Articol scris de Iulia.

…

Ca să nu rămâi mai prejos decât proprietaru la blog, zic să vă relatez și io despre Grecia așa cum o trăiesc eu, acuș, de la fața locului.

Noi suntem undeva pe lângă o localitate pre numele ei Epanomi, în apropiere de Salonic, pe plaja Potamos. La camping, evident, cum șade bine rulotistului. Băi fraților, să ajungi acilea cu un vehicul motorizat e o oareșce aventură. Da să ajungi cu vehicul plus casa agățată de el e de-a dreptul… palpitant, ca să fiu delicată. Au ăștia p-aici niște străduțe de zici că abia trece Lăstunu, da cumva până la urmă, trece și un vehicul mai mare. Nu știu exact cum, cred că se întâmplă vreo magie, ceva, și se dilată ulițele celea sau ceva, că altfel nu-mi explic. Jur că am strâns din fesieri mai strașnic decât la orice antrenament la sală până ne-am văzut ajunși în camping.

Dar lăsând la o parte ulițele minuscule, odată ce ajungi în zona care duce la camping – că nu poți neapărat să îi zici stradă, pentru că e practic un soi de maidan plin de praf, delimitat în stânga de camping și în dreapta de plajă și mare – să te ții! La propriu, trebe să te ții de ceva, că-s p-aici niște hârtoape de io am crezut că a citit alde Fritz greșit harta și ne-a adus dreq la Dakar. Am parcurs 400 de metri în vreo cinșpe minute, că ne era că zboară naibii rulota din cârlig. Săltau câinii în portbagaj ca floricelele-n ceaun, iar fi-miu, ancorat bine în scăunel, ne întreba: „Maa-haa-haa-mii-ii, dddee cceee mmm-mmmăăă zgu-du-du-du-i-hi-hi-e așaaaa ta-a-are?”

Da am ajuns până la urmă întregi, nici nu ne-am spart capetele de plafonul mașinii, n-am pierdut nici rulota, totul ok. Campingul s-a dovedit a fi fain, deși, din păcate, incomparabil cu cele din vestul Europei. Acum nu știu dacă am avut noi ghinion și or exista și pe aici altele mai faine sau dacă toate sunt cam la fel, ori poate ne-am „spurcat” la prea mult bine după ani de mers mai mult prin partea aia de continent.

Dar să vă zic ce am de cârcotit. În primul rând, există câini vagabonzi. Și nu mici, și nu puțini. Din păcate, pentru noi ăsta e un inconvenient major, fiind cu cotarlele proprii la pachet, pentru că mna, nu prea ținem neapărat să își exerseze dinții pe alte ghioarle. Pentru că ei (de ai noștri zic) sunt pașnici în general și ignoră alte lighioane, dar dacă se trezesc față în față cu altă jivină care belește fasolea la ei, nu prea stau la multe discuții, ci încep direct cu făcut educație cu colții. Iar în concediu ăsta e printre ultimele lucruri pe care mi le doresc – să fiu cu ochii-n paișpe să nu iasă cu cafteală între javre.

În al doilea rând, curățenie e – aici fac referire la facilitățile sanitare – dar nu aș zice că e impecabilă. E ok, nu faci hepatită, dar pe de altă parte, ultima renovare cred c-au văzut-o băile astea prin anii 2000. Dar na, e camping, nu hotel de lux, deci trecem cu vederea.

În al treilea rând, am găsit aici cel mai leșinat Lidl pe care mi-a fost dat să-l văd dintre toate Lidl-urile prin care am bântuit în lumea asta. Bănene, pustiu, știți ce-i aia? Metri întregi de rafturi mai goale decât un frigider de student în cămin, bere numa vo’ doo-trei feluri la și aia la doză d-aia mică, de-i zice Fritz machetuță de bere, ce mai, sărăkie lucie. Plus că toate alea numai-n grecește. Adică bun, io înțeleg că etichetele cu prețurile în limba lu tzatziki, da și pe ambalaje, tot-tot-tot numai-n greacă?!? Dreq, voiam să cumpăr și io niscai ceva d-ale gurii și nu știam dac-o fi pateu sau săpun de rufe… da în fine, m-am descurcat până la urmă.

Acu să vă zic și de bine. Avem o baftă de mi-e și teamă să zic ceva, să nu se deoache naibii vremea. Pentru că temperatura e undeva pe la 27 de grade, iar apa mării așijderea. E practic un fel de supică, așa, numai bună să te lăfăi în ea precum o morsă eșuată. Intrarea în apă e mega faină (pentru ăștia ca alde noi, cu puradel și câini), pentru că e lină, iar apa trece de nivelul genunchilor undeva pe la vreo 30-40 de metri de țărm. Nu, nu e apă din aia turcoaz, de pozat și pus pe febeu, dar e curată și pe toată bucata unde apa e mică, pe jos e nisip. Acolo unde apa devine mai adâncă, încep să fie pietre pe jos.

Plaja e destul de îngustă, dar echipată cu vreo 3 soiuri de șezlonguri plus umbrelele aferente, iar între fiecare două șezlonguri e o măsuță cu scrumieră pe ea. Sunt și șezlonguri mai mici, și mai mari, și din alea „clasice” cu cadru metalic și țesătură, și din alea din lemn, și din alea tip pat. Toate cu pernuțele aferente. Dacă ești cazat acilea, în complex – că uitai să vă spui, ăstia au așa: camping, hotel, bungalow-uri și corturi tip glamping – ai acces gratuit la șezloange. Altfel se plătește, dar nu mă întrebați cât, că nu am întrebat nici eu.

Plaja e deservită de un bar, la care servesc niște băiețași ca niște sfârleze. Nici n-apuci bine să-ți parchezi dosu p-un șezlong, că a și apărut un băiet d-ăsta să te întrebe ce ți-ar dori suflețelul. Poți să și pilești câte ceva, și să bagi la ghiozdan – un cârnăcior, un cartof prăjit, mna, d-astea rapide și grețoase. Da poți să o arzi și pe sănătate și să servești un smoothie sau un freș din diverse fructe. Decent, n-am ce comenta.

Eeee, dar acu ajungem la partea faină. Că na, io fiind o cață notorie, stau în cur pe plajă și cârcotesc. În capul meu, evident. Și iau notițe în gând, ca să vă pot povesti apoi și vouă. Ca să nu vă imaginați că numai pe la noi pe la mare există specimene care mai de care, că nu-s. Am văzut și p-acilea câte unii de am zis că îmi pocnește pipota-n mine de râs. Sau de plâns…

Fiți atenți. Avem așa:

El și ea plus un puradel. Așa, ochiometric, oleacă mai mic decât al nostru, pe la vreo 3 ani, aș estima. Nu se lasă băgat în apă. Bă, da deloc. Neam. Se mai apropie uneori de mal, da când vine valul spre el, fuge mâncând pământul. Mă-sa îl mai ia în brațe, îl mai duce aproape de apă, încearcă să-l convingă cât de cât, cu binișorul, copchilu nimic. După vreun ceas de balet din ăsta, tac-su decide să ia el situația în mâini, să-i facă dreq educație plodului, că nu mai merge așa. Ia deci plodul pe sus, ăla se blochează un pic, până își dă seama de direcția în care se îndreaptă, după care începe să chirăie și să se zbată ca toți dracii ăia răi, da tac-su nu se lasă, îl cară în apă și mi ți-l zvârle fraților, fix ca pe un bolovan, direct în apă.

Jur că am crezut că se îneacă bietul copchil, nu de la apă, că v-am zis că apa e mică, ci de la cât a putut să urle după ce a scos capul la suprafață. Băi, aproape se făcuse albastru bietul de el, iar mie aproape îmi venea să mă duc la tac-su, să îl iau de ceafă și să-l bag cu capu sub apă până se făcea și el albastru ca fi-su.

Alții. El și ea. Bulgari. Model ceafă lată. Amândoi. El un pic mai lată decât ea, da nu cu mult. Mno, acilea la bici barul de pe plajă, când ceri bere, îți aduc băieții ăia și o punguță de chipsuri. Și cum ședeau balenii bulgărești lățiți pe șezloange, el face un semn discret cu mâna, știți genul – băete, o bere. Și iute! Apare băeatu cu berea, dăcât că în loc dă chipsuri a adus o punguță de altceva. N-am văzut prea bine ce, or fi fost floricele, or fi fost alune, naiba știe. Cert e că ceafă lată s-a sesizat brusc, a întors căpățâna după garson și a răcnit: „Hey! Uer iz ză chips?”, în timp ce flutura cu dezgust punguța buclucașă, ținând-o cu doo dește, de ziceai că ține o pungă cu rahat de câine. Băietu l-a lămurit, cerându-și scuze, că „no mor chips, sorry mistăr!”, iar bulgăroiul a bombănit ceva, evident nemulțumit, da apoi s-a apucat să înfunde totuși conținutul pungii.

Următorii. Tot model orcă eșuată. Ăștia ceva greci. Ceruseră câte o cafea de la bar. Ăștia îți aduc cafeaua într-un pahar cu capac d-ăla bombat, cu pai într-ânsul. Și unde nu ia doamna orcă paharul de cafea, îl deșartă discret la piciorul șezlongului, după care, la fel de discret (mă rog, cel puțin asta era impresia ei, că era subtilă cam ca un elefant într-un magazin de porțelanuri), scoate dintr-o sacoșă de plajă de dimensiunile Sălii Palatului, o doză de bere pe care și-o servește frumușel în paharul de cafea. Inutil să mai spun că nu e permis să consumi ce-ți aduci în traistă, că mna, d-aia au pus oamenii bici barul acolo.

Categoria următoare. Ăia care ocupau mai multe șezlonguri, deși ei erau dăcât doi. Da un set de șezlonguri era la soare, unul la umbră. Și cum nu știi niciodată dacă ai chef să stai la soare sau la umbră, ocupi acolea, măcar patru șezlonguri, să ai de unde alege. Asta în condițiile în care trebuie să vă imaginați că plaja e destul de goluță și nu cred că am văzut în nici un moment să fie TOATE șezlongurile ocupate. Deci dacă, să zicem, îți îngheață dosul la umbră, poți liniștit să îți muți fizicul trei metri mai încolo, pe un șezlong aflat la soare. Dar no, tot e mai sigur să ai lucrul tău, nu?

Și ultimii, și cu asta vă las, că îmi chirăie copchilul să mergem la plajă. El și ea. Burți apreciabile, el una singură și rotundă cam cât o gravidă în noo luni, însărcinată cu tripleți. Ea vreo trei, sprijinite una pe cealaltă. Lanțurile de haur la gâtlejuri, duamna manichiurată cu gheare false și ornată cu inele pe toate deștele precum niște cârnăciori. În primul moment am crezut că sparg bomboane agricole. Dar nu, spărgeau fistic. Bogați, deh! Și unde nu ia duamna la un moment dat deștu mic de la mâna stângă, dirijează unghia între dinți și înfige delicat într-ânsa guma de mestecat pe care o flencănise până atunci. După care se pune pe halit fistici, cu deștu mic ridicat elegant în aer și guma tronând în vârful unghiei false. Să vă mai spun că, după ce a terminat fisticu, a băgat guma la loc în bot și a continuat procesul de rumegare? Nu vă mai spun, că e evident, nu?