Asta chiar este una dintre cele mai ciudate întâmplări pe care le-am trăit vreodată.
Eu îmi fac plimbarea zilnică ascultând muzică, prin urmare merg cu căști în urechi. Deși n-am nimic împotriva căștilor cu fir, le-am și folosit la greu, acum am unele wireless, că nu mai suport să-mi atârne fire peste tot pe mine.
Am vreo trei perechi acasă, dar una singură dintre ele are o autonomie capabilă să ducă cele patru ore în care îmi mișc io fizicul pe străzi. Gen, doar p-astea pot să mi le pun când ies din casă și să mi le mai scot când m-am întors. Celelalte două perechi rămân fără baterie când ți-e lumea mai dragă, una după vreo oră, cealaltă ajunge pe la vreo două ore și jumătate.
Ei, joi, când mă apropiam de casă, am făcut aceeași mișcare pe care o fac în fiecare zi în care ies să mă mișc. Respectiv, când mai aveam mai puțin de 100 de metri până în fața casei, mi-am scos căștile, le-am pus în cutiuța lor și-am dat să le bag într-un buzunar lateral al rucsacului. Acolo le bag mereu, că pot face mișcarea din mers, nu mai sunt nevoit să-mi dau jos rucsacul din spate.
Doar că de data asta n-am calculat bine și-n loc să bag cutiuța în buzunarul ăla lateral, i-am dat drumul pe lângă el. A căzut pe asfalt, iar în momentul în care a căzut s-a desfăcut și-au zburat ambele căști din ea. Pe una, pe cea stângă, am recuperat-o imediat, că era exact lângă, dar pe cealaltă, pe dreapta, ia-o de unde nu-i. Și m-am apucat s-o caut.
Băi, oameni buni, fraților, prieteni, o oră si jumătate am căutat la casca aia. M-am întins pe jos și m-am uitat pe sub mașini, am căutat în singurul petec de iarbă de pe acolo, iar m-am întins pe jos, m-am uitat în absolut toate locurile în care ar fi putut ajunge casca aia blestemată. Am extins aria de căutări pe o rază mult mai mare, mă gândeam că poate au ieșit niște piciorușe mici din ea și-au ajutat-o să se rostogolească până la mama dracu’.
Nimic.
De la un punct al căutărilor încolo au început să iasă oamenii de prin case să vadă ce e cu nebunul ăla care face genoflexiuni și flotări pe la porțile lor. Și pe bună dreptate, ce să și faci când îl vezi pe unul cum se întinde pe jos la tine la poartă, de mai multe ori, fără să dea vreun semn c-ar vrea să plece.
Nu vă mai spun că doi dintre ei s-au apucat s-o caute cu mine. Nu în același timp, pe rând, că într-o oră si jumătate au avut când să se perinde mai mulți pe-acolo.
I-am rugat să-și miște mașinile, să le mute câțiva metri, în ideea că poate nu văd eu bine pe sub ele. Le-au mutat bieții oameni, ce naiba să facă. Te pui cu diliul?
Nimic, absolut nimic.
Casca aia parcă intrase în pământ. Partea și mai „amuzantă” este că la un moment dat m-am oprit din căutări, m-am pus cu fundul pe bordură și-am început să dau search pe net după: „cum îți găsești casca pierdută”. Așa am aflat că am în telefon o aplicație, Galaxy Wearable, care știe să-ți găsească căștile. Pe amândouă sau doar pe una dintre ele, în funcție de cât de prost ești și câte ai reușit să pierzi. Identifică perimetrul aproximativ în care se află casca, după care, dacă tot n-o vezi, poți să-i dai comandă să scoată un sunet ca s-o găsești. Sunetul ăla e ceva ce seamănă cu un piuit de puișor d-ăla galben de găină.
Din nou, nimic, cu toată aplicația lu’ pește prăjit.
Plus că acum mi se părea că aud și piuitul ăla de peste tot. Eram un car de nervi, deja mi se fâlfâia de cască în sine, dar nu înțelegeam ce s-a putut întâmpla. Unde a putut să dispară o cască, după ce-a căzut de la nici un metru și jumătate? Căzătură care mai fusese amortizată și de faptul că se afla în cutiuță când a atins asfaltul. Eram atât de nervos că dacă aș fi avut un picamer n-ar mai fi rămas asfalt întreg pe bucata aia de stradă.
Nfine, după o oră si jumătate am decis că orice aș face n-am cum s-o găsesc, i-am pus cruce și-am plecat spre casă. Când am intrat, m-a văzut fashinosta cenușiu la față și m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am povestit pe scurt. La care vine cu deosebita întrebare:
– Dar în buzunare te-ai uitat?
De m-am enervat și mai zdravăn. Singurele buzunare pe care le aveam sunt cele de la pantalonii sport cu care ies la mișcare. Nu avea ce să caute casca în vreun buzunar, când io o scosesem de la ureche, iar de acolo o pusesem direct în rahatul ăla de cutiuță. E singurul loc în care am pus vreodată căștile. Nu în buzunar, nu în altă parte, ÎN CUTIUȚĂ. Când a văzut că mă enervez și mai tare, m-a lăsat în boii mei.
După asta, am mai cedat o singură dată și-am mai mers la locul faptei înainte să se întunece, să mă conving că totuși nu e. M-am convins, nu era.
Gata!
M-am întors în casă și-am renunțat definitiv la gândul c-aș mai putea s-o găsesc vreodată. Am căutat pe net cât costă o pereche nouă exact la fel, mi-am făcut cruce când am văzut ce scumpe sunt (ale mele erau de căpătat, mi-au fost făcute cadou când am cumpărat telefonul, ocazie cu care îi mulțumesc încă o dată domnului Meșter), după care m-am dus liniștit la culcare. Subiectul căști a încetat să mai existe, lasă că mă descurcam io și cu celelalte două perechi pe care le mai aveam.
Vineri am ieșit din nou la mișcare. Când mi-am tras pe mine pantalonii scurți cu care ies, am băgat mâna în buzunarul lor drept. Ce credeți voi c-am găsit eu acolo? Exact, ați ghicit, nenorocita aia de cască.
Poate nu înțelegeți exact ce vorbesc eu aici, dar când am scos casca din buzunar am avut un șoc. Nu există vreo variantă în care eu să fi băgat casca din greșeală în buzunar. Le-am scos pe ambele din urechi, începând exact cu cea din dreapta pe care am așezat-o frumos în cutie. Idem am procedat și cu cea din stânga. După ce le-am pus în cutie am verificat, ca de fiecare dată, dacă se aprinde ledul ăla care semnalizează că e totul în regulă, că ambele căști sunt funcționale și așezate cum trebuie. Abia după toate astea am închis cutia și-am dat s-o bag în rucsac.
Deci nu, nu există vreo variantă cum că am băgat casca în buzunar din greșeală. Că dacă era așa, le băgam pe amândouă, nu lăsam una în cutie și una pe unde se nimerea.
Acestea fiind zise, pentru creierul meu nu există vreo explicație plauzibilă privind modul în care a ajuns casca în buzunar. NICIUNA! Indiferent că mă credeți sau nu, indiferent c-o să ziceți că sunt nebun, nu înțeleg nici mort cum a ajuns casca aia acolo. M-am gândit o grămadă la asta, dar nu am vreo explicație plauzibilă pentru ce s-ar fi putut întâmpla de la momentul în care cutia a atins asfaltul, până la cel în care casca a ajuns în buzunarul drept al pantalonilor mei sport. NU EXISTĂ!
O singură dată am mai pățit ceva asemănător. Pe vremea când aveam Dacie 1100, mă duceam într-un weekend la Vâlcea, la ai mei, și mi s-a înfundat jiclorul pe Dealu Negru. Meam, cât de aiurea mi se pare să-i zic „jiclor”, când io toată viața mea l-am știu de „jigler”. Nfine, indiferent cum s-o numi, s-a înfundat. Am tras pe dreapta și l-am scos ca să rezolv prin procedeul strămoșesc: să-l suflu.
Doar că l-am suflat atât de tare încât mi-a sărit din mână și-a căzut pe asfalt. Dracu’ l-a mai găsit vreodată. N-a fost panică, avem în portbagaj o cutie plină cu manțocării de genul, inclusiv jiclor de rezervă, chiar mai multe. Dar m-am ofticat tare pentru că ăla pe care-l pierdusem era cel original al motorului de Dacie 1100, celelalte erau de Dacie 1300.
Am pus jiclor nou, am ajuns la Vâlcea, am stat în weekend, luni hai înapoi la București. Când eram pe Dealu Negru la un moment dat mi-am spus „pe-aici cred c-am pierdut jiclorul ăla”. Dacă tot mi-am spus, am tras pe dreapta, am ieșit din mașină și-am aruncat un ochi pe jos, pe asfalt. Iar acolo era jiclorul meu pierdut. Dadada, era fix ăla, nu era altul, că jiclorul de 1100 era galben, cele de 1300 erau negre.
Da, știu, incredibil, c-așa am zis și eu când l-am ridicat de pe asfalt. Dar aici a fost chestie și de noroc, că dacă opream cu zece metri mai în față sau mai în spate, nu mai găseam io niciun jiclor, fie el galben sau negalben. Pe când casca aia blestemată a ajuns singură în buzunarul pantalonilor, fără să intervin eu în vreun fel. 😁
N-am scris toată povestea asta ca să găsiți voi vreo explicație pentru cum a ajuns casca acolo, deoarece această explicație nu există. În schimb, sunt absolut convins că aveți și voi povești din astea pe care nu vi le puteți explica logic. Ei, pe astea aș vrea io să le aud azi.
Emag livreaza in mai putin de 24h, CMMFDL a plantat-o acolo.
Comentariu beton!39
Ce n-aș da să fie asta explicația…
I feel you bro’ 😀 eu mi-am căutat-o vreo jumătate de oră într-o situație asemănătoare. Era în ureche. Mda, aș fi putut să jur că le-am pus pe amândouă-n cutie. Acuma, dacă tot ai adus discuția, ce căști folosești? Că eu le-am pierdut (cu tot cu cutie) pe-ale mele.
But it’s so obvious, Neo: a glitch in the Matrix.
Comentariu beton!68
Tu râzi, dar…
Nu, nu râd. C-am pățit d-astea cu nemiluita.
Una din întâmplări: îmi fac cafeaua dimineață, mă duc în cameră, aprind TV-ul, scroll pe youtube, îmi beau cafeaua. Apoi spăl cana ș-o pun la loc.
Mă iau cu alte cele. Peste zi, îmi vine pofta de cafea. Merg la aparat, iar ceașca de cafea era acolo, jumătate goală.
Am fost singur acasă toată ziua.
Comentariu beton!74
Păi… bagă.
Alta:
Am avut un Ford Fiesta acum o căruță de ani. Ies să duc punga cu gunoi și trec pe lângă mașină. Bara față era zgâriată pe partea dreaptă. Înjur, normal, și merg sus să iau cheile și telefonul cu gândul să merg la service. Cobor, dau să mă uit încă o dată la zgârietură, gândindu-mă c-o să mă coste ceva reparația, dar zgârietura nicăieri. De 5 ori cred că m-am învârtit în jurul mașinii. Nici urmă de zgârietură.
Comentariu beton!64
Q.E.D. 💪
Mie mi se întâmplă uneori să caut vreun lucru acolo unde știu că trebuie să fie, să nu-l găsesc, după care, la ceva timp, să dau peste el exact în locul în care am căutat deja. Singura explicație pe care o am e că se joacă Aghiuța de-a pititea.
Comentariu beton!54
Da, ar putea fi o explicație. Mă rog, eu nu cred în Aghiuță, dar ar putea fi…
Apăi nici eu nu cred, da’ n momentele alea mă ajută să dau vina pe cineva. :))
Comentariu beton!40
Hai că mi-ați amintit de bunica mea:) Când nu găsea ceva ce știa clar că pusese acolo, spunea că a pus Necuratu’ coada pe obiectul respectiv și de-aia nu se mai vede😀 Și zicea repede un descântec și apoi jura că apărea ca din senin:)
Comentariu beton!43
@Bertha
Punea si o cană cu gura in jos?
Cica asa gasesti pbiectele pierdute…
Descanrecul e cam asa: ‘ Scoate drace ce-ai furat/ Că te duc la spanzurat!”
De 3 ori sau 7 sau 9.
Si musai cana cu gura in jos la piciorul mesei.
Daca e un obiect mic, il gasesti sub cană. Daca e mai mare il gasesti prin prejur.
Comentariu beton!36
@Miki, nuuuu, pe-asta cu cana întoarsă azi am aflat-o, e new entry pentru mine😀 Se limita la „ptiu, ucigă-te-ar tămâia neagră”, repetat de câteva ori, nu rețin dacă era vreun număr magic sau îl zicea până găsea 🤷♀️
Nu era cu trei pahare? La noi la birou asta e practica. Si enervant e ca uneori chiar functioneaza, nu sa gasesti ce cauti sub pahar dar sa apara in curand obiectul dat disparut!
Cred că a fost ceva de genul ăsta https://www.gif-vif.com/g/True-shit
Asta cu cana (fara descantece si restul) o am si eu de la mama. Da’ are o explicatie logica, de fapt (asa cum probabil explicatia logica la ce s-a intamplat cu castile e ca numa’ ati crezut ca le-ati pus pe amandoua in cutie! deh… asa incepe varsta uitarilor, cu chestii mici).
Da’ sa ne intoarcem la cana: e irelevant daca o intorci cu gura in jos sau altceva. Important e sa crezi ca ce faci (descant, intoarcere de cana sau de 3-7-9 etc) te va ajuta… si atunci practic eliberezi cautarea constienta si o dai subconstientului. Care lucreaza pe cai mai rapide si mult mai nestiute decat ale constientului, si te duce, cand stie unde e obiectul taman acolo (efectul: ptiu! ca aici nu te-am cautat! sau ptiu! ca abia m-am uitat in sertarul asta si „nu erai”!)
Ha ha….noroc chior ! Joaca la …era sa zic loto ! Mai asculta si jumatatea,poate gaseste Mara explicatia. In ce ma priveste,nu-mi amintesc nimic deosebit. Mama avea un obicei : cand ratacea cate ceva,punea un pahar cu gura in jos si ,cred ca se gandea sa gaseasca obiectul ! De multe ori gasea repede ce pierduse.
Comentariu beton!25
Fix așa proceda și bunica-mea și, pt că am văzut că în 90% din cazuri funcționa, am început să folosesc și eu metoda asta cu paharul. 😁 Interesant e când pierd ceva prin locuri unde nu am pahare la îndemână. Ca atunci când am coborât din mașină dimineața să las copila în fața școlii și, din buzunarul lateral al ghiozdanului, îi cade sticla de apa de 750 ml, pică sub mașină și se face absolut nevăzută! Cu tot mutatul mașinii, căutat minute in șir prin toate părțile, unele total improbabile ca să poată ajunge o sticla plină de apă p-acolo, n-am reușit să o mai găsesc.🙄
Clar, nici Matrix-ul ăsta nu mai e ce era odată… 😄
Comentariu beton!27
Mama pune și două bețe de chibrit în cruce sub pahar. Nu cunosc semnificația și nici ce îmbunătățire aduc, dar „instalația” funcționează absolut miraculos😄
În situații ca asta a lui Mihai am fost de multe ori, dar memoria nu mă ajută să le povestesc.
Comentariu beton!17
Asta, sau piciorul de masa legat cu ata, si spus descintecul de mare angajament: scoare, drace, ce-ai furat/ca te duc la spinzurat. Nu a functionat nicicum la mine, dar e un mod de a-ti spune: ok, eu am facut tot ce am putut. Nu, eu am mai blinde, gen vorbit cu sora-mea la telefon si panicat brusc ca trebuie sa ies din casa si nu imi gasesc telefonul. Am patit si de astea cu zona crepusculara, multiple (drept pt care practica cu paharul si piciorul de masa legat a fost uzitata un timp), dar nu mi-am batut capul atit de tare. S-a dus, aia e.
M-am uitat special prin comentarii sa vad daca mai sunt si altii care folosesc metoda Cana/pahar :)) Si eu tot de la bunica o stiu, ba chiar i-am gasit si explicatie, cu care bunica a fost de acord: casa are spiridusii ei, pe care ii mai apuca cheful de glume si iti ascund din obiecte. Cand intorci cana, prinzi cate unul si, dupa o vreme, ceilalti iti aduc inapoi obiectul, ca sa le eliberezi prietenul. De-aia le gasesti de multe ori in locuri in care ai cautat deja. Logic, nu? :))
Comentariu beton!82
@IoanaM: cand eram mica aveam o carte „Crocodilul Ghena si alte povestiri” de E. Uspenski. Era acolo o povestioara, „Omuletii garanti”, cu un fel de spiridusi care locuiau in electrocasnice si jobul lor era sa se asigure de buna functionare. Nu m-am mai gandit la aceasta carte de cel putin 25 de ani. Povestea ta cu spiridusii mi-a adus aminte de ea. Wow!
Comentariu beton!19
Am patit ceva asemanator cu o capa de vindecare de la un implant. Un capacel miiic, cu surubel si mai miiic, pe care jur ca l-am pus pe masa, cu cheita cu care il desurubasem din implant, cu tot, linga trusa desfacuta si nedezodonata(ca-s dezordonata in rest, dar pe masa mea mereu e ordine). L-am cautat si eu si pacienta si asistenta de ne-am plictisit, si pe sus si pe jos si pe masa si pe sub mobila de cabinet, peste tot. In cele din urma, pacienta care mi-era si amica, zice: ” ia adu-mi tu o cana de cafea”, i-o aduc, o intoarce cu gura in jos, o pune pe un corp de mobilier si zice „ia hai sa fumam o tigara si sa mai birfim nitel”. Da, bine, era in vremuri imemoriale, cind inca mai fumam si eu si asistenta si pacientii, de regula in birou, la taclale. Dupa juma de ora de vorbit si ris, ne intoarcem in cabinet, oftind. Primul lucru pe care ne pica ochii la toate, a fost pacatoasa aia de capa :)))
Comentariu beton!73
mai știi cînd ai zis că nu-l mai tunzi pe Vasile pentru că deoarece?
da’ cine l-a amenințat cu lipsă boabe din cauză de poză net, mai acu’ cîteva zile, aud?
Comentariu beton!40
Zici că are Vasile abilități paranormale?
șerif…?!
ochi pătrunzători, codiță zburdalnică… dacă are retractabile ghearele, de ce n-ar fi și coarne…?! plus că dispare uneori cu zilele? or fi avînd congres…
Comentariu beton!39
Acum câteva săptămâni
Inainte să plecăm de acasă la ceva piscină caut în draci bateria externă. Juram că era în sertar în bucătărie lângă linguri et co. Am căutat seara când am făcut bagajul, dimineața înainte să plecăm. În toate cutiile cu cabluri, sertare. Nimic, dispărută.
După ce ne-am întors, era fix în sertarul unde am căutat-o de 10 ori. Și nu, nu era nimic pe ea. Era fix la vedere.
Comentariu beton!51
Cea mai plauzibila idee este ca acea casca ti-a sarit in buzunar dupa ce a facut cunoștință cu asfaltul. Mai ales daca buzunarul se afla pe aceeasi parte a corpului unde tu ai pus cutiuta cu casti.
Comentariu beton!28
Îți dai seama că m-am gândit și eu la asta. Dar consider că ar fi fost șanse mai mari să iau marele premiu la 6 din 49. De două ori. 😁
da , așa zic și eu
O altă posibilitate este aceea că s-a deschis cutia înainte să ajungă pe pământ (poate când ai atins buzunarul rucsacului), o cască s-a agățat de/a intrat în buzunarul pantalonilor, alta a sărit din cutie pe pământ. 🤷♀️ Mi s-a întâmplat cu niște cercei: mi-au căzut din mână pe parchet, am auzit zgomotul, pe unul l-am găsit, iar pe celălalt l-am căutat mult și bine. Când am renunțat la căutare🤕, l-am găsit agățat de tricou, pe lateral.
Acu 20 de ani mă angajasem prima data, la un birou de contabilitate. Așteptam să iasă o foaie la imprimanta (da, ieșea mai greu atunci), timp in care mă jucam cu un inelus de argint, de pe deget. Când sa iau foaia, am scăpat inelul, chiar l am urmărit cu privirea sa vad încotro a luat o. M am aplecat după el, dar nu l am mai găsit. S au apucat de căutat cei 6 colegi de birou, am dat deoparte toate mobilele, dar inelul nu a mai apărut nici in ziua de azi 😂. Mi a părut rău după el, că era dintr un set de 2 inele și mai era și cadou de la o prietena. Au mai fost și altele, dar asta a fost cea mai ciudată…
Comentariu beton!18
O să apară când s-o deplasa imprimanta de la locul ei,fără glumă, că și eu ii schimbam cartușul la cea de acasă și am găsit o jucărie de la ouă kinder…și cea de acasă e mică, cea de birou poate e cât mașina de spălat.
Nu e prima data cand scrii ceva cu care rezonez, ma confrunt sau m/am confruntat! Mi s-au mai intamplat ciudatenii ca cele descrise de tine.
In acest moment sunt extrem de enervata si frustrata pentru ca de 2 saptamani caut un lantisor de aur pe care” l-am pus bine” in zona in care tin bijuteriile si care, parca a intrat in pamant!Nu il gasesc si pace! Am facut curat in toate cutiutele in care tin bijuterii, in sertarele din jur, am scuturat covorul, lenjeria de pat… nimic! Sunt extrem de frustrata, caci imi amintesc cum l-am luat de pe cutia unde tin bijuteriile si ultimul meu gand constient a fost” sa-l pun bine”. De aici, un mare blank. Am obosit sa-l caut! Acum … astept sa apara singur, intr-un loc in care am scotocit deja…
Comentariu beton!24
Dap. Bătrânii de pe la mine din sat spuneau că ”aurul se ascunde”. Superstiție sau nu … e nasol oricum.
Comentariu beton!19
Dap, aurul se ascunde, asa zic bătrânii.
Numa’ sa nu se ascundă prin buzunarul unuia sau altuia, cum am pățit eu cu o pereche de cercei la care ținem tare mult. Erau cumpărați din primul bonus „serios” primit la actualul job.
Stiam clar ca i-am scos din urechi și i-am pus pe dulap, lângă televizor.
A doua zi, după amiaza, când sa ii pun din nou… Nu mai erau.
I-am cautat de am disperat, zile în șir, ca să aflu, după ceva timp, ca ii sterpelise fostul soț, cu care eram în divorț în acea perioada, și care venise în „vizita” de lucru. 😄
Comentariu beton!24
cum au zis mai multe persoane…. intoarce un pahar cu gura in jos si poate il gsesti :)))
si daca il si gasesti, sa ne zici si noua :))
Aveam 100 de lei, acum 11-12 ani. Erau in dulap, sub haine. I-am vazut dimineata, iar dupa vreo ora am vrut sa ii iau. Nu mai erau. Am cautat in tot dulapul, am scos toate hainele. Nimic.
Dupa cateva zile, banii acolo.
Alta ar fi: dimineata am cautat o bluza pe care stiam ca am pus-o seara pe scaun. Nu era nicio bluza, nici urma de ea… cand am venit de la munca: bluza pe scaun.
Comentariu beton!19
Ha ha, ceva asemanator am patit si eu. Cand eram mici, cam de vreo 8 ani asa, datorita unui device de teleportare pe care il detineau ai mei, cum intram in vacanta cum ajungeam la tara. Aveam 2 astfel de „tari”, cea din partea mamei, undeva in zona Buzaului, padure, dealuri, tot ce vrei si una din partea tatalui, undeva pe langa Bucuresti, camp, praf, mai nimic de facut. Acum ajunsesem aci langa Bucuresti, lucru care nu ne incanta prea tare. Ala batranu’, avea un radio casetofon AIWA, la care asculta Vocea Americii, Romania Libera si ce se mai asculta pe neve la momentul ala. So, mi-a pus in vedere foarte solemn, sa nu ma puna dracu’ al mare si cu coarne rasucite sa ma joc la scala radioului si sa o stric. Da, tataie, am inteles (am zis eu dintr-o rasulfare). S-a facut luni, tataia a plecat la munca si eu m-am trezit. Acum, tataia pleca la munca luni dimineata si mai venea vineri seara. In fiecare vineri seara, il asteptam la cooperativa, unde il lasa duba aia cu care pleca si venea de la Bucuresti. Bun, a plecat el de acasa si eu pac, direct la radio. Am invartit eu de butonul ala de misca liniuta aia rosie, am ajuns in capat. Am invartit invers, am ajuns in celalalt capat. Hmm, parca mergea sa fortez un pic, sa vad ce se intampla. Nici nu am fortat bine, ca s-a auzit un „pac” si liniuta aia rosie nu s-a mai miscat, neam. M-am speriat, ca nah, promisesem ca nu il stric, dar nu aveam ce sa ii fac. Zilele au trecut si s-a facut vineri. Evident ca nu m-am prezentat la cooperativa sa il astept pe tataia din motive lesne de inteles. Ajunge el acasa, ne imparte ce ne adusese si ma intreaba: ai facut ceva? de ce nu ai venit sa ma astepti? Nu, tataie, ce sa fac? Sigur, nu ai stricat nimic? Nu, ce sa stric. Bun, s-a facut seara, ne-am pregatit de culcare si asta batranu’ s-a asezat in pat si a dat drumul la radio. Surpriza, se auzea doar un fasait si niste paraituri. A incercat el sa prinda postul, dar fara succes. Si-a dat seama imediat ce se intamplase, asa ca a venit la mine si mi-a zis ca maine avem treaba, reparam radioul. A doua zi de dminieata, ne-am apucat de treaba. A desfacut tataia radioul si ce sa vezi, problema era cauzata de un mic arculet care scapase. A luat el arculetul de acolo cu gandul sa il lege de firul ala de la scala, dar nu stiu cum s-a facut ca l-a scapat pe jos. Bah baiatule, am cautat arculetul ala vreo 3 ore, cu magneti, cu lanterne, am dat cu palmele pe jos, am mutat masa, am dat fata de masa jos, am ridicat covorul. NIMIC! Arculetul intrase in pamant si pace. Ajunsi la aceasta concluzie, tataia a zis ca facem noi unul dintr-un arc de pix. Dupa ce s-a chinuit el pe acolo, a reusit sa faca un arculet asemanator si sa puna la loc scala radioului. Nu mai spun ca intre timp se facuse seara. Toate bune si frumoase, ne-am bagat la somn, asta bataranu’ a ascultat emisiunile lui „preferate” la radio, toata lumea era multumita. Singura enigma nerezolvata era disparitia acelui nenorocit de arc. A doua zi dimineata, cand m-am trezit, il vad pe ala batran cum statea in fata cuierului unde avea pantalonii agatati si se uita la ei asa, tamp. Ma duc si eu si ce sa vezi? Partea de jos a pantalonilor, manseta cred ca se numeste, era indoita in sus, iar in acea indoitura se afla nimic altceva decat acel arc. Nu ne-a venit sa credem ca rascolisem toata camera, mai aveam putin si o faceam bucati, iar arculetul ala se afla in manseta pantalonilor. Concluzia la care a ajuns tataia, a fost ca si-a bagat dracul coada, altfel nu avea cum sa ajunga acel arculet fix acolo.
Comentariu beton!58
Când se întâmplă, indiferent că scap ceva pe jos sau îl pun undeva și când mă uit, nu mai e acolo, caut o vreme, deși știu că șansele sunt reduse. Mă ajută ceva sfinți, draci, trec apoi la lucruri mai serioase, gen descrieri amănunțite a unor acte sexuale pe care am de gând să le execut cu mă-sa, acte ce l-ar face să pălească de invidie și pe autorul Kama-Sutrei, apoi îl las în pace, concluzionând scurt: ” Te-ai ascuns la mă-ta-n pixdă!” Câteodată, găsesc ce caut, de cele mai multe ori, nu, obiectul materializându-se din neant, când nici nu mă aștept.
Și îmi amintesc, când eram copil, undeva prin clasa a treia, a patra, aveam noi, gașca, o metodă infailibilă de a găsi un lucru pierdut. Scuipi în palma stângă, așa, o băltuță de salivă, apoi, brusc, fără pregătiri, izbești băltuța cu muchia palmei drepte. În una din cele două direcții în care va țâșni scuipatul, vei găsi ceea ce cauți. 🤣
Comentariu beton!30
Cred că mulți dintre noi am avut situații similare, poate de mai multe ori. Eu am „găsit” ceva „pierdut” în casă, chiar ieri. Acum trei luni, augusta mea soție a pus în fața ochilor mei o cutiuță albă într-un raft anume, într-o cameră anume. Știam clar amândoi unde este. Peste o lună, căutăm cutiuța. Aproape o săptămână am întors cu fundul în sus tot ce era în acea cameră, dar la un moment dat am renunțat. Ieri, în timp ce strângeam jucăriile împrăștiate prin casă, ce crezi că am găsit în altă cameră, pusă bine într-un raft alb puțin deasupra podelei? Cum și când a ajuns acolo, nu am înțeles nici unul dintre noi.
PS O constantă paranormală este și situația în care mulți bărbați (inclusiv eu) stau cu ochii beliți în fața frigiderului minute în șir și se uită după unt, asta până vine consoarta care întinde natural mâna și ți-l arată cum era în fața ochilor tăi.
Comentariu beton!69
Eu mă întreb de ce n-a piuit la search-ul cu aplicația :))
Comentariu beton!24
Iată o întrebare foarte pertinentă
Păi a zis autorul că i se părea că aude piuitul….nu i se părea chiar se auzea.
Comentariu beton!16
Vine vara ma duc la piscina imi caut un costum de baie nou pe care l am cumparat in toamna ,negru cu ceva snur rosu,il trec prin mâini de 5 ori caut in continuare costumul rosu ,ma enervez ca stiu ca acolo l am pus si acum nu e acolo,in final imi aduc aminte ca e negru ca aveam de ales intre negru si rosu si desi as fi vrut rosu initial am cumparat negru ,of
Comentariu beton!15
Am pierdut suzeta copilului undeva in casa 😳 si inca ma obsedeaza ca nu o gasesc dupa ce am rascolit PESTE TOT! 😂
Comentariu beton!14
Copilul intre timp a plecat la facultate?
Comentariu beton!70
Aveam joi o durere înfiorătoare la degetul mic de la piciorul drept. La modul că nu puteam să-l mișc sau să-l îndoi în vreun fel fără să doară de să mă sui pe pereți. După care mi-a observat soțul și o vânătaie zdravănă taman pe șoldul drept. De atunci îmi storc creierii încercând să îmi amintesc sau să înțeleg ce s-a întâmplat. Nimic. Nada. Niente. Plus că am analizat toată mobila din casă, la fel, încercând să îmi dau seama de unde loviturile. Nimic din casă nu are configurația potrivită. Așa că la mine ăsta va rămâne unul din marile mistere ale universului.
Comentariu beton!22
Nu-mi amintesc niciodată când și în ce am făcut 95% din vânătăile pe care le observ. Chiar azi-dimineață am observat una mică, proaspătă, pe coapsa dreaptă.
Pe de altă parte, când mă lovesc de ceva și-mi zic „să vezi ce vânătaie îmi apare”, nu apare nimic
Cu vanatai pe picioare ma trezesc si eu si nu stiu de unde le am, dar ciudat este ca nu ma dor.
Cat despre obiecte pierdute, in 99% din cazuri la mine functioneaza paharul intors, cu un cutit pus pe el si cu celebra incantatie „spune drace ce-ai furat, ca te duc la spanzurat!”. Am gasit astfel o foarfecuta de manichiura in pliul de la canapea, dintre sparat si sezut. O cautasem o zi intreaga. Dupa ce am intors paharul, direct acolo m-am dus.
Nu ești singura, și eu mă întreb de unde pana mea apar toate vânătăile cu care mă trezesc, deși nu îmi amintesc absolut deloc să mă fi lovit în locul respectiv
Cristina, prin pliul de la canapea, intre spatar si sezut si-a pierdut omu’ meu portofelul. Doar ca sezutul canapelei era mobil, sub ea aveam niste perne si niste paturi in saci de plastic vidati. Portofelul a cazut in canapea, dar in partea din spate-fund, adica nu se vedea daca doar ridicam partea aia mobila.
Am cautat portofelul vreo doua zile, stia sigur ca venise cu el acasa. Bineinteles ca eu nu l-am crezut. A trebuit sa-si schimbe buletin, permis, autorizatia de la serviciu, card plus vreo 600 de lei pierduti.
Dupa 5 ani, am schimbat canapeaua si am scos tot din ea. In spate, sub sacii aia, trona portofelul.
Cand am citit ce-a patit Mihai, prima intrebare din capul meu a fost daca a cautat in buzunar. Am patit cu o cheie.
Eu am un cuier in dulapul de pe hol in care agat si cheile. A venit un prieten la noi, si-a pus geaca in dulapul-cuier, a stat ce-a stat si-a plecat. A luat cu el si cheia de la boxa. Cheia era singura, doar vopsita cu niste oja rosie, ca s-o deosebim de altele tot singure, care nu se potriveau ca destinatie. Poate daca era o legatura de chei, isi dadea seama.
Am recuperat-o noi cand am fost la ei. Ei aveau un cos cu chei la intrare, in care le aruncau cand veneau acasa. Si cand ne imbracam noi la plecare de-acasa de la ei, mi-a sarit in ochi cheia mea pe care am recunoscut-o dupa oja. Zicea ca a pus-o acolo nevasta-sa cand i-a golit buzunarele ca sa spele geaca. Cum nimeni n-o revendica, urma s-o arunce.
Aaa, si vad ca voi stiti varianta prescurtata a descantecului canii cu gura-n jos. Complet e asa: scoate drace ce-ai luat/ca te duc la spanzurat/cu maciuca de kkt. De la bunica…
Si mai am multe-multe!
Comentariu beton!21
Lucky you! 😆
Eu nu eram pregătită să trec la dopușoare din alea care par că se scurg din urechi, dar trebuia să-mi cumpăr niște căști și am zis să nu iau tot cu fir, ca bătrânii.
Spre bucuria mea, am găsit unele cu fir între căști, dar wireless cum ar veni, că nu se agață de telefon.
Zic „wow, ce tare, sunt ca mănușile alea de copii mici, de le treci șnurul prin geacă să NU le pierzi”.
Le-am luat, le-am folosit de 3 ori prin casă, le-am încărcat, all good, erau turcoaz, frumușele, la 100 de lei, se auzeau bine (eu n-am nici pretenții, am crescut cu radio în bucătărie, orice e peste ca sunet, e perfect).
Și mă duc la birou cu ele în urechi. Trece ziua, vin acasă, fac, dreg, mă culc. Mă trezesc a doua zi și mă apuc să calc, iar eu ascult audiobooks când fac treburi prin casă și ia căștile turcoaz de unde nu-s!
Nu știu unde le-am pierdut, dacă în drum spre birou, la birou, la întoarcere, la scurtul drum piață, prin casă. Știu sigur că le-am ținut pe gât în metrou, nu în urechi și cred că au alunecat de acolo fără să simt.
Am mers la birou abia peste o săptămână, dacă au căzut pe acolo, slabe șanse să ajungă informația la mine, că nu ne dăm mailuri din astea, se duce informația din gură în gură și se află repede cine ce a pierdut.
Încă aștept să apară pe undeva.
Mi-am luat unele cu fir, cu 50 de lei, de un albastru murdar, odios, de care să nu-mi pară rău dacă pățesc ceva.
Comentariu beton!13
Eu n-am d-astea, dar colegul de apartament, da. Mă sună intr-o seară pe la 10, abia mă instalasem cu cartea-n pat: Dragă, nu găsesc cheia de la mașină, poți tu să vii să mi-o aduci pe aia de rezervă? ( el era la tenis, in capătul ălălalt al orașului). Dar ai căutat-o bine, peste tot? Da, dragă, au căutat-o și băieții, cred că mi-a căzut pe lângă mașină, da’ nu mai am nici baterie multă la telefon s-o caut cu lanterna. Îl bombăn și mă urc în uber, cu stres să nu mă prindă carantina pe drum, că la 11 se dădea stingerea. Pe drum incep să-mi amintesc toate isprăvile asemănătoare: când a plecat cu telecomanda televizorului în parc cu fata, în loc să plece cu telefonul (mă rog, pe vremea aia erau cam la fel😀). Când s-a urcat în altă mașină decât a lui și a observat doar fiindcă era mai curată. Când a uitat mașina la facultate și a venit cu metroul, iar dimineața a crezut că i-au furat-o hoții.
În fine, străbat Bucureștiul și-l găsesc ÎN mașină. Te omor cu mâna mea, ai zis c-ai pierdut cheia! Stai, dragă, nu sări, c-am intrat prin portbagaj! Cuuum? Mă, tu-ți dai seama c-aici sunt camere? Dacă te vedeau unii așa cum arăți (mai bronzat de la natură, cu pantaloni scurți, bluză de trening întinsă bine pe burtă și fes negru pe cap), intrând într-o mașină prin portbagaj, noaptea, cam câte bastoane luai până să apuci să spui ceva?
Îi dau cheia, plecăm, ajungem în parcare. Bagă mâna după cheia de la ușă și se face și mai negru. Ăăă, am găsit cheia…de la mașină…Unde era, zi odată??nu mă mai fierbe. În buzunarul de la bluză… dar jur c-am căutat, nu da!
Csf, ncsf…
Comentariu beton!97
”în buzunarul de la bluză, …dar jur c-am căutat, nu da!”
jur c-am râs cu muci și grohăieli. 🙂
Eu mă întreb de ce nu ai ascult-o pe Mara? Durea dacă ai fi căutat și în buzunar? Așa, în caz că poate e acolo sau să-i demonstrezi că nu e. Eu sunt găsitorul șef în casă, mai am și eu nereușite, dar in general găsesc și uneori ajută să ceri ajutor, unii pot avea idei bune, chiar dacă nu par raționale. Și da, am și obiecte ajunse în Matrix, poate au nevoie de ele pe-acolo.
Comentariu beton!20
Ai vazut tu barbat sa asculte de femeie, asa cu una cu doua? :)) Ma intreb ce a spus Mara cand a aflat unde era casca.
Chiar asa, ce a spus?
Comentariu beton!13
Jajajaja a dat de pământ,a făcut un salt mortal și să tîrît in buzunar cu acele piciorușe cu care tu ai crezut că a fugit de la locul căzături 😜😜
Acum foarte multi ani, seara târziu, eram pe strada in cartier la mine. La un moment dat vad in fața scării unui bloc un bătrân care îmi făcea semne. Mă roagă să îi iau o sticlă de bere de la non-stop pentru că el merge greu.
Îmi dă niste bani și zice că mă așteaptă.
Cumpăr sticla, mă întorc cu ea. O ia, îmi mulțumește și intră în scara blocului.
După ce am plecat mi-am dat seama că nu i-am lăsat restul. M-am întors în speranța că îl găsesc.
El nu mai era dar erau niste vecini la geam, la parter.
M-au întrebat pe cine caut. Le-am povestit rapid despre ce e vorba.
Tipul de la geam mă întreabă cum arăta bătrânul. Îl descriu rapid.
Ăla zice că e tatal lui doar că e mort de 3 săptămâni.
Comentariu beton!73
@Bogdan, o fi fost moșu’ moldovean de-ai mei, că se mai practică… deși, bere…
ăia din oltenia doar la votare
@bogdan Și eu am pățit ceva de genul ăsta și nu cred în paranormale. Mă întorceam odată acasă unde stăteam pe vremea aia (bloc plin de bătrâni, inclusiv mamaia mea) și în fața ușii de la intrare, la interfon, cu fața spre mine nu spre ușă, stăteau doua bătrâne necunoscute, nu erau din bloc. Și nu ziceau nimic. Una din ele avea față de Moartea, nu știu sa explic cum și de ce. Am tresărit, am făcut cale întoarsă și am intrat în bloc pe la altă scară (comunicau). Am ajuns acasă cu mare frică, dar mamaia mea era bine. Nu veniseră dupa ea… Sau se răzgândiseră pentru că le-am recunoscut (pe Moartea și prietena ei…). Au venit ele și la Mamaia, dar după niște ani și au avut grijă să nu le mai văd. 🙁
Comentariu beton!13
Explicația e destul de simplă, de la o vârstă se ia lecitină (și nu numai). Asta si pentru cazurile când SUNTEM convinși mie/sută că nu are cum si e IMPOSIBIL.
Ia explică-mi tu ce legătură are legătură lecitina aici.
@MV: Mister total. Nici el nu știe. A rătăcit cutia de Lecitină ș-acum o caută. Un fel de „Twilight Zone” combinat cu „X-files” derivat din „The Big Bang Theory”. Cu țâte mari. 😛
Cand a cazut s-a agatat de buzunarul tau si n-ai simtit. Atunci s-a deschis si cutiuta (agatandu-se de buzunar) si a ramas una din casti, cealalta sarind din cutie. Cu placere. Mister rezolvat. Pwp
Comentariu beton!15
Cutia aia nu m-a atins pe mine niciun moment. Nu avea cum. În plus, nu există nimic care se putea agăța. Nimic.
A sarit de pe asfalt fix in buzunar, one in a million shot!
Purtam tot timpul la mine un dosar cu analize si tot felul de acte deoarece eram însărcinată în primul trimestru, era o sarcina cu probleme, riscam mereu sa ajung de urgență la spital.
Aveam o plasă mai mică fix cât dosarul si o duceam mereu cu mine.
Ma trezesc in autobuzul spre casă ca am plasa cu mine dar dosarul nu. Refac in minte drumul, birou, farmacie si acasă. La birou tineam minte ca il aveam, cautasem ceva acte in el, la farmacie era, tineam minte ca am avut grija sa-l iau impreuna cu medicamentele si in autobuz disparuse.
A doua zi la birou caut in tot biroul, la farmacie intreb fetele de acolo, nimic.
Nici pana azi nu stiu unde a disparut si când.
Ti s-a deschis cutia in momentul in care ai vrut sa o pui in buzunar, nenimerind buzunarul, ai atins-o de margine probabil si s-a deschis putin fix cat sa aiba loc o casca, in cadere o casca a aterizat direct in buzunar si cutia cu cealalta casca in ea a ajuns pe trotuar si s-a imprastiat 😁😁😁
Zic si eu 😂😂😂
Comentariu beton!13
Pățită, exact când n-aveam nevoie,și era telefonul, și mai mă și miram că nu sună nimeni…era tot intr-o perioada neagră din viață, nu eram dependentă maxim de telefon ca acum,fiindcă aveam fix în perete.E,în schimb mobilul rămăsese în blugi,pe care la prima oră ii pusesem la spălat…a căzut când i-am scos pe sârmă la uscat.Si al naibii ,i-am scos cartela,am uscat-,o puțin, mi-am luat copiii de o aripă și m-am dus să cumpăr unul nou..până seara cel vechi se uscase lângă sobă 🤣🤣🤣era în anul 2010,era un Nokia slide.
Intamplari de-astea am si eu, sa caut ceva si sa nu gasesc, apoi peste ceva timp sa realizez ca era in fata ochilor mei. Acum nu imi vine nimic specific in minte.
I am here for the comments, dau refresh din cand in cand la pagina.
Un bug în simularea pe computer în care trăim noi.
Comentariu beton!22
Adevărat.
Sau ti-a facut cineva o farsa… acest „cineva” fiind din lumea in care noi suntem jucarii. Stiu, n-are nicio logica, dar fiu-meu de 6,5 ani e convins ca exista si alte lumi iar noi suntem toti doar jucarii intr-o alta lume. 🙂
Comentariu beton!15
Eu am una de asta cu care inca ma mai framant: intr-o zi, in urma cu un an, am pus o bratarica de aur (nu a mea, nici nu mai conteaza) pe o masa sub TV-ul impuscat in perete; in seara respectiva, am cautat bratara si nu am gasit-o. Am cautat la modul ca am mutat orice piesa de mobilier mai putin sifonierul, pe care am putut sa le misc din loc, covoare, asternuturi cu pat cu tot si saltea intoarsa, am trecut in sufragerie, aceeasi cautare asidua, care a durat vreo saptamana, am facut si o curatenie in profunzime cu ocazia asta, totul doar sa gasesc bratara. Nu am gasit-o.
Singura explicatie cat de cat logica pe care am putut sa mi-o dau cat sa imi linistesc mintea, a fost ca am folosit si aspiratorul la un moment dat, ca va zic ca am facut si curat pe dedesubturi tot mutand si scormonind lucrurile, si poate am aspirat-o. Dar am folosit un aspirator mic de mana gen, cu un rezervor pt praf foarte mic cam cat filtrul de la cafetiera (tot tip cosulet de plasa), filtru pe care bineinteles ca l-am verificat la mana cand l-am golit; dar poate mi-a scapat cumva printre degete… ?
A, nu am avut musafiri in acele zile. Doar pisicile, doua, sa o fi pitit bine pe undeva, ca am mai patit cu verigheta, lasata pe noptiera langa pat si pierduta dar gasita ulterior sub pat.
Dar totusi, am cautat bine!
Comentariu beton!14
😂 și eu am avut o pisică care verifica cu lăbuța orice i se părea ei mai interesant, așa că nu prea lăsam lucruri pe masa/noptiere/etc, că sa nu le găsesc pe jos sau băgate pe sub vreun dulap. Intr o zi am lăsat pe masa, fara sa îmi dau seama, înainte de a pleca la serviciu, câteva bancnote de 100 lei. Toată ziua am stat cu emoții sa nu se apuce pisica de ele, că nu le mai găseam. Am avut mare noroc, nu cred că le a remarcat 😂
Am un prieten. Pe vremea cand era insurat, s-a trezit dimineata, baut cafea, pupat nevasta, plecat la servici bine mersi. Cand s-a intors nu mai era nevasta. Nici televizorul, nici banii din dulap, nici cutia cu bijuterii. Mister total! Noroc ca a gasit o scrisoare.
Comentariu beton!77
Geniale povești, îmi tot vine să dau refresh, ceea ce mă cam ține din dat cu sapa😀
Dacă e vreun medic psihiatru printre noi, îl rog să ne spună dacă mai e vreo speranță pentru noi 😅
Doamne ajută că suntem mai anonimi așa, nu riscăm să ne identifice angajatorii🤭
Comentariu beton!20
Cred că un titlu mai atractiv era : ” primele semne ale dilelii”
Am atît și eu să caut telefonul înainte să ies din casa, in timp ce era.cu el la ureche într-o convorbire 😉
Comentariu beton!13
Aveam un ceas de mână făcut cadou de nevastă-mea. Ideea de a-l pierde vreodată nici nu avea cum să existe. Dar într-o iarnă, pe 1 ianuarie, a dispărut. Brusc. L-am căutat prin toată casa. Timp de vreo trei săptămâni cu asta m-am ocupat. L-am căutat chiar și pe-afară. Am în curte un fel de bucătărie de vară. Centimetru cu centimetru am scotocit. Chiar și în beci (deși știam sigur că nu mai fusesem demult pe-acolo). Nici în pod (alt loc pe unde trec rar de tot) nu l-am găsit. M-am gândit că poate l-am uitat în cabină la teatru, chiar dacă pe 1 ianuarie n-am avut treabă pe-acolo. Nimeni nu știa nimic de el. Nici la facultate ( cine și ce treabă să aibă pe-acolo în vacanța de iarnă?). Mi se punea în mod absurd problema că l-aș fi putut pierde înainte de sărbători. Dar îl avusesem la mână de revelion. Cu ochii la el am zis :” cinci, patru, trei, doi, unu… hai noroc!” După mai bine de trei săptămâni de căutare începusem să mă resemnez. Nevastă-mea îmi zicea deja că, deși nu merit fiindcă-s hăbăuc, poate o să-mi cumpere altul de ziua mea, în aprilie. Și căutam în dulap o bluză. Era sub alte boarfe. Am tras mai tare de ea și a ieșit de-acolo împreună cu mai multe haine. Printre ele era și o pereche de pantaloni scurți. De-ăia safari. Căzuseră pe jos cu un zgomot ciudat. Caut într-unul din buzunarele aplicate și… găsesc ceasul. Cum naiba a ajuns acolo? Pantalonii ăia nu-i purtam decât vara. În ianuarie nu ieșeau din dulap, că n-aveau de ce. La revelion băusem eu ceva, dar nu cât să devin inconștient și să nu mai știu ce fac cu ceasul. Nimeni n-avea de ce să-mi facă vreo glumă proastă și să ia ceasul ăla că să-l ascundă în fundul dulapului, în buzunarul unor pantaloni de vară (ultimul loc în care aș fi scotocit vreodată). Oricât am căutat o explicație logică n-am găsit. Singura variantă mai plauzibilă care mi-a venit în minte a fost că ceasul însuși a prins cumva viață și, în timp ce eu dormeam, s-a dat jos de pe masă, a deschis ușa de la dulap, a intrat, a închis ușa după el și s-a ascuns în pantalonii ăia. Și-atunci am hotărât să merg cu absurdul mai departe și să am o discuție cu el. Cu ceasul. Și i-am zis: „Dacă o singură dată mai faci glume de-astea mizerabile, să știi că o să-mi cumpăr alt ceas! Măgarule!” Ei, se pare că a funcționat. Îl mai am și acum.
Comentariu beton!64
Somnabul. Până nu vezi nu crezi că există.
Mi’ae, am avut ‘nspe feluri de casti jmechere, care nu mergeau mai mult de 3-4 ore, pana am gasit si mi-am luat Sony WI-XB400B (da, au fir pe gat, dar asta ma ajuta sa nu le pierd 😛 ).
Bateria nu stiu exact daca tine 15 ore, cat zic ei, dar tin garantat peste 10 ore. Iar sunetul este bestial.
„Doamnelor și domnilor, cu puterea minții…”, așa ar spune magicianul Robert…
Nu te-ai gândit o clipă că acea cască, după zmucitura din cutiuța lovită de caldarâm, a fost proiectată în sus șiiiii, in picaaaj, în timp ce erai tu îndoit din arbore, a căzut fix în buzunar ! Mulțumesc!
Bunică-mea a pierdut un ceas în nămol la Techirghiol. I-a căzut de la mână. A simțit când i-a căzut, s-a apucat să dea cu deshtele prin nămol, poate-poate… Până la urmă, a renunțat.
S-a terminat concediul, s-au întors acasă. Într-un sertar în dormitor trona cumințel ceasul. 🤷♀️
Comentariu beton!40
Aici e simplă treaba… Se știe că timpul nu există, de fapt, iar noi trăim perpetuu în tot felul de planuri (temporale). Adică eu am în același timp 38 de ani, dar și 16 sau 7. Bunica s-a întors într-un alt plan temporal, în care nu pierduse ceasul.
Bat câmpii? Atunci zi tu de ce era ceasul în casă, dacă l-a pierdut în nămol?!
Uite de ce e bine să fii aiurit.
Dacă nu pot băga mâna-n foc că am pus un lucru într-un loc, nici nu mă îngrijorez dacă nu e acolo. Foarte des fac ceva gândindu-mă la altceva, așa că dacă obiectul nu e unde *cred* eu că l-aș fi pus, nicio panică. Sau dacă găsesc ceva unde nu m-aș aștepta, înseamnă că l-am pus acolo în timp ce mai făceam altceva și mă gândeam la cu totul altceva și asta e. Nu cred în paranormal, dar cred în faptul că creierul ne poate juca feste.
Comentariu beton!15
Are piticuta mea o pereche de adidași roz , nu cine știe ce firma , nu cine știe ce bengosi doar că sunt preferații ei, și cam refuza alta pereche daca aia îs la îndemână. Ei…la un moment dat nu – i mai găsim cred că două săptămâni i-am tot căutat;- nimic- mă jur că am făcut curățenie generală în casă și n-am dat de ei. Am luat alta pereche asemănătoare, degeaba, nu sunt preferații ei. Ghici ce am găsit după ce am venit din concediu, fix in sertarul ei cu incaltari… Deasupra, la vedere… Bonusul e că aia mica acu’ a dat de gustul slapilor și nu concepe altfel de papuci acum ..
Ca sa revenim la subiectul articolului, si mie mi s-au intamplat diverse, doar ca nu le mai tin minte… unele lucruri au aparut ca prin minune, altele pierdute si in zi de azi. Momentan caut o pereche de adidasi noi de o saptamana si nu sunt nicaieri. Mi-a cumparat maica-mea doua perechi de adidasi pt pitic – acelasi model, dar doua marimi diferite. Am primit cutiile pachet si am scos cei mai mici la purtare si am dus cutia celalalta in pivnita. Acum prima pereche a ramas mica si de o saptamana scotocim toata casa sa gasim cealalta cutie… nu e nicaieri… 🙁
Comentariu beton!12
Ei, si dupa ce am scris acest comentariu, am zis sa mai merg totusi pana in pivnita sa ma uit dupa cutie… care era pe raft intr-o plasa si unde pot sa jur ca am mai cautat de cel putin 5 ori (mutand toate lucrurile si plasele de acolo sa vad daca e ceva cu forma de cutie de pantofi)!
Comentariu beton!27
Este cineva atât de amabil încât să întoarcă o cană cu gura în jos? Taman ce-am pierdut trenul de Suceava! 😀
Comentariu beton!72
Aveau fetele mele, pompa pentru umflat baloane. De obicei statea intr-un sertar la indemana pentru ca ele erau mari fani baloane de modelaj. S-au jucat cu ea si nu stiu unde au pus-o. De obicei am talent si pana si jucariile pe care nu le-am mai vazut demult le gasesc repede cand le cauta. Dar pompa asta mi-a scos peri albi, am cautat-o de am inebunit si cred ca nu o voi gasi pana nu fac iar triaj la jucarii. Sau nu…
Magic! Tocmai îi citesc nepoatei mele vol 2 din Harry Potter și e o frază acolo care asta spune: cât se chinuie Muggles să ignore magia!
Apropo de lucruri pierdute, anul trecut la mare, am făcut niște poze, din alea printate cu magnet de pus pe frigider. La plecare, n-am lăsat nimic la cazare, ajunși acasă, ia-le de unde nu-s. Mare tam-tam, răscolit toată casa, intraseră în pământ. Acum o săptămână le-a găsit mama, într-o pungă cu măști?!? Puse bine, să stea drepte, să ajungă cu bine acasă. Ah, și s-a încercat și varianta cu cana întoarsă, am fost 3 oameni care am căutat, n-a funcționat :))) Unele lucruri au voință proprie.
Ni se-ntâmplă tuturor să căutăm anumite obiecte, nu ore întregi, câteva minute, și să le avem în buzunare. Da’ cel mai haios moment este când îl cauți agitat peste tot, iar tu îl ai în mână. Cel mai recent a fost când îmi căutăm niște papuci, dar eu eram încălțat în ei.
Comentariu beton!12
Eu am o perie de par preferata de pe la 18 ani. Am luat-o in vacanta in Madrid unde urma sa stam la 2 hoteluri. La primul am folosit-o, am plecat si n-am mai gasit-o. Cand m-am intors acasa la Bucuresti era in baie unde sta ea de obicei, DESI O AVUSESEM cu mine la Madrid.
Comentariu beton!21
Aveam un inel cu o piatra prinsa in niste gheare. Era inelul de logodna, din aur rusesc, cu o piatra care-si schimba culoarea in functie de lumina.
Una dintre gheare se rupsese si piatra se cam misca, ma gandeam c-am s-o pierd.
Ceea ce s-a si intamplat, la birou.
Am cautat-o la birou toate trei, pe hol, prin birou la tehnici, nimic… vreo doua zile tot am cautat-o. Apoi a venit femeia de serviciu, a facut curatenie, ii spusesem si ei, poate-poate… tot nimic.
Dupa vreo saptamana, cum am iesit din birou pe hol mi s-a parut ca vad piatra. Aveam un hol intunecos, cu mozaic lucios si o dunga neagra pe margini. Cand mi s-a parut c-o vad, m-am aplecat si am luat-o din prima, ca si cum culegi un mar de pe taraba. Am si-acum sentimentul ala nefiresc ca am apucat piatra aia ca si cum ar fi avut macar cateva sute de grame, cu toata mana, cu precizia cu care ridici un bolovan usor, nu o pietricica de-un gram-doua.
F ciudat mi s-a parut.
Comentariu beton!27
De la bunica citire: se ascunde definitiv lucrul de care îți pare rău. Așa că eu ma motivez să nu par disperată indiferent ce valoare are. Am gasit asa chiar si un cercel minuscul căzut in duș și ascuns in scurgerea căditei. Nici măcar nu știam că l-am pierdut, m-am văzut in oglindă fără, la câteva ore după, am refacut traseul si am ridicat capacelul. Nu pot explica cum se întâmplă asta. Însă lucrurile de care mi-a părut rău nu le-am mai găsit ever.
Cum adica nu exista explicatie? Exista. Femeile au intotdeauna dreptate. Daca sotia ta a spus ca e in buzunar, atunci realitatea se modifica, universul si materia neagra se executa si apare casca in buzunar. Evident!
Eu sufar in schimb de o boala genetica in care cel putin odata pe luna ma apuca un tremurat si trebuie sa pun anumite lucruri bine, ca altfel nu imi trece. Lucruri, care odata puse bine, vor fi sau nu vor mai fi vreodata gasite. Zilele trecute am pus bine o pereche de pantaloni ca erau in fundul dulapului si i-am mutat cu ceilalti pantaloni. Am scormonit tot weekendul peste tot, nu sunt. Toti ceilalti pantaloni blugi sunt la locul lor, chiar si unii despre care as putea sa jur ca i-am dat.
Cel mai grav exemplu e de acu ceva ani cand am pus bine certificatul de nastere tocmai cand ma pregateam sa ma duc sa imi fac pasaport. L-am pus bine intr-un dosar verde, niste hartii de aruncat in alt dosar verde, am pastrat gunoaiele am aruncat certificatul.
Cand m-am mutat aici unde stau am scos cheia de la boxa de pe inelul de chei ca erau prea multe si grele si am… da… pus-o bine. Doi ani si 8 luni am cautat-o. A aparut in fundul unui sertar pe care l-am golit de cel putin 15 ori.
Cateodata cred ca sunt in bancul ala cu soacra si Exorcistul cand soacra s-a apucat sa citeasca Exorcistul si dupa cateva capitole a spus tuturor ca e malefica cartea si a aruncat-o intr-un rau. Ginerele s-a dus repede si a cumparat o copie identica, a bagat-o in apa si a pus-o seara pe noptiera soacrei.
Comentariu beton!31
Eram sigură că o găsești în buzunarul pantalonilor. Nu mă întreba de ce, știam asta. Cât despre o aventură aproape la fel, zic acu’, în premieră: intru să iau o pizza, copilului, plătesc, mi se pare că cel din spatele meu e hoț de buzunare, ies, iese și el, în fugă, traversează aiurea tot în fugă, și strig: ăla mi-a furat portofelul! Fac un pas de 2 metri, să-l prind din urmă, cu cutia de pizza în mână, evident. Cutia cade pe asfalt, iar în mână ce crezi că aveam? Portofelul, maică! (am scris și aici, poate vom râde peste niște ani)
Comentariu beton!17
Ăsta e cam subiect pentru Coloja, de pe unul din celălalte bloguri (am uitat cum se numește 😁). Medical mi se pare că-i zice halucinație, da’ n-aș băga mâna-n foc. Oricum, dacă se întâmplă des, nu e bine. De, cu vârs…, pardon, anii de experiență, cam asta e. 😁
Da, am pățit ieri: am scăpat mouse-ul wireless pe jos si i-a iesit bateria. Căpăcelul de la locașul bateriei nicăieri. de 2 zile caut dar nu e nicăieri.
Dar invers vi s-a întâmplat ?
Adică sa gasești ce nu ai pierdut dar ai mare nevoie ?
Eram în pustietate în mijlocul deșertului din Kuweit la niste instalații de verificat și când am oprit masina la locație am vrut să fumez o țigară înainte de treabă. Bricheta de la mașină a făcut ”poc” si gata nu a mai mers. Mai aveam cafea în termos și urma să stau nefumat vreo 3 ore cel puțin. Cobor din mașină și când să mă deschid ușa din spate să iau o sticlă de apă văd lângă bocancul meu drept anti-ex, pe jos în nisip, o brichetă plină, din aia ieftină de 3 lei.
Comentariu beton!20
eu nu prea bag în seamă chestiile de genul ăsta ”sigur n-am văzut eu bine ce s-a întâmplat/sigur n-am căutat cum trebuie” sau dacă ”aici am căutat de 567837 ori”, nu contează.
o singură chestie nu mi se dezlipește de cerebel. în prima jumătate a anilor 2000, studentă, împărțeam un apartament studențește cu frate-meu și încă cineva, 3 camere, decomandate pe hol, aveam cel mai mic dormitor.
într-o zi găsesc în șifonierul din camera mea (unde rar spre deloc intra altcineva în afară de mine), nu pe hol, nu în baie, nu în spații comune, să zicem, o geacă de geans. nuanța aia ”vomată”, dacă vă amintiți unii/unele dintre voi. 🙂
întreb a cui e, și frate-meu și cealaltă persoană primeau des vizite, inclusiv feminine, nu o revendică nimeni. îmi venea, așa c-am spălat-o și am început s-o port.
vreo 3-4 ani, 2 locuințe cu chirie și un apartament de-o noapte mai târziu, dispare, tot din dulapul din camera mea (unde, în continuare, nu intra prea mult lume). iar am întrebat și con-locatarii și oaspeții. nimeni nu știa nimic.
rămâne încă un mister.
nope, n-am nicio poză ca dovadă că geaca aia a existat. 🙂
Comentariu beton!15
Eu am o vorbă: „Dacă am știi că greșim, atunci n-am mai greși.”
Eu am certitudinea că există explicație pentru oricare întâmplare! Ceea ce vedem noi ori gândim ori înțelegem este o prea mică parte din marea realitate, din marele și unicul adevăr. Citeam undeva că doar 10% din ființa noastră este ocupată de conștient iar restul de inconștient și subconștient. Rezultă logic, biologic și parapsihologic că despre viața noastră aici abia de avem o vagă părere, o biată idee.
Sunt multe spirite în preajma noastră pe care nu le vedem, nu le auzim, dar care ne influențează viața de zi cu zi. Noi înșine facem gesturi, facem alegeri ce vin din inconștient, străine deci conștientului. Unii cred în logica vieților anterioare…
Să revenim la caz. Ceva s-a întâmplat totuși. Ce și de ce? Pentru răspuns musai trebuie intrat în zona paranormalului, a ezoterismului, a spiritismului. Un spirit bun a vrut să îți lărgească cunoașterea, să îți prezinte o întâmplare dintr-o zonă străină ție, a pus casca dreaptă în buzunarul pantalonului. Sau: un spirit rău a vrut să te enerveze, să își bată joc de tine, știa bine cum vei reacționa așa că a pus casca dreaptă în buzunar la pantalon.
Posibil iarăși că inconștient sau subconștient tu însuți ai făcut gestul dintr-un motiv al tău sau fără motiv. Un motiv poate fi: fac acest gest și așa voi scrie pe blog un articol interesant. Adevărul este că din punctul meu de vedere este un articol WOW! Am citit cu atenție comentariile, este material pentru o carte! Repet, gestul tău-dacă a fost al tău- de a pune tu însuți casca în buzunar a fost inconștient și deci acolo a rămas. Sau în subconștient.
Partea super interesantă a întâmplării și care confirmă teoria mea paranormală este întrebarea Marei: dar în buzunarele de la pantalon ai căutat? Eu imediat am înțeles că acolo și era. Ilogic după logica normală dar perfect logic după cea paranormală. Mara a primit informația că acolo era. Simplu. De la cine a pus în buzunar. În subtil zic. Poate de la tine ori de la spiritul care a acționat. Mara știa.
Suntem în 2022, mulți de 2. După 20 ale oricărei luni se adaugă 2. Energii de un anumit tip care atrag întâmplări de un anumit tip. Spun asta pentru cine crede în numerologie și în alte științe oculte.
Acum vreo patru am plecat în vizită la o prietena, cam doi km pe jos. Aveam un lănțișor de aur prins la gleznă.
Nu știu când l-am pierdut, cert e că am ajuns acasă fără el.
Se făcuse deja întuneric când am ajuns acasă.
Am sunat-o pe prietena mea, lăntisorul nu era.
Așa că mi-am luat consortul și două lanterne și am pornit să refacem drumul.
Pe la jumătatea drumului deja nu mai aveam nici speranță, nici chef. Și-i zic consortului că eu nu mai merg mai departe, aia e, cine l-o găsi, sa-i poarte noroc!
Și consortul zice: încă 10 pași. Ei, in aia 10 pași am găsit lănțișorul 😊
Poate asa ai pierdut-o? :))
https://www.gif-vif.com/g/True-shit?fbclid=IwAR27QDeKU_NzVZeRFo0ilQYAbrFKVtpsYAdl39e7KFpIkwe9U5DnR0OW3Vc&fs=e&s=cl
E posibil ca atunci când ți-ai cumpărat pantalonii ăia scurți să îi fi luat cu tot cu o cască în ei…
Morala e mult mai simpla. Asculta mereu de fashionista si viata iti va fi mult mai linistita.
Iubesc nespus și cu mare patimă aripioarele de pui în ciorbă ! Bă, da’ știi cum le iubesc ?
Am făcut rost de un pui de țară pe care l-am fiert strașnic după ce l-am eviscerat și tăiat în bucăți mari. Adaug legumele, continui să fierb și la final condimentez corespunzător. Ciorba gata și așa cum fac mereu… dau să îmi pun în farfurie prima porție de zamă cu cele două aripioare.
Găsesc una, după care mestec metodic cu polonicul în ciorbă în căutarea celei de-a doua.
Ia-o de unde nu-i. Parcă o înghițise pământul. După 10 minute de căutări intensive în oala de ciorbă cu polonicul, strecurătorul și alte utilaje culinare, mă duc să verific coșul de gunoi (poate am aruncat-o din greșeală odată cu oasele și alte măruntaie).
Atât de tare m-am enervat încât am ajuns inclusiv să separ ciorba în alte trei oale mai mici, să o strecor, să iau la verificat fiecare colț de oală și să mă uit sub fiecare frunză de pătrunjel.
Refuz să cred ce mi se întâmplă ! Nu are cum, este imposibil să dispară !
După 45 de minute de căutări prin oale, toată bucătăria, gunoiul și pe sub masă mă dau bătut… vărs o lacrimă și mă așez să mănânc farfuria de ciorbă care deja era rece.
Unde era a doua apripioară ?
Se lipise de prima, din primul polonic turnat în farfurie, atât de mișelește încât era aproape imposibil de observat din orice unghi priveai ciorba.
Mai bune două aripioare reci decât una caldă !
Buuun… Voi m-ați trimis înapoi în 1992.
Sunt elev de liceu de clasa a IX-a în Cluj-Napoca și locuiesc în căminul unui alt liceu din același oraș, undeva la 7-8 stații de transport local.
Este toamnă târzie, început de iarnă… e după-masă târziu și mă întorc dintr-o plimbare rătăcită prin orașul pe care încă nu îl cunosc suficient de bine și mă fascinează oarecum imensitatea și complexitatea lui, având în vedere că acum câteva luni de zile am aterizat aici de la țară, sunt obosit.
Mai am câteva sute de metrii până la camera de cămin când un nene în vârstă, în scaun cu rotile mă abordează. Dacă pot eu oare să îl ajut să ajungă acasă fiindcă a obosit și îi este greu să manevreze căruciorul, este (și el) obosit. Nu am nici un motiv să-l refuz, e oarecum în drumul meu și ăia de acasă m-au crescut temeinic, zic ei.
Și îl împing. Și ajungem. Și îl bag în curte din trei mișcări. Trecem de o poartă metalică înaltă și verde. Și îmi zice că sunt un copil de treabă și că nu pot pleca așa, trebuie să o cunosc pe doamna lui. Ne punem la masa de sub vie, în capătul curții. Eu pe un scaun, ea pe altul, el pe scaunul cu rotile. Și bem o țuică de prune. Nu mult, că eu sunt minor și o să am probleme la cămin… care este peste gard.
Și socializăm, ca vecinii. Și ne sensibilizăm, poate e tare țuica…
Dar la un moment dat sensibilizarea lor este mai mare decât a mea și încep să plângă, amândoi. Că eu seamăn mult prea bine cu fiul lor care acum un număr de ani a murit când avea vârsta mea. Că poate eu sunt el… dar nu pot fi fiindcă ar trebui să am 50 de ani…
Piele de găină. Nu știu dacă să sar gardul sau să ies pe unde am intrat. Și ies pe poarta verde mergând hotărât, în urma mea auzind bocetele ambilor, rugăminți și blesteme ca să promit că mă întorc la ei.
Dimineața, ziua următoare. Iau autobuzul din stație și mă duc la școală. Când trec prin fața porții verzi șterg aburii de pe geam. Nu o văd. Poate că nu m-am trezit eu bine sau e încă întuneric…
Vin de la școală. Iar nu văd poarta. Avea autobuzul viteză prea mare, a accelerat ca să prindă galben la semafor…
Ies ca să mă rătăcesc intenționat în frumosul Cluj-Napoca având drept scop a-l cunoaște. Nici o poartă verde. Gardul, casa, curtea acoperită de vie, acei doi oameni… nu există.
Și așa a rămas. Am căutat la început mai des, acum mai rar. Și în prezent, dacă am treabă pe strada cutare… caut poarta verde. E ca și cum acele câteva ore au curs în paralel cu timpii celorlalți.
Mă orientez bine, știu de regulă unde mă aflu. Acum, înainte de a tasta am căutat pe hărțile virtuale. Casa și curtea se suprapun cu una din clădirile liceului la care locuiam… Singurul meu răspuns este că acea casă nu mai există fiindcă în locul ei s-a construit liceul…
Boss. La matale m-am gandit.
Ma duceam la magazin luni. Bag mana in buzunaru de la pantaloni. Gasesc ceva (porcilor!). Scot sa vad ce e: unu dintre cercei. In loc sa fie la mine in ureche, unde il stiam, era la mine in pantaloni. Unde nu il stiam.
nota: asta e tip piercing, lung si cu o bila la cap. Evident, bila lipsea. Bila fiind cat una de rulment micut.
Ca atare, l-am dat „disparut”. Aia e, necesit alt cercel. Azi nevasta-mea „iote si bila”. Era in pat.
Io nu am stat in pat cu pantalonii aia scurti in care am gasit celalalt cercel
Ahahahahahaaaaaa. Iată! Deci nu sunt nebun.
Bai. Eram cu cercelu in pantaloni si ma gandeam: poate lucrurile care cad…cad in pantaloni. Tre sa ii zic lu vasilescu!