Am vorbit pe aici zilele trecute despre salarii, așa că mă gândeam să povestim un pic azi, în sfântă zi de Black Friday, și despre ce ar trebui să însemne un trai decent. Evident, în funcție de ce înțelege prin „decent” fiecare dintre noi, că poate fi extrem de relativ termenul. So, ca să n-o lungim, cam ce considerați voi c-ar trebui să includă un stil de viață decent, indiferent că trăiți în România sau prin alte părți ale lumii. Și care credeți c-ar trebui să fie nivelul minim al veniturilor voastre ca să vi-l puteți asigura?

O să încep eu, ca sa vă dau curaj, mai ales că fratele vostru n-a trecut degeaba prin viață, știu extrem de bine cum e să trăiești și cu 50 de dolari pe lună. Da, da, primul meu salariu pe cartea de muncă exact atât a fost: 50 de dolari. Abia după vreo câteva luni am avut curajul să mă duc la unul dintre patroni și sa-i explic că n-am cum să trăiesc din banii ăia. Omul m-a înțeles și mi l-a făcut 100 de dolari. Ei, acum era altceva, acum aproape că-mi permiteam să mănânc zilnic.

Nfine, revenind, o să vă spun cam ce cred eu c-ar trebui să includă un trai decent pentru mine și ai mei:

👉 Să nu mai merg cu listă la supermarket. Doamne, cât uram listele alea pe care eram nevoit să le fac, că altfel de fiecare dată depășeam bugetul alocat. Iar depășirea bugetului se solda automat cu scos produse de pe bandă, la casă, că nu-mi ajungeau banii pe care-i aveam la mine.

👉 Și dacă tot nu mai merg cu listă, să nici nu mai fiu nevoit să cumpăr cel mai ieftin produs de la raft. Pe sistemul „hai că și ăsta e tot săpun, doar că e mai ieftin”. N-o să uit niciodată cum am găsit io un înlocuitor pentru Dove, pe vremea aia când aveam salariul 100 de dolari. Nu mai știu unde mergeam la cumpărăturile săptămânale, dar știu sigur că Dove se vindea doar la bax de patru bucăți, bax pe care nu mi-l permiteam decât dacă renunțam la altceva. Doar că, pe același raft, am găsit un înlocuitor de Dove, nu mai țin minte cum se numea, dar știu sigur că prețul era pe sfert. Doamne, ce fericit am fost acasă când am constatat că e la fel de cremos ca Dove, că practic e aproape același săpun, doar că mult mai ieftin. Păcat că fericirea a ținut doar până la următorul duș. Când am constatat cu stupoare că stratul ăla cremos de deasupra s-a dus, iar dedesubt era o chestie tare ca piatra. Băi, vă jur, nici măcar spumă nu făcea, atât era de tare, chiar aveai impresia că te speli cu o piatră albă. Well…

👉 Să-mi permit să merg măcar o dată la două săptămâni la restaurant, iar acolo să nu-mi aleg după preț ce vreau să mănânc. Nici eu, nici ai mei, să-și comande fiecare ce are poftă să mănânce. Știu mult prea bine ce înseamnă să deschizi meniul și, înainte de orice, să te uiți la prețuri, după care să stabilești ce-ai putea să comanzi. Mno, mi-ar plăcea să nu mai fiu nevoit să fac asta niciodată, să aflu doar când vine nota cât a costat ce ne-am comandat.

👉 Să-mi pot permite să merg la film ori de câte ori am chef, fără să mă intereseze zilele cu ofertă specială, două bilete la preț de unul, și alte din astea. Iar când zic „film”, zic și nachos, popcorn, m&m, tot ce trebuie, că nu mergem la film ca animalele. Idem, să-mi permit să merg la teatru, la concerte sau la alte spectacole, ori de câte ori am chef. Mă rog, la teatru o să încerc să intru fără nachos sau popcorn.

👉 Să nu mai fiu nevoit să aleg între chestii de genul dacă mâncăm azi la restaurant, nu mai mergem mâine la film, că nu ni le permitem pe ambele.

👉 Să-mi cumpăr de îmbrăcat și de încălțat doar ce-mi place, fără să mă intereseze cât costă. Aici trebuie să precizez că nu sunt genul care dă 800 de euro pe o pereche de adidași sau 300 pe un tricou. Și probabil nu aș da banii ăștia pe niște țoale nici dacă aș câștiga premiul cel mare la loto. Nu pot, creierul meu nu înțelege de ce aș face așa ceva.

👉 Să nu-mi mai fac concediile pe sistemul „aici am găsit cel mai bun preț”, ci să merg exact acolo unde îmi doresc să mă duc. „Știți, n-aveam chef să merg în Italia, mi-ar fi plăcut să mă duc la Nisa, dar am găsit o ofertă de neratat la Padova și ne-am dus acolo”. Nu, nene, dacă am chef să mă duc la Nisa, apăi să mă duc la Nisa.

👉 Să-mi permit să schimb mașina măcar din cinci în cinci ani. Mașină care să fie nouă, că eu nu sunt în target la SH-uri. Între un audi la 15.000 de euro, „ca nou, să moară mama”, și un sandero nou la aceiași bani, o să aleg de fiecare dată sandero cel nou. Puteți extrapola calculul la orice sumă, rezultatul e același: niciodată nu voi da banii pe un SH. Iar ideea e să pot să-mi permit mașina asta nouă, o dată la cinci ani.

👉 Să-mi permit să mă verific pe mine însumi, regulat, la clinici care să nu fie de stat. Gen, să-mi fac analizele în condiții civilizate, fără nervi și fără stres.

👉 Să-mi permit cele mai bune școli pentru fete. Și să le pot duce la activitățile extra-școlare pe care și le doresc, indiferent câte sunt, ce sunt, unde sunt. Să le pot ajuta să-și susțină pasiunile, indiferent că una vrea să picteze pe țurțuri aduși din Alaska, iar cealaltă s-a hotărât să se facă dresor de pârși.

Cam astea sunt cele care mi-au trecut prin cap, dar sunt convins că-mi mai doresc și altele pentru o viață decentă. Doar că mi le voi aminti, ca întotdeauna, după ce-am publicat articolul.

Ei bine, la un calcul ochiometric, ca să-mi pot permite toate astea ca stil de viață decent și regulat, ar trebui să ne intre în casă minim 3000 de euro, lunar. Bani care s-ar cam cheltui toți, gen n-aș reuși să pun nimic deoparte.

Acum să v-aud pe voi.