Am și eu multe să le reproșez fumătorilor, deși sunt unul dintre ei, dar măcar nu sunt unul nesimțit. Mă deranjează când ies de la metrou și se găsește câte un imbecil să-și aprindă țigara încă de pe scara rulantă. Adică, boss, chiar nu mai ai răbdare încă zece metri și câteva secunde? Mă deranjează cocalarii fumători care aruncă chiștoacele pe geamul mașinii. Mă deranjează dacă fumezi în interior, chiar dacă ești la tine acasă. Și mă mai deranjează niște lucruri, doar că nu-mi vin în minte acum.

Dar, frate, mizeria asta de postare, mi se pare deja mult prea mult.

Să te plângi că fumează cineva la terasă, în aer liber, în condițiile în care vorbim despre o terasă din asta cu distanțare and shit, unde mesele sunt la mama dracului una față de alta, deja mi se pare prostie combinată cu ipocrizie. Și nu doar că sunt mesele la distanță una de cealată, dar duamna autoare a postării mai și zice că nu era nimeni la terasă, că ar fi putut să se mute la altă masă, dar nu s-a mutat pentru că, citez: „am presupus că își va da seama, va fuma o țigară și gata, dar nu, A fumat vreo 4.”, am încheiat citatul.

Voi înțelegeți? Pentru că ei i-a fost lene să se mute la altă masă, nesimțită era tot fumătoarea care a îndrăznit să fumeze mai mult de o țigară LA TERASĂ, ÎN AER LIBER.
Ca să nu mai spun că avea cel puțin două variante la care nu a apelat.

Prima ar fi fost cea în care se ducea la masă fumătoarei și-o ruga frumos să nu mai fumeze. Dar n-a făcut asta pentru că știa și ea extrem de bine cam cât de penibil ar fi sunat, pe o terasă aproape goală. Iar după ce s-a umplut, era și mai penibil.

Și a doua era să se ridice și să plece. Plm, dacă te deranjează atât de tare fumul de țigară, de mutat la altă masă nu vrei să te muți, de rugat fumătoarea să nu mai fumeze iar nu vrei, te ridici frumușel în picioare și pleci la altă terasă sau te duci acasă.

Evident c-a preferat-o pe a treia: să nu facă nimic din toate astea, dar să cerșească atenție pe Facebook. Well…

Lucru pe care a ținut să-l mai sublinieze o dată:

Băi, da, am cerut și eu voie să-mi aprind țigara la terasă, dar s-a întâmplat atunci când mă așezasem pe la terase din alea cu mesele înghesuite unele în celelelate, de-i auzi respirația ăluia de lângă tine. Acolo, da, m-am simțit obligat să întreb, deși eram în aer liber și-ar fi putut să mă doară la noadă, dar cum mai prezint vagi urme de bun-simț, nu m-a durut. Uneori mi s-a răspuns că nu e nicio problemă, alteori mi s-a zis c-ar fi de preferat să nu. Și n-am fumat sau, dacă îmi ardea buza, mă ridicam și plecam de la masă, la fiecare țigară.

Dar să faci nesimțit pe cineva care fumează la o distanță mai mare de doi metri de tine, LA TERASĂ, și asta în condițiile în care ai fi putut să schimbi masa dacă ești atât de sensibilă, mi se pare de un prost-gust strigător la cer. Băi, mi-e silă de oamenii ăștia, jur.

P.S. Aș fi putut să las numele celei care a postat, mai ales că e postare publică, dar mi s-ar fi reproșat că fac public shaming, și-am vrut să evit asta. Cine vrea să găsească postarea și comentariile, o poate face și singur.