Hai că mă tot țin de câteva zile să vă povestesc asta. Fiți atenți aici.

Fetele mele sunt fani declarați mâncare. Ambele sunt, dar Ioana e la cu totul alt nivel, în sensul în care e mai gurmandă și mai pofticioasă chiar și decât mine. Iar asta, prieteni, e ceva foarte greu de atins, e aproape imposibil, dar uite că Ioana a izbutit.

Când are acces la telefon (pentru că nu, copiii noștri nu au acces nelimitat) stă și se uită la videouri cu mâncare de prin toate colțurile lumii. Ca să înțelegeți și mai bine cum stau lucrurile, o să vă zic că nu o dată m-am trezit că vine să-mi spună despre restaurante unde ar trebui să ajung, atunci când mă pregăteam să plec pe undeva prin altă țară sau alt oraș.

Acum cred că aveți tabloul mai aproape de realitatea din teren.

Ei, în aceste condiții, de vreo câteva săptămâni, Ioana mă tot freca la cap cu un restaurant din București unde mănânci fructe de mare la kilogram, turnate dintr-o pungă direct pe masă. Mă rog, nu direct pe masă, ci pe niște chestii speciale puse pe masă.

Dar ideea în sine, conceptul localului, era că nu mănânci în farfurie, îți aduc oamenii ăia 4 kilograme de fructe de mare, ți le varsă pe masă și tu le mănânci direct de-acolo.

Când mi-a arătat copilul reel-uri de la fața locului m-a convins în secunda doi, i-am promis că mergem cu prima ocazie. Ceea ce am și executat sâmbăta trecută. Am fost, am mâncat, am filmat (n-aveam cum să nu) și-am postat. După care e început delirul colectiv al imbeciloizilor.

De-aici și titlul articolului, pentru că încă o dată m-am convins că oamenii efectiv au luat-o complet razna, au luat-o pe arătură cu tot cu tractor, plug și remorcă. Din nou am dat zeci de block-uri și-am șters zeci de comentarii, până m-am plictisit și-am renunțat.

Cam așa au sunat 99% dintre comentariile celor pe care i-am blocat:

„Ați fost să mâncați ca porcii, din troacă”;

„Horror, ce mizerie, ce scârbos”

„Prostule, bine că nu v-au dat să mâncați de pe jos”

Bă, jur, m-au înjurat și m-au făcut albie de porci de ziceai că-i obligă cineva PE EI să meargă să mănânce acolo.

Erau incapabili să priceapă că noi am fost acolo TOCMAI pentru conceptul ăsta, cu fructele de mare turnate direct pe masă, nu de alta, dar fructe de mare mai mâncasem, nu era prima oară când vedeam un crevete de aproape și nici nu eram niște barbari care n-au aflat încă de existența tacâmurilor și a civilizației în general.

Ne-am dus acolo fix pentru experiență, pentru distracție, să vedem cum e să mănânci și altfel decât ai fost obișnuit.

Mă uitam la ei cât de înverșunați mă înjură pe motiv că n-ai cum să mănânci de pe o masă mizerabilă, fără să-i ducă pe niciunul capul că masa aia nu e chiar masa pe care au mâncat alți două sute de oameni înaintea ta. În momentul în care te așezi, ți-o acoperă cu niște materiale speciale, curate, de unică folosință. Primești și șorț de plastic, tot de unică folosință, ca să nu te faci ca porcul pe haine, plus mănuși.

Practic, singurul lucru care lipsea din peisaj era un domn cu monoclu care să ne întrebe dacă dorim să ni se decorticheze creveții cu tacâmuri de argint.

Nici măcar n-am fost departe de asta, pentru că l-am rugat de unul dintre băieții de acolo să ne decorticheze un crab uriaș și un lobster. Doar că n-avea monoclu și foarfeca aia specială nu părea de argint.

Nfine, revenind, mă înjurau de parcă mâine dimineață erau obligați toți să se încoloneze la coadă la restaurantul ăla.

Asta în condițiile în care n-am cerut păreri despre bunele maniere și n-am organizat vreun referendum despre folosirea furculiței și cuțitului. Doar am postat un video făcut într-un loc în care ne-am dus tocmai pentru un concept care face lucrurile altfel decât suntem obișnuiți cu toții când e vorba despre restaurante.

Bănene, nu i-a dus capul să priceapă atâta lucru.

Și nu mă refer la cei care au comentat civilizat chestii de genul „eu nu m-aș simți confortabil cu genul ăsta de servire”, că asta pot să înțeleg. Slavă Bărbosului că suntem diferiți și ne atrag lucruri diferite, altfel ne-am plictisi groaznic pe planeta asta.

Pe mine tocmai conceptul cu genul ăla de servire m-a atras și m-a făcut să vreau să merg să încerc. Dar pot să-i înțeleg extrem de bine pe cei care n-au astfel de dorințe.

Nu, mă refer la ăia care s-au apucat să mă jignească efectiv fără vreun motiv. Știți, există o diferență destul de mare între „mie nu mi-ar plăcea să mănânc așa” și „sunteți niște porci care mănâncă din troacă”.

Diferența aia se numește, printre altele, educație. Știu, ce ironie, tocmai oamenii care veneau să ne predea lecții de civilizație păreau să aibă cele mai mari dificultăți cu noțiunea.

Dar ce mi se pare cu adevărat îngrijorător e altceva.

Am ajuns în punctul în care un om nu mai poate vedea ceva ce nu înțelege sau ce nu-i place fără să simtă nevoia să-l înjure pe cel care face lucrul respectiv. Nu poți pur și simplu să spui „nu e pentru mine” și să-ți vezi de viață.

Proștii au ajuns să fie atât de proști și de agresivi încât, dacă postez un pătrat roșu însoțit de textul „cum vi se pare pătratul ăsta roșu?”, printre primele comentarii pe care o să le primesc o să fie:

„Mai du-te și în morții mă-tii cu pătratul tău, care nici măcar nu e așa de roșu!”.

Nu, prieteni, trebuie să intri peste om, să-l jignești, să-i iei familia-n pluă și să-i explici că tu ești superior pentru că alegi să nu faci la fel.

Pentru că, evident, nimic nu poate spune mai convingător „eu sunt un om civilizat” decât să intri pe internet și să faci porci niște oameni care mănâncă creveți.

Și știți care e culmea?

C-am plătit o grămadă de bani ca să mănânc fructele alea de mare direct de pe masă. Și când zic „o grămadă de bani” nu exagerez absolut deloc, cu banii ăia mâncam de trei ori la cârciuma mea favorită din București. Toți patru, nu doar eu.

În schimb, domnii și doamnele care au venit să ne explice cât suntem de necivilizați au mâncat căcat gratis. Avantaj ei, nu?

Băi, vă spun, oamenii au luat-o razna complet.

Am încercat să-mi aduc aminte când m-am dus eu ultima oară pe postarea cuiva, care făcea ceva cu care eu nu eram de acord, să-l jignesc pe om. Și-am reușit să-mi aduc aminte: niciodată.

Fmm, veață!

P.S. Mai jos aveți videoul despre care vorbesc. Dacă intrați să citiți comentariile, o să vedeți că sunt multe precum ce-am povestit mai sus pentru că, după cum ziceam, m-am plictisit să le șterg.