Eram în clasa a șasea când am luat prima mea notă de 3, am crezut că s-a prăbușit cerul pe mine și că viața mea s-a terminat atunci, în momentul ăla. Îl mai luasem și la română, adică exact materia pe care o preda maică-mea.
Și stați, că asta nu e tot. Mi-l dăduse cea mai a dracu’ profesoară de română din Vâlcea, groaza pe care o răspândea în jur era atât de mare, încât faima ei ajunsese și prin alte școli, unde femeia nu preda. Iar bomboana de pe colivă este că mai era și prietenă cu mama, deși e mult spus, cred că amică ar fi termenul corect.
Nu l-am luat pentru că nu știusem ceva, ci pentru un caiet de teme uitat acasă. Dar femeia nu glumea, ne-o spusese încă din ziua în care făcusem prima oră cu ea: caiet de teme uitat acasă egal temă nefăcută, adică direct nota 3 în catalog.
Dacă vă imaginați că m-am dus acasă și i-am zis maică-mii c-am luat 3 la madam Farcaș sunteți niște dulci copii. Mai degrabă mi-aș fi tăiat liniștit o mână cu un cuțit ruginit decât să fac asta. Maică-mea mă bătea cu cârligul de la mașina de spălat pentru mult mai puțin de atât.
Pentru ai mei orice notă sub 8 era un eșec uriaș, iar pentru maică-mea era chiar mai mult de atât, pentru că venea la pachet cu „mă faci de râs în tot orașul”. Știți, pentru mama gura lumii era unul dintre parametrii în funcție de care își construia viața. Mai trist e c-o construia și pe a mea. Iar pe vremea aia, în orașele mici precum Vâlcea, toată lumea știa tot despre toată lumea.
Prin urmare, n-ar fi avut nici cea mai mică importanță c-am luat 3-ul pentru un caiet uitat acasă, bătaia ar fi venit oricum. Așa c-am profitat de faptul că nu-l aveam trecut și în carnetul de note și mi-am văzut de treabă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Doar că karma nu doarme și uneori e așa o curvă care te arde când ți-e lumea mai dragă. Nimic nu prevestea apocalipsa, era o după-amiază normală când m-am trezit cu maică-mea în pragul clasei, la mine la școală. Venise pur și simplu fără vreun motiv anume. Ieșise de la ore, era cu prietena ei cea mai buna, mergeau spre casă și în drum i-a venit ideea să treacă pe la mine pe la școală. Șmecheră idee, nu?
Eram de față când i-a zis madam Farcaș de blestemata aia de notă, așa c-am văzut cum încasează vestea fix ca pe un pumn în ficat. Jur, cred că s-a și încovoiat un pic sub lovitură. Să vă mai spun că totul a fost amplificat și de prezența prietenei ei, tot profesoară și ea? Pe scurt, soarta mea fusese pecetluită, urma să mor, mai aveam doar să aflu în ce mod.
Lasă că n-a durat mult și-am aflat. Prima a venit bătaia care, surprinzător, a fost doar cu cureaua. Nu știu cum să vă spun, dar pe lângă cele cu cârligul de la mașina de spălat, bătăile cu cureaua erau lejere ca o excursie la munte. După care pedepsele: fără ieșit afară și fără televizor, ambele pe perioadă nedeterminată. Nu c-ai fi avut mare lucru de văzut la tv pe vremea aia, dar cu atât mai prețioase erau puținele filme și seriale, ori „cascadorii râsului”.
A fost nici mai mult nici mai puțin decât mă așteptam. Bine măcar c-am scăpat de nenorocitul ăla de cârlig de lemn de la mașina de spălat.
De ce v-am povestit toate astea? Pentru c-am avut un flash cu prima mea notă de 3, mi-au revenit în cap toate detaliile pe care le credeam de mult uitate. Eram plecat săptămâna trecută când m-a sunat Mara să-mi spună că Maria a luat primul 3 din viața ei. Ce-i drept, la matematică, nu la română. Iar când am întrebat de ce, cum s-a întâmplat, Mara mi-a explicat că n-a înțeles exact.
Așa c-am pus mâna pe telefon și-am sunat-o pe Maria, în speranța c-o să înțeleg eu. Dialogul a decurs exact cum o să vi-l descriu mai jos.
Eu:
– Mi-a zis mami c-ai luat 3 la matematică?
Maria:
– Da.
Eu, relativ curios:
– Păi de ce?
Maria, cu o nonșalanță absolut dezarmantă:
– Pentru că n-am știut nimic?
Moment în care m-a pufnit atât de tare râsul c-a trebuit să-i închid copilului și să revin după ce m-am liniștit.
După ce m-am lămurit care a fost treaba cu nota 3, e mai lunga povestea, nu stau să vă plictisesc cu ea, mi-a venit în minte flash-ul cu prima mea notă de 3 și n-am putut să nu mă gândesc ce mare e diferența dintre copilul Mihai, nevoit să mintă pentru supraviețuire, și copilul Maria care n-a avut nicio problemă să ne explice și mie și maică-sii c-a luat trei pentru că n-a știut nimic.
Iar treaba asta, încrederea pe care o are copilul în noi, să știți că mi se pare mai importantă decât toate notele din lume.
Altfel, voi vă pedepsiți copiii? Dacă da, cum și pentru ce? La noi în casă singurele pedepse care se dau și se aplică pe loc sunt cele pentru dezordine în cameră și pentru nespălat pe dinți.
Cum am intrat la ele și-am văzut dezastru, cum au rămas fără tv și fără telefoane în ziua respectivă. Idem când mă duc în baia lor și văd chiuveta uscată iască, semn că nici gând să se spele pe dinți. Funcționează destul de relativ, să știți. Cred că trebuie să trecem la nivelul următor cu pedepsele și să le interzicem să meargă la școală sau ceva.
nu, nu pedepsesc pentru note, pentru ca nota este relativa. Sigur, exista un barem minim, dar o nota singulara nu spune nimic. Poate sa fie o zi proasta, poate ca si-a dat drumul la gura ( s-e mai intampla), sunt multi factori. Ce ma intereseaza este procesul de invatare in sine, ca fata sa se deprinda cu ideea de invatat si sa inteleaga ca trebuie invatat. asta presupune si recunoasterea din partea mea a faptului ca si eu am mai avut note din astea sub 5. rar, e drept, dar odata pe an tot mai faceam cate una. 🙂
am inceput sa pedepsesc si pentru curatenia din camera, daca e pana acolo. Ca nu mai suport. Inteleg dezordinea care vine cu adolescenta dar pana la un punct.
Comentariu beton!25
Karma funcționează: mama dvs. pricepută la română (copilul nota 3)
Doamna Mara pricepută la matematică (copilul nota 3)
De obicei pe vremea cealaltă se punea 3 ca să-l modifice cu 8. Bine, te asculta ulterior, iar dacă meritai, da, îl modifica, dacă nu, ramânea așa
Comentariu beton!27
De obicei în catalog se punea nota și în cifre, și în litere „8 (opt)”, dar ca s-o poată modifica ulterior se scria doar în cifre sau cu creionul
Ce-i ăla cârlig de la mașina de spălat? Că restul le-am bifat și eu… Și cred că toată lumea din generația noastră, când „ce zice lumea” era singurul mod de viață.
Am pedepsit și eu copila cu statul la colț când era mai mică și nu voia să înțeleagā nici românește, nici ungurește ce-i explicam noi… Până când a zugrăvit peretele cu muci și a crescut, iar acum singura pedeapsă care funcționează (7 ani) este interzisul televizorului…
Comentariu beton!21
Era de fapt un cleşte din lemn cu care scoteai rufele din apa fierbinte.
Comentariu beton!38
Era o chestie din lemn. Pe timpuri, mașinile Albalux erau dotate cu o paletă din lemn ca să nu te arzi sau să nu te curentezi. Cred că despre asta este vorba?! Bine, se cumpăra separat…
Comentariu beton!13
Cârligul era un obiect de lemn care funcționa pe principiul pensetei și care era folosit în principal la educația progeniturii, având ca funcție secundară și scosul rufelor din apa fierbinte. Dacă vrei să afli ce efect avea, vezi comentariul.meu de mai jos. Dureroase amintiri!
Comentariu beton!75
Era o chestie tare utila, si nu ma refer numai la educarea progeniturii 😀
De exemplu mie mi-ar folosi acum sa am acest carlig, evident aruncat demult, sa ridic de jos obiecte cazute ca sa nu trebuiasca sa ma indoi de spate😂
Comentariu beton!22
Revin sa spun ca pentru masuri extreme de educare eu nu foloseam cârligul de rufe pe care nici nu il mai aveam cand au aparut copiii, ci asa numita “limba galbena”, respectiv un incaltator de pantofi (linba de pantofi) din plastic, cu mâner mai lung, de culoare galbena. Fiind elastica ma gandeam ca nu produce durere dar dupa cat de mult urau copiii acel obiect banal chiar dupa ce au crescut, cred ca m-am cam inselat…
Am fost parinti buni, pedepsele erau extrem de rare si mai degraba simbolice ….,
Oof, imi este asa de dor de vremea cand aveam copiii acasa….
Scuze, acum constatat ca nu am raspuns la intrebare. Nu, nu i-am batut absolut niciodata pe copii pentru note. Si nici nu era nevoie, invatau foarte bine si numai mâhnirea mea cand luau o nota mai modesta era si asa prea mare pedeapsa pentru ei
Eu cred ca daca copiii iau note proaste tu ca parinte esti responsabil, inseamna ca nu esti langa el, din toate punctele de vedere
Mai avea un rol pedagogic cleștele de rufe. La fizica in clasa a șaptea era dat că exemplu de pârghie de ordinul 3. Cu penseta era mai puțin explicit.
Comentariu beton!13
E un cleste lung de lemn, cu care se scoteau rufele din masina de spalat. Pt ca, pe vremea aceea, masinile nu clateau rufele, acestea erau fierbinti dupa spalare si le scoteai cu acel cleste 😁
Măi oameni buni, dar cleștele cela nu avea metal la capete? Că atunci știu despre ce e vorba. Și mă bucur că doar la nivel teoretic, practic era doar pentru Albalux ☺️
@Cami, saru’mana de lamurire. Stiu clestele ala, bata-l norocul.
Nu am prea luat note mici (cred ca vreo 5-6 „scaune” in 13 ani de scoala – am facut Pedagogicul de aia am stat in liceu 5 ani). Pentru 2-3 mi-am luat cate o scatoalca de la bunicu-miu, ca asta era mai iute de manie.
Din fericire nu cunosc placerile masajului cu lemne si curele, cel mult mi se interzicea sa ies afara la joaca o saptamana (a doua zi mi se ridica oricum pedeapsa). Ma irita pe mine o nota proasta mai mult decat ai mei, ca ma faceam de cacao personal.
Ii comentez mostenitoarei, cand ia ceva sub 100 (aici notele merg pana in 100 – in general doresti sa fie peste 90). Daca are 97 sau 98, e clar ca nu a cascat ochii, asa ca o sfatuiesc sa nu se grabeasca si sa mai verifice.
A impuscat acum 2 saptamani un 60 la Social Studies, asa ca acum se chinuie sa urce media de la 87 la peste 90 (sa ii apara ca A la final de marking period – un fel de trimestru). Ii place sa ia note mari, plus ca de prin a V-a incepi sa tragi cat de cat la note, sa prinda un liceu decent si o facultate care sa nu ma coste inca o casa.
Nu am pedepsit-o pentru note, dar, e clar, daca impusca ceva mai nasol, trebuie sa stea sa mai lucreze ceva suplimentar. A avut ceva dificultati la inmultiri si impartiri, ca anii trecuti au facut un rahat de sistem promovat de nus’ ce firma spaniola: Innovamat. Care nu mai pune copiii sa calculeze ca oamenii normali, sunt tot felul de algoritmi tampiti, ca nici parintii nu mai intelegeau ce si cum.
Anul asta s-au lasat de porcaria asta ca au avut rezultate infiorator de proaste la testele nationale, asa ca se fac calculele asa cum stim noi (dar astia micii abia acum le invata). I-am explicat cum se lucreaza si i-am dat cateva chestii de calculat suplimentare sa se antreneze un pic.
Asta cu bătutul copiilor n-am înțeles-o deloc. Mai ales pentru o notă. N-am primit vreodată amenințări cu bătaia, se mai foloseau anumite interziceri, dar discuțiile și explicațiile au fost tot timpul folosite și îmi era o rușine foarte mare când se ajungea la ele.
Pe profesorii care devin spaima școlii/lor i-aș concedia fără posibilitatea de reangajare în învățământ. Știu că atunci așa erau vremurile, dar astăzi mi se pare inacceptabil.
Comentariu beton!36
Pffff, alte vremuri! Îm caz că ai uitat, țin să-ți reamintesc faptul că, mașina de spălat, pe lângă cârlig mai avea un accesoriu : un furtun mai gros, înstrument care îmbina în mod armonios durerea cârligului cu usturimea curelei (sau a florii de plastic).
Cât despre pedepse, vremea lor a trecut demult, fie-mea e bătrână acum (eu nu). Dar n-am prea pedepsit-o, n-am avut curaj. Mi-a fost teamă că se supără asta și n-o să aibă cine să-mi aducă și mie un pahar cu bere la bătrânețe.
Comentariu beton!107
Am ras cu voce tare. E frumos ce ai zis. Si trist si vesel in acelasi timp🤗
Norocul meu a fost ca noi n-am avut mașina de spălat, figura paterna purtătoare de curea „s-a dispărut” din peisaj înainte de a începe noi școala, deci nu am avut obiectele astea în preajmă. În schimb, am avut paleta de muște și un metru din ăla din lemn tare, care se folosea la măsurat pânza. Astea le-am „incercat” cu orice ocazie. Meam, cum se lipea paleta aia de plastic pe mine😵💫 Mi-am luat-o de o grămadă de ori, probabil și pentru vreo notă.
Pentru note? Doamne ferește! Niciodată. Planul cu notele e sa vedem cât au reușit să învețe din ce e nevoie sa știe la vârsta lor ca sa știm unde/cât/cum sa suplinim/sprijinim.
Nu-i pedepsesc nici în general. Însă avem niște înțelegeri de la bun început acceptate de ambele părți: faceți x, y, z, aveți voie sa a, b, c. Nu se întâmplă, atunci părți din înțelegere se suspendă până la rezolvarea ecuațiilor x, y, z 🤷
Încă funcționează. Dar sunt in școala primară amândoi 😀
Comentariu beton!20
Hi, Alexandra. Aceeasi metoda am folosit-o si eu cu copila proprie si a functionat perfect pe toata durata scolarizarii (are 29 de ani amu’). Totul este sa fii consecvent tu ca parinte, si este mult mai greu decat pare la prima vedere.
Cred că îi pedepseam din vorbe. Mă victimizam atât de tare și îi făceam să se simtă atât de vinovați, încât nu era nevoie de mai mult. Poza de la finalul articolului doare, mai ales că păpușa de sub birou seamănă cu nepoțica mea și pare de vârsta ei. Am zis „cred că…” pentru că e mult de atunci, iar memoria e cam selectivă, nemernica.
Comentariu beton!14
M-a sunat intr-o zi baiatul meu, clasa a VII a atunci, sa imi spuna: mami, imi vine sa mor, nu stiu daca sa ma bucur sau sa plang. Eu neintelegand nimic l-am rugat sa imi explice mai bine. El: pai cum sa iti zic? Am luat 10 la romana (lucrul asta se intampla rar la profesoara pe care o are la clasa, deci motiv de mare bucurie), dar am luat 4 la latina (aceeasi profesoara). Bineinteles ca doar l-am felicitat pentru 10, la latina m-am gandit ca o sa corecteze el cumva. A corectat, normal.
In alta ordine de idei fata mea, clasa a X a, dupa ce a trecut prin niste deceptii legate de scoala (mai intai s-a inscris la liceul militar, a trecut prin toate probele, a intrat la liceu si la fel de repede a iesit de acolo, dezamagita tare, ca nu li se acorda deloc respect, dar se cerea de la ei asa ceva, ulterior am transferat-o la alt liceu, dar a trebuit sa o transfer pe mate info intensiv engleza, ca ala era profilul din militar. Dezamagita tare, nu s-a lipit deloc de ea nici fizica, nici chimia, nici profesoarele, asa ca in toamna a invatat latina, a dat diferente si acum este acolo unde isi doreste, profil stiinte sociale). Au inceput sa curga notele si cateva note la rand au fost doar de 9. Intr-o zi ma intreaba: ghici ce nota am luat la …matematica, parca. Am intrebat-o: tot 9? Raspunsul ei a fost afirmativ. Eu i-am spus ca speram la un 10, sa rupa lantul. Si ea mi-a raspuns ca are un 10 la religie, daca ajuta la ceva. Intre timp notele au crescut, se pare ca 10-le de la religie a ajutat.
In fine, Vladut, gradinar in grupa mare, dupa ce l-am pus sa faca niste teme in vacanta de vara: Da’ ce, eu sa fiu chinuit ca Radu? (Sa ne intelegem, Radu a mers la pregatire asta vara pentru ca acum este clasa a VIII a, alte teme nu trebuia sa faca)
Comentariu beton!13
Nu am fost pedepsită, nu am pedepsit nici eu. Mi se pare absolut mizerabil acest mod de educare. Cu atât mai mult în zilele noastre. Și eu i-aș da afară pe profii care sunt vestiți pentru exigența manifestată prin cuvinte jignitoare sau umilitoare. Ieri îmi spunea fata unei prietene pe care o meditez ca pe ea mereu o jignește o profă din liceul cel mai bun din oraș în care ea învață legându-se de greutatea ei.. O compară mereu cu o colegă slăbuță, “uite ce bine îi stă ei cu fusta aia, tu arăți ca un ardei umplut!” Și alte din astea.. Am rămas paf! Aș zburataci-o pe madame aia să i sară ochii! Și ce figuri face când ne întâlnim la olimpiade, concursuri! Nu are ce căuta în sistem așa persoană! Dar cum sistemul permite…
Comentariu beton!35
In alte tari ar fi caz de hărțuire sa-i zici așa ceva unui copil. Nu pot sa cred!
Comentariu beton!14
Dacă un copil e gras, părintele ar trebui bătut cu furtunul de cauciuc de la mașina de spălat, apoi plimbat prin tot orașul și făcut de râs. Este INADMISIBIL ca un copil să fie gras. Nu există scuze pentru așa ceva.
Comentariu beton!18
@ John T, am fost un copil gras, tendinte am si acum dar imi tin greutatea in frau prin post intermitent drastic (3 zile pe saptamana nu mananc NIMIC) si fac sport mult. Ei bine, pe ai mei i-ai fi batut degeaba: tineau aceeasi dieta cu mine doar sa nu fiu tentata, de sarbatori mama gatea separat pt mine oil free si fat free. Avea program de gym cu mine odata doar sa fie sigura ca ma misc. DEGEABA. Mancam pe furis, la prieteni, cu banii stransi (pe pititelea) mergeam la cofetarie si asta de pe la vreo 4-5 ani in sus. O sa va povestesc si ceva amuzant acum, dar la data aceea ma durea cumplit:
-Mama, mi-e foame!
-Tocmai ce-ai mancat, vei manca mai tarziu aia si aia si aia.
– Uaaaa, sa stii ca ii scriu lu’ tovarasu’ ca ma tii flamanda, o sa va pedepseasca!
-Da-da, scrie-i! Si trimite-i si-o poza!
Comentariu beton!17
@Oana: mâncai pe ascuns pentru că aveai o problemă pe care îți era frică s-o discuți cu părinții, deci părinții tăi meritau bătuți de de două ori. 😎
Nu are rost să te pedepsești acum pentru trecut, trebuie să stai tu cu tine să faci niște introspecție să vezi ce te face să alergi spre frigider și nu spre tine însuți.
@John, sunt decedati amandoi. Nu, nu merita batuti, i-am iubit si m-au iubit. Inteleg ce zici, totusi. Salutari!
Părinții sunt de vină! Copiii trebuie să facă sport! Nu au ținută,nu știu nici să meargă că lumea nici să alerge și unii care nu au fost duși și la doctor au picioare strâmbe
Baiatul nostru e in clasa a IV-a. A avut mereu numai note maxime. Dar nu va inchipuiti ca sta cu burta pe carte.
Eram intr-o dimineata la cafea cu sotia si o sunase pe mama soacra. Era intrigata si-i spunea maicasii ca baiatul notru e lenes si abia isi face temele in mare greata si totusi are note maxime. La care soacra i-a dat la temelie:” Apai esti fata mea, te iubesc, dar tu nu ai avut niciodata note maxime, asa ca baiatul in mod sigur seamana cu taicasu de e asa destept”.
Am luat linistit mopul sa sterg de pe jos cafeaua de-mi iesise pe nas, fara alte grimase care sa ma bage in necaz.
Comentariu beton!106
„unde dă mama creste”, am simțit in copilărie! si, totuși,ce cuminți eram…
s-au schimbat metodele de parenting,alte vremuri!
Eu nu mi-am lovit copilul, barbata-miu nici atat. Este FOARTE cuminte. Pur si simplu pentru ca i se da atentie, este iubita (si stie asta), ne ocupam de ea. Mainile mele doar au ingrijit, nu au batut niciodata (nici cainele sau pisica nu imi stiu de frica, pentru ca frica nu are ce sa caute intr-o familie).
Eram cuminti pentru ca eram abuzati de toata lumea, de parinti care loveau cu ce apucau, de profesori care ne bateau etc. Trebuie cumva sa rupem lantul asta si sa ne crestem copiii cu dragoste.
Nu spun sa ii lasam de capul lor, ca pe fie-mea nu o las cum vrea ea. Are multe de facut in fiecare zi, astept rezultate (pentru ca poate), dar sunt si alaturi de ea 100% sa poata face performanta.
E bine cand vin copiii amuzati sa-ti spuna ca au luat o nota proasta (sau au facut o tampenie). Nu pentru ca au facut prostia (desi nici noi nu suntem perfecti), ci pentru ca stiu ca au linie deschisa cu noi intotdeauna si ca nu se tem. Daca reusim sa ii crestem sa vina cu incredere la noi si sa ne spuna si bune si rele, probabil ca suntem deja parinti buni.
Nu l-am pedepsit niciodată pentru nota.
Nu i-am servit niciodată celebrul „cum a luat cutărică 10 si tu numai 8”.
La liceu, era la filologie intensiv engleza (deh, așchia si trunchiul). In clasa a IX-a, avea o oră de fizica pe săptămână. Profesorul era titular la un liceu de mate-fizica-informatica si îmi fusese si mie profesor. Voia sa-l lase corigent.
A fost singura data când m-am dus la scoală sa-i explic ăluia ca si fiu-meu, ca si mine, era complet afon la chestiile exacte gen fizica, matematica sau chimie. El era olimpic la romana, istorie si geografie. In condițiile astea, fizica aia fancy nu-i va folosi niciodată in viata si chiar nu vad sensul corigentei. Argumentul suprem intru salvarea copilului a fost: dom´ profesor, daca pe mine, la 4 ore de fizica pe săptămână, nu m-ați lăsat pe toamna, fie-va mila de el.
Comentariu beton!28
Singura nota de 3 am luat-o la teza de chimie ! I-am spus mamei,mai ales ca jumatate de clasa erau cam ca mine ! Chimia organica mi-a scris pe frunte,pana am priceput-o.
De pedepsit copil nu am avut de ce,din cate imi amintesc. O singura data m-am ambitionat sa nu o las la discoteca,fara motiv concret. S-a lasat cu reprosuri mult timp,din partea copilei si mi-a parut si mie rau…
Cu nepoata deja se schimba situatia. Dar treaba cu pedepsirea nu-mi apartine,tine de parinti. Eu una prefer sa discutam ca fetele,apoi vede ea.
In ce priveste bataia ca pedeapsa,si nu numai,nu sant de acord . Nu am primit de la parinti nici acum 60 de ani si nu am dat niciodata in copilul meu. Cu nepoata,exclus !
Nu l-am pedepsit pe junior niciodata pentru note. A venit saptamana asta acasa plangand ca exista sansa sa aiba nota mica la franceza. Si nu pentru ca a gresit, ci pentru ca a tradus orele in loc de sa zicem 11:55 in 11h55. Se pare ca testul a fost online, deci calculatorul nu stie sa faca diferenta. Evident ca a trebuit sa il calmez. De certat nici atat.
Dar saptamana trecuta a facut ceva pentru care i-am spus ca asa ceva nu imi place. Pentru ca a fost prima data nu l-am pedepsit. Ce a facut? A dat cu semnatura pe o testare la care a luat un 7,5. Dar nu orice lucrare. Fusese pentru o lectie pentru care eu ii spusesem ca nu a invatat cum trebuie si trebuie sa mai invete. I-m zis ca oricum voi afla. Nu are rost sa se ascunda si sa semneze el in locul meu. Si da ma bucur ca indrazneste sa imi spuna aproape orice (totul ar fi imposibil).
Din cand in cand mai primeste si pedepse, dar acelea sunt ca nu mai are voie o zi sau 2 pe nici un aparat.
Hmm, crescută pe sistemul „eu te-am făcut eu te omor” ( la noi se folosea furtunul de la mașina de spălat sau cablul de la mașina de călcat) am reușit să am copii destul de târziu cu toate că mi-am dorit să îi am pe la 25 ( ca să fiu prietena lor nu zbir) și nu au existat pedepse sau bătăi, i-am apărat în relația cu școala sau alți deștepți care știau ei mai bine cum trebuie crescuți copiii, mbine, ceva morală/dat din gură s-a făcut dar moderat și a fost arhisuficient iar rezultatele au fost excepționale. Aud prin alte părți copii de vârste destul de mici care își întreabă părinții ” ești fericită că am luat nota X, a fost cea mai mare notă din clasă, sau mai nare decât a lui Y” am pus fericirea lor pe primul loc pentru că asta este importantă, dacă ei sunt fericiți cu alegerile lor atunci înseamnă că mi-am făcut bine meseria de părinte (unic).
Comentariu beton!16
Motivarea e decat de doi feluri: pozitiv si negativ ! /s
Promisiuni si amenintari. Ideea e sa faci intotdeauna ce promiti.
Eu le-am explicat ca in functie de media generala pot lua bursa, cu care pot face ce isi doresc ele. Ca cine invata si stie mai multe e avantajat in viata.
Bine, nu ca atunci cand esti progenitura lui Musk sau Nastase (premierul nu tenismenul) dar na … atat s-a putut !
Daca au un rezultat bun la scoala sau la karate se lasa cu o masa de la Spartan sau un set de pensule sau altceva ce isi doresc.
Ca pedeapsa de baza a fost si inca e taierea internetului si a TV-ului. La cea mare functioneaza si carantina. Am noroc ca nu stiu sa reseteze routerul inca 😁😁😁.
Oricum, o singura nota nu conteaza atat de mult insa daca media pe semestru e mai mica decat in cel precedent, ceva s-a intamplat si trebuie vorbit sa vedem cum rezolvam.
Nu pentru note insa eu pǎteam ca si tine, la mine era mai rau ca ambii parinti erau profesori in scoala unde mergeam eu, tatal meu mi-a fost prof de mate cls a 7-a si cls a 8-a deci.. nasol.Nu imi pedepsesc copiii pentru note, aici notele sunt de la 1 la 5 si daca cel mare incaseaza un 1 stiu ca are voie sa redea testul respectiv. Mai stiu ca nu poate excela la toate materiile deci nu am pretentii de note de 4 si 5 peste tot.Aici admiterea la liceu se da din 3 sau 4 materii depinde de profilul liceului si tipul liceului ( de 4 ani teoreticele 5 ani cele cu specializare gen informatica, pedagocic, economic, sanitar). Noi fiind generatia cu ce spune lumea si încasat papara pt note am zis ca asta nu voi face. Cel mare primeste pedepse daca întârzie peste ora de intrat in casa= nu are voie la meci sau orice activitate ce presupune iesitul din casa ca stiu ca il doare ca nah e pe stadion in fiecare sau duminica cand joaca Wistuła iar in rest cu una din cele doua mândruțe😂.Ala mic e mic deci nu cazul de note mici.
Nu-mi aduc aminte să fi fost pedepsită vreodată. Singurele divergențe pe care le-am avut cu părinții mei, adică cu mama mai mult, au fost legate de: mers la doctor (eu amânam pe la 19-20 de ani până mă simțeam extrem de rău), îmbrăcat subțire pe temperaturi joase și mâncat foarte puțin în anumite zile.
Pentru note n-am fost niciodată certată. Și am avut de toate tipurile.
În gimnaziu n-am avut sub 8, iar pentru asta depuneam un minim de efort, adică îmi făceam temele. La matematică lucram în plus de plăcere, deoarece mă pasiona. Mai era un concurs, ridicat ulterior la nivel de olimpiadă, de lingvistică, unde am participat și mi-a plăcut ideea de a încerca să traduci cuvinte dintr-o limbă în alta pe baza unor reguli. Era altceva față de ce făceam la școală și îmi plăcea. Trebuie să caut, dar cred că am avut doar medii de 10 atunci la tot, deoarece învățăm la tot căutând să văd ce mă pasionează. La desen n-am prea avut talent artistic (desenez acceptabil, dar se vedea de pe Lună că n-am talent), dar am avut și o parte de o secțiune dedicată istoriei artelor medievale și moderne care mi-a plăcut. Am fost și la muzeele unde sunt expuse tablouri și sculpturi despre care am învățat în perioada respectivă.
În liceu am fost la mate-info și am avut toate notele de la 2 la 10 și am avut șanse să iau și 1. La începutul clasei a X-a aveam o recapitulare la biologie a clasei a IX-a. La a doua oră a acestui tip de activitate (la trei zile după prima) m-a întrebat ceva din ce prezentase la ora anterioră și n-am știut să-i răspund. I-am spus că nu repetasem și sa-mi dea 1, deoarece chiar nu știu nimic. A fost atât de șocat, încât nu mi-a pus nicio notă. 2 am luat pentru o temă incompletă la limba engleză. Verifica temele de maxim 2 ori pe semestru, iar regula era că dacă nu e toată, chiar și prost făcută, e 2. A fost singurul 2 din liceu, dar după profesoara îți dădeau suplimentar de lucru ca să înveți ce nu ai făcut în temă și să repari media. Ea a fost și diriginta mea și nu concepea ca elevii să aibă medii sub 9, dar voia și să fie muncite și nu-ți prea dădea de ales. La ea am învățat să vorbesc liber și cum se fac proiecte interactive. Note de 3 am avut în primii doi ani de liceu la fizică (unde aveam doar media 7), biologie (unde aveam doar media 6), iar prima notă la informatică (materie pe care mi-am făcut practica pedagogică, dar am lucrat în particular o lună cu altcineva dinafara liceului ca să pot înțelege bazele informaticii). Am avut și un 4 la istorie pe o lucrare cu grile cu răspuns multiplu. În rest am avut note peste 5. Liceul e CNMV București.
În facultate am avut o singură medie de 5 și patru de 6. În rest a fost acceptabil. La materiile legate direct de specializarea mea (Cibernetică economică în CSIE ASE) am avut note mari.
Notele definesc cât știi la un moment de timp. E mult mai important să vezi ce nu știi și dacă merită investit timp pentru îmbunătățirea sau menținerea performanței. E imposibil să-ți placă tot sau să te pricepi la nivel de 10 la tot, cel puțin după absolvirea școlii generale, dar e nevoie de experimentarea mai multor domenii pentru a vedea ce-ți place. De asta părinții mei nu m-au pedepsit niciodată pentru performanțele academice. În plus, s-a dovedit că motivarea pozitivă are efecte mai bune asupra oamenilor aflați în procesul de învățare.
Mi se strânge carnea pe mine când aud de copii bătuţi. La mine n-au ridicat nici măcar tonul niciodată, ce bătaie? Am aflat prima dată că există copii bătuţi de părinţi destul de târziu, iar acum câţiva ani, când a fost ceva campanie şi toată generaţia mea a povestit bătăile luate, am plâns o săptămână.
Eu nu pedepsesc pentru note. Pedepsesc, în schimb, pentru lipsă de responsabilitate, şi aia după ce explic amănunţit de ce. De exemplu, ieri s-a cerut al meu, 10 ani, să meargă de la şcoală la un coleg acasă, într-un cartier undeva la ieşirea din oraş. I-am spus că îl las să se ducă, dar să-şi scoată telefonul de pe silenţios, să-l pot suna, şi să-mi scrie când ajunge. Evident, a uitat în secunda în care a închis telefonul, aşa că 2 ore l-am sunat de am trăznit, fără niciun efect. Pentru asta, jocul s-a terminat atunci şi are interdicţie să mai meargă undeva până îşi aminteşte că are telefon, în principal, ca să-l pot eu contacta. Mai pedepsesc pentru „deşi mi-ai spus de 29787854 să-mi trec în carneţel temele, mi-a fost lene/am uitat, aşa că trebuie, din nou, să întrebi pe grupul de părinţi ce teme avem sau afli, tot de pe grupul de părinţi, din greşeală, că am fi avut de învăţat o poezie/de dus la şcoală frunze etc”. Tot lipsă de responsabilitate e şi asta, deci eu pentru asta pedepsesc. În general, pedeapsa e tăiate telefon, tv şi Nintendo.
Comentariu beton!18
Ce s-o mai pedepsesc: la 28 de ani este cam tarziu. Mai degraba cred ca am sa discut cu ea. La un pahar de vin, cu nevasta-mea, fie-mea si viitorul sot 😉
Comentariu beton!13
Și al meu a încasat recent un 3 (sau 2, nici nu mai știu exact). Pentru o super problema nașpa pe care nu a știut-o. A făcut parte dintr-un pluton de vreo 6 copiii executați rapid. Măcar ceilalți au primit probleme din temă sau lucrate în clasă și care n-a știu rapid 2/3. Am meu, considerat foarte bun la mate a primit o șmecherie de problemă pe care nu i-a picat fisa la prima vedere și pac 2. L-a sunat imediat pe taicasu să verifice dacă chiar i l-a trecut în catalog. Acasă când a venit și ne-a povestit abia m-au potolit el și soțul să nu mă înființez la școală să cer lămuriri suplimentare de la prof. Nu ca ar fi ajutat la ceva ci doar să simtă și ei ca nu e chiar ok sa dai note la nervi.
Madam Farcaș i-a distrus viața sora-mii
Celălalt terorist, Voiculescu, pe a mea
Sper sa nu mai existe niciodată profesori ca ei, pentru mine au fost un exemplu de ” nu faceți ca ei”. Sper că foștii mei elevi nu mă au în amintiri de astea de coșmar
Comentariu beton!13
Pentru mine cel mai naspa a fost cand in anul I (au trecut „doar” 24 de ani : )))) am avut restanta fix la mate, sincer nici acum nu pot sa inteleg, creierul meu nu a vrut sa retina de ce-ul : )))) Nu mai era cazul atunci de prea multe mustrari la ai mei, dar doar gandul ca tb sa o anunt pe maica mea m-a bagat asa un pic in pamant. Solutia ca sa curat „rusinea pentru ea”, am invatat si am luat 10 in toamna. Dar imi amintesc si acum niste culegeri de mate luate in cap prin generala si expresia nu iti pot baga cu tulumba in cap. Si daca Valcea e localitate mica, imaginati-va o comuna cu vreo 5000 locuitori 😃. Eu am o alta curiozitate daca Mihai e de acord sa ne spuna: cum isi dau acordul fettle sa fie imprastiate vestile care tine de ele? Nu de alta dar al meu copil, tot preadolescent nu prea suporta sa vorbesc ceva despre el.
Tot eu va scriu sa va cer scuze si sa imi torn niste cenusa in cap pentru erorile de scriere si dezacordul de la final. Trebuia sa fie: cum isi dau acordul fetele sa fie imprastiate vestile care tin de ele.
Typo-urile si graba au scos acest mix lipsit de eleganta
sunt fiu de țărani, cred că am mai spus-o pe aici. deși contextul războiului i-a împiedicat pe amândoi să facă școală, mama având 4 clase (și regretând că nu a devenit măcar învățătoare), tata 7, ei proveneau din familii de țărani luminați, cu multe exemple de școli înalte făcute, mama având veri profesori universitari, avocați sau medici, și chiar frați profesor sau economist, iar tata având frați profesori. asta a făcut ca performanțele mele și ale fraților mai mari din școală să fie luate ca atare, considerate normale, dar, în același timp, nefiind niciodată presiune pentru rezultate (vorba tatei: „dacă vor la școală, să meargă – ne-om descurca noi cu cheltuielile. dacă nu, au ce face acasă și au ce mânca.”)
asta face ca primul 3, într-a cincea (n-am știut diferența dintre conjuncție și prepoziție – „tu nu ai voie să nu știi asta!” mi-a spus profa, aceeași replică primind-o și soră-mea care a luat 3 în teză la română, cu o lucrare perfectă, dar cu o virgulă scăpată între predicat și complement direct, într-a noua, la liceu pedagogic), să nu fi avut nicio consecință în relația cu ai mei. oricum, deși cu părinți luminați, cu multe cărți în casă, impresia alor mei era tot timpul că citesc și învăț prea mult și că pierd timpul de la făcut treabă în gospodărie (oricum, sunt printre puținii adulți ai româniei anului 2024 care nu au luat deloc bătaie în copilărie, absolut deloc. nici măcar certat n-am fost, cel mult dojenit).
în aceste condiții, cum aș putea s-o cert pe fiică-mea, cum să o supun unor pedepse? din contră, întocmai ca și părinții mei, îmi face impresia că e prea riguroasă, prea asumată în direcția învățării. nu e tocilară, dar încă nu știe cum e să ai o medie de 9, e prima olimpică națională din școala ei de la țară de mulți ani, iar palmaresul ei din primul modul înseamnă 12 de 10 și un 9 (mulțumesc că mi-ai dat ocazia să-mi laud copilul puțin! 🙂 )
Comentariu beton!42
Am evoluat azi, nu se mai bat copiii pentru note mici, se bat eventual profesorii.
Comentariu beton!23
Oh, Doamne! Mi-ai adus aminte de clasa a 4-a. 4 de 4 în clasă a 4-a. Poezie divină, nu?! Fiind bună la învățătură, acești 4 reprezentau ceva major oentru mine. Pentru ai mei, nu prea. Pentru că au înțeles atunci multe pe care eu le-am înțeles mai târziu: copil inteligent, guraliv, nu neastâmpărat, dar în acțiune chiar și când stătea în bancă, scris cu pete de cerneală, puțină neatenție (100% nu se prea poate). În fine, nu am fost certată niciodată de părinții mei. Și mama era (și este încă) la rândul ei învățătoare. Dar un 4 la franceză în prima zi de liceu…acela m-a durut pe mine. Și l-am luat colega mea de bancă și cu mine doar pentru că eram primele de pe rândul de lângă ușa și ne-a luat la „înaintare”: de ce nu e tabla ștearsă, unde e creta, unde e buretele, de ce nune data scrisă în franceza pe tablă. Efectiv am fost modelul de „așa nu” pentru restul clasei. Dar le-am zis părinților și, din nou, nici măcar certată nu am fost, am învățat mai multe de frică profesoarei și mi-am ridicat media. Dar am rămas cu sechele, desigur. De aceea nici nu doresc pedepse pentru copiii mei la nimic ce ține de școală. Imindoresc doar să dea ce pot ei la fiecare materie în parte, iar asta înseamnă că la unele poate nu va fi destul pentru profesori. Iete fleoșc! Prefer să vină la noi și să spună ce au de spus. Dar sunt copii care sunt atât de stresați de părinți din cauza notelor încât ajung că dimineața să vomite înainte de a pleca la școală…ca și cum i-ar duce la plutonul de execuție. Ce viață e aceea?
Este perfect adevarat, eu am fost unul din acei copii.
Am invatat singura sa scriu (cursiv) si sa citesc de la 3 ani, la 5 ani puteam aplica cele 4 operatii artimetice si stiam tabla inmultirii/impartirii.
Cand am mers la scoala, in cls 1 colegii desenau bastonase, eu citeam carti acasa.
Dupa ani in care am fost premianta clasei si prima din scoala, am dat de profesori fara metoda pedagogica, ce terorizau elevii si pretindeau sa invatam totul ‘pe dinafara, cuvant cu cuvant’, asa ca am inceput sa am note de 9, 8 si chiar 7.
Presiunea pusa de parinti si scoala era atat de intensa, incat de multe ori nu puteam adormi de teama materiilor de a doua zi.
Mama ma obliga sa mananc micul dejun, pe care uneori il vomitam inainte sa plec la scoala.
Imi amintesc cu groaza teroarea ce ma incerca stand in banca si asteptand sa ne vina randul sa ‘iesim la tabla’, iar eu nu stiam sa rezolv exercitiile, pentru ca nu le intelesesem, pentru ca profesorul de mate cu o mana scria, cu cealalta stergea, in timp ce turuia ‘explicatiile’ pe care eu nu reuseam sa le prind.
Am detestat scoala, iubeam sa raman acasa si sa citesc cartile din biblioteca parintilor mei (sute).
Din fericire, mai tarziu am reusit sa ii conving pe ai mei sa ma lase sa merg la un liceu cu profil uman si cosmarul a luat sfarsit.
Si mama a fost profesoara de biologie, iar in clasa a 6a am luat un 2 la… biologie! L-am incasat pt ca am tras cu ochiul in caiet cand ma asculta.
Desi nu ma batea mama, tot mi-a fost frica sa ii zic, m-am dus dupa scoala la matusa mea in loc sa merg acasa :)))
Fiica-mea e abia in clasa I, inca nu se pune problema de pedepse pt note. E constiincioasa si isi face cu drag putinele teme pe care le primeste.
Prima nota de 4 am luat in clasa a VI-a la matematica. Confundasem trapezul cu triunghiul. M-a pus sa desenez un trapez si eu am desenat un triunghi sau invers, sa desenez un triunghi si am desenat un trapez. Profesorul, un om super fain, m-a intrebat de 3 ori daca sunt sigura ca e corect desenul. Am raspuns de 3 ori afirmativ. Chestia e ca abia acasa am inteles ce greseala facusem. Atatea emotii aveam!
Nu (prea) am pedepsit copiii pentru note mici, nu-mi aduc aminte.Daar ca sa fiu sigura ar trebui sa-i intreb pe ei!
Heh. Stai sa vezi cum e la 16 ani, cind sare la baschet si isi rupe un metatarsian, e pus in ghips (fraiera de doctorita nu pune ghipsul complet, sa lase piciroul mai lejer) si il gasesti seara acasa fara ghips, ca el isi stie mai bine corpul. Cu notele? Pai fix la fel. Explicatia incepe invariabil cu ‘pai sa vezi’. Profi ticalosi, prea aspri, care ghinion ca nu au primit tema online, ca doar el a trimis-o, sau care scriu ca vorbeste in ore, dar nu e adevarat, el e un inger, numai nu vedem noi. Iar materiile toate sint simple, invariabil, nicio nevoie sa studieze.
Astept rabdatoare – cit pot – sa treaca virsta. Ala mare s-a trezit brusc la 19 ani; pina atunci, imi venea sa chem exorcistul in fiecare saptamina. Eu nu am fost batuta; dar stiam de frica, de rusine. La mine nota 8 deja era proasta pina in clasa a 8-a inclusiv; am avut si doi de 4 de la profa de engleza care ma cam chinuia, tot pe faza cu temele. Si nu am fost batuta dar stiam ca e inadmisibil sa am note proaste. O faceam pe mama de ris. Nu era profesoara, dar rusinea e rusine :))
Incerc sa inteleg si sa accept noua generatie. E un efort real.
Comentariu beton!13
Pai pedeapsa din pacate va fi tot a ta, adica a parintilor ca urmeaza sa „cascavalesti” cu meditatii. 😀 😀 😀
Măi eu nu am avut experiențe din astea cu 3 sau 4 în generală în schimb frățiorul meu da. Ai mei erau obișnuiți să mai împuște câte o notă din asta din când în când. Cred că doar îl certau. Bătaie nu a luat vreodată pentru asta.
Dar cea mai tare chestie pe care a facut-o mami când i-a zis că are două note de 3 la franceză și îl lasă profa corigent ( era clasa a VII-a cred) s-a dus la școală să vorbească cu madame le professeur. Și i-a spus: daca ramane corigent îl luați acasă la dumneavoastră, la mine nu are ce căuta. Daca la toate materiile are note de trecere și la franceză nu, înseamnă că problema nu e la el. N-a rămas corigent🤣
Povestea am aflat-o de la profă cand a venit la oră la clasa mea.
Foarte tare chestia cu “îl luați acasă, dacă rămâne corigent”.
Mama era învățătoare in sat, deci trebuia sa fiu brici la toate materiile. Inclusiv la purtare 😅. Asta după părerea lui tata. Că mama niciodată nu m-a pedepsit sau certat pentu o nota proastă. Am luat o data un 6 la fizică și pe buna dreptate, ca nu am știut nimic. Am avut o discuție cu mama și a zis nu-i bai. Inca imi amintesc sentimentul : mi-a fost ciudă ca nu am învățat mai bine.
Pe copilul meu nu il voi certa pentru note sau chestii de genul. Prefer să citească și să aibă cultura generală, apoi depinde de el ce va vrea sa facă in viață…
Anyway, am avut o colega lucru care nu avea bacul dat, ca era timidă, nu prea tare la școală, ma rog, dar a reușit in viață pentru ca era lucratoare și era ca mine manager de proiecte. Si mi-a povestit că lua tot note proaste și vai de ea. Si o dată, a luat un 6, ceea ce era chiar nesperat pentru ea. Cand a venit acasă și i-a zis mamei ei, au făcut un mic party, asa tare s-au bucurat. Au sărbătorit. Mi-a rămas in minte povestea ei 🙂, pentru ca totul e relativ…cred eu.
Nu pedepsesc pentru note, nici barbatu’ din dotare! Bine, n-o pup sau o premiez, dar nici nu o pedepsesc. Consider că e mai important să înțeleagă ce nu a știut, să recupereze, să se poată evalua corect și să știe că orice ar fi, ne concentrăm pe soluții, nu pe scos ochii! E important să nu vină cu frică acasă, pentru că atunci va începe să mintă, să ascundă. Acum vorbim de o amărâtă de notă, dar există lucruri mai grave pe lume… Și mi s-a demonstrat că e bună abordarea, cea mare are o comunicare excelentă cu noi, deși e adult, independent financiar etc. Nu știu dacă aveam abordarea asta, dacă nu aveam o mamă fix ca a ta, iar un tată cum incerc eu să fiu…
Nu am copii, deci nu pot să răspund la întrebare. Dar pe mine părinții nu m-au pedepsit pentru note. Țin minte cum am luat eu 2 la teză la română în primul trimestru din clasa a noua. Și româna era printre materiile mele preferate. De ce am luat nota 2? Vorba Mariei, fiindcă nu am știut nimic. Știu și acum, după 40 de ani, subiectul tezei. Descriptio Moldaviae, sper că am scris corect, de Dimitrie Cantemir. Nu o citisem. Citisem doar introducerea. Am plâns în ziua aceea 2 kg de lacrimi. Nu glumesc! M-am cântărit a doua zi și aveam 2 kg minus. În trimestrul următor am luat 9 la teză, cea mai mare notă, că 10 nu a luat nimeni. Revenind la subiect. Nu m-au pedepsit părinții pentru note. Sora mea are 2 copii. Nici ea nu i-a pedepsit pentru note.
posibil doar sa fi fct un nr doi mai consistent si de aici kg pe minus
Nu o pedepsesc, doar trag mult de ea să învețe, sunt înțelegătoare cu materiile unde se cere prea multă toceală şi nici nu o pasionează, dar explic importanța materiilor din care va avea examen. Nu am fost pedepsită pentru note şi nici nu trăgeau de mine, dar cu excepția anilor mai rebeli din liceu eram conştiincioasă.
Am pedepsit,am certat băiatul, de bătut o singura data- n-a folosit la nimic.Nu pentru note ci pentru anturaj.Pe la 10 ani s-a înhățat al meu băiat cu niște poerde-vara care l-au învățat sa mintă, sa chiuleasca de la școală,sa vina și sa plece când vrea mușchii lui,sa nu am dreptul sa îl iau la rost…
A tinut-o asa aproape 2 ani,nici bătaia nu l-a speriat,nimic n-a funcționat.
Și am zis asa,uite stimabile,asa nu merge. Eu nu te-am crescut ca să te văd cu te distrugi de pe acuma.Vrei sa fi independent? Nu mai vrei la școală? Bine.Arunci la munca cu tine.Si l-am trimis la munca la săpat șanțuri pt conductele de gaz,la cel mai afurisit maestru. Pe toată durata vacantei de vara.Asa a fost acordul,dacă rezistac3 luni e liber,nu-i mai spun eu ce sa facă.
Sa nu va închipuiți ca l-au exploatat,ca na,ce sa cer de la un copil,dar…a fost o trezire dureroasa la realitate,n-ai studi,te așteaptă cea mai grea muncă și cel mai slab plătită.
A fost cea mai buna metodă, nu o-a mai trebuit nuci gașcă nici prieteni,a pus burta pe carte. Nu a ales facultatea și școală de bucatari-ospatari.
Mihai, când am citit de bătaie, m-am întristat foarte tare pentru copilaşul ăla care ai fost! Niciodată, dar niciodată cu bătaia! Bătaia lasă urme adânci, care nu se văd, dar se simt toată viața. Îți trimit un mare „hug”, deşi nu ne cunoaştem personal.
Ai mei, care s-au înțeles minunat toată viața, nu m-au pedepsit niciodată pentru note. Era doar aşa, o supărare de moment, pe care iată că o țin minte și azi, însoțită de explicații logice (ca să pricep ce atrăgeau după ele notele proaste). Atât! Cât despre primul 3… El a venit într-a patra, la mate, fix din acelaşi motiv – îmi uitasem caietul de teme acasă. Şi profu’, care era foarte bun, avea un obicei, după ce ne controla, dacă era cazul, zicea: „Bravo! L-ai uitat? TRI!” 🤣
N-am fost pedepsit pentru note (nici atunci când am picat un examen și am mințit că n-a venit profa… bine, asta se întâmpla în studenție, dar tot minciună era) și nici eu nu mi-am pedepsit copilul pentru note (cam greu să pedepsești pentru note de la 8 în sus…) Mi se pare de Evul Mediu.
Bataie strict pentru note nu am luat. Dar „daca ar fi fost cazul”, nu s-ar fi rusinat. Dar teroarea psihica nu-i cu mult mai dulce. Si bataie am luat destula pe alte criterii.
Tin minte cateva faze, aleatorii si involuntar strang din dinti.
Clasa I. Lucrare de control la matematica denumita pompos „proba de control”. Nota 9.
Soc. Maini in solduri. „Cum, ba? 9 la PRO-BA DEEE CON-TROOOOL?”
Se uita in foaie cu scarba. „Da’ Adrian cat a luat?! cre’ca 10!”.
Adrian luase 8. I-am spus (cand comunicam nota acasa, trebuia sa am pregatita si lista de note ale unor colegi). „Pe mine nu ma intereseaza de altii!”. Daca lua 10, l-ar fi interesat. Daca luam 10 si luau si altii, „aaaa, a fost usor”.
Ani lungi in care temele erau facute sub supraveghere atenta, cu foi rupte, cu repetatul lectiei, pe de rost, de 3 ori, si daca nu era cuvant cu cuvant din carte, o luam de la capat.
Singura nota acceptata – 10. 9.50? „Da’ nici aici nu iei 10?”
Palme in cap, stat pana la 12-1 noaptea, urlete, amenintari.
Cea mai urata amintire a fost in clasa a cincea, la inceput. Intrasem intr-o clasa „de performanta”, la liceu. Lucrare de control la matematica. La un subiect nu stiam si am cerut ajutorul profesorului. De 2 ori. Aproape plangeam. Pentru ca stiam ce ma asteapta acasa daca nu e 10. Iar profesorul m-a refuzat, evident.
Acasa am zis – nu-s sigur la un subiect. A cazut cerul, vaaaaaai, ce ne facem. Am refacut exercitiile – „cum n-ai stiut, boule, ca era usor, l-ai si intrebat pe ala, acuma te ia la ochi”.
Dar nu numai atat, incepusem sa fiu nesigur SI de alt subiect din lucrare (erau 4 subiecte in total). „Ai sa vezi tu acuma. Asta v-a dat 4 subiecte, 2 puncte fiecare, nota maxima e 8. Io stiu. Iti zic io! N-ai facut ala ultimul, luai 6. Ai gresit si la asta, iei 4! te lasa corigent si repetent!”
Era prima saptamana din clasa a cincea si eu eram deja corigent si repetent.
Urlete si tinut teorie cu orele. Pedepse. Repetat lectiile papagaliceste pana la ore foarte tarzii.
Asa traiam eu.
Nu o aratam niciodata, dar imi era teroare (ca premiant 12 ani, intotdeauna primul pe clasa) cand aveam lucrare si se aduceau. Imi vedeam inima batand prin tricou si o auzeam in urechi, bubuind. Daca nu era 10, acasa incepea teatrul. „Te-ai lasat pe TANJEALA”, „de acum incepe militaria”, „cam gata cu atata televizor si fotbal si joaca”
Inclusiv in facultate ma frecau la cap. „Astea-s note?! ai sa vezi, iti zic io! cand te angajezi, ala o sa se uite la note si nici nu se mai uita la tine!”.
N-am copii. Nu stiu daca o sa am. Poate nu-s in masura, dar dau un sfat parintilor. Nu faceti din astea.
Comentariu beton!49
imi pare asa rau de experienta asta…dat cititnd ce ai scris stau si ma intreb, ai tai parinit erau niste genii luminate care au excelat la vremea lor la scoala / facultate ?..la toate materiile ? Care era motivul comportamentului lor ? sa se laude in anturaj …cu altceva nu aveau ce ?
Cu un asemenea comportament ti-au distrus increderea in tine si in cei apropiati, ca meriti sa fii iubit/apreciat doar pt performanetele intelectuale, nu tu ca OM . In locul tau , ca student, plecam unde vedeam cu ochii, departe de ei si de genul asta de „iubire” parinteasca.
Parintii mei erau subingineri chimisti. Adica o meserie deja moarta inca de cand eram eu in scoala. Locuiam intr-un oras foarte mic (oras cu numele, vreo 9000 de oameni) si lucrau intr-un fost mamut industrial ceausist care deja era inspre faliment.
Nu fusesera elevi/studenti de nota 10, dar eu n-aveam cum altfel. Ba chiar, cand erau in toane bune, imi povesteau aventuri din facultate si liceu, cu excursii ad hoc, cu mancat in restaurante si fugit fara sa plateasca. La mine se urla pentru nota 7 in facultate ca „ma fac de ras”.
Au fost si oameni inchisi in casa. Nu aveau prieteni, doar o alta familie cu un baiat de varsta mea si coleg de clasa in gimnaziu. Ala era olimpic national la fizica, fiind un geniu in domeniu. Conta ca la toate celelalte materii aveam note mari (si mai mari decat ale lui)? Bineinteles ca nu. Mie nu-mi placea fizica. Si acolo scandal, uiuiu, pai da, ala poate! El nu e la fotbal si la televizor!
La facultate am vrut sa plec cat mai departe si imi pare rau ca n-au fost decat 200 de kilometri. Daca as avea iar 19 ani, m-as angaja, as invata la facultate cat sa-mi iau diploma si atat. Dar, din pacate, „m-au intretinut” si am primit portia de cicaleala si morala tovaraseasca. Nu stiu cati studenti mint la note. Eu am fost unul dintre ei.
Privind in spate, dupa multi ani (am 39), realizez doua chestii. Prima, ca disimulam. Colegii mei ma considerau zeflemist, neafectat. Ma apucasem in liceu de fumat si de baut, ca sa „salvez aparentele”. Probabil unii s-au prins. Eram si rau, cinic, ma bucuram cand un coleg lua o nota mica sau nu invata.
Tarziu am realizat (parca as fi fost inchis intr-o cutie, cum de altfel si eram) ca exista familii in care nu se injura si insulta, nu se bate, nu se urla la nota 9 (sau puschea pe limba, 8), se da libertate, ai voie sa ai vizite cu prietenii, ai voie la activitati de adolescent.
A doua, ca toate chestiile astea m-au afectat mult mai tarziu, au mocnit si au explodat. Chiar si azi ma lupt cu ele si stiu ca multe dintre reactiile mele, firea mea, modul in care ma raportez la lume sunt cauzate de mizeriile din copilarie si adolescenta. Nu am ce face, ma lupt cu ele, sa dau vina pe parintii mei (care nu mai sunt) nu-mi aduce nimic.
Comentariu beton!25
Tare disfunctionali părintii astia ai tăi si sabotori as spune. Teroarea asta ce au facut cu tine, nu stiu daca mama sau tatal tau miroase a narcisist terorist psiholigic asa ca big big hug.
cam așa a fost și la mine
cu adaosul „e pentru binele tău”
în liceu a fost cel mai rău – bac, facultate
era destul să văd un amărât de film, să ies cu colegele ca să se țină minte și să mi se scoată ochii la următoarea notă proastă – „păi bineînțeles, că numai filme, colege, țoale și fantasy-uri ai în cap”
și „cum de nu ții minte exercițiul ăsta, doar l-am făcut cu tine???”
bine, cioleam cât puteam, citeam fantasy-uri și sf-uri pe furiș
la o olimpiadă am lăsat parțial nefăcută o problemă pe care o știam, că eram sigură că dacă ating un prag or să aibă cu standarde și mai ridicate, mai bine un rezultat mediocru, era scandal pe moment, dar măcar rămâneam la același nivel
Sorry, dude, your folks are shitty.
Nu merita sa mai vorbești cu ei.
Io nu înțeleg o chestie pe care am văzut-o în mai multe comentarii – de ce kkt trebuia să raportați notele din FACULTATE? Adică ești major, pe treaba ta, cum să-i zici mamikii și tatikii cat ai luat la nu-s ce examen? Și de ce???
La liceu înțeleg, io te-am făcut io te omor, da mai departe e problema voastră dacă raportați părinților chestii care sunt treaba voastra, srry, dar sunteți adulti
Ambr0, tare trist ce au facut parintii tai, te-au tratat ca pe un bun al lor de care dispuneau cum doreau, un bun ce trebuia sa corespunda unui tipar bolnav si crud din mintea lor, nu te-au tratat ca pe copilul lor, ca pe o fiinta ce este facuta din carnea si din sangele lor. Ai fost traumatizat de cei care trebuiau sa te iubeasca si sa te protejeze, nu-i de mirare ca te doare si ca suferi si azi si ca nu mai esti interesat de ceea ce inseamna o viata de adult cu tot ce include ea.
Totusi, nu lasa experienta asta trista sa te defineasca, sa-ti influenteze viata, nu renunta macar acum la lucruri pe care le meriti si mai ales, incearca sa te vindeci. Ajuta mult sa vorbesti despre lucrurile prin care ai trecut, despre ganduri si sentimente, te elibereaza si te vindeca, poate nu complet, poate nu definitiv, dar o sa te simti mai bine.
Imi pare rau pentru aceste experiente, ti-au marcat tot restul vietii.
Este important sa iei partea buna, ca ai ‘razbit’ si esti puternic, sa te focusezi pe pozitiv – eu asa fac cand ma gandesc la acei ani.
Trauma se poate rezolva cu terapie, este o lupta continua cu modul in care acele experiente te-au format.
Huge hugs and best wishes!
DUREROS!!!
În ziua de azi nu se mai face așa ceva.
Pentru o temă nefăcută se trimite maxim o notificare la părinți. Fi-mea avea teme doar dacă nu termina în clasă. Unii se plângeau cât au de lucru, ea avea timp pentru orice altceva. Cum venea cu note foarte bune, nu aveam nimic de zis. Maxim întrebam ce a greșit, în ideea că n-o fi înțeles ceva și să-i explicăm. Eventual puneam eu niște „teme pentru acasă”, dar mai practic a fost să îi dau diverse alte chestii de făcut, să ieșim pe afară mai mult.
Ca părinte nu te duci la școală oricum, când ai timp. Nu intri nici în școală, cu atât mai puțin în clasă. Ești invitat la consultație, confirmi ziua și ora, treci de portar care te are pe o listă, vorbește diriginta doar cu tine, în particular. Măcar o dată pe an. Asta dacă totul merge bine. Sunt situații când sunt chemați părinții de urgență și nu se duc- ceea ce explică parțial problemele pe care le are sau le face copilul.
Am depășit școala, oricum. De la facultate nu-mi mai spune nimeni nimic. Normal, studenții sunt majori și responsabili. 🙂
Și eu fiică de profesori. La mine teroare începea de la 7. Dar mă bătea numai mama, cu palmele & tras de păr. Apoi începea să plângă și să-mi spună că îi stric reputația, ce încredere să mai aibă oamenii în ea ca profesor. Apoi mi se interzicea iesitul la joacă, se încuia biblioteca și trebuia sa fac minim 50 de exerciții cu fracții și paranteze. Deh, mama era profă de mate așa că pedeapsa era Gheba și Ionescu-Țiu, indiferent la ce materie luam nota incriminată.
Eu am făcut multe greșeli în educarea copiilor mei, dar nu aceleași greșeli pe care le-au făcut părinții mei. Pentru note nu i-am pedepsit niciodată. E drept că notele foarte mici erau accidentale. Știu că băiatul meu a luat primul 3 in clasa a șaptea, pe deplin meritat, într-o lucrare de control la gramatica nu nimerise nici un complenent cum trebuie. I-am explicat că dacă ar fi scris complement indirect la toate, tot nimerea două. Dar așa a reușit să le greșească fix pe toate. M-am distrat de minune. Concluzia lui a fost că mai trebuie citită și cartea de gramatică.
Mai sunt și lăutarii de cariera, aia care își pedepsesc puradeii pentru ca le iese nota ”mi” in loc de ”do de sus” la acordeon. In breasla asta uneori e vitală diferență intre o acțiune care are loc sus, nu jos.
Nu, ai mei nu ma bateau niciodata pentru note si nici pentru altceva. Nu primeam pedepse. Tata nu ma scotea din puiu’ tatii iar mama din puiu’ mamii. De la mama mai incasam cate o bataie pe an ca refuzam sa o ajut cu ceva simplu cand avea nevoie mai mare si nu avea nici timp si nici putere pentru un drum la farmacie sau la magazin. O inteleg, nu sunt suparata, eram un copil rasfatat si egoist si incapatanat. Ma bucur ca am realizat asta mai tarziu si m-am indreptat desi nu am facut-o chiar la timpul potrivit. Ai mei cand au vazut ca abia trec clasa la matematica, mi-au cumparat ore de meditatie si de la note de 4-5 am ajuns la 6 ba chiar si 7 la mate!😅
Nu sunt de acord nici cu bataia si nici cu pedepsele. Copiii sunt niste fiinte mult mai inteligente si mult mai sensibile decat noi, adultii si vorba buna face minuni cu ei. In general, ca parinte, trebuie sa te straduiesti sa-i fii copilului si parinte si prieten. Trebuie sa-i fii copilului tot ce are el nevoie pentru ca-l iubesti si pentru ca-i esti dator pentru multe dar mai ales pentru ca l-ai adus pe lume fara sa-i ceri voie. Si daca tot a venit asa, neintrebat, macar sa te straduiesti sa-i oferi cea mai buna dintre lumile posibile.
Primul 4 l-am luat in clasa I, precoce, nu? Nu mai stiu daca la matematica sau la desen – in clasa invatatoarea schimbase materia, terminasem desenul si trecusem la matematica, dar eu nu terminasem de desenat cocosul (!!!) asa ca am continuat constiincioasa activitatea pina m-a dibuit „tovarasa”.
Am ajuns acasa, eram singura, am pregatit cureaua si am plâns cu muci pâna au venit ai mei. Care…m-au bruftuluit putin, de forma. Si s-au prapadit de râs, mi-au spus asta mult mai târziu.
Al doilea 4 l-am luat (tot) la desen, in clasa a IX-a. De data asta pe meritate, pentru ca eram (si sunt in continuare) incapabila sa inteleg desenul tehnic. Nici de data asta n-am incasat nimic, taica-meu era clar dezolat ca nu pricep nimic, desi dupa 15 ani din viata mea nu-si mai facea iluzii asupra talentului meu artistic, el desena foarte frumos, iar profesia lui era chiar desenator tehnic!!!
Furtunul de la mașina de spălat rufe. Clește nu avea.
Doar mama. Tata niciodată.
Ai mei copii nu au fost și nici nu vor fi pedepsiți pentru note.
Cel mare, când ia note mai mici, calculează câți de 10 îi mai trebuie pentru media maximă. 😁
„Pentru că 10 este cea mai ușor de luat notă. Pentru toate celelalte trebuie să înveți din urmă. Și e groaznic.”
Anul trecut a recuperat 4 de 10 în ultima lună la Fizică.
N-am fost pedepsită sau bătută pentru note mici. E adevărat ca nici nu prea le-am dat ocazia, că eram copil conștiincios și aveam note mari. Însă auzeam frecvent „ai grijă ce faci, să nu dea dracu să mă faci de râs”, pentru că în vremea aia tata era primar în comună și n-aveam voie, nici eu, nici soră-mea, să „dăm exemplu negativ”. Au existat însă 2 ocazii.
Prima în clasa a VI-a, trim. al 3-lea, când profa de rusă mi-a dat doi de 4 pentru că n-am vrut să învăț două poezii în limba rusă pentru serbarea de sfârșit de an. Am zis că învăț doar una. Ăsta a fost motivul real pentru care m-a certat și mi-a reproșat că sunt încăpățânată și încrezută ca tata. Ulterior, a găsit ea ce să mă întrebe ca să nu știu să răspund și să-mi pună 4 în catalog, că nu era proastă să nu-și asigure pretextul. Mi-au cam tremurat țurloaiele când le-am spus părinților pățania. Dar tata o știa că e cam dusă cu capu’, lui și directorului școlii le făcea cel puțin o reclamație pe an, așa că nu m-a pedepsit / certat.
A doua a fost în cls. a X-a, primul trimestru, câd am luat 4 în teză la chimie. A fost o surpriză și pentru mine, pentru că aveam note bune la chimie. Dar, deși credeam că am făcut bine, greșisem tot. Organica, bat-o vina, mi-a cam dat batăi de cap la început. Cred că despre acest „incident” nici nu le-am mai pomenit părinților. De’, liceu la oraș, în cei patru ani n-au trecut nici o dată pe la școală. Tata l-a cunoscut pe dirigu’ când am fost să iau adeverința de absolvire pentru dosarul de facultate.
De certat, am fost certată pentru alte tâmpenii. Și când mă certa tata, preferam să intru în pământ s-au să dispar cumva din fața lui, pentru că efectiv tuna și fulgera!
Eu n-am avut motiv s-o cert pe fie-mea pentru note. În clasele I – VIII a fost exagerat de conștiincioasă. La liceu s-a mai și distrat (așa i-a spus ta-su, că ăsta-i momentu’) 🤣. Nici nu-mi amintesc dacă a avut note de 3 sau 4, cred că da, dar a avut medii rezonabile. La fel și la facultate.
Hai că m-am lăudat destul!😊
Ai mei nu erau adepții corecțiilor fizice. Dar și eu ma descurcam bine la școală. Și, între noi fie vorba, nu îmi aduc aminte sa fi venit de două ori la școală în afara de clasicele ședințe cu părinții. Acum, dacă stau bine sa ma gândesc, cred ca ar trebui sa fiu supărat pentru dezinteresul lor. Dar, na, alte vremuri… Dar ce țin minte de parcă a fost ieri e singura dată când mi-a tras taică-meu o palmă de mi-a făcut gâtul tirbușon și asta pentru că, în liceu fiind, am stat la un chef neprogramat până pe la 3 dimineața fără să-i anunț. Fără telefon mobil, pe fixul gazdei un lacăt cum era moda, deh, comunicare deficitară. Coroborat cu un răspuns de genul „păi v-am pus eu să mă așteptați?” rezultanta celor de mai sus a dus la o criză de nervi având ca efect o frumoasă urmă vineție pe falca mea stângă. Acum sunt bine, multumesc de întrebare, nu am sechele, dar pe fiu-meu îl urmăresc printr-o aplicație pe telefon iar la școală am rezolvat problema financiar. Înveți – iei bursă – ai mai mulți bani de cheltuit. Nu înveți – nu iei bursă – te limitezi la ce-ți dăm noi. Simplu…
Nu am copii, deci nu știu dacă răspunsul meu se pune. Însă dacă aș avea, nu i-aș bate. Nici pentru note, nici pentru altceva.
Însă îmi amintesc foarte bine cele două corecții fizice pe care le-am primit de la mama.
Prima, când eram în clasa a V a. Eu am făcut primele patru clase în satul natal, clasa a V a în satul vecin, iar din clasa a VI a am mers la școală la oraș. Nu mai știu exact când s-a întâmplat, dar era cald afară.
Pe vremea aceea la TV se difuza Dallas. Dar tot pe vremea aceea se lua curentul. Des. Nu știu ce naiba era, poate înlocuiau stâlpii, cablurile, etc. dar se lua foarte des curentul. Și s-a luat curentul fix într-o zi și la o oră când era Dallas. Ce mă fac, ce mă fac? Nu știu unde erau ai mei, dar am hotărât eu că singura soluție este să mă duc, pe jos evident, până în satul vecin la doamna profesoară de română acasă și să o rog să mă lase să mă uit la Dallas.
Zis și făcut. Am mers pe jos cam 4 km, am ajuns la doamna profesoară, dânsa nu era acasă, ci doar mama ei, care m-a lăsat să mă uit la film. Nu îmi mai amintesc, dar am spus cuiva unde merg (cred că unei prietene).
Ei bine, pe când mă uitam eu la Dallas se aude o mașină în fața casei, o frână puternică și după câteva secunde se ivește mama care se apropie de mine și îmi dă o palmă de am văzut stele verzi.
Am luat eu o palmă zdravănă, dar cine a fost celebră a doua zi în toată școala? Țin minte și acum că în pauza mare s-a făcut cerc în jurul meu și toți abia așteptau să afle răspunsul la întrebarea: cine l-a împușcat pe J.R.? 🙂
A doua, când eram în clasa a VII a. Trebuia să aștept autobuzul (cursa, cum ziceam în copilărie), ca să primesc / să trimit un pachet. Pe atunci nu existau curieri, nici mașini la toate casele, iar cel mai simplu mijloc să trimiți sau să primești pachete era cu singurul autobuz care trecea prin sat. Ei bine, eu am uitat (probabil cufundată într-o carte), cursa a plecat, iar pachetul a rămas netrimis / neridicat 🙂
Pentru palma asta, mama și-a cerut scuze de mai multe ori 🙂 Pentru prima, niciodată 🙂
M-ai pălit rău cu fotografia pusă la articol…
Cînd văd îngerașul ăla de fetiță, pitită sub birou, speriată, cu ochii la curea, cumva resemnată, aș vrea să o iau în brațe, să o apăr împotriva oricui.
Cît de animal să fii să dai într-un copil?!
Nu am copii, dar daca aș avea, notele ar fi ultimul lucru care m-ar interesa.
Pentru note nu am luat nicio pedeapsa niciodată. Cu toate că și acum calculez in cap și pe degete când trebuie sa înmulțesc ceva, că tabla înmulțirii n-am invatat-o pe de rost.
Am fost pedepsita (cu lipsa de acces la calculator și televizor) atunci când am convins toți copiii de pe strada sa „mergem la iaz” fără să spunem nimănui unde ne ducem, când am demontat frigiderul și mi-au rămas piese la reasamblare și a trebuit să cumpere ai mei un frigider nou sau când am „inventat” un sistem cu scripeți de l-am urcat pe var-miu in cel mai înalt plop de pe drum (și nu l-am mai putut da jos, haha).
Ce sa zic, viața de tânăr inginer nu-i ușoară
Eu nu am fost bătut pentru note proaste, dar am avut un coleg care lua bătăi cu simț de răspundere pentru note de 8. 8, băi băiatule! După ce termina cu cureaua, pleca la școală să rezolve nota, cum știa ea mai bine.
În general, văd tendința asta la părinți care nu s-au „realizat” în viață și vor să facă asta prin copiii lor. Ceea ce nu face decât să-i îndepărteze de lângă ei și să ajungă zoso să le taie iarba din curte, că nu mai vorbesc copiii cu ei la bătrânețe.
Ia să vă mai zic una, de data asta doar cu note de 10. Aveam o fetiță la mine în cartier care toată viața ei a luat 10 pe linie. Nu 9, 10 pe linie, cu olimpiade internaționale și tot ce trebuie! Nici dacă te suiai pe acoperișul Burj al-Arab nu-i ajungeai la nas.
Cum se întâlnea mama cu bunică-sa, se lăuda aia cu cea mai făcea nepoată-sa și la ce concursuri și olimpiade internaționale a mai fost. Mama intra în pământ de rușine, dar pe mine mă durea la bască, am avut eu un feeling.
În clasa a 12-a, bunicuța zicea că se bat cele mai bune universități din lume pe ea și nu știe ce să aleagă. Cambridge, Oxford, Harvard, toate stăteau cu mâna întinsă să o aibă studentă…
Într-adevăr a luat 10 pe linie la BAC, că au dat-o și la gazetă, după n-am mai știut ce face. Peste ani, într-un moment de maximă plictiseală, o caut pe Google să văd unde a intrat la facultate și ce premiu Nobel i-au dat ăștia.
Stupoare! Nu tu Oxford, nu tu Harvard, ci doar universitatea noastră de la colțul blocului. Mă întâlnesc random cu bunică-sa și începe imediat să-mi povestească cât de deșteaptă e ea și ce bine „a ajuns”.
Am zâmbit politicos, am scos telefonul și i-am arătat ce scrie pe Google:
– Aaa, nu, că a fost admisă din oficiu că e olimpică.
– Păi și pe Facebook la studii, scrie tot așa, că face facultatea la colțul blocului.
S-a făcut liniște. A mai încercat să-mi explice că acum pleacă nu știu unde în străinătate cu Erasmus, cu draci laci. După care văzând că n-o scoate la capăt cu mine, a zis că sunt prost și nu voi ajunge niciodată la nivelul nepoatei ei, care va deveni o somitate respectată.
Nu ne-am mai întâlnit de atunci, doar cu mama s-a mai văzut și i-a zis că suntem o familie de proști, iar mama chiar a pus la suflet. Nu atât că e ea proastă, ci că sunt eu prost. I-am zis să nu-și facă griji și să nu creadă tot ce îndrugă bunica ei.
Am verificat din nou pe fb acum vreo 3 ani și pare ce e profă la școală de cartier. Nu că aș avea ceva cu profesorii de școală, ba din contră! Doar că mai ușor cu „somitatea” pe scări, să nu se spargă!
Încă una și gata!
Aveam un coleg de școală primară care era mereu cu mâna pe sus… Un fel de Polly din Copiii de la 402, pentru connoisseuri. Omul tocea maxim și mergea pe la toate olimpiadele și concursurile posibile, unde lua locul I. Nu făcea asta că-i plăcea neapărat, dar el credea că se va realiza așa.
De pe la liceu, s-a mai diluat treaba, dar tot 9 și 10 lua constant. Doar că părea nefericit, voia să facă altceva cu viața lui, doar că părea prea târziu. Cu toate astea, după facultate și-a schimbat drumul în viață. Nu știu ce mai face acum, dar ultima oară când am verificat era chef la un restaurant din Germania. Și era foarte fericit cu asta.
E mișto și cu note de 10 pe linie, dar mai fain e să ai o viață OK, să te distrezi la vremea ta, să chiulești de la ore, să iei un 4 că nu știai nimic și toate cele. Pentru că ajungi la pensie și îți dai seama că ai fost doar cu un pas înaintea celorlalți și nimic mai mult. Și te apucă regretele.
Nu mi-am pedepsit copii, comentarii caustice am mai făcut. La fel au făcut şi părinții mei. Feciorul meu cel mic după ce a sărit peste o clasă, de două ori l-a păscut câte 2 corigenţe, ultima dată chiar voiau să-l mute la altâ şcoală că păta blazonul Gymnasium-ului. Acum şi el şi frate-su fac Masterat.
Nota (în măsura în care e dată corect, că uneori apare și problema asta) exprimă o realitate la un anumit moment, pe un anumit subiect. Nicidecum nu reflectă nivelul real al copilului. O spun in dublă calitate, de părinte, dar și de profesor. Așa că nu i-am pedepsit niciodată pentru note. I-am certat, am discutat cu ei, dar nu i-am pedepsit. Pedepsele, în măsura în care le primesc, le primesc pentru minciuni, de exemplu. Sau, de exemplu, pe cea mică într-o zi pur și simplu nu am mai asteptat-o și a trebuit să meargă singură la școală (nu vă gândiți că era chiar așa de mică, avea 15 ani). Era iarnă, era foarte frig, am zis „hai sa o duc la școală, dacă tot plec eu”. Chestia e că trebuia sa fac un mic ocol ca să o duc, și trebuia să ajung și eu. Asta însemna să plecăm un pic mai devreme. I-am explicat de seara, a zis că „bine”. I-am reamintit dimineața, a zis „stai liniștit”. M-am dus, am pornit mașina, am curățat geamurile, am făcut cald in mașină, mă rog, tot ce trebuie (cred că am dat și zăpadă, nu mai țin minte exact), mă rog, m-am învârtit vreo 20 min pe lângă mașină. Trecuseră deja 5 min peste ora la care îi spusesem (insistent) să fie la mașină. Nu a fost. Așa că am plecat. Fără să o anunț și fără regrete. La vreo 5 min după ce plecasem, mă sună: „unde ești, că nu te vad”. „Pe drum”. „Și eu ce fac?” . „Te privește”. A luat un Bolt pe banii ei (mi-am făcut un punct de onoare din a nu îi da niciun leu săptămâna aia), a ajuns la școală cu vreo 10 min întârziere și aia a fost. De atunci nici că a mai întârziat vreodată. Cel puțin cu mine. Că atunci când iese la întâlniri cu băieții e jale. O suna unul „unde ești?”. „Pe drum, imediat ajung”. Ea era acasă, nici măcar pe picior de plecare. Că altfel nu auzeam minunata discuție.
Nu.
nu, exclus.
Nici nu stiu cum sa explic ca sa fiu bine inteleasa. Am doi copii, sunt si bunica de doi nepoti si sunt si profesoara ,38 de ani vechime la catedra. Singurul copil din miile care mi au trecut prin mana , care a reusit sa ma aduca la exasperare a fost baiatul meu cel mare. Si desigur ca sfarseam prin a l pocni! Dupa ce ii explicam timp de doua ore cu toate argumentele posibile, de ce nu e bine sa faca si sa dreaga, facea fix ce voia . Nu l impresiona prea tare ca i taiam iesitul afara, televizorul,calculatorul ,etc. Abia dupa ce si lua palma la fund stia ca a depasit limita. Spre deosebire de el, fratele lui mai mic nu a luat vreodata o palma , nici nu mi amintesc sa l fi pedepsit cu ceva. Dar daca i ceri sa povesteasca temele cu mine, iese ceva de genul : ,, uite asa ,faceai,mama! Imi dadeai o problema la matematica : Ana are 6 mere, mananca 2, cate mere mai are? Eu: nu stiu. Tu tare si raspicat : ANA ARE 6 MERE,MANANCA 2,CATE MERE MAI ARE? Eu : nu stiu. Tu incepeai sa tipi: MA,COPILULE! ANA ARE…Si mai si ridicai mana la mine ! 😃
„Linguroiul de lemn pentru dulceatza” (o lingura cu care mesteca mama dulceatza intr-un tuci de 25-30 kg) m-a „invatat” in trei ore TOATA tabla inmultirii… Asta pt ca „inmultirea e o adunare repetata” si pana la „inmultirea cu patru” reuseam sa socotesc pe degete… La inmultirea „cu 6” s-a terminat smecheria… Pana la linguroi: dupa… am stiut toata tabla inmultirii!
„Bataile” de la mama erau zilnice: din diferite motive… Eu cred ca am fost un copil cuminte, dar… asa era „pe vremea aia”.
Nu am si nu vreau copii! Decat sa ii bat, mai bine deloc. Decizia am luat-o pe la 14-15 ani… si persista, chiar si dupa mai bine de 30+ ani!
Iar cand „oi fi” batrana…. tre sa rezerv din timp un loc la un camin cat de cat bun…
Asta daca ‘apuc’ (ma va ajunge candva) batranetzea!
O zi buna tuturor!