Să vă povestesc. Am un prieten care tocmai își mută sediul firmei pe care o păstorește. A căutat omul spațiu pentru sediul nou, a găsit, l-a plătit, l-a luat. Până aici toate au mers uns. Mai rămânea doar să-l renoveze oleacă și gata, putea să dea drumul la treabă.

Acu’, voi știți cam ce presupune să te-apuci să cauți zugravi vara. Sau iarna. Sau în orice anotimp. Mai degrabă cauți circumvoluțiuni pe creierul Olguței. Toți sunt mega-ocupați, toți au lucrări antamate până în 2025 și un pic după, ce să mai, practic șansele să găsești un meșter d-ăsta liber, fix atunci când ai nevoie, sunt mai mici decât să câștigi la 6 din 49 de trei ori la rând.

Și-atunci i-a venit lu’ ăsta al meu ideea slavatoare: Nea Stelică. Nea Stelică, meșter zugrav de meserie, divorțat, cu casa luată cu japca de fosta nevastă, fără niciun venit stabil, își făcea veacul printr-o magazie părăsită din Buzău. Soluția per-fec-tă! A doua zi sunat la alt prieten din Buzău, urcat Nea Stelică în tren, trimis pachet la București. Luat Nea Stelică de la gară, dus la sediul care trebuie renovat, întrebat direct:

– Cât vrei Nea Stelică pentru ce e de făcut aici?

Meșteru’ s-a uitat cu ochi de specialist în jur, a făcut niște socoteli mentale, s-a mai foit, s-a mai învârtit, da’ până la urmă a dat verdictul:

– Pentru ce aveți voi nevoie aci, îmi dați 1500 de lei pă monoperă, casă și masă până termin lucrarea.

La auzul acestor vorbe, prietenul meu i-a pus o mâna pe umăr, s-a uitat în ochii lu’ Nea Stelică și i-a zis generos:

– Uite cum e, dacă faci treabă bună, îți dau 2000 de lei ca să fim amândoi mulțumiți.

Nea Stelică a zâmbit încântat și-au bătut palma:

– Gata, șefule. Du-te și cumpără materialele, adă-mi o saltea să am pă ce dormi și dăm drumul la treabă.

S-a dus al meu și-a cumpărat tot ce i-a scris Nea Stelică pe foaie, i-a luat și-o saltea cu așternuturi cu tot, să aibă Nea Stelica pe ce se odihni seara după ce trage ca nebunu’ toată ziua și-au dat drumul la lucrare.

A doua zi, cam pe la prânzul ăl mare așa, telefon la Nea Stelică să-l întrebe cam ce-ar vrea să mănânce. Na, e cald afară, frigider nexam la locul faptei, să-i ducă mâncare proaspătă. Dăcât că la Nea Stelică pe telefon intra direct aia cu “abonatul apelat…”. Al meu s-a lovit peste frunte. Păi, da, i-a murit omului telefonului că de unde priză? Așa că i-a luat rapid ceva de haleală și hai repede la lucrare că sigur moare Nea Stelică de foame.

De murit nu murise, asta era sigur, c-ar fi trebuit să-i găsească măcar cadavrul pe jos. Da’ nu era. Nici cadavrul, nici Nea Stelică în general. Era doar biletul ăsta, lăsat fix lângă ușă, la intrare:

Domnu

Eu am plecat din punctu de vedere că nu îmi convine prețul la care neam înțeles. La 1500 ron. Dacă vreți vă aduc la cunoștință că această lucrare vă ajunge manopera la 1200 de Euro.

Semnat, Nea Stelică

Pam-Pam.

Trei ore mai târziu, omu’ meu dă telefon la prietenul de la Buzău în magazia căruia își târâie zilele Nea Stelică:

– Frate, s-a întors Nea Stelică?

– S-a întors.

– Du-te la el și spune-i că-i dau ăia 1200 de euro numai să vină să termine dracului treaba.

Se duce ăsta peste Nea Stelică în magazie și-l ia direct din somn:

– Hai, bre, treci înapoi la tren că-ți dau oamenii ăia cât ai cerut.

Nea Stelică s-a scărpinat lung în cap și-a început să ofteze:

– Nu mă mai duc acolo. Nu mai am ce căuta.

– Da’ de ce nu mai vrei să mergi, bre? Ți-au făcut ceva? S-au purtat urât cu matale?

Nea Stelică a lăsat ochii-n jos rușinat:

– Nuuu…

– Și-atunci? De ce nu vrei să te mai duci?

Moment în care Nea Stelică s-a uitat la el cu o privire luuungă și goală, apoi a rostit apăsat:

– PENTRU CĂ E DE MUNCĂ, DE-AIA!