Prima oară când am fost la Munchen mi-am găsit cazare la un hotel destul de spălat pentru banii pe care-i plătisem. Nu că m-ar fi interesat foarte tare hotelul, că oricum aveam doar două nopți de stat, dar parcă n-aș fi vrut totuși să-mi fugă gândacii printre picioare sau să mă bat parte în parte cu vreun șobolan mai tupeist, nici măcar în alea două nopți. Tot ce-mi doream era să fie curat și cald în cameră, că era iarnă.

Am ajuns, am coborât din avion, am sărit în metrou și hai la hotel. L-am găsit rapid, m-am cazat, și-am răsuflat ușurat. Camera arăta ok, iar înăuntru era cald și bine. Așa c-am plecat să mănânc ceva și să bag un ochi prin oraș.

Pe la zece seara m-am întors în cameră și m-am pus la somn, toate păreau bune și frumoase. Păreau. Pentru că undeva pe parcursul nopții, m-am trezit cu o senzație acută de frig. Am deschis ochii, m-am dezmeticit, nu era doar o senzație, era chiar frig în cameră.

Mă duc și pun mâna pe calorifer. Rece ca o inimă de soacră. Hait, zic, stai să vezi că s-a stricat tocmai acum. Nici nu m-aș fi mirat, că am obiceiul să atrag tot felul de fenomene ciudate de genul ăsta. Pun mâna pe telefonul fix de pe noptieră și sun la recepție. Îmi răspunde un cetățean, îi explic care e problema, cetățeanul zice: „Ja, Ja, am înțeles, imediat trimit pe cineva să rezolve problema”.

Într-adevăr a trimis. Nici cinci minute n-a durat până am auzit un ciocănit în ușă. Deschid. În prag stătea zâmbitor un tip cu o pătură în mână. Am înțeles că vă e frig, zice, și-mi întinde pătura.

Calm, l-am invitat în cameră, am deschis dulapul și i-am arătat că mai aveam și eu o pătură acolo. După care, cu un ușor început de iritare în glas, i-am explicat că mie mi-e frig la cap. Că de-aia m-am trezit din somn. Și că degeaba mă mai învelesc cu încă o pătură, la cap tot frig o să-mi fie.

Ăla ascultă liniștit ce-am de zis, mă lasă să termin și-mi confirmă c-a înțeles care e buba. Mă întorc imediat, zice, și iese din cameră.

Ce-i drept, s-a întors rapid de tot. Când i-am deschis ușa, stătea în prag cu un fes în mână. Mi l-a întins: „ca să nu vă mai fie frig la cap.”. Zdai seama că m-am enervat pe loc de mi s-a umflat vena aia groasă de la tâmplă și nu-mi mai era nici frig, nici nimic. Păi cum adică, boss, s-a stricat caloriferul și tu-mi vii cu fes să pun pe cap?

M-a lăsat omul să-mi fac numărul, după care mi-a explicat că nu s-a stricat niciun calorifer și că le opresc ei noaptea, din motive de economie. Le mai repornesc doar dacă temperatura, la interior, scade sub 20 de grade. În noaptea aia se pare că nu săzuse. Deci, mai vreau fesul sau nu? L-am vrut, ce naiba să fac.

Aproape că-mi dispăruse din memorie această poveste, dar mi-am adus aminte de ea când am început să văd postările prietenilor care zic că și-au setat temperatura din casă pe la 18-19 grade. Băi, să mă iertați, mai mult ca sigur că la o adică, în caz de necesitate, aș putea să stau și eu la 18-19 grade, în sensul c-aș supraviețui, dar așa, de bună voie și nesilit de nimeni, termostatul meu nu e seatat niciodată sub 22 de grade. Am fost toată viața friguros, pentru mine 19 grade e temperatura optimă pentru criogenare, nu pentru dormit confortabil noaptea.

De-aia voiam să vă întreb și pe voi, prieteni, că poate eu sunt defect, ce temperatură aveți în casă, oameni buni? Apreciez orice răspuns, indiferent de țara în care locuiți, desigur.

sursa foto: freepik.com