Articol scris de proaspăt emigratul în cea mai frumoasă țară din univers, colegul @costicămusulmanu.

Înainte să-l citiți, am o întrebare pentru voi. Vreți să-l rugăm să ne scrie un articol serios despre cum se prezintă situația la fața locului după câteva luni de când a lăsat tot în urmă și-a plecat? Eu aș cam vrea să citesc așa ceva, voi?

…

Nu știu de ce am pus „pă”, că protagoniștii sunt spanioli. Mai „bronzați”, așea, da’ spanioli. Nu-i cunosc, nu mă știu.

Suntem la Valencia, în Ciutat Vella (căutați pe google să vedeți cum arată; clădiri la maxim 5 metri una de alta, interzisă circulația mașinilor dacă nu au permis), erbiănbim aici și căutăm un apartament de închiriat pe termen lung în afara Valenciei. E mai greu decît își poate închipui cineva, nu intru în amănunte acum.

Mă trezesc pe la 7, îmi fac solo-ul regulamentar (așa se numește aici espressoul, cabron!), ies pe balconul 0,5 x 1 metru, yla pipat. Mă împing puțin cu standerul cu rufe la uscat, cîștig, îmi văd de treabă. La grilajul apartamentului de vis-a-vis, un etaj mai sus (noi stăm la 1), o rochiță printre zăbrele. Na, o fi căzut de la uscat. Pe la 8,30 apare grația cea mare:

– Ai auzit azi-noapte?

– Nu, ce să aud!?

– S-au bătut, s-au împușcat, cred…

– Unde?

– Aici, pe stradă! A tremurat geamul!

– Nu știu, femeie, io noaptea dorm, dacă n-am treabă…

Ies la țigară, mă uit iar urît la intrusul (suportul de uscat rufe) din balconul de 0,45 pe două lungimi de braț. Fumez. După ce intru iese doamna să strîngă rufele:

– Ia uite, le-au căzut chiloții vecinilor la noi pe balustradă!

– Ce?

– Uite!

Pe balustradă, fix lîngă stander se odihnesc niște tanga. Verzi!? Ca să vezi ce ochi de vultur am!  Cît timp fumez, dau un search pe net după scandal (mai acu’ vreo 10 zile a intrat unu’ într-un magazin de cartier la furat! Și-a „furat” doar un obiect contondent în scăfîrlie și a plecat la vînătoare pe veșnicele plaiuri). Nu găsesc nimic info.

La 10,50 ies iar la fumat, intrigat și de discuția aprinsă din fața blocului. Un tînăr spaniol, cu telefonul în mînă, arăta ceva poze celor 2 doamne care fac curat în clădirea noastră.

– Señor, disculpe, que piso e?

– Il mio? 1!

Către doamne:

– Atunci 3?

De la etajul IV de vis-a-vis, prietena lui, în chiloți și cu o față „obosită” strigă către el, arătînd spre mine.

Arată spre chiloții din balconul meu. Îi arunc, el îi bagă la brîu. Între timp li se explică celor 2 doamne îngrijitoare că în balconul de deasupra mea sunt mai multe haine, niște zapatas, iar el caută biletele de avion.

Apare, aud, și vecinul de deasupra. După două replici zboară un Convers și niște țoale. Tînărul le strînge. Doamnele îl asigură că după ce-și beau cafeaua o să încerce să sune și la celălalt apartament:

– Dar ce s-a întîmplat? Cum au ajuns acolo?

– E complicat…

Complicat pe dracu’! Ăstia 2 s-au băut/fumat/drogat și după miezul nopții au avut de împărțit. Au început, intuiesc, cu valizele, pentru că haine prin balcoane, pe stradă niște resturi de rotițe de troler, farduri și ceva recipient de șampon… Biletele de avion nu cred să le fi găsit!

Da’ azi a plouat bine pă Valencia, să spele pișatul de cîine și prostia umană. Nu mai pute a pipi, pentru restul recomand cele 5 legi ale lu’ Ceapă! Mă rog, Cipolla! Carlo M. Cipolla!