De fiecare dată, fără excepție, când are loc câte un scandal în urmă căruia vuiește internetul, este imposibil să nu apară superiorii care întreabă zeflemitor: „cine e Buhnici?”. Sau „cine e Neamțu?”. Ori „cine e Cristina Ich?” (am ales numele astea pentru că sunt cele mai recente exemple).

Îi detest din ficați pe toți cei care fac asta. Îi detest pentru că singurul lucru pe care vor să-l transmită e cât sunt ei de deasupra unor evenimente atât de minuscule si de pământene. În sferele lor înalte n-au loc nume precum Buhnici sau Ich, ei s-ar băga să discute doar dacă ar fi vorba despre Haruki Murakami, Elon Musk sau Orhan Pamuk, nu la ceva pentru muritorii de rând. Nu e de demnitatea lor să știe cine sunt ăștia despre care vorbește toată lumea.

De-aia îi detest pe cei care știu exact cine e Buhnici sau cine e Cristina Ich, dar întreabă fix ca să-și evidențieze superioritatea. Ca să nu fac separatisme aiurea, îi detest și pe cei care chiar nu știu despre cine e vorba, dar întreabă pentru că le lene să dea un search pe google.

Să ne înțelegem, nu e nicio rușine să nu știi cine sunt ăia despre care se discută, că nu e obligatoriu să fii la curent cu orice și oricine. Am asistat și eu la multe discuții online în care erau implicate persoane despre care nu auzisem niciodată. Dar în loc să mă cac pe mine întrebând „cine e ăsta sau cine e asta”, am preferat să aflu în cinșpe secunde de căutat pe google.

O să-mi spuneți, desigur, că poate nu vor să-și piardă timpul căutând astfel de informații, sau că poate nu-i interesează subiectul, sau că, sau că, sau că.

Da, corect, poate nu vor să-și piardă timpul cu așa ceva, dar atunci de ce plm mai întreabă pe internet „cine e Buhnici?”. De ce preferă să piardă timp punând întrebarea asta absolut imbecilă, în loc să dea skip scandalului și să-și vadă de viață?

Well, v-am explicat eu mai sus de ce. Pentru că vor să pară interesanți, elitiști și superiori, dar nu reușesc să transmită decât că sunt ignoranți, ipocriți și stupizi.

De ce zic că sunt și ipocriți. Uite vă explic eu acum de ce. De fiecare dată când discuțiile pe internet sunt pe pozitiv, c-au fost și cazuri din astea (rar, dar au fost), toți ăștia dispar ca prin farmec. Că nu mai e cool să întrebi „cine e X?” sau „cine e Y?”, atunci când X sau Y au făcut niște lucruri mișto despre care vorbește toată lumea pe internet.

Când e pe pozitiv, cumva devine clar până și pentru elitiștii de internet că trebuie să se abțină să întrebe „cine e David Popovici?” sau cine e „Bianca Andreescu?” și să pună mâna să caute. De-aia zic că sunt și ipocriți, nu doar ignoranți și stupizi.

Doamne, de când voiam să scriu asta!

sursa foto: freepik.com