Să vă explic. Mie nu-mi plac decât ardeii iuți murați, p-ăia cruzi să nu-i văd în fața ochilor. Vă dați seama că în lunga mea existență, am încercat cam tot ce era ardei iute murat prin supermarketuri. Degeaba! Cei mai buni ardei iuți murați de pe Terra i-am găsit tot la o tanti din piață. Iuți exact cât trebuie, ușor crocanți, vă zic, cei mai buni ardei iuți murați pe care gura mea i-a mâncat vreodată. Probabil de-aia s-au și terminat rapid de tot, iar de ajuns în piață n-a mai ajuns nimeni. Că pandemie, că zăpadă, că lene, că d-astea.

Până m-a anunțat fashionista că se duce ea până la piață și că dacă vreau și io ceva de p-acolo. M-am bucurat ca nebunu’, normal că vreau, vreau ardeii ĂIA, boss. Am dat să-i explic unde are tanti taraba, dar mi-a zis să n-o plictisesc, că știe.

Ce-i drept, a știut. A fost, a luat, s-a întors, toate bune și frumoase. Un singur neajuns ar exista, și anume, CĂ NU SUNT ARDEII ĂIA. Da, sunt tot din piață, da, sunt tot murați, dar nu sunt minunile făcute de tanti aia. Groaznic, nici nu pot să mă uit la ei, vă spun.

Evident, pentru că sunt un tip foarte curajos și-mi place riscul, i-am comunicat și distinsei dezamăgirea mea de natură agro-alimentară.

S-a uitat lung și-a ridicat din umeri:

– Nu înteleg, care e diferența? Și ăștia sunt tot ardei iuți.

Sfântă ignoranță, cum îi explic io femeii care e diferența, cum să-i demonstrez că și aștia sunt tot ardei iuți, dar sunt degeab? Pe genul ăsta îmi frământam creierii, când, de undeva de sub cortex, a țâșnit brusc în toată splendoarea ei explicația perfectă:

– E ca și cum ți-aș zice că vin acasă cu ruj de la Chanel, dar ți-aș aduce unul de la tarabele de la metrou.

Am lovit decisiv, în sfârșit a înțeles despre ce vorbesc. A dat lămurită din cap și m-a aprobat:

– Da, ai dreptate, să nu te mai prind că mănânci din ăștia.

Și în timp ce-mi lua borcanul din față, a continuat:

– Lasă că te duci tu mâine și ți-i iei p-ĂIA.

De mi-a intrat varza călită cu ciolan, cu noduri cât pumnul.

N-ai cu cine, domnule, chiar n-ai cu cine.