Cred că am mai pomenit pe aici de câteva ori, în treacăt, despre faptul că sunt total neîndemânatic atunci când vine vorba de făcut ceva cu mâinile, mai precis cu degetele, dar cred că nu am vorbit niciodată în detaliu sau nu țin minte să vă fi povestit despre amploarea reală a dezastrului.

Pentru că, prieteni, dacă spun că sunt neîndemânatic e aproape o metaforă pe lângă ce mi se întâmplă în realitate. Vorba aia cu „are două stângi” ar fi pentru mine un compliment.

Băi, oameni buni, de fiecare dată când trebuie să deschid un ambalaj, un ceva, cu degetele, efectiv mă iau frisoanele când mă uit la acel ceva, pentru că știu exact că n-o să reușesc să-l deschid. Sau, în cel mai bun caz, o să reușesc doar după ce să mă chinui îngrozitor, plin de nervi și transpirat din cap până în picioare.

Și acum, ca să înțelegeți și mai exact ce zic, o să vă dau niște exemple.

Coșmarul cel mai mare pentru mine, nemesisul meu, sunt punguțele alea pentru fructe și legume din megaimaj. Știți despre ce vorbesc, toate supermarketurile au punguțe din alea, dar pentru mine coșmarul suprem sunt cele din megaimaj.

N-am reușit să deschid vreodată vreo punguță din aia, indiferent în ce moduri m-am chinuit. Efectiv nu reușesc. Încerc și pe la colț, încerc și pe centru, încerc în toate modurile, nimic. Am renunțat să mai sper că la un moment dat voi reuși. Soluția este să rog pe altcineva să mă ajute, iar oamenii o fac dând înțelegător din cap, semn că știu exact despre ce e vorba.

Nu c-aș fi mai destoinic cu punguțele de pe la alte supermarketuri, dar la alea hai să zic că am un redutabil procent de reușită de 20%. Da, reușesc să deschid fluierând cam 2 din 10, n-am nicio problemă, dar pe alea de la megaimaj, niciodată.

Problema, bineînțeles, se extinde la orice altă activitate care cere abilități de genul.

Pune-mă să deschid o pungă de bomboane, sau de pufuleți, sau de cafea, sau de orice. Dacă mă pui, roagă-te să nu reușesc, pentru că în rarele situații când izbândesc, o să dau pe jos măcar trei sferturi din conținutul acelei pungi.

Efectiv îi invidiez pe oamenii care reușesc să desfacă pungi de genul ăsta frumos, elegant, după care, eventual, îți întind punga să iei o bomboană. Eu nu mai am ce pungă să întind pentru că e făcută fâșii, în cazul fericit în care am reușit s-o deschid.

Ar trebui să mă vedeți cum fac când pun sacul de plastic în coșul de gunoi. Da, chiar ar trebui să mă vedeți cum fac adevărate dansuri tribale și incantații, încercând să deschid sacul ăla ca să-l pot pune în coșul de gunoi.

Sau caserole din alea la care trebuie să tragi de un colț ca să se deschidă. În 11 cazuri din 10 rămân cu colțul ăla în mână…

Nfine, puteți extrapola aceste patru exemple la orice altceva ce necesită cât de cât abilități ale degetelor.

Ce e cu adevărat surprinzător este că în rest nu sunt chiar neîndemânatic. Pot să montez fără probleme un dormitor întreg de la ikea, de exemplu. Desigur, mă împiedică lenea, dar dacă aș vrea, aș putea.

Dar la lucrul strict cu degetele și cu ambalaje sau chestii de genul ăsta, pe mine m-ați pierdut definitiv. Sunt ca un copilaș de doi ani căruia îi pui în față o sticlă de bere și-l rogi să ți-o deschidă fără desfăcător. De fapt, s-ar putea să aibă șanse subtanțial mai mari ăsta micu’.

Iar acum, desigur, de-abia aștept să aud care este nemesisul vostru? Care sunt lucrurile care vă fac să vă simțiți slabi și neajutorați?