Cum a venit frigul, cum am reintrat în business. Semn limpede c-aș mai avea nevoie de o vacanță.

Să începem, zic.

👉 The Age of Adaline – film, HBO Max

Sunt nevoit să încep lista de recomandări cu el, pentru că odată cu filmul ăsta s-a reîntors paranormalul în viața mea și-a lovit decisiv. Ia să vedeți aici poveste.

Acum vreo câteva săptămâni, mă uitam la ceva film sau serial, nu mai rețin exact, când ceva de-acolo de pe ecran m-a făcut să-mi aduc aminte c-am văzut la un moment dat un film cu o femeie care nu îmbătrânea niciodată. Gen, pe la vârsta de 30 de ani i s-a întâmplat ceva, nu mai știam ce, și-a rămas femeia la vârsta aia pentru totdeauna. Oamenii veneau și plecau din viața ei, fie-sa a îmbătrânit lângă ea, avea album cu cățeii pe care-i condusese pe ultimul drum (toți din rasa King Spaniel, ce-am mai bocit la faza asta), nfine…

Marea problemă era că atât îmi aminteam din filmul ăla. Nici măcar vreun nume de actor nu-mi venea în minte, ca să-i iau la puricat filmografia. Or eu nu pot cu chestii din astea, nu pot până nu aflu ce mă frământă, nu mai dorm, nu mai mănânc (aham), nu mai am liniște.

Din momentul în care mi-am amintit de filmul ăla, n-am mai putut să fac absolut nimic, TREBUIA să aflu care era faza cu femeia care nu îmbătrânea. Până la urmă, după un search iscusit pe google, am aflat titlul: The Age of Adaline.

Imediat am intrat pe cele trei platforme de streaming la care cotizez lună de lună, dar, evident, n-am avut noroc. Că nu merg lucrurile așa simplu pe lumea asta. Cert e că, de-atunci l-am mai căutat de câteva ori, cu speranța că l-au băgat. Nu-l băgaseră.

Ei, acum ia ghiciți voi ce film mi-a recomandat HBO Max, când m-am întors din Grecia și-am accesat prima oară aplicația? Direct în primul ecran, ca să nu cumva să-l ratez. Exact: The Age of Adaline.

Na, să vă aud cum îmi spuneți voi mie că nu eu l-am pus acolo cu puterea minții mele. Cam așa lucrează ciacrele dacă sunt curate. 😛

Cât despre film, nu e vreo capodoperă. Merită văzut doar pentru că te face să te întrebi: „cum ar fi să trăiești peste 100 de ani, dintre care vreo 70 la vârsta de 30?”

👉 Official Competition – film, HBO Max

Fără îndoială, este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată. Este FA-BU-LOS. Este și filmul prin care mi-am dat seama cât îl desconsideram în mintea mea pe Antonio Banderas. Prieteni, nu vreți să știți ce rol poate să facă în filmul ăsta, nu vreți să știți cât de bun poate să fie.

Da, probabil sunt un imbecil, doar asta poate fi explicația pentru care eu îl consideram un actor meh, în timp ce Almodovar îl punea să joace în aproape toate filmele lui. Lo siento, señor Antonio.

Iar Penélope Cruz și Oscar Martinez sunt fabuloși și ei. Bănene, cum poate să fie scena aia cu repetițiile sub un bolovan imens, cea din poza care ilustrează articolul…

Pe scurt, dacă e să vă uitați la vreunul dintre filmele recomandate azi, cu ăsta trebuie să începeți.

👉 Elvis – film, HBO Max

Despre Elvis am povestit deja, nu am ce să mai adaug în plus.

👉 #dogpoopgirl – film, HBO Max

Film de debut regizoral al unuia dintre cei mai bine cotați actori ai tinerei generații: Andrei Huțuleac. Not great, not terrible. Subiectul e bun, e de actualitate, realizarea, în schimb, scârțâie în multe locuri. La filmul ăsta trăiești aceeași dezamăgire ca atunci când vezi un spot publicitar cu o idee beton în spate, dar clientul n-a avut buget și spotul a fost încropit cum s-a putut. Știu că nu interesează pe nimeni subiectul, dar cum eu sunt maniac cu filmele românești…

👉 Clubul bărbaților infideli / El club de los buenos infieles – film, Netflix

Un grup de prieteni, toți bărbați însurați sau aflați în relații de lungă durată, hotărăsc să-și condimenteze un picuț viețile cam monotone. Și cum ai putea mai bine dacă nu organizând un club ai cărui membri vor să agațe femei și să facă sex. Regulile de bază: totul rămâne secret, interzis cu prostituate.

Pare ușor exagerat, nu? La modul că cine naiba ar face așa ceva în viața reală? C-așa am zis si eu când am citit sinopsisul. După care a început filmul și-am aflat că e făcut după fapte reale. Nu e rău, nu e nici vreo capodoperă, e perfect pentru când te uiți pierdut printre titlurile de pe Netflix și gândești: „habar nu am la ce să mă uit”.

👉 Bank Robbers: The Last Great Heist – documentar, Netflix

Ăsta este un documentar dat naibii despre cel mai mare jaf bancar din istoria Argentinei, petrecut în 2006. Este exact genul de documentar în urma căruia îți spui „dacă vedeam asta într-un film, ziceam că au exagerat ăia care-au scris scenariul”. Well, prieteni, trebuie să vedeți ce plan au făcut oamenii ăștia și, mai ales, cum au reușit să-l pună și în aplicare. E bun, e foarte bun.

👉 Kleo – serial, Netflix

M-a atras subiectul, că e vorba despre tipa asta, Kleo, care lucra în serviciile secrete din Germania de est, înainte de căderea Zidului Berlinului. Face niște pușcărie politică, nevinovată fiind, iar după ce sunt eliberați toți deținuții politici din est, vrea să se răzbune pe ăia care au băgat-o în pârnaie.

Nu e chiar rău, primele episoade m-au prins, dar până la urmă l-am abandonat. Mi se pare că o lălăie mult prea tare și nu am răbdare pentru așa ceva. Dacă-l făceau o mini-serie de trei-patru episoade, ar fi fost perfect.

👉 The Innocent / El inocente – serial, Netflix

E o mini serie, că n-are decât opt episoade. E bun spre foarte bun. Pe alocuri poate este un pic prea violent, fashionista se mai cutremura toată la unele scene, motiv pentru care nu s-a uitat la el. Eu m-am uitat, nu-l consider prea violent, ci exact atât cât trebuie.

Ideea e bună, actorii sunt buni și ei, dar pe alocuri este nițeluș tras de păr. Nu vă povestesc acțiunea, că vă stric plăcerea dacă e să-l vedeți, dar s-au dus cam departe cu modul in care se îmbârligă ițele acțiunii. În sensul că tot apar răsturnări de situație care la un moment dat par prea multe și prea greu de crezut.

Dar, mă rog, ăsta nu e un motiv pentru care să nu-l vedeți, pentru că e bun. Peste medie.

👉 Family secrets – serial, Netflix

Nu l-am terminat încă, la ăsta mă uit acum. Dar cum am trecut de primele patru episoade, mă pot hazarda să-l recomand, sper sa nu-mi facă surpriza să-l strice până la final. Acțiunea se petrece în timpul unei nunți care pare să nu se mai termine. Și nici n-are cum să se termine prea curând, pentru că toată acțiunea se învârtește în jurul ei. Mai mult nu vă zic despre acțiune, că n-am de ce. Pe scurt, filmul e o comedie, dar pe alocuri este o comedie-dramă pe care sper să nu mi-l strice în următoarele episoade, că sunt foarte mulțumit de ce-am văzut până acum. Serialul ăsta este încă o reconfirmare că cinematografia poloneză e dată naibii.

Atât pentru azi.