Am avut norocul (sau ghinonul, depinde din ce unghi privești) să asist la două răsturnări de situație spectaculoase în țara asta.

Prima a fost în ’96, când a fost ales Emil Constantinescu președinte și s-a ieșit în Piața Universitătii de bucurie. Pentru că era prima dată, după revoluție, când românii se scuturau de rămășițele fostului regim comunist. Sau, cel puțin, așa credeam pe atunci.

A doua oară a fost în 2014 când Iohannis i-a luat fața lui Ponta, la mustață, pe ultimii centimetri ai cursei pentru prezidențiale. Țin minte că eram la volan când s-au închis urnele, evident toate posturile de radio dădeau primele rezultate ale exit poll-urilor și absolut toate îl comunicau pe Ponta câștigător. De nervi n-am mai vrut să ascult nimic si nici măcar la tv n-am dat drumul când am ajuns acasă. Dacă nu mă suna un prieten să-mi urle în telefon „coaieee, a ieșit Iohannis”, mă duceam la culcare convins că Ponta e noul președinte ales.

Bine, ar mai fi și a treia răsturnare spectaculoasă, pe numele ei „Mihaela, dragostea mea”, dar p-asta n-o pun la socoteală pentru că, nu știu de ce, dar io n-am crezut nicio secundă c-a ieșit Geoană președinte.

Nfine, revenind, voi mai țineti minte ce emulație a produs în țara asta faptul c-a ieșit președinte Iohannis și cam de pe ce prag de simpatie și-a început eternul turist mandatul?

Și mă gândeam cam cum ar fi câștigat acum alegerile fluierând dacă făcea ceva, orice în afară de turism, în toți anii ăștia. Sau dacă profita măcar de ocaziile în care nu trebuia decât să demonstreze că are coaie. Dar n-a profitat. Sau dacă măcar vorbea. Toată lumea îi aștepta reacțiile, când era nevoie de ele, dar omu’ nostru tăcea ca un pește bolnav de laringită cronică și cel mult apărea, de multe ori când era prea târziu, ca să ne spună că observă cu atenție și îngrijoarare. Plm, csf, ncsf.

Trăiesc cu convingerea că dacă Iohannis era în anii ăștia măcar pe sfert de vocal față de cât e zilele astea, de când a intrat în campanie, acum ar fi stat liniștit să asiste cum se bat alții pentru locul doi. Că primul ar fi fost al lui și era intangibil.

Pe când așa, pot doar să mai spun că m-a dezamăgit atât de tare cetățeanul cu apucături de ficus, încât sunt aproape hotărât să nu mai pun ștampila pe numele lui. Zic „aproape” pentru că știți cum se spune, niciodată să nu zici niciodată. Dar, ca să mă răzgândesc ar trebui să se întâmple ceva cu totul și cu totul ieșit din comun. Să-l provoace pe Putin la duel cu halebardele sau să facă parte dintr-un grup de commando care-l asasinează pe Kim Jong Un, ar fi printre puținele chestii care m-ar face să mă răzgândesc. Deși nici așa nu-s foarte convins că l-aș vota.

Mno, acestea fiind zise, sunt extrem de curios pe cine ați vota voi, la prezidențiale, dintre toți cei care și-au anunțat candidaturile până acum.