Când eram eu mic, în Vâlcea exista o singură scară rulantă. O găseai în magazinul general din centru (Cozia îi zicea) și nici măcar nu era la fiecare etaj. Scara aia făcea legătura doar între ultimele două etaje și nu avea mai mult de zece metri. Ei bine, asta a fost una dintre cele mai mari plăceri ale copilăriei mele: să mă dau cu bucățica aia de scară rulantă.
Poate tocmai de-aia eram fascinat când auzeam în jur cât de mișto va fi în anul 2000. Știți, pe vremea aia toată lumea credea sau visa că până “în anul 2000, când nu vom mai fi copii” se vor realiza cam toate chestiile la care omenirea jinduia dintotdeauna.
Deși n-aveam căldură, deși n-aveam apă caldă mai des de o dată pe săpămână (dacă era și aia) și tăiam salamul cu soia în felii cât mai subțiri, ca să ne ajungă cât mai multă vreme, nu ne împiedica nimic să ne dăm cu scara rulantă și să visăm că în anul 2000 ne vom deplasa cu mașini zburătoare.
Că scările rulante vor fi peste tot, până și în blocuri, că trotuarele vor merge singure și că, în general, peste tot va fi plin de roboți care vor face toate lucrurile în locul nostru.
Între timp, anul 2000 a fost acum douăzeci de ani. N-avem mașini zburatoare, deși ne-ar fi fost mai utile decăt oricând. Scări rulante sunt în foarte multe locuri, dar nu le folosim, ca să ni se pară că facem și noi un pic de mișcare. Trotuarele sunt tot alea de atunci, doar că au câte trei rânduri de borduri noi. In schimb, soia se vinde pe post de produs bio pentru cetățenii care s-au hotărât să moară sănătoși.
Apă caldă și căldură tot n-avem.
sursa foto
Cand mai ajungi prin Macaronaria, treci pe la Potenza sa te saturi de scari rulante si trotuare mergatoare😉
Comentariu beton!
S-a notat. 😀
Potenza is twinned with:
Romania Focșani, Romania
Se dezbate încă. Ce zici?
Adica moldoveni si acolo?
Da, era SF scara rulanta de la magazinul din centru. Nu ne imaginam noi ca telefonul cu disc, placile de vinil si cravata de pionier vor deveni vintage … Si in loc sa citim, ne vom omorî timpul cu prostiile astea de telefoane mobile … Naspa …
Pe atunci mai circula si aia cu sfarsitu’ lumii in 2000. Asta e bun, ca s-a amanat … 🙂
Comentariu beton!
Între timp se anunță câte un sfârșit al lumii în fiecare an.
Nu aveam deloc ureche muzicala, asa ca intampinam probleme in a distinge si retine versurile din cantecele alea, mai ales daca erau cantate de coruri de copii. Retineam doar refrenul si ala intr-o forma aproximativa: ….Noi in anul 2000, cand nu vor mai fi copii. De mai multe ori m-am intrebat care o fi motivul din cauza caruia vor disparea copiii atunci cand voi fi mare.
Comentariu beton!
Ei, dar până în anul 2000, a fost anul 1999, când ultima eclipsă totală de soare din secolul XX a intervenit grațios și ne-a zis: hăhăhă, ce vise dom’le, ce vise!
Să zicem merci, zic, putea să ne trimită înapoi în timp, să scoatem apa din fântână cu găleata sau să ne încălzim în șube de blană. Sau și mai rău, ce făceam dacă ne spunea: nu vă convine, ia hai, mutați-vă în altă parte. Mare doamnă eclipsa asta.
Comentariu beton!
Lasă că ne-a zis duamna primar să ne mutăm dacă nu ne convine.
@Mihai – nu ai prins ironia… cred.
Se dezbate încă. Ce zici?
@Dr. Acula, e posibil. Că la ora aia nici nu băusem cafeaua încă.
Așa… și eu cum îmi scot acum nenorocita aia de melodie din cap? 🙄
Comentariu beton!
Muhahahahahahahaaa. Și la mine e pe repeat. 😀
Păi și cum mă ajută treaba asta, @Vasilescule?
Se dezbate încă. Ce zici?
@didina,
Unde-s doi puterea crește!
Se dezbate încă. Ce zici?
Didina astazi toti cantam ce ne a amintit Vasilescu .Parca vizualizez ….o adunatura de nebuni ,majoritatea trecuti de 40 lalaind pe tonuri diferite si dand ritmic din cap ….si in anul 2000….cravata rosie ne mai trebuie si suntem de guiness book
Comentariu beton!
Dacă mă enervați, o repostez p-aia cu Eeemineeeescuuuuuuuuu 😀
@Didino, stai că am eu o melodie care mă bântuie de o lună.
Ursuleții s-au trezit, bună dimineața!
Iepurașii s-au trezit, bună dimineața!
Șoriceii s-au trezit, bună dimineața!
Și tot așa se repetă până faci implozie.
Să-ți mai zic că e melodia/alarmă care-i sună lu’ bărbată-miu la telefon dimineața la trezire?!?! El având 110 kg?
În prima dimineața când am auzit-o, m-am trezit căpiată: mă, ceva cu elefanți sau hopopotami n-ai? Că tu numa’ a iepuraș nu arăți.
Comentariu beton!
@Eleno, mi-ai dat o idee. Unde naiba găsesc io ursuleții ăstia?
Bună dimineața, @Eleno, de melodia asta zici? 😁 https://youtu.be/1vSmVEmaDh4
Se dezbate încă. Ce zici?
@Mihai, e asta de a pus-o @didina.
Băi, nuș’ ce idee ți-am dat, dar uită! E de balamuc să te trezești cu asta dimineața.
Se dezbate încă. Ce zici?
Zici, @Eleno? Eu de juma’ de an mă rog de fie-mea să-l schimbe pe cucurigu ăla de o trezește dimineața, mi-a mâncat ficații de câte ori am avut proastă inspirație de a încerca să mă trezesc mai târziu decât ea.
Se dezbate încă. Ce zici?
@Elena, iepurașul ești tu! 😉
Se dezbate încă. Ce zici?
@Anouk, da, sunt. Dar nu dimineața după ce aud melodia asta. :)))))
Sunt balaurul cu 7 capete.
Se dezbate încă. Ce zici?
Scot melodii din cap . Cu lopata. Mai exact cu dosul la lopata. Stiti unde ma gasiti.
Cu placere.
Comentariu beton!
Păi la ora asta se vine cu oferte, @Mariuse? Hal de om și tu. Am rezolvat singură, mulțumesc. Cu ușa de la dulap.
Comentariu beton!
Ce sai faci, unii oameni e muncitori, nau tinp sa stea toata ziua pe blog. Saluto pe usa la dulapu lu matale, ca mia unplut sufletu da bucurie.
Comentariu beton!
Sotia mea ce sa mai zica, am reveiller du monde la maxim, cu telefonul pe vibratii pe noptiera. Suna de scoala mortii…
Se dezbate încă. Ce zici?
Până să mă bușească vreo lacrimă pentru amintirile din 2000 și cum visam la scările rulante (mai multe, da), când aflam că urmează să merg cu mama în magazinul Star din Brașov, am o întrebare care mă macină și-mi blochează cafeaua în gât: ce e cu articolul ăsta așa scurt?
Gratis, gratis, da’ prea scurt, dom’ Vasilescu. 🤣
Comentariu beton!
Ia uite ce sanatos si bio mancam noi de fapt si in loc sa apreciem ne mai si plangeam dupa 89. Plus pestele , inca imi amintesc sloganul cu nici o masa fara peste sau ceva de genul.
Se dezbate încă. Ce zici?
Care pește era doar oceanic și nici ăla nu se găsea.
16 luni nu a fost zi fara peste( decat in permisie si concediu) e vorba de perioada stagiului militar de pe vremea impuscatului, pe care l-am facut o perioda in tulcea, resutul pe granita cu bulgaria, ani de zile dupa nu am mai mancat peste …
Comentariu beton!
Hidden due to low comment rating Click here to see.
Lumea zice că aberezi.
:))))))))))))) Și uite-așa a aflat ortacu` ce-i acela Pișat Japanez, că-mi lipsea tare de la cultura generală, chear mareșală.
Băi, Toni, ține ale chear îți provoacă erecții?!
Comentariu beton!
@tiberiu: îmi PROVOCAU erecții, că acum sunt o legumă dpdv sexual
mi-a recomandat @john temple să iau CIALIS că sunt mai bune ca viagra
costă cam 40 lei o pastilă, o să fie o labă foarte scumpă dacă mi-ar funcționa cucu
Comentariu beton!
Depinde. Unele tari au ajuns in anul 2000 inainte de anul 2000. Altele s-au intors in anii ’50. Nu spui cine, stiti voi.
Totul e o simpla chestie de inteligenta colectiva.
Se dezbate încă. Ce zici?
Când eram mic, anii `70, aveam un amic cu tată `talian și o amică sârboaică, voiam și eu pistol metalic cu capse și soldăței de plumb, nu de plastic.
Și scările rulante și lifturile, stăteam într-un cartier cu blocuri de 4 etaje, ne făceau să merem kilometri ca să le căpiem, până ne goneau maturii.
Se dezbate încă. Ce zici?
Pistolul ăla cu capse…
…cu capsele alea, pe rolă de hârtie, o dată pocnea anemic, de 3 ori deloc, plus că pistolul, noi credeam că imită Coltul `morican, dar el era copia Nagantul M1895 rusesc, deci pistolul, fiind de plastic, se crăpa foarte repede.
Se dezbate încă. Ce zici?
Intre timp bine ca avem apa calda fara program,nu avem masini zburatoare dar avem drone ,trotuare umblatoare prin aeroporturi ca s au deschis portile,soia mai scumpa decat carnea ca e bio si noi clar nu mai suntem copii ca a trecut si anul 2000 .Sa vezi ce o sa injur afurisita asta de melodie care o sa mi zornaie toata ziua in cap.
Se dezbate încă. Ce zici?
Dronele sunt cele mai pacatoase “jucarii” din ziua de azi 😀
Se dezbate încă. Ce zici?
“Nu folosim scările rulante ca să ni se pară că facem și noi un pic de mișcare.” ???
Greșit. Nu le folosim pentru că e unu’ care te face de băcănie dacă te vede pe ele. Că vezi dom’le ai obosit în metrou 5 minute de stat în picioare, că timpul petrecut la coadă formată la scări e mai lung decât dacă ai urca pe alea normale, că el nu înțelege de ce le folosești, că.., că…
De frică, băi, d-aia nu le folosim . În București, că în țară oamenii au scăpat de gura lu’ nenea ăsta.
Comentariu beton!
Muhahahaha. Da’nenea ăsta nu poate sa fie atent și la lifturile alea de la metrou?
Ei, nu?! Nu numa’ că poate, da’chiar o face. Cred că are juma’ de normă la Metrorex. E pe mentenanță ceva angajat.
Se dezbate încă. Ce zici?
si jumate la Mega!
Scarile rulante sunt o inventie misto, si benzile acelea din aeroporturi care te ajuta sa ajungi mai repede sa nu ajungi la avion obosit, asta binenteles daca nu trebuie sa o iai la picior sa nu plece avionul fara fine 😀
Meyyyy dar chiar era misto melodia ………….pe linga altele! Eu nu ma regaseam in “nu vom mai fi copiii in anul 2000”, copil e bine sa ramii mereu, in schimb m-am ragasit in “”trenul galben fara cai”” din articolul lui Mihai, in “”macarale rid in soare”” si pikamere si excavatoare ca nu mai pot respira de praf , Doamne fereste ce vremuri!
In Bucuresti era altfel , aveam multe scari rulante, multe macarale, multe trenuri galbene fara cai astfel ca anul 2000 nu prea reprezenta cine stie ce viitor SF!
Mie mi se pare ca anul 2020 este ceva SF! cel putin in Romania!
Se dezbate încă. Ce zici?
https://youtu.be/OSGCDiSeYus
Eu nu aveam scări rulante în localitatea de domiciliu. De aceea, ori de câte ori ajungeam în București (a se citi cam de câte ori ajunge pe an Moș Crăciun) mă dădeam pe toate scările pe care le prindeam aici. De la fostul Junior și magazinul Victoria (unde nici până astăzi nu s-au reparat scările de la etajele superioare) și pe la metrou – naiba le lua de scări. Ce naiba să faci cât timp așteptai părinții la cozile de pe la produse! Îi tot auzeam pe bucureștenii get-bet cum ziceau” Iar au venit țăranii pe la noi”! Cum să înțeleagă ei ce înseamnă o scară rulantă pentru un copil…mai ales, unul de la țară…
Comentariu beton!
Nu doar eu, în anii `80, ci și primii mei doi prunci, prin anii `90, erau mega-încântați când veneam de la Jalea Viului și-i lăsam, când ajungeam la Metroi, să faCĂ CÂteva ture cu scarilii rulate la Gara de Nord.
Se dezbate încă. Ce zici?
Hai, băi, că-i mișto! Visai tu p-atunci la cea mai a dracu’ viteză de internet de pe Terra? Sau la salonul internațional auto din orice cartier de garsoniere din țară? Te gândeai că o să fim punct de referință pentru lansările și consumul de produse Apple, înaintea altora? Păi, să-mi iau Q treișpe și să zbor cu el printre guguștiuci, să nu mă vadă vecinii și să crape de ciudă?😜
Zici că n-avem căldură? A rezolvat Găbița, șerif. Ia treci pe Iuliu Maniu să vezi desfășurare de forțe! Anvelopează ăștia tot ce prind, și borduri, și pomi, și garduri. Doar ce-am fost aseară la adunarea generală unde ni s-a comunicat că în maxim o lună vin băieții să ne lipească polistiren pe pereți și termopane pe geamuri. Ne-a prezentat președintele semnătura lu’ Firea de zici că era icoană făcătoare de minuni. Te gândeai tu la termopane cu 7 camere p-atunci? Cine credea că o bucățică mică de plastic va fi atât de puternică și de controversată încât să facă un asemenea trafic pe un anumit blog, blog care să bată cu handicap nu una, ci două prințese în aceeași zi? 😜
Auzi ce-l chinuie pe el, scări și trotuare rulante! Boss, în câțiva ani inventează ăștia teleportarea, de o să vezi “sigla de Oltcit” pentru “Engage!” pe tarabă la piață la Gorjului, 3 la zece lei (second, aduse din Anglea sau Jărmania, of course😜) și tu plângi după trotuare rulante? Alea sunt vintage deja.
Comentariu beton!
@Ioane, am râs bine la aia cu prințesele. :)))))))
:)))))))))))) Auzi, @Ionuț, poate punem d-un biznis. Cumperi tu insigne d-alea din piață de la Gorjului, trei la zece lei, le vindem aici și împărțim profitul. Dăm trei la zece euro. 😜
Se dezbate încă. Ce zici?
@Ionuț, Voi vă puneți polistiren pe blocuri! Pffff…..Păi de-aia, mă, n-aveți căldură în case! Că doamna vă dă căldură; da’ pe stradă!
Se dezbate încă. Ce zici?
@didina, nu știu dacă merge, mă, așa simplu. Că ăia la tine sunt mai pe bio, pe sport așea, nu or să se înghesuie la luat teleportare de leneși. Plus că-i bănuiesc și de ceva inteligență superioară, așa că nu-i poți vrăji cu orice știft. Crezi că siglele astea vor fi așa, universale? Vor fi d-alea dă săraci, pă gepele, vor fi dă jmekeri, Panamera and stuff etc..
Pentru “afară” o să trebuiască “sigle de Oltcit” de calitate, să meargă bine teleportarea, nu d-astea care bat și troncăne și trec itepeu’ pe nașpa care merg la mujicii autohtoni. Rezolvăm cumva când vor apărea, cunosc eu niște băieți. 😜 Keep in touch pă subiectu’ ăsta.
Se dezbate încă. Ce zici?
Copii nu mai suntem, pe scările rulante urc ca și pe cele obișnuite, soia nu mănânc și nici peștele oceanic nu mai e ce-a fost.
Dar eu rămân o visătoare.
Se dezbate încă. Ce zici?
Nu pot sa ma abtin 😀
“Noi in anul 2000,
Vom avea toti xiaomi,
O sa butonăm de zor,
Un chinez aspirator”
Comentariu beton!
Douazeci douazeci si s detinator de Xiaomi.
Se dezbate încă. Ce zici?
Telefon am deja de 2 ani. Iar de cateva zile, si aspirator 🙂
Se dezbate încă. Ce zici?
E fain si cu progresul dar și copilăria, chiar săracă fiind, a fost…’tuiceapamăsiideviațăașimâine 😣
Se dezbate încă. Ce zici?
@Mihai, observ că la fiecare comentariu apare un # urmat de un număr. De unde știe blogul tău că eu am 34 de ani și @Victor 47?
P.S. Îi rog pe cei cu număr mai mic de 34, după #, să nu se obosească cu răspunsurile. Nu mă interesează!!!
Se dezbate încă. Ce zici?
@Eleno, blogul meu știe TOT.
E dat naibi Mihaita asta al nost 😀
Se dezbate încă. Ce zici?
Cineva sa modifice titlul articolului in “După 34 de ani”.
Se dezbate încă. Ce zici?
@Un sas, eu aș propune să nu mai pună deloc titlu. Dimineața ce se mai răspunde pe subiect, că după aia fiecare e cu ale lui :))))
:)))))))))))) 55+ te face să te simțești babetă, este?!
Se dezbate încă. Ce zici?
@Tiberiu, nu-ți spun cum mă face să mă simt, că plângem amândoi. :))))
Eu de acum o să mă chinui să comentez până la maxim #35. Îmi pun alarma aia cu iepurașii ca să mă trezesc la 8:30.
Se dezbate încă. Ce zici?
Acu sa te tii, puitorii de manute vor comenta in grup inainte de comentariul tau. #34 ala va deveni # +100.
Se dezbate încă. Ce zici?
@Eleno, las-o-ncolo de alarmă, ți-am păstrat loc de dimineață. Bine, na, asta dacă nu e iar hipstăru’ cu curu-n sus și face scandal la coadă. 😜
Se dezbate încă. Ce zici?
Noi ne bucuram că aveam scări simple…ce mai slăbeam pe ele…Aveam un văr, stătea la etajul 9. Era un lift in bloc, de ziceai că intri in casa groazei. Nu știai la ce etaj te duce…în sus sau în jos…De fiecare dată când mă duceam la el în vizită, mă imbarbătam singur: “Hai bă, urcă scările alea, că are joc pe televizor doar! ” I-am rupt joystick-urile !
Se dezbate încă. Ce zici?
Cabd eram mic nu era nici o scara rulanta la mine. Nici acum nu e.
Se dezbate încă. Ce zici?
@Marius, eu zic să ne facem un club…”Oamenii fără scară, doar cu scaune”
Se dezbate încă. Ce zici?
Da, mă, dar ai semafor. Cine mai e ca tine?
Se dezbate încă. Ce zici?
Nimeni. Sunt unic in galaxie.
Bună Mihai,
Sper că te încălzește gândul că la bătrânețe vei putea să cobori scările precum doamna aceasta: http://imgur.com/a/suWMpCh .
Îți dorim ca manevrarea finanțelor tale să se facă gen wink-wink și totodată, o ședere la coadă la Mega Image cât mai plăcută/ inspirațională și în 2040 😋
Cu drag,
#EchipaMEAdăPiticiMiciCuCătărigi
Ps. Copiraiți la ce vârstă se pensionează?
Comentariu beton!
Bună, @HM,
Copiraiții nu se pensilnează. Ei are spiritul mereu tânăr și moare la datorie, pă taste.
Am citit “moale” în loc de “moare”. 🤭 Vezi, @Vasilescule, dacă scrii “pensilnează”? Strici citirea la oameni.
Comentariu beton!
…moare la datorie pă copiator.
Se dezbate încă. Ce zici?
Bă, ce oameni. Unu’ nu m-aț fi compătimit.
Ei nu, așa ne știi tu pe noi? Taman scoteam din cuptor o porție de compătimeală, da’ am văzut că v-au intrat găinarii direct în top zece. Cum vă simțiți, domnule @Vasilescu, cum comentați acest aspect? 😂
Se dezbate încă. Ce zici?
@didina, azi am retras nişte bani de la un bancomat brd cu un card bcr şi acolo unde trebuia să fie “Altă sumă” a apărut ” Sumă rezervată pentru Vasilescu”.
Comentariu beton!
@Shoric, interesant ar fi fost dacă ai fi încercat să scoți bani de la un bancomat BRD cu un card BCR, iar pe ecranul ATM-ului ar fi apărut sigla Băncii Transilvania. 😂 Treaba aia cu “sumă rezervată pentru Vasilescu” e doar o soluție de avarie, până reușesc “găinarii” să monteze bancomate dedicate la el la poartă.
Şi totuşi, în 2020 am apă caldă şi căldură când vrea plm la mine aicişa, dacă la voi e problemă, nu mă interesează pentru că nu am văzut proteste în Bucureşti şi asta înseamnă că nu este chiar aşa grav. Nu simt, deocamdată, lipsa scărilor şi trotuarelor mergătoare. Salamu’ nu-l mai tai io subţire ci tanti de la magazin, maxim 5 felii.
Acuma asta cu roboţii… cred că glumeşti, ai unul acasă care deocamdată doar aspiră praful. Sau te referi la acei roboţi umanoizi care nu mai sunt SF de mult. Apropo de roboţi, în The big bang theory, Howard visa la un robot feminin şi a realizat că o mână este de ajuns şi nu are nevoie de mai mult :))
Se dezbate încă. Ce zici?
Nu numai că n-ai văzut proteste, dar duamna e pe cai mari pentru încă un mandat la primărie. 🙁
Băi, aveţi în Bucureştiul ăla de toate dar singurul lucru care vă lipseşte este un dictator care să pună biciul pe voi. Fără primării de sector, fără consilieri , fără oengeuri , fără democraţie. Dacă nu face treabă în 3-4 ani, împuşcat şi pus alt dictator.
Se dezbate încă. Ce zici?
Bagă-te tu primul că pe mine mă umflă râsul 😋
Se dezbate încă. Ce zici?
Acum 40 de ani omenirea avea (printre altele) două angoase : glaciațiunea și hidrocarburile.
A venit 2020 si UK a ieșit din UE, da’ n-a fost inclus în calota artică.
Profu’ de chimie era disperat că omenirea ” arde gazu’ ” și degeaba ne torturează el să știm să facem ingrășaminte și polietilenă din CH4 că-n 2020 nu vom mai avea materia primă: metan si petrol.
Azi îngrășămintele omoară polenizatorii(albinele) si otrăvesc pînza freatică , plasticul sufocă pădurile si oceanele și Greta ne ocărește că nu ne mai săturăm să combatem glaciațiunea.
Se dezbate încă. Ce zici?
Ce dreaq ne mai trebuie in douamiisiceva scari rulante.Avem mii de BMW-uri care pot ajunge oriunde….pe plaja, pe partia de schi, au linii de circulatie proprie unde nici tramvaiele nu au voie.
De ce sa-ti trebuiasca scari si trotuare rulante daca ai BMW care urca sau coboara in Mall la orice nivel vrei.
E dotat cu sirag de cruci si icoane mai ceva ca o biserica, are sunet si lumini de l-ar face pe Michael Jakson sa planga.
Noi in anul 2000 …visam in Dacie k o sa avem BMV.
Se dezbate încă. Ce zici?
MV încă visează și în 2020 la bembeu ielectric 😋
Se dezbate încă. Ce zici?
M-am reuitat la ”Back to the future” acum vreo 3-4 ani și am avut o senzație tare dubioasă la episodul în care personajele călătoresc în 2015. Un an care la prima vizionare era hă hăt, la multă vreme distanță în viitor, iar la a doua era deja trecut. Și țin minte că m-am gândit că dacă în anii ’90 chestiile zburătoare pe care se alergau ăia prin film nici măcar nu aveau încă un nume (sau nu la mine în cap, cel puțin), în 2016-2017 măcar aflasem că se numesc hoverboards. Și că nu mi-a luat decât vreo 25 de ani.
Se dezbate încă. Ce zici?
Scări rulante… Când eram kinder îmi plăceau la nebunie. Și lifturile la fel. Cred că am rămas blocat în lift de nenumărate ori. Deschideam ușa puneam rotița la loc mergea ca uns. Mergeam cu ușile deschise cocoțați unul peste altul ca să tinem butoanele de sus… Vremuri de demult apuse.
Se dezbate încă. Ce zici?
Mergeam cu ușile deschise, cocoțați ca să ținem de butoane și abia așteptam ca atunci când vom mai crește, pe lângă faptul că vom ajunge la ele stând pe propriile picioare, distanța dintre degetul mare și cel arătător ne va permite să apăsăm butoanele alea cu o singură mână.
Se dezbate încă. Ce zici?
Circulă un banc:
Pe vremea comunismului mâncam salam cu soia.
Astăzi, în familia mare europeană, mâncăm soia cu salam.
Prin anii 80 , cind video era singura chestie misto de sf de sapt cind aveam acel SRL – simbata libera recuperabila, am vazut Med Max ca si film SF , actiunea fiind prin anii 2 mii si hat incolo. Ma uitam si rideam , ce film tare, cum au putut aia sa isi imaginez asa ceva.
Oameni buni de citiva ani incoace imi vine in minte acel film, frate pai cam asa am si ajuns! Pai voi vreti trotuare umblatoare si scari rulante si metrou pina la aeroport si autostrazi?!
Ne-am suparat pe Brucan cind in 89 a zis ca ne trebuie 20 ani sa ajungem in vest! noi deja in 90 eram in occident! cu ce? cu gindul! ceea ce s-a demonsrata in astia 40 de ani Daaa ne-am suparat ca de mos ce era a gresit ordinul de marime , trebuia sa zica 200 de ani! Vedeti sau revedeti Mad Max si o sa va convingeti ca filmul nu este SF! este cit se poate de real vremurilor actuale!
Ceva amuzant, despre scari rulante: https://youtu.be/L3SIdXPtB0M
Subscriu la minunea din Cozia, actualmente “Winmarkt Commercial Center” :)) (sau asta scria cand am trecut pe-acolo ultima data)
Sa nu uitam nici de scara de la etajul 2, facuta ulterior, care insa nu avea si sens de coborare… asa ca urcai pana la doi ca un sef, dar coborai pe scari.