic și pe lung.

Știu că, dacă mă urmăriți pe mine sau pe Meșter sau pe alți oameni din industria auto, pare că așa stau lucrurile. Pare că e simplu, doar te duci și iei mașini de la dealeri sau de la producători, după care pleci și postezi chestii cu și despre ele, și cu asta, basta, toată lumea e fericită. Ce mare lucru?

Apropo, înainte să vă explic că nu așa stau lucrurile, ce vă spune vouă un minimum de bun-simț? Că e fezabil așa ceva? Că mie mi s-ar părea că nu e, chiar dacă n-aș avea nicio treabă cu online-ul sau cu industria auto.

Nu există niciun scenariu cât de cât plauzibil conform căruia să trimiți un email și să spui:

„Bună ziua, sunt cetățeanul X, aș avea și eu nevoie de o mașină de la voi, timp de 9 zile, în schimbul căreia vă voi livra content.”

Adică da, tu poți trimite emailul ăsta, doar că răspunsul, dacă va exista unul, va fi întotdeauna „nu”. Sau, dacă dai peste cineva mai politicos, cel mult va fi ceva de genul: „mulțumim mult pentru propunere, analizăm și vă contactăm noi”. Aici, în acest stadiu, se încheie tot.

Nu, oameni buni, ca să poți să vii cu o cerere de genul ăsta e nevoie de două lucruri. Ori să ai un istoric de colaborări cu respectivul dealer sau producător, ori să fii cineva relevant și cunoscut în online. Ori, dacă se poate, iar asta este varianta ideală, ambele.

Ba nu, ca să fiu sincer, mai există o variantă: cea în care te recomandă cineva care cunoaște oamenii de la dealeri sau producători din industria auto. Doar că cineva-ul ăla trebuie să aibă mare încredere în tine ca să facă asta. Pentru că, dacă e să se întâmple ceva nasol cu mașina, cel care a făcut recomandarea va fi cel vinovat, în ochii dealerului sau producătorului. Și e logic să fie așa, că dacă nu-l recomanda el, nu se întâmpla nimic.

Și-atunci de ce și-ar lua acel cineva responsabilitatea asta uriașă pentru un cetățean pe care nu-l cunoaște?

Da, eu însumi am ajuns la Nordkapp cu o mașină pe care am obținut-o după recomandarea lui Meșter. Doar că, vedeți voi, Meșter a avut suficientă încredere în mine ca să mă poată recomanda. Lasă că ne cunoașteam de o gramadă de vreme, dar fusesem deja singur, cu mașina mea, până în cel mai vestic punct al Europei, fusesem deja în două tururi organizate de el, știa exact că mă poate recomanda fără probleme.

Dar ia ziceți voi, credeți că Meșter m-ar fi recomandat dacă eram doar un cetățean cu care din când în când se mai intersecta pe internet și despre care nu știa absolut nimic?

Muncesc de aproape 15 ani în online. Da, știu că pentru mulți dintre voi nu pare muncă ce fac eu, dar o să am neobrăzarea să consider că este. În urma celor 15 ani a rezultat o oarecare notorietate, în sensul că a mai auzit lumea de mine, mai știu unii și alții cine sunt, ce fac, cu ce mă ocup.

Cu toate astea, n-aș avea în viața mea tupeul să-i scriu unui producător auto sau unui dealer cu care nu am niciun fel de istoric, nu cunosc pe nimeni acolo, n-am mai lucrat niciodată împreună, și să întreb dacă nu cumva îmi dau și mie o mașină timp de 9 zile, c-aș avea nevoie.

Și nu glumesc, n-aș face asta niciodată. Lasă că mi-ar fi jenă, dar n-aș face-o pentru că știu exact c-ar fi pierdere de vreme, degeaba le-aș cere-o, nu mi-ar da nimeni niciodată mașina aia.

Iar asta în condițiile în care, dacă chiar le-aș scrie, aș putea să le arăt un concept, o idee de proiect, aș putea să le demonstrez și ce cifre le pot livra în urma unei eventuale colaborări. Cu toate astea, nu m-aș apuca niciodată să le scriu.

Toate mașinile alea pe care le-ați mai văzut pe la mine, de-a lungul timpului, au fost obținute exact cum vă spuneam mai sus: ori pe bază de istoric comun, ori pentru că m-a recomandat cineva din industria auto care și-a asumat respectiva recomandare, ori pentru c-au venit dealerii sau producătorii cu propuneri către mine.

Dar să fiu Gheorghe de pe stradă, cu prezență în online aproape de zero, și să vreau să iau o mașină timp de 9 zile, cu care să mai ies și din țară, așa ceva mi se pare de un ridicol care frizează absurdul.

Ca idee, există parteneri auto cu care am lucrat foarte bine, dar când le-am zis de ieșit din țară cu mașinile lor au ridicat din umeri și mi-au explicat că nu e posibil, procedurile interne nu le permit să dea nimănui mașini care să părăsească teritoriul României.

Dar chiar dacă le-ar permite procedurile, de ce-ar da pe mâna unui necunoscut o mașină care valorează câteva zeci de mii de euro? Ca să ce?

Desigur, m-ați putea întreba „păi și cum să-ți faci un istoric cu un producător auto dacă nu începi de undeva?”.

Iar răspunsul meu va fi foarte cinic, dar complet adevărat. Producătorii sau dealerii nu simt nevoia imperioasă de a-și face vreun istoric cu cineva care nu le spune absolut nimic și care nu le poate oferi vreun beneficiu în urma colaborării. Prin urmare, oricât ți-ai dori să lucrezi cu ei, n-o să se întâmple, deci n-o să-ți faci vreun istoric comun. Ăsta este purul adevăr.

V-o poate confirma însuși faptul că nu vedeți prin social media mașini împărțite în stânga și-n dreapta de către producătorii sau dealerii care abia așteaptă să lucreze cu cetățeni pe care nu-i cunosc.

Mie, personal, mi se pare că nu-ți trebuie decât un minimum de simț al ridicolului ca să-ți dai seama și singur de toate astea, dar uite că unii oameni chiar nu au acest simț.

Bine, convingerea mea e că omul i-a scris lui Meșter în ideea că o să-l ajute ăsta să obțină mașina pe care și-o dorea. Pentru că, nu-i așa, Meșter de-abia aștepta să-și pună relațiile la bătaie și să-și asume răspunderea pentru un cetățean complet necunoscut de pe internet. 🤦‍♂️

Fix cum vă zic, totul începe de la lipsa simțului ridicolului.