Dacă te iei după ce postează părinții din zilele noastre pe internet, pe Facebook în special, jumătate dintre copii sunt geniali. Citesc doar de la Kant și Schopenhauer în sus, cunosc minimum o limbă care nu e de circulație internațională și vorbesc numai în panseuri și citate memorabile.

Iar asta este jumătatea mai sărăcuță cu duhul, pentru că cealaltă jumătate e formată din ăia ultra-mega-hiper geniali pentru care bosonul Higgs a înlocuit rățuștele de plastic și făcutul la oliță.

Din fericire, eu nu mă iau după ce postează părinții pe internet, prin urmare n-am probleme de genul ăsta. Fetele mele or avea ele alte calități, dar genială nu e niciuna. Sunt doi copii absolut normali și ne-geniali, iar eu sunt foarte fericit cu asta.

Sunt niște copii obișnuiți cărora, ca tuturor copiii obișnuiți, așa cum eram și noi cândva, nu prea le place nimic din ce este legat de școală și urăsc să-și facă temele. Desigur, pe ele n-o să le auzi spunând nimic de genul ăsta, dar trebuie sa fii orb și surd ca să nu-ți dai seama.

Despre lucratul suplimentar, adică ăla pe lângă teme, nici nu vreau să mai pomenesc. Da, le mai obligăm eu sau distinsa lor mamă să lucreze suplimentar, le mai spune și învățătoarea, dar la auzul cuvintelor „suplimentar”, „facultativ” sau „opțional” lucrurile intră mereu pe același făgaș:

– Hai, puneți mâna și lucrați suplimentar!

– Dar la ce-mi trebuie? 

– Îți trebuie, nu-ți dai tu seama acum, dar o să-ți trebuiască! Da, da, nu te mai uita așa la mine!

Între noi fie vorba, cam au dreptate și copiii. Nu de alta, dar au trecut 32 de ani de când am terminat liceul și încă nu mi-a trebuit vreodată Șirul lui Fibonacci sau alte mizerii de prin culegerile alea de matematică din care mă obliga maică-mea să „lucrez suplimentar”.

Nfine, revenind, ziceam că toate tentativele astea de a la obliga să lucreze suplimentar se lasă cu bosumflat, obiecții și altele din același registru.

Acesta fiind contextul, pe care cred că-l cunoașteți toți cei care aveți copii ne-geniali, nu pot să vă spun decât c-am rămas cu gura căscată duminica trecută (adică în weekend, da?) când am găsit-o pe Ioana lucrând suplimentar la mate.

Ușor speriat, mai întâi am verificat să văd dacă nu cumva are febră. N-avea. Abia după m-am interesat pe un ton lejer, de conversație ocazională, ca să nu sperii copilul, ce-a pățit de lucrează suplimentar de capul ei. Pățise exact ce puteți vedea în poza de mai jos, aia pățise.

Iar asta, prieteni, mi s-a părut o idee genială. Învățătoarea lor a reușit să găsească o metodă prin care să le facă să-și dorească să lucreze suplimentar: le-a promis că le dă vouchere pentru scutit de teme dacă fac asta.

Nu toată lumea care lucrează suplimentar primește automat voucher, ele se obțin absolut subiectiv și discreționar doar în momentul în care doamna învățătoare constată că nu si-au băgat picioarele, că lucratul suplimentar s-a desfășurat temeinic, cu simț de răspundere. Dar asta nu-i împiedică pe copii să spere că le vor obține și să acționeze în consecință.

Treaba e că, în acest Univers în care trăim, nu există opțiunea ca fetele să nu-și facă vreodată temele, cel puțin nu în condiții normale care nu presupun vreo situație de forță majoră. Dar iată că învățătoarea lor a reușit să le livreze speranța că poate, odată și odată, cândva, nu se știe când, se vor putea prezenta la școală cu tema nefăcută la una dintre materii, fără să li se întâmple nimic neplăcut, fără să le întrebe nimeni „de ce nu ți-ai făcut tema?”.

Iar toată treabă asta le umple de încântare, la modul real. Ioana visează la ziua în care va strânge patru vouchere din astea ca să poată să nu-și facă temele pentru o zi întreagă. Lucru care, desigur, nu se va întâmpla niciodată, dar asta n-o împiedică să lupte ca să-și îndeplinească visul. De-aia cred că eu că toată combinația asta este o idee genială.

O să vă țin la curent cu visul Ioanei, nu de alta, dar sunt și eu foarte curios dacă obține și celelalte trei vouchere. 😀