Dacă tot v-am povestit cum a fost drumul la dus către oamenii de la Chery, când am fost să iau mașina, zic că ar fi bine să vă povestesc și cum a fost drumul către casă, după ce am fost să le duc înapoi mașina.

Sincer, am vrut să mă întorc acasă cu mijloacele de transport în comun, dar când am constatat că trebuie să schimb trei mijloace de transport diferite, m-am lăsat păgubaș, că n-am greșit cu nimic în viață, așa că am luat un uber.

Am urcat în mașină și o vreme nu s-a întâmplat nimic, pentru că tăceam din gură și mă uitam în telefon, doar că la un moment dat am ridicat ochii din ecran și m-am trezit spunând cu voce tare:

– Aici era porumb cândva.

Mă refeream, desigur, la unul dintre cartierele prin care treceam, cartier în care, în ultimii 10-15 ani, au răsărit clădiri noi peste tot și pe care eu îl știam încă de pe vremea când chiar era porumb acolo.

Atât i-a trebuit șoferului, care tăcuse și el până atunci, ca să înceapă să-mi explice că, da, s-o fi construit, dar tot mai bine era pe vremea lui Ceaușescu.

Aici trebuie să fac o paranteză și să vă explic că, de când a luat amploare fenomenul sugeraniștilor analfabeți, am început să evit să vorbesc subiecte de genul cu oameni pe care nu-i cunosc, dintr-un motiv foarte simplu: pentru că nu vreau să mă enervez și să ajung să mă cert cu toți idioții. Am închis paranteza.

Doar că acum era deja prea târziu, omul nostru deja se pusese pe scos tâmpenii pe gură.

Evident, a început să-mi crească tensiunea pe măsură ce curgea discuția, pentru că nu aveai cu cine să te înțelegi. Ăla o ținea pe-a lui cu cât de minunat era pe vremea lui Ceaușescu când toată lumea avea serviciu și casă și că, da, poate că nu se găseau atâtea lucruri, dar acum uite că se găsesc, dar n-ai bani să ți le cumperi și doar te uiți la ele.

La un moment dat, când am prins un pic de pauză în discuție, am încercat să schimb vorba și l-am întrebat dacă face uber ca job permanent sau ceva de genul.

Doamne, ce lezat s-a simțit, ziceai că l-am întrebat dacă omoară cățeluși orbi. Imediat a umflat pieptul și-a ținut să-mi explice că da, acum face uber tot timpul, dar o face doar pentru că așa a hotărât el. Altfel, a fost director de multinațională și și-a dat demisia special ca să facă uber. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu înfloresc și nu exagerez.

Aici trebuie să deschid iar o scurtă paranteză. Mașina cu care venise era o Toyota Yaris aflată într-o stare deplorabilă, veche, neîntreținută, plină de praf și de jeg pe interior, fără aer condiționat, iar amortizoare pe spate nu mai avea dinainte de pandemie. Efectiv ziceai că se rupe mașina în două la orice denivelare.

Tot în cadrul acestei paranteze o să mai precizez și că la un moment dat pe parcursul discuției, omul a ținut să-mi precizeze că bagă uber câte 9-12 ore pe zi, dar și că se pregătește să plece la mare, la bulgari, într-un concediu de patru zile.

Am închis paranteza și-o să vedeți de ce e importantă.

Revenind, ziceam că se ajunsese cu discuția la punctul în care uberistul îmi explica mândru cum a fost el director de multinațională, dar și-a dat demisia ca să facă uber de plăcere și să fie propriul lui șef.

Că e cu totul altă viață să fii antreprenor, cu programul tău, să nu dai socoteală nimănui și să câștigi cu nemiluita, mult mai mult decât lua de la amărâții ăia de la multinațională. Și că, oricum, are câteva zeci de mașini băgate pe uber care produc pentru el.

N-a pronunțat cuvântul „milionar”, dar se subînțelegea, venea concluzia de la sine.

Bineînțeles că nu era vreo surpriză pentru mine ce auzeam. Nu știu dacă am eu ghinion sau nu, dar cam 8 din 10 șoferi de uber cu care merg îmi povestesc cum fac meseria asta de plăcere, nu pentru că le trebuie bani. Toți au business-uri înfloritoare, toți așteaptă vapoarele cu marfă de prin marile porturi ale lumii și fac uber între două tranzacții de milioane de euro. Nu, serios, am auzit povestea asta de nenumărate ori.

Doar că, dacă de obicei e amuzant să-i asculți și-i las în pace să abereze, cetățeanul ăsta mă călcase pe nervi cu apologia lui Ceaușescu. Așa că l-am lăsat să trăncănească tot drumul, dar înainte să cobor din mașină, i-am spus cât am putut eu de drăguț:

– Dacă mai era Ceaușescu, acum ai fi fost șofer de taxi angajat la stat, nu antreprenor de succes cu zeci de mașini care lucrează pentru el.

Cred că a avut un moment de blocaj total, dădea să spună ceva și nu prea reușea. Așa c-am profitat de momentul de stupoare ca să-i spun și că, la banii lui, ar putea să schimbe cazanul ăla de mașină care l-a prins pe Băsescu președinte. Sau măcar amortizoarele pe spate.

Nu sunt absolut sigur, dar cred că mi-a zis ceva de mama în momentul în care-i trânteam portiera.

Singurul meu regret este că n-am apucat să-i spun și că milionarii în euro nu fac concedii de patru zile în Bulgaria, de sâmbătă până marți. Și că tot ei, milionarii, nu se plâng că degeaba se găsesc acum de toate, că nu-ți permiți să le cumperi, cum ți le permiteai pe vremea lui Ceaușescu. Și că nici nu bagă uber prin București câte 9-12 ore pe zi.

Nu știu de ce, probabil așa sunt ei, milionarii în euro, nu le place munca.

Fmm cu Ceaușescu al tău și cu președintele ales!