A lăsat ieri cineva un comentariu în urma căruia mi-am dat seama că poate mai sunt și alții pe aici care gândesc la fel. Și au dreptate, că până la urmă ce știu despre mine cei care nu mă cunosc, cei cu care nu am o relație personală? Doar ce scriu pe aici sau pe Facebook. Or dacă te iei după astea, pare că așa e, pare că mă plimb așa de-a-n boulea peste tot și că sunt unul dintre cei care au contribuit la ce se întâmplă acum în România și în lume.
Prin urmare, m-am decis să vă descriu pe scurt cam cum decurge viața mea de șase luni încoace. Nu mai luăm în considerare cele două luni în care nu am ieșit deloc din casă. Le uităm, dă-le naibii, oricum nu mai contează.
Așadar, să purcedem:
➡️ Nu intru nicăieri fără mască. Nici măcar în benzinărie. Nici măcar să fac pipi în toaleta aia de la Bâlea. Nici măcar când merg să mă spăl pe mâini pe la terasele pe unde mai mâncăm când plecăm pe undeva. Dacă e spațiu închis, am pus mască, aici nu există niciun fel de excepție.
➡️ Nu mai merg cu mijloacele de transport în comun. Deloc. Nu m-am mai urcat în ceva de genul din februarie. Iar asta era cu mult înainte să înceapă și pe la noi lumea să-și dea seama că nu e ”doar o gripă”.
➡️ La mine în mașină se află în permanență un set de măști, un pulverizator cu spirt și două sticluțe cu dezinfectant. De ce două? Pentru că pe una dintre ele o iau cu mine când cobor din mașină. Cealaltă rămâne acolo, că nu se știe niciodată.
➡️ Măcar o dată pe zi dezinfectez toate clanțele din casă. Același lucru se întâmplă și cu telefonul, doar că de mai multe ori pe zi, mai ales în cele în care nu suntem acasă.
➡️ Nu reutilizez măștile. Indiferent c-o port două ore sau zece secunde, din momentul în care am scos-o de pe față, masca merge la gunoi.
➡️ Nu m-am mai văzut cu nimeni din februarie. Da, nici măcar nu prietenii mei. Lucru valabil pentru toată lumea din casă. Nici fashionista nu s-a mai văzut, nici pe la copii n-au mai venit prietenele lor.
➡️ Fetele mele sunt dependente de mare. Toate trei. Cu toate astea n-am avut curaj să mă duc pe litoral nici măcar în timpul săptămânii și nici n-o să mergem. Poate, cu puțin noroc, ajungem în septembrie pe undeva prin Bulgaria, pe unde o fi plaja mai pustie. Dar la ora asta șansele sunt că mai degrabă nu ajungem. Vedem.
➡️ Am avut ocazia să mergem la TIFF. Habar nu aveți cât îmi doream sa fac asta, mai ales că în cazul meu ar fi fost pentru prima oară. Am refuzat, deși era campanie plătită. Dacă nu înțelgeți ce înseamnă campanie plătită, vă explic eu pe foarte scurt că stăteam patru zile la Cluj, fără să ne coste nimic. Și mai eram și plătit pentru asta. Ne-a fost frică de un oraș aflat în plin festival de film, așa c-am refuzat campania și nu ne-am dus. Prin urmare, toate locurile în care am mers vara asta au fost locuri cu potențial turistic estival scăzut. Tocmai pentru a evita aglomerațiile.
➡️ În continuare nu calc în supermarket-uri și în alte magazine. Cumpărăturile noastre se desfășoară aproape exclusiv online. Iar „aproape” ăsta există doar pentru că fetele mai au poftă de niște înghețată pe care n-o regăsesc în oferta celor de la Bringo, așa că mă duc să le-o iau de la Mega. Ah, era să uit, am mai mers și la piață, că, na, există doi copii in casă, ai nevoie de fructe și legume proaspete. La piață mergem doar după ora 19.00, când aproape toate tarabele s-au închis deja. Dar mergem la ora asta, chiar dacă nu prea mai ai de unde alege, tocmai pentru că nu mai e aglomerație. Și purtăm măști amândoi.
➡️ De altfel, singurele locuri cu spații închise în care am călcat lunile astea sunt megaimaj și benzinăriile. Vreți să știți cum se defășoară o repriză la mega sau la benzinărie? O să v-o descriu pe a doua, că e oleacă mai complexă:
- Îmi pun masca, mă dau jos din mașină și alimentez.
-
Mă dezinfectez pe mâini.
-
Intru în benzinărie și plătesc.
-
Mă dezinfectez din nou pe mâini.
-
Ies din benzinărie și arunc masca.
-
Mă dezinfectez încă o dată pe mâini.
-
Intru în mașină, scot cardul și banii din buzunar și-i pun într-un portofel special din torpedou (de-aia i-am și uitat în mașină la Bâlea).
-
Mă dezinfectez pentru ultima dată pe mâini.
Și nu, nu glumesc și nu exagerez.
➡️ Procedura de mai sus se regăsește în absolut tot ce-am făcut în ultimele cinci luni, cu atât mai mult în cele două luni de vară. Nu contează unde am mers și ce-am vizitat, pașii de mai sus s-au respectat cu sfințenie, mai puțin partea cu măștile când mergem să mâncăm pe la vreo terasă. Deși fashionista ar fi fost în stare să ne țină cu măști și acolo, să le dăm jos doar când vine mâncarea. No fucking joke.
➡️ Peste tot pe unde am mers, am avut cazări numai în apartamente, prin urmare nu am călcat în vreun hotel. Am mâncat numai pe la terase cu distanțare and shit. Dacă suspectați că n-ar fi așa, ar trebui s-o cunoașteți pe fashionistă ca să vă dați seama că pentru ea pur și simplu nu există terasele care nu respectă normele.
➡️ Ultima oară am văzut-o pe mama în luna mai. Ah, ba nu, mint, când eram în drum spre Oradea, am trecut prin Vâlcea și-a coborât mama în fața blocului. Era bucuroasă că mi-am luat mașină și m-a rugat să trecem s-o vadă și ea. A coborât și-am stat așa, ca străinii, la câțiva metri unii de ceilați, timp în care maică-mii i-au dat lacrimile. Mie mi-au dat abia după ce m-am urcat din nou la volan. Se pune că ne-am văzut sau?
➡️ Peste două săptămâni începe școala pe sistemul clasic, cu prezență fizică. Până nu începe să scadă dramatic numărul de infectări noi, fetele nu vor merge la școală sub nicio formă, vor sta acasă cu orice risc.
➡️ Sunt extrem de sigur că n-am enumerat tot, pentru că n-am reușit să mi le aduc aminte.
Acestea toate fiind zise, cred eu că există mici șanse să nu se fi ajuns la numărul actual de infectări din cauza mea și a celor ca mine. Ba chiar, am curajul să spun că dacă toată lumea ar fi făcut măcar pe jumătate din ce am făcut și fac eu, la ora asta am fi asistat la ultimele zvâcniri ale coronavirusului.
Pentru că, după capul meu, tot ce-am scris mai sus înseamnă responsabilitate și protecție atât pentru ai mei, cât și pentru cei din jur. Așa că eu unul am conștiința liniștită, iar asta e cel mai important.
În plus, nu cred că soluția era să stăm cu toții în case șase luni, asta ar fi însemnat că nu ne mai omora virusul, în schimb muream de foame. Scenariu care oricum nu este încă exclus complet. Se pare că ne așteaptă vremuri cel puțin interesante.
Mno, cam atât pentru azi.
M-a distrat la comentariul respectiv că Marius părea să aibă impresia că toți oamenii sunt conștienți de existența acestui virus, astfel încât măcar să încerce să se sinchisească de vreo minimă protecție pentru sine sau cei din jur.
În fine, ochiometric, așa, eu sunt pe la 70-80% din ce scrii tu aici, poate chiar 60%. Deci step aside, te rog frumos, și din cauza mea s-a ajuns aici.
Comentariu beton!33
Nici măcar n-am gândit-o așa. Eu mereu plec de la premisa că toată lumea e conștientă de prezența virusului. Abia când ajung în vreun loc și încep să mă uit în jur, mă dumiresc că nu e așa.
De-aia pe mine m-a surprins acel comentariu și-am decis să scriu textul de azi, că poate chiar mai sunt oameni care gândesc „ăsta ne vorbește nouă despre protecție and shit, dar el s-a plimbat toată vara”. Well, da, m-am plimbat, dar uneori oboseam de la toate cele descrise mai sus.
Sunt oameni pentru care singura, sau cea mai bună protecție în fața pericolelor este baricadarea. Și nu mă refer doar la virus.
Comentariu beton!22
Bună dimineață la toți ominii buni de p-aci!
Io pot să confirmez că domnu’ avea masca pe față când o vinit să facă pisu la buda me. Se vedea elasticul de sub eșarfă fucsia (nu am uitat că oi zis că mi-o dai me). No, cine zice că nu ave masca să știe că era masca dublă, ase.
Se dezbate încă. Ce zici?18
Moamă, deci trăiți în lumi paralele complet. Pt. că de ce: un calcul simplu, acum pe vacanță la o familie din doi adulți și doi copii, cu câte patru măști de adult și câte două de fiece copil pe zi, face …..exact 12, înmulțit cu 2=24 lei plus, să zicem 5 lei pe dezinfectant=30lei zilnic. Per lună vin 900 lei!
Oauu, deci câți dintre voi au făcut calculele astea, la Șomcuta Mare ăștia sunt bani care hrănesc o familie cu 6 copii/lunar.
Știți măcar cât e salariul minim net pe economie, salariu încasat de 40% dintre salariații cu acte în România?
Exact, un pic mai mult de 900 de lei. Și voi vreți ca un cuplu de părinți să cumpere măști și dezinfectant în loc de mâncare și întreținere și chirie și rate și buleftrică și haine și rechizite și ghiozdan la copii??
Rău e să trăiești în Second Life fără să faci minimul efort de-a vedea, de fapt, realitatea cea….reală, nu cea pe care-o visăm sau sperăm.
Băi târtanilor, 900 de lei contează enorm pt. 60% dintre familiile din România, e un efort pe care practic nu și-l pot permite. Unde sunt măștile gratuite promise de Orban, unde sunt tabletele, în toate țările din Vest s-au distribuit într-o veselie măști și dezinfectant moca, la nivelul lor de salarizare, da?
Nu zice nimeni Muie PNL??
Comentariu beton!63
@Radu, bo$$, lumea de pe aici, de pe blog, se pișă pe 900 de lei pe lună. Suntem bogați toți și ne place să ne uităm la cei ca tine cum se tăvălesc în chinuri, în sărăcie.
Doamne, cât am așteptat comentariul ăsta. Abia acum ziua mea e pe deplin mișto.
P.S. Dacă n-ai bani de măști, lasă o adresă, că ți le trimit eu p-alea pe care le port mai puțin de un minut.
Radu, n-am ințeles care e esența comentariului tău. Adică, deoarece sunt oameni care nu-și permit măsuri de protecție și nu pot circula, cei care și le permit trebuie să stea și ei acasă, sau cum? Te rog, dacă se poate , fără insulte, mi-ar fi mai ușor să mă concentrez și să înțeleg ce, mai exact, vrei să zici.
Se dezbate încă. Ce zici?18
@Anduța, sper că nu ești serioasă. Common vorbești cu un om care e total incoerent și fan antena3. Nu ai cum să-i ceri să-ți explice ceva logic, pentru că nu poate.
Ba sunt serioasă. Chiar vreau să înțeleg ce problemă are Radu.
Se dezbate încă. Ce zici?8
@Anduța, că suntem băsiști. Iar eu băsistul șef. Și nu e nicio glumă, vezi comentarii din urmă dacă le-ai ratat.
Altfel, pun pariu pe ce vrei tu că n-o să afli nimic din ce-ai vrea tu. În plus, s-ar putea și să-i banez comentariile. Mă mai gândesc. Depinde dacă mă întind un pic la prânz sau nu. 😛
@Anduța- poate n-ai citit bine răspunsul meu. Sau n-ai putut sa-l conceptualizezi. Există familii care nu-și permit luxul ăsta- măști, dezinfectant- pt. că sărăcie lucie în România. Ți se pare că am zis ceva de cei care-și permit? Unde?
Tocmai, eu zic că 60%, poate mai mult din populație, NU-SI permite X măști pe zi, e ca și cum ți-aș impune eu să alergi 100 de metri ca Usain Bolt! Poți face asta?
Vasilescu e atât de impertinent,că nu înțelege asta, degeaba se protejează -bogat nevoie mare, hi, hi, hi( posesor de renault, pă bune, bogatule?) vine un țăran și-i suflă mucii în fața(că tot îi place conceptul ) și-l bagă la ATI pronto, că virusul are și nesimțirea să se aciuezeze în bărbi de hipsteri!!!
Se dezbate încă. Ce zici?35
@Radu, coae, boss, @Anduța te întreba ce plm legătură are comentariul tău cu ce-am scris eu și cu ce se discuta pe aici. Știm cu toții că există săracie în România si oameni care nu-si permit măști si dezinfectanți, dar ce legătură au toate astea cu articolul meu?
Radu, din punctul meu de vedere, aveam aici o discuție pe baza unui comentariu care-l mustra pe Mihai pentru plimbările/ieșirile sale prin țară. Tu ai venit și-ai început să vorbești de sărăcie și muie PNL și să ne faci târtani. Acum văd că ai adăugat și alte atacuri la persoana lui Mihai (impertinent, pe bune?), dar, în același timp, pari și un pic îngrijorat că, în ciuda precauțiilor sale, tot se poate îmbolnăvi. În fine, eu continui să nu înțeleg ce cauți, ce vrei, de ce ești aici, dar na, dacă nu vrei să te aduni și să vorbești frumos și clar, eu mă retrag din conversație.
Se dezbate încă. Ce zici?15
@ Radu
Sunt oameni care pot câștiga 10,000 Lei pe săptămână, iar chestia pentru care reușesc nu este că sunt băsiști, ci pentru că MUNCESC! În plm, unii ca ăștia au mâinile umflate și rupte, dar continuă să MUNCEASCĂ! Vrei mai mult de 900 Lei pe lună? MUNCEȘTE! Unde? Unde ți se oferă mai mult! Dacă belești fasolele la Antena 3 și îți curg balele la vederea lui Gâdea și M. Badea, dar stai cu organu’ în mână și în gură, înjurându-i pe bășiști, ghici ce? Nu ai bani! Că este mai ușor să bei o bere la birt, pe răcoare, din ajutorul social, decât să vii la muncă, pe 100 Lei/zi, mâncare și băutură!
Am văzut niște oameni atât de amărâți, de curgea sărăcia pe ei! Da’ când am întrebat cu ce să îi ajut, știi ce au zis? „Dă-ne de muncă și muncim cu mare drag! Orice, numai bani să iasă!”. Păi, neamule, pentru oamenii ăștia nu îți vine să dai tot? Dacă la ei se poate, la ceilalți de ce nu este posibil? Sunt oameni care au o slujbă, vin acasă și mai găsesc timp să muncească la grădini, la o stupină și să țină gospodărie mare. De ce se poate la unii și la alții nu? Că tot 2 mâini și 2 picioare avem cu toții (cei care suntem apți de muncă)!
Te rog să mă scutești de chestia așa socială că nu sunt fan Ciolacu și ai lui. Nici a lui Băse și nici a lui Orban ori Ponta. Sunt apolitic și știi ceva! ÎMI PLACE SĂ MUNCESC!!! Ca de acolo îmi hrănesc familia, nu din uitatul la TV!
Comentariu beton!35
Foarte interesant, am descoperit că-mi place să sug pula.
Păi, foarte bine, boss. Dă-i înainte, că e mișto să faci ce-ți place.
Radu, ne anunți treaba asta iar fără vreo legătură cu comentariile, sau faci referire la ”dar stai cu organu’ în mână și în gură”? Că dacă e vorba de a doua variantă și presupunând că ”organu”’ e **** (că noi așa scriem ”pula” pe-aici), eu nu văd să se zică ceva de supt.
@Anduța, omul face foarte tare pe deșteptul și refuză să înțeleagă că aici nu e democrație. I-am editat eu comentariul. 😇
Adică vrei să zici că nu s-a stabilit să scriem cu steluțe???!!! Uof! 🙂
Ca să înțeleagă și stimabilul Radu, care se mai prezintă pe aici sub diverse nick-uri (că tot îți ziceam de personalități multiple în trecut): „statul cu organul în gură” nu înseamnă că „sugi ceva”, ci că „vorbești foarte mult” despre chestia respectivă. Nu cred că posezi un organ atât de lung încât să presezi „ad literam” „statul cu organul în gură” (bine, dacă nu vei fi vreun monster cock, atunci da, vorba Marelului Șef de Trib – dă-i înainte).
E acelasi @Radu? 🤔
@keepcalm, același cu cine? 🤔
Daca bine imi amintesc a mai fost acest nick in dezacord cu ce se scrie pe aici si cam si-a luato de fiecare data, da no, poate ma insel io, is un pic mai vechi si memoria imi mai joaca feste uneori, mea culpa atunci, totusi acest nick nu imi este total necunoscut, si de la @zoso parca mi-l amintesc, are un mod special in a isi face “prieteni” in acest mod
@keepcalm, da, în acest caz, e același. 😁
Măști gratuite nu s au distribuit intr o veselie in Germania. Un FFP2 costa cca 7 euro, o mască chirurgicală simpla intre 1,50-2,50€. La școală și after-school copiii nu poartă măști.
Păi iartă-mă, dar in felul ăsta dispăreau toate bolile de pe Pământ ! Nici așa ! Unde ne înghesuiam cu toții acum ?
Dacă faci lucrurile de mai sus, eu te apreciez! Din păcate, tendința e să nu (se mai) facă prea multe. Că oamenii trebuie să se pupe fini cu nași, nași cu finuțe, finuțele între ele (aici e lesbianism și ne place…)
Comentariu beton!23
Da, fac toate lucrurile de mai sus.
Tocmai pentru că le fac, nu pot să înțeleg cum să deschizi școlile la 1500 de cazuri pe zi. Nu mă duce capul de ce-ai face asta, dacă nu ești complet imbecil și incompetent.
Povestea cu mama… E un praf la mine la muncă …
😢
Comentariu beton!40
Și să vezi ce-au mai plâns fetele. Că le place mama, iar mama le place pe ele.
Nu ca as vrea sa ii iau partea lui Misu, dar m-am tinut dupa el prin Oradea vreo 3 strazi. L-am flashuit, l-am claxonat, i-am facut cu mana (eram chiar in spatele Furiei Albastre), bai, dar nu a oprit. Ba chiar s-a facut ca nu ma cunoaste cand eram in paralel cu el si l-am salutat. Pot sa garantez eu ca nu se apropie de nimeni.
Comentariu beton!28
Ahahahahahahaaaa. La cât eram de nervos în momentul când m-ai văzut tu, mă mir că am avut puterea să salut.
Căutam strada cu cazarea, iar toate străzile din jurul ei erau în lucru, prin urmare waze ne tot învârtea în cerc prin centrul Oradei. Când ai apărut tu, tocmai dădeam a treia tură din asta. Noroc că până la urmă mi-a venit ideea să încerc și cu google maps. 😁
M-am gandit la asta si intentionam sa te intreb daca pot sa te ajut. Data viitoare nu te mai las pe mana wazeului
Te rog eu, luati-va liber intr-o zi si fa-le cadou fetelor o excursie la mare.
Te urci pe autostrada si te dai jos la Plaja Capul Midia (in port, la rafinarie, cauta pe gmaps Nomad beach) sau la Vadu. (spre cherhanaua Bosoanca, mergi pe drumul printre rulote spre plaja Gura Buhazului).
(Daca vrei sa te cazezi o nopate,ti-as recomanda o pensiune in Corbu, cu circuit inchis, eu merg acolo de 4 ani, in fiecare an, poate ai noroc si au camera libera, de obicei se ocupa din ferbruarie, da un semn)
Nici noi nu prea am iesit din casa din martie, si eu am fost speriat de covid si de stirile PROTV ca e aglomaratie, dar am gasit la mare plaje cu maxim 10 oameni in 3 km, liniste, fara alge, fara gunoaie.
https://photos.app.goo.gl/iepCBY2BjuhqNc3k6
Se dezbate încă. Ce zici?22
Fara gunoaie , dar TAB -ul ala ce e ? :))
Sunt folosite ca tinta in poligonul NATO de la Corbu.
Trag aia in ele. Cand am vazut gaurile de gloante nici nu stiu cand am ajuns inapoi pe plaja.
Apropo de asta. Ajuta-ne să înțelegem cum ai facut acea foto. Nu de alta dar știu unde este ținta respectivă și mai știu că pe mal sunt 6 semne cu „Intrarea oprită! Obiectiv militar” și „Fotografiatul iterzis” + 1 panou în care sunt explicate treburile astea + niște capre cu ceva sârmă ghimpată. E fain să ne dăm moraliști dar regulile să le respecte alții.
Uuups, da, asta nu prea sună ok. 🙁
@danezul Nu e absolut nimic, nici macar o sarmulita ghimpata, indicator, stalp nimic.
Sper ca nu te referi la cele de pe plaja Corbu.
Poza e facuta la ”granita” dintre Plaja Vadu si plaja Gura Buhazului, pana in canalul Buhazul Mic. Am fost sa urmaresc pasarile, era un stol de vreo 100-200 de pasari din delta.
Deci inca odata, nu confunda cu plaja Corbu.
https://www.google.ro/maps/place/Plaja+Gura+Buhazului/@44.4059819,28.7416973,1897m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x40ba5bfad69589eb:0xb31544d28bd5435c!8m2!3d44.409591!4d28.7441027?hl=ro
more pictures+video:
https://photos.app.goo.gl/36oZ5kJjGrszUx2T9
@Costi – dacă este până în Buhazul Mic este OK. A rămas în urmă la trecerea terenului de la SMFA la UAT Corbu (Vadu este sat iar unii visau să facă acolo complex exclusivist). Ciudat că nu mai sunt indicatoare pe acea parte. În zonă se mai detonează EOD, muniție dezafectată, muniție rateu. Chiar alaltăieri a fost bubuită o încărcătură mare. 🔥
Fain articol (deși cam pesimist/realist față de cel de ieri)! Din păcate ținta acestuia nu cred că sunt cititorii tăi, iar ceilalți, pentru care virusul nu există și totul e o manipulare, oricum nu prea ajung să citească pe aici și să-și schimbe comportamentul. Poate doar dacă sunt afectați direct, dar am văzut și din cei care nici măcar atunci nu cred, mai ales dacă au făcut forme ușoare.
Ba da, ținta sunt chiar cititorii mei care cred în existența virusului și fac tot ce pot ei că să se protejeze. Oamenii ăștia puteau să creadă liniștiți exact ce s-a scris în comentariul ăla, n-aveau de unde să știe cam cum mă deplasez eu pe unde mă duc. Iată, acum știu.
Te rog eu, luati-va liber intr-o zi si fa-le cadou fetelor o excursie la mare.
Te urci pe autostrada si te dai jos la Plaja Capul Midia (in port, la rafinarie, cauta pe gmaps Nomad beach) sau la Vadu. (spre cherhanaua Bosoanca, mergi pe drumul printre rulote spre plaja Gura Buhazului).
(Daca vrei sa te cazezi o noapte,ti-as recomanda o pensiune in Corbu, cu circuit inchis, eu merg acolo de 4 ani, in fiecare an, poate ai noroc si au camera libera, de obicei se ocupa din ferbruarie, da un semn)
Nici noi nu prea am iesit din casa din martie, si eu am fost speriat de covid si de stirile PROTV ca e aglomaratie, dar am gasit la mare plaje cu maxim 10 oameni in 3 km, liniste, fara alge, fara gunoaie.
https://photos.app.goo.gl/iepCBY2BjuhqNc3k6
Mai aștept să văd dacă ne iese faza cu Bulgaria. Dar mulțumesc pentru propunere. 🙂
Nici eu nu o sa imi trimit copiii la scoala. Poate ne povestesti in continuare cum decurg lucrurile… cu birocratia scoaterii copilului de la scoala.
Evident c-o să zic.
Salut. Nu cred că Marius s-a referit neapărat la tine, dar in general e o efervescență de a pleca, de a mai bifa niște obiective, parcă din mai încoace am scăpat din pușcărie . Și în bula mea de cunostinte parcă a fost concurs care unde merge, cine ce a mai punctat. Noi am ales să nu plecăm nicăieri, deși god knows aveam nevoie de concediu și noi si copiii. Și mai e un aspect. Sunt sigur că în toamnă o să am nevoie de toate zilele de concediu disponibile, pentru că nu cred că școlile și gradinitele o să rămână deschise mult timp.
Să aveți o toamnă linistită.
Se dezbate încă. Ce zici?19
Eu nu văd nicio efervescență, cel puțin nu în generalul meu. Ci pur și simplu oamenii fac ce făceau și în alți ani, dar cu mult mai multă grijă.
O, ba da, fix la mine s-a referit. Dar îl înțeleg, așa cum și pe tine te înțeleg. Oamenii fac alegeri, unii aleg să iasă, alții să nu. Important este ca cei din prima categorie să respecte regulile.
Nu vreau să supăr cu nimic, dar legea învățământului prevede obligația de a trimite copiii la școală. Altfel, îți trebuie motive serioase pentru a ține fetele acasă. Știu, covidul e motiv fffff serios, dar dacă școala unde sunt ele înscrise se redeschide normal, conform noilor reglementări bineînțeles, voi aveți obligația de a le trimite la ore. Altfel veți avea probleme, cu amendă și avertizări de la poliție, pentru că le încălcați dreptul la educație. Mai bine vorbiți de acum la școală să aflați ce și cum. Nu puteți ține copiii acasă. Școala e obligatorie.
Se dezbate încă. Ce zici?18
Știu și eu toate astea. Tocmai de-aia am zis „cu orice risc”.
Da, normal că vorbim la școală, încă așteptăm să vedem ce se decide. Important este că dacă deciza va fi pentru prezență fizică, îmi asum toate consecințele, dar fetele nu vor merge într-un viitor focar de infecție. Punct.
Este 1 septembrie și nu avem nicio informare de la școală despre cum și în ce fel se vor respecta noile reglementări. La dvs. la școală cum se vor desfășura lucrurile?
@RMD, în plus, probabil că ești conștientă că la ce haos este în România le pot ține acasă luni de zile fără să se întâmple nimic, da? Fă următorul exercițiu de imaginație: anunțăm că fetele au febră și tuse seacă. Cine le mai cheamă la școală? Or să ne zică să sunăm la DSP. Iar eu voi zice c-am sunat și ne-au zis să stăm in casă, dar n-au trimis pe nimeni. Ne-au spus să-i mai sunăm dacă se agravează situația. Sună a scenariu plauzibil pentru România? Îți zic io că sună și în momentul ăla nu mai are nimeni nico pretenție să meargă fetele la școală.
Sa povestesc eu despre masurile de la noi de la scoala, chiar daca nu era pentru mine intrebarea, dar astazi am aflat cum se va deschide scoala la noi. Au cerut voturile parintilor de acum o saptamana. Cele mai multe voturi a avut varianta hibrid, o saptamana online cu o saptamana prezenta fizica la scoala. Asta nu inseamna ca asa va fi, dar au fost consultati parintii. Poate va fi hibrid. In caz ca va fi, cica prezenta pe zoom este obligatorie, altfel se pune absenta.
Scoala a anuntat achizitia de masti, cate 3 zi/elev, poarta de termoscanare in doua locuri unde va fi prezent personalul medical, lampi UV in fiecare clasa, interzicerea iesirii din incinta scolii (in afara curtii) si reintrarea, interzicerea parintilor si a insotitorilor in clase sau in curtea scolii, nu se vor mai folosi laboratoare, alte sali, etc, copiii raman pe loc in clasa lor pentru toate orele. Pot iesi insa in pauze in curte. Intre cele doua cicluri de dimineata/dupa amiaza va fi o ora libera pentru dezinfectare.
Fiecare elev o sa primeasca tableta cu acces la internet incepand cu 14 sept. Probabil pentru hibridul saptamanal sau pentru eventualele si posibilele intreruperi ulterioare.
In rest destule reguli cu spalat, iesit, neintarziat, stat la distanta, etc. Vom vedea ce va fi.
@MV: Veți avea șanse de reușită mai mari dacă se face școală pe model hibrid acolo, la fete.
ALTFEL: Vei avea nevoie de motivări pentru absențe. Îți va da doctorul pentru prima tură de absențe și îți va cere să faci testele pentru covid. De câte ori crezi că acceptă medicul „suspiciunea” voastră cu covidul? Câte teste sunteți dispuși să plătiți? Dacă sunt negative (și așa vor fi la câtă grijă aveți), trebuie să trimiți fetele la ore.
Apoi, cum vor promova fetele, dacă nu merg la școală? Știu că se poate, mai ales cu anumite „mijloace”, știu. Dar asta presupune ca dna învățătoare și directorul să fie pe aceeași idee cu voi. Și încălcați niște legi.
Apoi, ce veți face cu părinții celorlalți copii din clasă care vor reacționa la nivelul „cum să fie promovate ele și ai noștri nu?” Vor vrea și ei același regim. Altfel e discriminare și încălcați niște legi.
În rest, treaba voastră cum rezolvați dar directorul nu are cum să accepte ce vreți voi, atâta timp cât s-au dat deja legi pentru: utilizare măști peste tot la școală, distanțare fizică în clasă, la ore și în pauze, în curte, program exclusiv de dimineață pentru elevii de până la clasa a patra inclusiv, pereți despărțitori din plexiglas în clase etc.
Ține cont că unele școli private au început cursurile în formatul acesta deja și copiii au fost duși la ore.
Ministerul Educației „a făcut tot ce i-a stat în putință” pentru a asigura sănătatea elevilor români. Nu știu dacă vi se va da dreptate.
@RMD, ce n-ai înțeles din „cu orice risc”? Îmi asum inclusiv riscul că fetele vor repeta anul. Mi se pare ușor mai important să nu vedem eu sau mama lor cum arată un ATI pe interior decât că vor învăța ele despre Burebista abia la anul.
@Anduța: Școlile au termen până in 7 sept, parcă, pentru a hotărî cum vor face orele. În funcție de ce a zis Iohannis cu nr mediu de bolnavi la mia de locuitori în ultimele 2 săpt. și în funcție de hotărârea consiliului de administrație al fiecărei unități școlare. Cu măsuri de protecție pentru toți.
@MV: Oricum, să avem în vedere că Franța a hotărât ca toți copiii să vină la școală. Cu tot nr mare de infectări.
Știu că România nu e Franța, deci…
Măcar de-ar fi toată lumea așa responsabilă!
Exact așa cred și eu. Dacă măcar în România faceau toți ce-am făcut eu…
Da, măcar de-ar fi. Culmea și în țări cu mai multă apă caldă, lumea e la fel. Plus tracii, eee altceva, sunt „everywhere”
Nu consider că trebuia să te justifici pentru modul în care respecți măsurile acestea de siguranță. O faci pentru tine, pentru familia ta, dar și pentru cei din jur, chiar dacă ei nu îți răspund cu aceeași monedă. Procedăm în sens asemănător, iau eu folosesc masca chiar și atunci când merg în vizită la ai mei. Mai mult de atât, atunci când i-am dus cu mașina undeva, chiar dacă sunt membri ai familiei mele, toți au avut măști și le-am dat cu dezinfectat pe mâini. Te înțeleg perfect! Nu îi înțeleg pe cei care cred că au dreptul să comenteze doar pentru că „vezi tu, te plimbi cam mult”…Da, este dreptul oricui să aibă o părere, că d-aia este democrație, dar să nu facă din asta un mod de acuzare fără argumente și doar pentru că „well, Dunăre, Bâlea Lac, Albă Iulia, Oradea, etc.”. Viața asta merge înainte, cu sau fără coronavirus.
Se dezbate încă. Ce zici?20
Ba da, eu consider că am niște obligații față de oamenii care citesc pe aici.
Îmi place să cred că oamenii care te citesc pe aici au ceva mai multă minte decât alții…dacă nu, atunci este fix treaba lor.
Se dezbate încă. Ce zici?17
dar ține se simte vinovat de țeva, ține, ține?
dacă eram psiholog te întrebam: vrei să vorbim despre asta?
dacă eram „uleios” îți spuneam să-ți rezolvi conflictele cu eul subteran și să-ți freci lobul urechii cu ulei esențial de megan; 5W30…
dar îs dăcît un simplu muritor și-ți zic așa: boss, dă-o dracu’ de treabă! iar ne-ai ocupat spațiul vital cu probleme care nu există în loc să ne arunci o „minge” zglobie, să ne mai rîdem între/de noi…
io-s pe la 60% din ce faci tu (aruncarea măștii la 10” mi se pare exagerat, vezi poate te calcă hoții, Cresus), a trebuit să lucrez, că așa-i job-ul iar unde am văzut că nu se respectă regulile am încercat să schimb dacă am putut sau, dacă nu, nu am mai stat…
în plus, sunt apsolut covins că cineva care folosește corect limba română (La mulți ani! pentru ieri), are respect și pentru semenii săi…
bunica zicea „scoate-ți capu’ din cur” da’ nu știa de political correctness așa că io (fără să vreau să jignesc pe cineva gen preopinentul de ieri) zic „ieși din bula ta” și vezi că „veața e complexă ș-are multe aspecte”…
PS săptămîna viitoare îmi duc musulmancele pe litoralu’ bulgăresc unde, sunt convins că voi găsi un locșor în bătaia brizei dar fără maneliștii care-ți suflă-n ceafă pe cel românesc…
Se dezbate încă. Ce zici?18
Dar e normal să mă simt vinovat. Din martie bat câmpii pe aici despre protecție, măști and shit, dar în același timp, de două luni încoace scriu c-am tot ieșit. M-am dat un pas în spate și-am realizat că omul care a comentat are dreptate. M-am simțit vinovat și-am scris.
poate părea că bat apa-n piuă dar nu, nu trebuie să te simți vinovat decît dacă vreuna dintre escapadele voastre/tale a fost făcută de moft/aroganță; nu cred că e cazul…
vinovați ar trebui să se simtă cei care clamează respectarea regulilor daaaar…
„aaaa, noi stăm în casă! nu ieșiiiim nicăieri!! l-am dus pe costeluș la grădiniță, că se simțea singur (asta poate, poate zic, avea o scuză) dar în reeeeest, acasă!! vine bringo, ne aduce tot ce ne trebuie…ne-am mai întîlnit cu vecini de prin cartier, la un grătar…da’ noi nu ieșim! ah, și am fost la o mică petrecere (era lockdown) dar doar cu vecini din cartier…ei, au venit și vreo două cupluri din afară dar prieteni buni cu gazda, oameni de încredere; bine, mai tîrziu, cînd lumea se îmbătase, au mai venit și alții; da’ noi am plecat acasă, că nu se poate așa ceva!!!”
dacă nu am pretenții de la oameni cu o singură sinapsă și clase cît CFRu’, că, na, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, cu totul altfel pun problema în cazul celor din descriere, genul „noi seara NU mîncăm…”; că pe prost îl știi, pe bombardier îl vezi și fugi dar pentru ăștilalți, n-ai arme…
cu prostul neșcolarizat
te lupți puțin și ai scăpat
dar duci o luptă colosală,
cu prostul care are școală
Din punctul meu de vedere, ceea ce faci tu este nebunie! Nebunie in sensul bun, pentru ca eu recunosc, am purtat masca o singura data circa 2 ore (obligat de poliție, când m-am întors la munca in WA), nu umblu cu dezinfectant la mine, cu atât mai puțin cu mănuși. Bine, aici in SA sau WA numărul de cazuri a fost de domeniul a 3-400/stat, și ultimele cazuri active au fost acum luni de zile!
Dar întrebarea mea e alta! Oare @Marius chiar a respectat tot timpul normele sanitare și de distanțare? Nu a fost la cumparaturi, la munca…chiar nicaieri?! Pentru ca poți sa spui ca nu ai fost in concediu nicaieri, dar când ai fost la magazin/piața/munca, ți-ai cam băgat picioarele in ele reguli! Și atunci care a pecit mai grav?
Sa ridice primul piatra, cel ce se știe fără de păcat! Nu știu, zic și eu.
Stai, man, că nu e concurs de cine respectă regulile. În plus, sunt convins că dacă alegi să nu mergi nicăieri de teama virusului, cu siguranță respecți regulile. Altfel e un non-sens.
Chestia e că le poți respecta și dacă alegi să ieși. E tot ce-am vrut să spun azi.
@Mihai, te-am înțeles perfect! Cam tot acolo bătea și comentariul meu. Poți merge in concediu și sa respecti cât poți de mult regulile, sau stai pe lângă casa și respectarea lor o lași mai moale. Care greșește mai mult? 🤔
Aceiași pași ii fac și eu, as mai adauga dezinfectarea cumpărăturilor și chei, telefon când ajung acasă. când ies din casa am un servetel/mănușa pt a aprinde lumina de pe scara și deschiderea ușii de la bloc și un covoraș dezinfectant la intrare îmbibat cu clor. Când intru in casa Pășesc pe hârtie și apoi pun încălțămintea pe un suport pentru ca exista in casa pisica ce adora statul pe jos. Părinții nu i-am mai văzut din Decembrie, bunica din Ianuarie. Am refuzat ieșiri la terase, grătare acasă la prieteni (pe care ii stiu din liceu și am încredere ca se protejează), dar pur și simplu nu ma simt confortabil sa ma văd cu multe persoane. Mi se spune ca exagerez, dar .. 🤷♀️ In Weekend ne-am făcut curaj sa ieșim într-un parc care credeam ca nu o sa fie prea plin( nu a fost) dar plimbarea s-a transformat intr-o cursa de ocolire a oamenilor. La mare nici nu s-a pus problema, deși n-am mai ajuns de 2 ani. Cred ca ar mai fi, dar ma opresc aici 😬
Ah, da, ce-am uitat. Ia că fac update la articol.
Din toate postările de până acum nu am rămas cu impresia că domnul MV nu ar respecta regulile de protecție. La cele enumerate în postarea de astăzi mă încadrez și eu în mare parte. În transportul public nu am mai urcat de la începutul lui martie, masca peste tot, inclusiv pe afară în zonele aglomerate (înainte să fie obligatorie). Pentru cumpărături magazine mai aerisite, supermarket rar, la piață o dată pe săptămână. La început de aprilie stăteam și în mașină cu mască &mănuși 😁 Am în geanta cu care umblu dezinfectant și uneori mască de rezervă, în mașină ambele. Singurele plimbări pe Valea Mureșului spre Toplița și la Sovata („excursiile” medicale în capitală nu se pun).
Pe bunică-mea am văzut-o ante-finem din spatele unui geam. Pe maică-mea am lăsat-o la poarta spitalului pt operație și am vorbit cu ea numai pe video call.
Anul ăsta e de un kkt absolut și de vină suntem eu și ai mei, obviously..
Se dezbate încă. Ce zici?15
Of, și nu aveam de gând să comentez nimic astăzi, nu dau explicații în ceea ce mă privește, în general. @Ametist, mi-a bușit cafeaua pe nas de râs. „Domnul MV”? Sper că-i la mișto. 🤣🤣🤣
@Vasilescule, ia spune, când le lași pe cele mici să te machieze? Că eu tot aștept poza aia.
@didino, adică io de ce nu pot fi „domnul”, ă?
Mnu știu, mai se negociază culorile cred. 😁
Plm, block si gata, ti-am spus de o mie de ori. Oricum nu pupi prajituri decat in poze.
Păi n-am zis că nu poți, @Vasilescule, doar că e diferență între „a putea” și „a fi”. 😁
@Marius Mî, ia-ți bățul și caută alt gard.
Mă bucur că v-am făcut să râdeți @doamna didina 😁😁😁
:))))))))) Bine, @ametist, las’ că vezi tu. Nu te iert pentru asta. 😜
Eu recunosc ca am facut si mai mult decat atat: m-am vazut cu prieteni (despre care stiam ca nu au fost in locuri de risc in ultima saptamana), am fost la mare, la munte, in Delta si in Grecia. Intr-adevar nu am vazut hotel din martie si pana acum, am stat mereu in case inchiriate sau private, am mancat de 5 ori la terasa toata vara (cand am fost la mare), nu am iesit nicaieri in oras in Bucuresti, nu am mers inca la birou. In rest, dezinfectant, masca, etc. Dar this is the life, masurile s-au relaxat pentru cei cu constiinta. Nu s-a ajuns aici nici din cauza mea, nici din a ta.
Pentru cine ti-a lasat comentariul – ideea e cam asa: in Austria nu au fost restrictii aproape deloc, iar cele care au fost, s-au ridicat destul de repede. Au, in continuare f putine cazuri si asta pentru ca: fac anchete epidemiologice complete si oamenii respecta regulile care sunt impuse. Asta e tot. Dar isi vad de viata, ca si unii dintre noi.
Atata timp cat noi avem cetateni care pleaca din izolare, se duc si isi viziteaza toate rudele si prietenii, nu se prezinta la spital sau, mai rau, se externeaza aiurea… vom avea mereu multe cazuri care puteau fi prevenite.
Comentariu beton!24
Exact așa, da.
Am dat si o manuta verde pentru ca putea sa fie comentariul meu. Tot Claudia cu C mare, am fost si la munte si in Grecia, tot in case inchiriate dar nu am fost in Delta. Ah, si am parut cret. 😀 Si merg la birou 🙂 dar respect regulile si port masca tot timpul in spatii inchise cand ma misc. Adica la mine in birou asezata pe scaun nu. Dar am birou separat, incapere adica. Daca intra cineva intra cu masca si imi pun si eu. La toaleta, la apa, la imprimanta, tot cu masca 🙂
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.11
Groaznică, este? Plus că la toate astea se adaugă idioții ca tine, pe care trebuie să-i suport zâmbind. Da, cred că ai dreptate.
M-hai, pentru acest comentariu ești iertat de toate păcatele ( cu ghilimele) ever! Mulțumesc fain!
Se dezbate încă. Ce zici?17
Mai… eu chiar te admir ca ai atâta energie sa “trăiești” aceasta poate unica viața a ta bifând tot ce ai scris! Îți repet, este uimitor sa observi ca exista oameni care “trăiesc” cu setările acestea, care își petrec timpul uitându -se la drobul de sare care o pica.. n-o pica… (acum drobul de sare este o tușeală pe nume “virusul ucigaș “, când se va termina cu acesta, găsim noi altceva , nu-mi fac griji!). Vreau sa îți spun încă ceva și te las sa admiri drobul de sare . Îmi este dor de Mihai Vasilescu pe care-l urmăresc de mulți ani și care nu are legătura cu Mihai Vasilescu pe care îl citesc in ultima vreme..🌸. Aștept zâmbind momentul in care vei redeveni tu!😀
Se dezbate încă. Ce zici?15
@Ramona, nu pot decât să mă felicit că nu-i mai place ce scriu unui om ca tine. Serios, nu-l mai aștepta pe Mihai ăla că nu se mai întoarce. Știi, unii dintre noi evoluăm.
@Ramona, tu ești de aia care pleacă de la baie de la mall fără să se spele pe mâini? Că mi-e o silă de mor de toată clădirea când văd așa ceva. Sau mănânci cu mâinile după ce ai pus mâna pe bani sau pe telefon sau pe clanțe? Că altfel nu înțeleg ce ți se pare așa exagerat la ceea ce face Mihai.
Hai să-ți spun o chestie. Prea multă igienă n-a omorât pe nimeni. Dar prea puțină igienă a omorât foarte multă lume. Ești conștientă de chestia asta?
Prea multă igienă din partea unui om (ca Mihai, de ex.) nu îl protejează doar pe el, ci și pe cei din jurul lui.
Prea puțină igienă, nu-l afectează doar pe cel nespălat, ci și pe cei din jurul lui.
E greu de înțeles?
Virus sau nevirus, igiena ar trebui să fie sfântă și niciodată nu ar trebui să iei peste picior un om care ia măsuri de igienă doar pentru că ție îți pot părea că, vai doamne, nu te lasă să-ți trăiești viața și sigur omul ăla are o viață tristă.
O fi tristă, da’ măcar e dezinfectată 😛
Comentariu beton!23
Hai ca nu scapi de mine!😂😂😂 Ai dreptate! Poate ca n-am reușit sa exprim exact ce gândeam , mai încerc .. poate-mi iese acum. Da, clar nu-l aștept pe Mihai Vasilescu din trecut, pentru ca dacă stau sa ma gândesc mai bine, era același Mihai Vasilescu de acum, doar ca atunci se uita mai puțin la știrile de la ora 5 și ieșea mai des la cumparaturi la Mega. Sa știi ca te asteptam cu toții la Mega! Avem “material” pentru tine! Chiar exista un raft cu sare! Multe sortimente !!! Pana ajungi la etapa de evoluție … poți veni sa admiri raftul cu sare de la Mega! Indiferent cum vezi tu lucrurile, idioata care zâmbește și scrie aceste rânduri te iubește in continuare..🌸😀
Vezi tu, @Ramona, e foarte mișto ce-ai scris și m-ai făcut să zâmbesc și să-mi pară rău că te-am făcut idioată. După care mi-am dat seama că toate astea le spune un om care crede că măsurile mele de protecție sunt o viață groaznică. Și că covidul e drobul de sare. Moment în care nu mi-a mai părut rău și mi s-a făcut și mai frică să merg la mega sau în alte locuri în care sunt cei ca tine.
Mihai Vasilescu , te rog sa ma ierți pentru toate comentariile făcute azi. Chiar te rog , dacă-ți place și te simți bine cu viața ta sa o păstrezi . Dacă tot ce spui ca pui in practica te face sa te simți in siguranța , continua! Contează doar sa te simți liniștit , atat. O seara frumoasa !🌸
Daca toti ar face ca MV. nu ar mai exista pandemii.
Dar noi suntem daci liberi, nu purtam botnita, ne lasam copiii sa linga de pe jos ca inainte nu murea nimeni daca nu se spala pe maini, nu ne vaccinam ca provoaca autism samd.
Si la urma, vrem o tara ca afara…
@Rox, am revenit😀. Pe bune? Așa se face? Ooooo… habar nu aveam! Mulțumesc pentru educația de igiena oferită! Și eu care pana acum făceam așa cum spui tu ca nu se face… chiar îmi făceam nevoile in mijlocul mall-ului! Acum știu și îți mulțumesc ! (Cred ca mi se trage de când eram mică și mâncam guma mestecată de pe jos, pelicanol, cerneala etc..)
@Ramona, ești ironică degeaba. Că exact asta ai zis. Duc o viață groaznică pentru că, să vezi ce, aleg să mă protejez prin măsuri de igienă.
Mihai Vasilescu, așa este. Uite, o sa fiu sincera : de fapt ascund o mare frustrare legată de toată aceasta poveste pe care o trăim cu toții, frustrare care provine din faptul ca îmi lipsește interacțiunea umană…și vin și “dau cu bățul” in ce percep eu ca perpetuează aceasta stare… Așadar, se pare ca trăim cu toții o viața groaznica in felul nostru..😀. Gata, a fost ultimul comentariu, promit!😀🌸
@Ramona, e un non-sens ce afirmi tu. Starea asta este perpetuată tocmai din cauza celor ca tine, a celor care nu cred „în drobul de sare”, a celor care consideră că eu duc o viață groaznică pentru că mă dezinfectez și port mască. Plm, așa m-am săturat de spiritele libere din cauza cărora avem 1500 de cazuri noi pe zi, cum nu-ți imaginezi.
Groaznic Mihai
Eu am putut să țin ritmul ăsta infernal pe care l-ai descris tu, doar în primele două luni (martie-aprilie), însă aveam și câteva seturi de mănuși de unică folosință (cum sunt la benzinării) iar fără ele nu ieșeam din casă.
Bineînțeles alimentele toate la ușă, dezinfectate rând pe rând și lăsate într-o zonă tampon.
Apoi am renunțat la mănuși și tot ce atingeam era doar cu o singură mână, ca cealaltă mână să rămână curată. Apoi am renunțat la asta. Am renunțat și la mască în spațiile deschise. Este un soi de psihoză la care am renunțat.
Azi port mască în spațiile închise și am dezinfectantul cu mine. Mă spal pe mâini când intru în casă fără să ating alte obiecte – și sub nicio formă, dacă ies afară, nu duc mână la gură, nas și ochi dacă nu sunt curat pe mâini.
În rest fac tot. Am fost la mare, munte și la niște petreceri private, chiar și la un botez.
Toate bune!
Se dezbate încă. Ce zici?19
Mergând prin spitale, inclusiv în perioada carantinei (chiar dacă mai rar), am învățat să mă protejez cât pot de mult. Ii respect pe cei din jur și mă protejez pe mine. Încă îmi este frică să vin in țară să îi văd pe ai mei. Bogatule, ai fabrică de măști acasă?! Să ți se taie capul, cu eșarfa fucsia cu tot.
Măștile au ajuns sub 30 de lei cutia cu 50 de bucăți. Plm, dau mai mult pe țigări. 🤭
@Mihai, știu, dar mașină, plimbări, iar cu măștile ai pus capac. Lucrezi cu oculta plus ai și tu interese mari. Băi, am realizat după că e tot Marius simplu. Înainte ne diferențiam, eram singurul „simplu”. Pune, te rog și un „C” după Marius. Penurie de mariuși.
Gata, șerif, de azi ești @Marius C. 😀
@ Mihai, mulțumesc! Încă ceva, măcar o mască i-ai dat lu’ Tanti Tinela sau tot „arici”?
No, nu mulțam’ fain, da’ mască am și ieu. Și dau și altora de-i nevoie! Cu dragă inimă! Mie eșarfa fucsia îmi plăcu! No, poate s-o încumeta și-o mai trece p-aici.
Momentul „mama” m-a atins si pe mine.
Nu numai pentru ca a mea nu mai e de ani de zile. Ci si pentru acel „stati acolo cuminti, mai tata, nu va puneti pe avioane, nu riscati”.
Dar ochii lui spun altceva. Si este evident, chiar si via Skype.
Nu vreau sa cred ca trece un an intreg fara sa-l imbratisez. Se pare insa ca spre asta ne indreptam.
Comentariu beton!22
„…masca merge la gunoi”- profit de faptul ca ai multi cititori ca sa inser chestia asta (oare nu tot de la tine stiu, totusi? 😀 ):
https://carrefour.ro/corporate/stiri-presa/noutati/carrefour-romania-este-primul-retailer-care-se-alatura-initiativei-nu-arunca-masti-si-manusi-pe-jos
Multumesc!
Sper ca se primesc si opinii contrare. Parerea mea este ca sansa pe care am avut-o sa scapam de acest virus a trecut. Acum ne putem iluziona dar adevarul este ca eliminarea lui completa a devenit pur si simplu imposibila, cel putin in lipsa unui vaccin eficient. In plus, avand in vedere ca, in mod normal, ultima faza de verificare a vaccinurilor tine cam 18 luni ma indoiesc serios ca vom avea un vaccin acceptabil pana la inceputul lui 2022. Deja companiile producatoare incep sa incerce sa se protejeze de riscurile unui vaccin lansat pe piata inainte de finalizarea tuturor testelor necesare: https://www.ft.com/content/12f7da5b-92c8-4050-bcea-e726b75eef4d. In plus, eficienta primelor forme ale vaccinului va fi probabil undeva pe la 40 – 50% (ceea ce e foarte bine, sa ne intelegem, e o realizare impresionanta). La aceasta eficienta, adevarata protectie va fi data, practic, de vaccinarea intregii populatii a unei tari lucru care nu mi se pare foarte realist avand in vedere ca foarte probabil vor izbucni diverse scandaluri (majoritatea inventate dar si unele reale) legate de siguranta. Avand in vedere toate aceste lucruri, probabil ca nu vom putea reveni la siguranta anterioara mai devreme de 3 – 5 ani de acum (tinand cont si de faptul ca imunitatea de turma este inca incerta si, oricum, indepartata). Mi se pare o estimare realista, daca exista argumente contrare sunt gata sa le ascult. In consecinta, am doua intrebari. 1 – Daca ati fi in locul unui om de 80 de ani ce ati prefera, sa stiti ca in urmatorii 3-5 ani veti avea doar doua contacte pe an cu copiii si nepotii sau sa va asumati riscul de a contracta aceasta boala? Eu stiu ce as alege dar, in fine, poate sunt eu mai social decat altii. 2 – Cam ce consecinte va avea „educatia online” pentru urmatorii 4 ani aspra unui adolescent de 14 ani? In plus, trebuie tinut cont si de faptul ca acest adolescent va fi complet privat de viata intr-o comunitate cu persoane de varsta lui, principala lui interactiune va fi cu parintii. Mi se pare ca aceste costuri trebuie puse in balanta. In fine, mi se pare foarte optimist sa crezi ca in septembrie viitor vor fi mai putin de 1500 cazuri/zi.
In fine, ca sa nu existe indoieli, mentionez ca urmez cam aceleasi reguli ca Mihai cu cateva exceptii: interactionez cu parintii (dar port masca daca sunt in interior cu ei iar in exterior mentin distanta), am stat la hotel (3 zile in total si se respectau absolut toate regulile).
Se dezbate încă. Ce zici?22
Câteva precizări referitoare la treaba cu vaccinul și apariția lui. În mod normal, cea mai mare parte din durata unui studiu pe orice fel de chestie (medicament, tratament, vaccin, device medical) o reprezintă hârțogăria, birocrația, autorizările, atragerea de fonduri de la investitori și înrolările de pacienți.
Să le luăm pe rând în cazul Covid-ului.
Dat fiind faptul că este vorba de pandemie la nivel global, etapa „birocrație” a fost redusă mult. În toate țările, inclusiv la noi. Avea nevoie ANM-ul înainte de 3 luni pentru a aproba un studiu nou? Pe Covid au făcut-o (sau au primit ordin s-o facă) într-o săptămână. Retrimiteau înapoi către sponsor protocolul și observațiile la 2 luni de la submitere? Acum le-a luat o săptămână. Nu doar la noi, repet. Peste tot. S-a scurtat mult timpul pentri fazele inițiale.
Atragerea de fonduri. Au existat destule studii pe diverse care, la un moment dat, au stagnat din lipsă de fonduri. Aici nu e cazul. Studiile pe toate chestiile legate de Covid au avut prioritatea, finanțările au curs de peste tot. Nu s-a mai pierdut timp nici aici.
Înrolările de pacienți pentru faze finale. În mod normal durează câteva luni să găsești spitale, doctori și pacienți pentru a testa ceva. Aici nu a fost cazul fiindcă spitale Covid, pacienți cu Covid și doctori care să participe la studii pe Covid se găsesc la orice colț de stradă din lumea asta, ca să fiu un pic sadic. Deci, lunile alea de căutare și înrolare s-au transformat în zile.
Ca să nu mă lungesc prea mult, faptul că 7 firme au anunțat deja că vaccinul este în ultima fază de testare și că, probabil, va apărea în iarnă, se datorează faptului că au fost „arse” toate etapele astea de birocrație de dragul birocrației, de faptul că există fonduri și bunăvoință pentru a găsi „leacul miraculos” care să ne scape de acest virus. Facem abstracție de ce vine din Rusia sau China.
Rămâne, într-adevăr, o necunoscută eficiența acestui vaccin. Vom vedea. Având în vedere faptul că toate mințile luminoase ale acestei planete s-au pus pe treabă ca să scoată vaccinuri și metode de tratament, eu sunt destul de încrezător în ce va ieși.
Se dezbate încă. Ce zici?20