6,380 cititori

Animalele nu-s ca oamenii

Știți voi momentul ăla în care ești la masă și un animal cu patru picioare se proptește lângă tine și face fața aia de cerșetor care spune: “dă-mi, bă, și mie din ce mănânânci tu acolo”? Și oricât încerci să-l ignori, să te prefaci că nu-i vezi ochii de milog și te uiți în altă parte sau te bagi că citești ceva în telefon, ȘTII că e acolo și știi că la primul contact vizual o să-l vezi cum începe din nou: “hai, coae, ce zici, îmi dai și mie din chestia aia bună”?

Și tu în continuare nu-i dai. Și el în continuare face ce știe el mai bine. Ș-atunci, pentru că ești un individ slab, ca mine, și ca să nu-i mai vezi moaca de milog cerșetor șantajist emoțional îi bagi sub nas o bucată din ce mănânci tu. Poate chiar două. Că, na, e și el ca un om și-i e poftă. Continuarea

5,065 cititori

Orice, doar să nu muncim

La Piața Victoriei, fix lângă ieșirea de la metrou e un soclu de statuie sau ceva. Ei, de când lucrez eu în zonă (și se fac acuș trei ani) pe soclul ăsta stă un nene care are la gât o pancartă pe care scrie treaba asta:

“Din puținul cel aveți, ajutați-mă”.

Inițial m-am gândit că omul s-a targetat oleacă greșit, ratând astfel un segment important de populație: naziștii gramaticali. Pentru că vezi tu, un nazist gramatical care se respectă n-are cum să dea de pomană unui cerșetor semi-analfabet, nu? Plus că, ce-i asta, suntem la croșetat? Un ochi pe față, unul pe dos? O cratimă lipsă și una nu? Practic, cratima aia pusă corect te inducea și mai rău în eroare. Te gândeai la orice, numai la să bagi mâna-n buzunar, nu.

Continuarea

8,606 cititori

Da, e foarte mișto

Ieri dimineață am uitat să cobor din autobuz. Nu de tot, acum când scriu nu mai sunt în el, doar că m-am dat jos o stație mai târziu dăcât trebuia. După ce m-am răcorit bine de tot înjurând la madam Firea (nu era ea de vină, dar e reconfortant s-o bagi în mă-sa și când nu e), am luat-o vitejește pe jos spre gura de metrou. Prin frig.

Am auzit chitara de cum am pus piciorul pe prima treaptă, dar mi-am zis că e trecut de 9.00, am întârziat deja, și-ar cam trebui să trec pe lângă el fără să mă opresc. Dar mă vede și se oprește brusc din cântat.

– Salut, poți să vii un pic? Continuarea

5,898 cititori

Oamenii mișto din jurul nostru

Ăsta ar trebui să fie un text care să vă dea de gândit. Poate că este sau poate că nu. O să vă dați voi singuri seama.

Pe Rin l-am cunoscut la vârsta aia la care se spune că nu mai reușești să-ți faci prieteni noi și rămâi tot cu ăia pe care-i ai. Well, uite că uneori vorba asta nu prea funcționează.

Povestea lui este extrem de simplă, ca toate poveștile de succes: plecat din Buzău, a ajuns în București și zece ani mai târziu și-a deschis un business al lui. După cum ziceam, simplu ca bună ziua, nu? Mă rog, ar mai fi la mijloc și oleacă de muncă, dar cine se mai uită la asta în ziua de azi?

Continuarea

4,129 cititori

De azi sunt un om mai bun. Și mai frumos, desigur!

Merg ușor spre birou, iar stropii de ploaie mi se zbat gingaș pe obraz. Îi las în voia lor și-i simt cum îmi desenează șanțuri imaginare pe față, în timp eu ce trag în piept cu nesaț aerul pur al zorilor de zi. Dansez ușor pe stradă după un ritm imaginar pe care-l fredonez ușor în gând. Apoi mă opresc în fața curții cu magnolii înflorite de peste drum și dau reverențios bună dimineața unui pisoi somnoros ce și-a ițit capul blănos prin gard și acum se uită la mine cu privirea lui dulce de atâta uimire.

E atâta lumină afară că nu mă pot opri sa n-o cuprind pe toată cu ochii mei larg deschiși care nu se mai satură să devoreze prezentul.

Continuarea

9,180 cititori

Țara nefericiților fericiți

Azi am să las aici un fel de concluzii pe care le-am tras după ce-am citit comentariile venite în urma textului de ieri. Și cele de pe blog și cele de pe Facebook. A fost jihad. Și-au urlat sărmanele chinuite de viață fericirea cât au putut de tare, doar-doar le aude cineva. M-am cutremurat și pe urmă am tras concluziile de mai jos:

Suntem cei mai mari maeștri în a băga căcatul sub covor pentru ca mai apoi să ne prefacem că nu pute nimic.

Continuarea

12,488 cititori

Suntem atât de răi pentru că suntem limitați!

Iar a supărat-o cineva pe Elena. Mulțumesc ălui de sus că n-am fost eu ăla. Văd că face urât la mâine.

Da, suntem răi și nu mai avem limite în nimic. Ne îngrădim mintea. Închidem ochii și urechile la tot ce ne-ar putea schimba. Suntem tinerii bătrâni ai acestei generații subjugate de niște reguli de mult apuse, dar fără de care nu putem trăi. Nu știm să trăim! Suntem obosiți și triști. Nu știm să gândim și să alegem pentru că am crescut cu alții luând decizii pentru noi.

Continuarea

3,468 cititori

Nu e perfectă, dar e a noastră!

Exact, dar exact cum a spus Alexandru pe Facebook. Citiți!

Mult timp am stat să mă gândesc dacă am ales bine după liceu că nu am plecat la facultate în afară. La fel m-am întrebat când după facultate am rămas la lucrez aici.

Nu am venitul din Dubai sau Anglia, nu aud “mind the gap” dimineața, nu îmi beau cafeaua pe Mariahilfer Straße sau nu merg la meciurile Realului.

Nu e țara perfectă, dar nici o țara de lumea a treia. E așa cum ti-o faci în fiecare zi. E mișto și aglomerația de la metrou, spre Aviatorilor/Aurel Vlaicu, căci în fiecare zi mai avem povești amuzante #dinmetrou. Știm să găsim ceva bun și amuzant în fiecare situație. Chiar și când stam la coadă când avem nevoie să fiscalizăm o casă de marcat. Sau blocați în trafic. Sau când un pasaj durează ani întregi ca să nu fie încă terminat. Cred că lista continua. Nu are rost să zic de vizitele prin spitale. Când încerci să te abții să nu bați pe cineva și când pleci dezamăgit complet, de țara asta. Continuarea

4,576 cititori

Și nu mai vreau să urăsc visceral

N-o cunosc pe Marisa. Nici măcar nu-i știu numele real, doar i-l bănuiesc din adresa de email. Săptămâna trecută, out of nowhere, a lăsat un ultim comentariu la mine pe blog, prin care anunța că a venit ziua în care își ia “la revedere” de la citit bloguri românești. Pentru că auzeam în premieră pe cineva spunând așa ceva, n-am știut cum să reacționez, dar am întrebat-o, totuși, ce-a făcut-o să ia o asemena hotărâre sau dacă am greșit eu în vreun fel. Am făcut-o pentru că mi-ar fi plăcut să-mi explice, Marisa e o tipă mișto, cu niște comentarii bune, bune de tot. Și spun asta deși, dacă țin bine minte, primul ei comentariu n-a fost tocmai măgulitor la adresa mea. Dar a rămas aici, pe blog, și când avea ceva de spus, spunea bine. Până la urmă, mi-a răspuns la întrebare, aveți mai jos comentariul ei. Vă rog să-l citiți, că mie mi s-a zburlit părul pe mâini.

Continuarea

7,062 cititori

Să mai zicem și de bine despre România!

Exită trei locuri, trei orașe din țara asta, pe care le-am revăzut după intervale mari (aș putea zice imense) de timp.

Primul este Sibiul, unde am călcat pentru prima oară în ’94 și pentru a doua în 2013. Următorul, Timșoara. Cred că în 96′ am ajuns acolo și m-am reîntors anul ăsta. Iar al treilea Clujul. L-am văzut în ’98 și apoi am mai pus piciorul acolo în 2016.

Continuarea

9,627 cititori

Nu mai suntem sănătoși la cap!

Nu mai avem niciun fel de valori și repere normale!

Îmi pare rău că am scris despre idiotul ăla de la Bistrița care a pocnit o femeie, pentru că sunt dezgustat!

Nu-mi vine să cred că există oameni care afirmă că tipa și-a căutat-o. Nu-mi vine să cred că O FEMEIE mi-a scris că dacă era în locul ăluia și “aia ar fi atins tabla neprețuitului ei matiz” (am citat exact), îi rupea capul. Nu-mi vine să cred că există oameni care spun “bine i-a făcut, că prea era tare în clanță”. Nu-mi vine să cred că s-a folosit motivația “hai că nu i-a făcut mare lucru, doar a încercat să imobilizeze infractoarea până venea poliția”. Nu-mi vine să cred că “a trecut pe roșu” și “ea a început” țin loc de argumente pentru a lua bătaie. Nu-mi vine să cred că toți cei care au reacționat așa nu s-au pus o secundă în locul femeii agresate. Pe ei sau pe cineva la care țin. Continuarea