Nu că trebuie să vă spun asta.

Am făcut un drum ieri până pe lângă Brașov și, evident, m-am întors cu mașina cu strat de mâzgă de două degete pe ea. Hai s-o spăl zic, dacă tot merg să votez și dacă tot nu m-a dus capul să fac de ieri o programare la băieții de la Vehicool.

Înhaț ultima bancnotă de 50 de lei din casă și mă înfig rapid în spălatoria de peste bulevard.

Perfect, în nici juma’ de oră, mi-a făcut unul dintre băieții de-acolo mașina lună. Mă duc să plătesc la cașcarabeta unde știam că se plătește. Pauză, nimeni să-mi ia banii.

Mă întorc la băiatul care tocmai dădea o ultimă carpă, de control.

– La cine plătesc?

– La mine, zice, că șefu’ nu e azi.

Îi dau omului bancnota de 50, îi zic să păstreze restul, închid portiera și dau să demarez în trombă. Da’ n-apuc, c-aud un ciocănit disperat în geamul de pe spate.

Pun frână, deschid portiera:

– Ce s-a întâmplat?

– Vezi că mi-ai dat DOUĂ hârtii de 50.

Și mi-o întinde pe una dintre ele înapoi. Cred că am făcut fața pe care a făcut-o Cristofor Columb când l-a anunțat secundul că se vede pământ în față, deși după calculele lui mai era de mers vreo săptămână.

Probabil de-aia băiatul cu cârpa s-a simțit dator să completeze:

– Dacă-i luam, pierdeam pe altă parte de zece ori mai mult.

– …

I-am lăsat și bancnota aia și toate țigările pe care le aveam la mine. A meritat măcar pentru că m-a făcut să cred că țara asta chiar mai are o șansă.

(06 decembrie 2020)