Sinteză de Marco Badea.

Am intrat în cea de 28-a zi a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Mai jos relatez [la rece] câteva dintre lucrurile care s-au întâmplat peste noapte.

🔴 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat  marți seară că Rusia va folosi arma nucleară doar dacă „existența sa ar fi amenințată”. Comentariul a fost făcut într-un interviu în exclusivitate pentru CNN și a venit la aproape patru săptămâni de la începerea război în Ucraina și în mijlocul unor îngrijorări ale Occidentului cu privire la o posibilă escaladare nucleară a conflictului.

🔴 La scurt timp, Pentagonul a condamnat refuzul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, de a exclude folosirea armelor nucleare în conflictul din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a calificat drept „periculoase” declarațiile lui Peskov, precizând că „o putere nucleară responsabilă nu ar trebui să se comporte în acest fel”. Totuși, Kirby a precizat că oficialii Pentagonului „nu au observat nimic care să ne conducă la concluzia că trebuie să ne schimbăm postura de descurajare strategică”.

🔴 Preşedintele american Joe Biden pleacă miercuri spre Bruxelles, unde va discuta cu liderii europeni despre invazia Rusiei în Ucraina și vor fi anunțate noi sancţiuni împotriva Moscovei, au declarat surse citate de Reuters. Biden va părăsi Casa Albă la ora locală 08:40 (12:40 GMT) pentru o deplasare ce va include întâlniri la Bruxelles cu liderii NATO şi ai Uniunii Europene, precum şi o vizită la Varşovia pentru consultări cu preşedintele polonez Andrzej Duda.

🔴 Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, urmează să se adreseze prin videoconferinţă liderilor ţărilor din NATO care se reunesc joi la Bruxelles pentru un summit extraordinar dedicat invadării Ucrainei de către Rusia, a făcut cunoscut marţi Alianţa Nord-Atlantică.

🔴 Totodată, președintele ucrainean a declarat că aproximativ 100.000 de oameni au rămas blocați în orașul-port Mariupol, din sudul țării, pe fondul bombardamentelor continue.

🔴 În plus, Volodimir Zelenski a susinut, într-un mesaj video transmis miercuri dimineaţă, că negocierile de pace cu Rusia sunt foarte dificile. El a şi-a exprimat speranţa că cele trei summit-uri programate în această săptămână – G7, NATO şi UE – vor duce la sporirea sprijinului pentru Ucraina.

🔴 Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat marţi utilizarea de către Rusia „a unor arme explozive în zone dens populate”, estimând că „totul, în agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este inacceptabil”, relatează AFP. „Dreptul internaţional este batjocorit, infrastructurile civile sunt bombardate, arme explozive sunt utilizate în zone dens populate şi lucrătorii umanitari sunt luaţi drept ţinte”, a declarat preşedintele francez într-un video difuzat în cadrul primului Forum umanitar european, care a început luni la Bruxelles.

🔴 În tot acest timp, ​​Renault, companie unde statul francez e acționar, și-a reluat operațiunile la uzina din Moscova, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei. În timp ce multe companii s-au retras de pe piața ca răspuns la sancțiunile economice, Renault a declarat la sfârșitul lunii februarie că întrerupe producția din cauza unei „modificări forțate a rutelor logistice existente” și că nu s-a retras de pe piață. Renault este cel mai mare producător auto străin din Rusia și, la mijlocul lunii martie, surse anonime au declarat că nu vrea să iasă de pe piață deoarece se teme de naționalizarea AvtoVAZ.

🔴 Europenii vor dobândi, pentru prima dată în istoria lor, o capacitate de a desfăşura „operaţiuni de luptă”, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell. Declarația vine după ce ​miniştrii europeni de Afaceri Externe şi ai Apărării au decis luni să constituie o forţă militară de intervenţie rapidă de 5.000 de combatanţi, operaţională până în 2025. „Tratatele europene prevăd că UE se poate angaja în misiuni de luptă: nu a făcut-o niciodată, dar dacă aceasta se dovedeşte necesară, trebuie să fie pregătită”, a precizat Josep Borrell în faţa unui grup de jurnalişti.„Europenii trebuie să înţeleagă că anumite situaţii pot implica folosirea forţei. Capacitatea europeană trebuie antrenată pentru misiuni de luptă”, a adăugat Borrell.

🔴 Statele occidentale vor anunţa joi „noi sancţiuni împotriva Rusiei şi întărirea” celor care există deja, a anunţat marţi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, în cadrul unei conferinţe de presă.

🔴 Un jurnalist rus celebru  a fost dat în urmărire de autoritățile de la Moscova pentru că a făcut publice informații privind agresiunea rusă în Ucraina și bombardarea țintelor civile de către invadatori. Mai exact, Aleksandr Nevzorov a făcut publice informații și fotografii ale atrocităților comise de ruși în orașul ucrainean Mariupol – bombardarea deliberată a unei maternități. Autoritățile ruse au anunțat că o anchetă penală a fost deschisă împotriva lui Aleksandr Nevzorov pe care îl acuză de „răspândire de informații false”. Ancheta a fost deschisă în baza noilor legi de cenzură ale lui Putin, prin care autocratul președinte rus a interzis publicarea de informații cu privire la crimele pe care invadatorii le comit în Ucraina.

🔴 Intrarea Rusiei în incapacitate de plată a datoriilor externe ar avea probabil consecințe „limitate” pentru sistemul financiar global, a spus marți un oficial de rang înalt al FMI, citat de AFP.

🔴 Prin participarea trupelor sale în invazia rusă a Ucrainei, Ramzan Kadîrov a vrut să facă o demonstrație de forță, dar și un gest de loialitate față de ocrotitorul său de la Kremlin, Vladimir Putin, scrie The Guardian. Însă, pe zi ce trece, luptătorii liderului cecen riscă tot mai mult să devină carne de tun într-un război care ar putea prevesti căderea regimului lui Kadîrov.

🔴 Trupele ruse care ocupă centrala nucleară de la Cernobîl „au jefuit şi distrus” un laborator de la faţa locului, susţin oficialii ucraineni, citaţi de BBC News.

🔴 În analiza la zi a situație din Ucraina, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW), forțele ucrainene au atacat pozițiile ruse de la Nord-Vest și Vest de Kiev, reușind securizarea a două dintre orășelele de lângă capitală. Nu este clar dacă aceste acțiuni au vizat îndepărtarea rușilor din poziții în care puteau bombarda Kievul, sau este vorba de o ofensivă mai amplă menită să împingă spre nord grosul forțelor destul de consistente masate de ruși acolo încă de la începutul conflictului.

🔴 Potrivit analiștilor militari ai ISW, pe frontul de est au existat informații privind un contraatac la Izium încă din weekend, dar această mișcare pare mai degrabă una menită să oprească încercuirea forțelor ucrainene care luptă în Donbas. Izium este un orășel cheie de la sud-est de Harkov, pe care rușii au pretins că l-au cucerit săptămâna trecută, și care ar permite conectarea forțelor ruse de la Harkov cu cele din Donbas. Un înalt oficial militar american a confirmat pentru ABC News această ofensivă, fără a detalia însă amploarea sau scopul ei.

🔴 Totodată, experții militari ai ISW subliniază că armata rusă și-a propus probabil o fază în care va executa în special bombardamente, din cauza eșecului campaniei inițiale care a avut drept scop încercuirea și ocuparea Kievul și altor orașe importante. În ultimele 24 de ore, rușii nu au efectuat nicio operațiune ofensivă, cu excepția celei de la Mariupol și câtorva acțiuni limitate în regiunile Donețk și Luhansk.

🔴 ​​Este tentant să privim aceste mici victorie ale forțelor ucrainene ca pe o schimbare a cursului bătăliei, dar ele au dus la o schimbare a tacticii rusești în Ucraina, după patru săptămâni de stagnare, scrie CNN. „Din cauza lipsei de succes a fazei la sol a operațiunii, inamicul continuă să lanseze în mod activ rachete și efectuează lovituri aeriene asupra infrastructurii militare și civile importante folosind avioane operaționale și tactice, rachete de înaltă precizie și muniție neghidată”, a spus Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei într-o declarație de marți, citată de tot de CNN.

🔴 Ministerul Apărării din Marea Britanie spune că folosirea în luptă a rachetelor Kinjal a fost „foarte probabil menită să mascheze lipsa de progres în campania terestră a Rusiei. Este foarte puțin probabil ca utilizarea Kinjal să afecteze în mod serios rezultatul campaniei Rusiei în Ucraina”, spun specilaiștii militari britanici. Analiștii militari de la ISW sunt îngrijorați de o altă consecință a acestei faze emergente a războiului: pe măsură ce forțele terestre ruse se blochează și nu fac progrese noi, liderii lor recurg mai mult la utilizarea fără discernământ și punitivă a puterii de foc împotriva orașelor ucrainene.

🔴 Forțele ruse continuă să se confrunte cu probleme logistice, cum ar fi lipsa echipamentului corect, care duce la degerături în rândul soldaților, a declarat un înalt oficial american al apărării, conform BBC News.

🔴 Opozantul belarus Pavel Latuşko a cerut, miercuri, sancţiuni împotriva Belarusului la fel de dure precum cele impuse Rusiei şi proceduri judiciare împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, pe care îl numește „complice” al lui Vladimir Putin în invadarea Ucrainei.

🔴 De altfel, SUA și NATO cred că Belarus s-ar putea alătura „în curând” Rusiei în războiul său împotriva Ucrainei, iar țara ia deja măsuri în acest sens, au declarat pentru CNN oficiali americani și NATO sub protecția anonimatului.

🔴 Accelerând tonul propagandei ruse, Reprezentantul permanent al Rusiei la oficiul ONU de la Geneva, Gennadi Gatilov, a declarat că rușii nu au invadat Ucraina, ci desfăşoară operaţiuni militare limitate. Acesta a adăugat că armata rusă încearcă să bombardeze „foarte delicat”, fără să rănească civilii. „Suntem în favoarea opririi masacrului, dar trebuie să vă uitaţi la situaţia reală: masacrul este săvârşit de cealaltă parte, de radicalii ucraineni şi neonazişti”, a mai spus Gatilov.

🔴 Guvernul saudit a insistat marţi asupra angajamentului său faţă de acordul OPEC+ pentru o creştere graduală, dar limitată, a producţiei de petrol, manifestându-şi din nou opoziţia faţă de o sporire mai rapidă a producţiei care să frâneze creşterea continuă a preţului barilului de petrol după invazia Rusiei în Ucraina, a relatat agenţia de presă spaniolă EFE.

🔴 Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a vorbit despre progresele negocierilor Ucraina-Rusia, susținând că rușii nu mai încearcă să-l destituie pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și să demilitarizeze pe deplin Ucraina, în timp ce Ucraina a dat înapoi de la încercarea de a adera la NATO, potrivit cotidianului israelian Jerusalem Post.

🔴 Ucraina doreşte ca Beijingul să joace un „rol mai vizibil” în oprirea războiului purtat de Rusia pe teritoriul său şi să devină un viitor garant al securităţii sale, a declarat, marţi, un consilier principal al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Andrii Yermak, şeful Biroului Preşedinţiei din Ucraina, a mai spus că se aşteaptă la un dialog „foarte curând” între Zelenski şi preşedintele chinez Xi Jinping, fără a oferi mai multe detalii, scrie New York Times.

🔴 Guvernatorul regiunii Lugansk a precizat că s-a ajuns la un acord de încetare a focului pentru evacuarea civililor, potrivit Reuters. Totodată, canalul independent NEXTA TV a transmis că rușii au bombardat un pod peste râul Desna, în Chernihiv, care făcea legătura cu capitala Kiev. Podul era folosit pentru evacuarea civililor și ajutoare umanitare.

🔴 Vladimir Putin intenționează să participe la summitul G20 ce va fi găzduit de Indonesia spre sfârșitul anului, a declarat miercuri ambasadorul rus la Jakarta citat de Reuters. Totuși, SUA și statele occidentale iau în calcul excluderea Rusiei din G20, potrivit unor surse citate tot de Reuters. Polonia, stat care nu este membru G20, a cerut marți excluderea Rusiei și ar fi primit un „răspuns pozitiv” din partea oficialilor americani, potrivit acelorași surse. G20 reunește cele mai mari economii ale lumii cu scopul de a-și coordona acțiunile pe subiecte ce afectează economia globală, inclusiv încălzirea climatică și dezvoltarea.

🔴 Un număr de 78 de avioane ruseşti au fost confiscate în străinătate, a declarat marţi ministrul rus Transporturilor, Vitali Savelyev, citat de agenţia de presă rusă Interfax. „Am pierdut 78 de avioane”, a spus Saveliev, adăugând că aceste avioane au fost confiscate în străinătate şi nu vor fi returnate Rusiei.

🔴 Pierderile rușilor depășesc bilanțul negativ înregistrat de armata Rusiei în războiul din Afganistan, notează publicația ucraineană Kyiv Independent.  Statul Major al Armatei ucrainene anunțase că, până la data de 22 martie, armata rusă a pierdut 15.300 de militari. ⚠️ Această informație nu a putut fi verificată în mod independent și trebuie privită în cheia relatărilor subiective ale părților pe timp de război. În războiul de peste 10 ani dus de URSS în Afganistan au fost uciși 15.051 soldați.

🔴 În analiza la zi a războiului din Ucraina, Ministerul Britanic al Apărării a transmis că câmpul de luptă din nordul Ucrainei rămâne în mare parte static, forțele ruse probabil aflându-se într-o perioadă de reorganizare înainte de a relua operațiunile ofensive la scară largă asupra Ucrainei. De asemenea, armata rusă încearcă să învăluie forțele ucrainene în estul țării, în timp ce avansează din direcția Harkov în nord și Mariupol în sud. Ministerul britanic al Apărării mai precizează că forțele ruse încă încearcă să ocolească orașul Nicolaev, în timp ce caută să conducă o ofensivă spre vest, în direcția orașului Odesa.

📸  În dimineața aceasta am ales să vă prezint o hartă cu evoluțiile din teren, care arată că trupele ruse continuă să avanseze în orașele cheie din Ucraina. Ce este cu bulină roșie se află sub control rusesc. Ce este marcat cu roz, asemenea dreptunghiului, reprezintă teritoriu controlat de ruși, iar săgețile albastre evidențiază rutele de invazie ale Rusiei. Cifra 1 semnifică orașul Makariv, unde forțele ucrainene susțin că au reluat controlul asupra orașului. Cifra 2 semnifică orașul Cernobîl, unde muncitorilor epuizați li s-a permis să părăsească șantierul după ce au fost de serviciu timp de trei săptămâni sub prizonierat. Cifra 3 semnifică orașul Mariupol, unde forțele ucrainene continuă să respingă eroic încercările rusești de a ocupa orașul. Cifra 4 semnifică punctul în care armata ucraineană susține că forțele ruse dețin coridorul care face legătura cu Crimeea și blochează astfel accesul la Marea Azov. Harta a fost realizată de The Guardian în parteneriat cu  Rochan Consulting, pe baza informațiilor Institutului pentru Studiul Războiului din Washington.