După 31 de ani de la revoluție, tot psd-ul câștigă algerile în țara asta. Și le câștigă pe fondul unei prezențe la vot extrem de mici. Practic, după 31 de ani în care au furat ce-au vrut și ce n-au vrut, după toate mizeriile facute de Dragnea și toți ceilalți, după un București adus aproape în incapacitate de funcționare de Gabriela Firea, după un 10 august în care ne-au bătut și ne-au umilit, poporul român s-a răzbunat așa cum știe el cel mai bine: n-a făcut nimic, Miorița style. A stat acasă și s-a uitat la televizor, “că are cine vota, nu stă România în votul meu, boss.”. Uite c-a stat.

Iar faptul că pe locul doi a ieșit pnl-ul, cu cifre asemănătoare, adică partidul care a dat guvernul ce a stabilit noi repere de incompetență în această țară, mi se pare la fel de îngrozitor.

Nu știu cine va forma guvernul și, din momentul ăsta, nici nu mă mai interesează. Pe cât posibil o să încerc să nu mai scriu niciodată despre politică pe acest blog. Da, știu niciodată nu e bine să zici “niciodată”, dar, cel puțin în acest moment, asta simt: dezamăgire, furie și scârbă pentru rezultatele votului de ieri. Nici măcar nu voiam să scriu despre asta azi, dar aseară mi-era prea silă și lehamite ca să mă pot concentra să scriu pe alt subiect.

Iar pentru cei care nu înțeleg cum de s-a putut întâmpla DIN NOU așa ceva, am o posibilă explicație. Am făcut ieri un sondaj pe blog. Rezultatele lui sunt neconcludente și nici n-aveau cum să fie altfel. Cu toate astea, printre rezultatele din sondajul meu, există și un lucru extrem de concludent pe care îl puteți observa în imaginea de mai jos (printscreen-ul este făcut după ora 21.00).

După cum vedeți, la absolut toate partidele diferă cifrele între Camera Deputaților și Senat. Singurul partid care are EXACT aceleași cifre în ambele părți este psd-ul. Ce ne spune asta? Ne spune încă o data cât de disciplinat este electoratul lor. Până și aici, pe acest blog, votanții psd au apăsat hotărâți pe ambele butoane. Iar disciplina asta nu se poate învinge decât printr-o prezență masivă la vot. Well, ieri n-a fost cazul.

Ah, scuze, și Pro România are aceleași cifre în ambele părți. Fapt care întărește ce tocmai am zis, pentru că Pro România este partidul lui Ponta, adică tot un fel de psd. Ce naiba aș putea să mai spun?

P.S. Îmi pare rau că fetele sunt atât de mici și, probabil, s-ar adapta extrem de greu la o viață afară din țară. Este pentru prima oară când mă gândesc extrem de serios c-aș putea să scriu și să muncesc în online și dintr-o țară cu apă cladă. Mda, probabil nu se va întâmpla.