Și pentru că ziua nu se putea termina așa de simplu, am zis să las câteva cuvinte aici și despre cele mai sinistre viețuitoare ale internetului: analfabeții funcțional care cred în teoria conspirației.

Îi știți, le-ați tot văzut elucubrațiile zilele astea, le-am văzut și eu, dar eram în vacanță și nu eram dispus să mă enervez. Uite că acum nu mai sunt în vacanță.

Vorbesc despre toți dezaxații ăia care susțin că numai vaccinații au murit la cutremurul din Turcia și Siria. Despre toți posesorii de doi neuroni convinși că cutremurul a fost provocat de NATO cu sistemul HAARP. Despre iubitorii de lumină și credință care susțin că i-a omorât Dumnezeu pentru că nu erau credincioși.

Vă jur, nu există nimic sub pragul ăstora, nici euglena verde, nici râmele nu sunt atât de jos.

Mi se pare nedrept c-am ajuns să trăim vremuri în care toți posesorii ăștia de IQ subunitar au ceva de zis și există și public care să-i asculte. Cât de bine a spus-o Umberto Eco: rețelele sociale dau dreptul la cuvânt unor legiuni de imbecili. Fix asta trăim.

Uitați cum aberează ființa asta căreia nu vreau să-i las numele, pentru că nu vreau să-i promovez elucubrațiile în niciun fel. Ce kkt poți să mai spui?